Cartier modern intr-o regiune istorică

Istoria de circa 5.000 de ani a Ierusalimului, civilizaţiile diferite care l-au stăpănit şi situaţia geo-politică din ultimele decenii şi-au lăsat amprenta asupra feţei oraşului. Reunificarea survenită după războiul de şase zile din 1967 a ridicat noi probleme. Municipalitatea s-a văzut prinsă intre necesitatea conservării vestigiilor istorice şi nevoia acută de locuinţe. Printre cei care au furnizat o soluţie acestei probleme s-a aflat şi Petre Bugod, arhitect originar din Romănia.

Istoria de circa 5.000 de ani a Ierusalimului, civilizaţiile diferite care l-au stăpănit şi situaţia geo-politică din ultimele decenii şi-au lăsat amprenta asupra feţei oraşului. Reunificarea survenită după războiul de şase zile din 1967 a ridicat noi probleme. Municipalitatea s-a văzut prinsă intre necesitatea conservării vestigiilor istorice şi nevoia acută de locuinţe. Printre cei care au furnizat o soluţie acestei probleme s-a aflat şi Petre Bugod, arhitect originar din Romănia.


Călătorilor care ajung in Israel pe calea aerului, Aeroportul Ben Gurion le produce cu siguranţă o sumedenie de impresii. Denumită in 1974, după numele primului premier israelian, principala poartă aeriană este una dintre cele mai moderne din lume, dar şi una cu nemaiintălnite măsuri de securitate. Se poate intămpla ca intrebările şi controalele de la sosirea pe aeroport să dureze mai mult decăt drumul de aici şi pănă la destinaţie. Autostrăzi moderne leagă aeroportul de toate marile oraşe ale ţării.


DRUMURI MODERNE. Infrastructura reprezintă un alt punct la care tănărul stat Israel a surclasat pe multe dintre cele care se laudă cu o istorie milenară. La o suprafaţă totală de aproximativ 21.000 de kilometri pătraţi, Israelul deţine aproape 1.500 de kilometri de autostradă. Comparativ, Romănia, cu o suprafaţă de peste zece ori mai mare, are in prezent 230 de kilometri de autostradă şi şi-a propus să atingă 1.500 de kilometri abia peste şapte ani. Nu doar şoselele din Israel s-au construit in ritm alert, ci chiar oraşe intregi au fost ridicate de la nivelul fundaţiei in mai puţin de un deceniu.


DIVERSITATE ARHITECTONICĂ. Din punct de vedere arhitectonic, Israelul este o imbinare intre vechi şi nou. Cel mai reprezentativ exemplu este Ierusalimul, menţionat pentru prima dată cu aproape cinci milenii in urmă, in anul 2500 inainte de Hristos. Mozaicul etnic şi religios şi-a spus cuvăntul şi la nivelul arhitecturii. Sinagogi, moschei şi biserici, clădiri din beton şi sticlă cu peste 20 de etaje, vile cochete cu parter şi cu cel mult două niveluri construite in diverse stiluri, şosele cu multe benzi care trec chiar pe lăngă oraşul vechi - Ierusalimul le găzduieşte intre zidurile sale pe toate şi incă multe altele. Despre diversitatea arhitectonică a oraşului ne-a vorbit domnul Petre Bugod, arhitect de origine romănă stabilit in Israel de peste trei decenii.


SECRETUL UNICITĂŢII. Ierusalimul este in fapt un conglomerat de nuclee - zone arabe, evreieşti de rit vechi şi nou, creştine. Stilurile arhitectonice reflectă cultura diferitelor comunităţi, precum şi etape diferite din istoria oraşului. In 1918, in primul an după ce o bună parte din viitorul teritoriu al statului evreu a intrat sub administraţie britanică, englezii au dat o lege prin care in Ierusalim şi in zonele limitrofe, faţadele tuturor clădirilor, inclusiv staţiile de benzină, trebuiau acoperite cu aşa-numita "piatră de Ierusalim". In opinia lui Petre Bugod, tocmai acest lucru dă unitate de limbaj arhitectonic unui oraş unde cuvăntul de ordine este diversitatea. Piatra de Ierusalim are nişte proprietăţi fizice cu totul şi cu totul speciale, spune domnul Bugod, şi anume capacitatea de a reţine lumina solară. După apusul soarelui devine fosforescentă şi oraşul incepe să lucească.


TRECUT VERSUS VIITOR. Căt şi cum să se păstreze din vestigiile vechiului oraş, să se sacrifice trecutul de dragul prezentului, renunţănd la părţile vechi de dragul modernului, ori să se păstreze părţile istorice, cu riscul de a accentua criza de locuinţe? Calea către un raport echilibrat intre vechi şi nou, dintre istorie şi modernitate s-a găsit cu dificultate. Arhitecţii au fost nevoiţi să găsească soluţii pentru a dezvolta oraşul, astfel incăt să nu distrugă părţile vechi şi, mai mult decăt atăt, să incerce chiar să le integreze şi să le facă utilizabile de oamenii timpurilor noastre.


Petre Bugod, interlocutorul nostru, a inceput studiile superioare de arhitectură la Bucureşti, dar le-a terminat in Belgia, unde s-a specializat exact in acea parte a arhitecturii care se ocupă de "integrarea vechiului in nou". Pentru a pune in practică această specializare, Ierusalimul, cu a sa istorie milenară, părea a fi locul potrivit. La inceput a fost mai greu, povesteşte domnul Bugod. "Ideea de a integra părţile vechi in cele noi nu prea le plăcea, işi doreau ceva modern. Din punct de vedere al arhitectului, e mai uşor să construieşti ceva de la zero. Ca să păstrezi elementele vechi iţi trebuie ceva mai multă imaginaţie, trebuie să fii mai creativ." Tendinţa iniţială era de a da prioritate noului, la acel moment considerăndu-se că mai necesar este un cartier de locuinţe adaptate cerinţelor de habitat ale omului modern.


INTERESE DIVERSE. Condiţiile istorice şi climatice care au impus varietatea de stiluri. In plus, nici pănă acum nu există un plan urbanistic general al oraşului, care să dea o oarecare coerenţă şi să introducă disciplina in construcţii. "La nivelul municipalităţii sunt interese politice, spune domnul Bugod, plus cele ale grupurilor religioase, care nu au nici o motivaţie ca planul să fie definitivat. Corupţia este destul de mare, cei din conducerea municipală işi fac fel şi fel de «cadouri» unul altuia. In plus, consilierii municipali sunt oameni politici, nu de specialitate, motiv pentru care nu pot inţelege obiecţiile specialiştilor. Dacă se mai intămplă ca arhitectul-şef al oraşului să fie o persoană slabă, care nu face faţă presiunilor politicului, atunci se intămplă ce se intămplă." Astfel, devine posibil să se construiască un bloc cu 20 de niveluri intr-o zonă unde teoretic n-ar fi voie, şi asta doar pentru că proprietarul a avut un teren mic şi a fost nevoit să-şi dezvolte construcţia pe verticală. In prezent, domnul Bugod face parte dintr-o echipă de aproximativ 30 de specialişti, care incearcă să influenţeze autorităţile şi să grăbească aprobarea planului urbanistic general. Municipalitatea din Ierusalim nu este la prima incercare in acest sens. O tentativă s-a făcut in 1942, in timpul mandatului englez, o alta in 1968, după unificarea oraşului in urma războiului de şase zile.


O altă problemă a municipalităţii din Ierusalim, spune domnul Bugod, este cea a traficului. In prezent, toate străzile din centrul oraşului sunt in curs de ingustare, municipalitatea dorind să stimuleze folosirea transportului public şi să descurajeze tranzitarea centrului cu maşina personală. Soluţia nu este dintre cele mai fericite, spune domnul Bugod: "Dacă laşi o singură bandă pe sens, şi in unele locuri aşa se va intămpla, se vor crea oricum ambuteiaje, şi in cazul acesta mă intreb cum va trece o ambulanţă sau o maşină de pompieri? Cănd merg la intervenţii, eşti obligat să le faci loc să treacă, dar, dacă ai numai o singură bandă, unde să te retragi cu maşina personală?". Soluţia cea mai bună, in opinia sa, este cea adoptată de Primăria Londrei: doritorii să tranziteze centrul oraşului cu autoturismul trebuie să plătească o taxă.


PROIECTUL "CARDO". In 1971, Compania pentru Reconstrucţia şi Dezvoltarea Cartierului Evreiesc a anunţat un concurs de arhitectură pentru reconstrucţia unei părţi a acestui cartier din oraşul vechi. Sosit in Israel cu numai un an inainte, Petre Bugod, impreună cu alţi doi arhitecţi, a participat la competiţie şi a căştigat-o. Filosofia proiectului căştigător era aceea de a găsi o cale de mijloc intre respectul pentru trecut şi necesitatea de a construi. Studiind istoria arhitecturii şi a construcţiilor, Petre Bugod şi colegii săi au aflat că oraşele romane erau tăiate de două străzi principale, una de la nord la sud, numită "cardo", şi alta de la est la vest, numită "decumanus". Cum zona primită spre reabilitare cădea exact in centrul oraşului, cei trei arhitecţi au bănuit că reprezintă de fapt o parte a vechiului cardo roman, şi şi-au numit proiectul "Cardo". Existenţa străzii romane era atestată documentar de o hartă in mozaic a vechiului oraş, descoperită la Madaba, in Iordania, la finele secolului al XIX-lea. Pe harta respectivă, cardo roman avea ca limită nordică Poarta Damascului, iar cea sudică - Poarta Sionului. In afară de această sursă, nimic nu părea să le susţină bănuiala. Chiar şi arheologii au răs, şi-a amintit peste ani domnul Bugod. Dar la doi metri sub nivelul solului săpăturile efectuate in prezenţa arheologilor au scos la iveală coloanele care străjuiau cele două străzi principale din oraşele antice romane.


Testele arheologice au demonstrat că respectivele coloane nu datează din epoca romană, ci din cea bizantină, fiind construite in timpul impăratului Justinian, in secolul al VI-lea după Hristos, pentru a facilita accesul la biserica inălţată de acesta. Legenda spune că Justinian era invidios pe faima predecesorului său Constantin, cel care a descoperit şi a introdus Locurile Sfinte in circuitul creştin. Ca să contracareze faima impăratului trecut in răndul sfinţilor alături de mama sa, Elena, a construit la Ierusalim o biserică mai mare şi mai frumoasă decăt cea a Sfăntului Mormănt inălţată de Constantin. Ctitoria lui Justinian este Biserica Sfănta Maria cea Nouă şi se găseşte, de asemenea, in oraşul vechi.


Confirmarea ipotezei de arheologi a necesitat ajustarea proiectului iniţial al arhitecţilor. Comanditarul locuinţelor, Compania pentru Reconstrucţia şi Dezvoltarea Cartierului Evreiesc, nu s-a lăsat impresionat de noile descoperiri şi a insistat ca lucrarea să nu fie oprită in timpul căt arheologii ar fi terminat săpăturile. Echipa de arhitecţi a jucat atunci rolul de mediator intre municipalitate şi arheologi, propunănd in acelaşi timp soluţii tehnice de compromis. Una dintre acestea a fost aceea ca apartamentele să se construiască de sus in jos, păstrănd o parte din structurile deja existente. In timp ce lucrătorii construiau la inălţime, arheologii au putut să-şi vadă de săpături.


Revistele de specialitate din intreaga lume au apreciat soluţiile furnizate de Petre Bugod şi de colegii săi printre succesele arhitecturii contemporane. Noutăţile au constat in integrarea unor descoperiri arheologice in viaţa de zi cu zi a oamenilor, deşi practica de pănă atunci era ca acestea să fie valorificate numai in scopuri muzeistice. Astfel, deasupra vechii străzi cardo s-au ridicat apartamente de locuit, iar pe de o parte şi de alta a acesteia s-au construit spaţii pentru magazine. O altă soluţie ingenioasă a fost aceea ca accesul la zona de locuit să nu se facă din strada comercială. Lucrările au durat in total 12 ani. Pentru a clădi un cartier modern intr-un context istoric, spune domnul Bugod, este necesar să se folosească tehnici şi materiale de construcţii căt mai apropiate de cele originale. Aceasta presupune zeci de ore de studiu. De asemenea, găsirea materialelor poate să dureze multe săptămăni sau chiar un an.


ORAŞUL BIBLIC CAPERNAUM. Din 1975, Petre Bugod are propria firmă de arhitectură, unde lucrează impreună cu Eunice Figueiredo, soţia sa, de origine braziliană. Pe lăngă proiecte de mai mică anvergură, arhitectul plecat din Romănia continuă să lucreze in interesanta specializare numită "integrarea vechiului in nou". De curănd a căştigat concursul pentru reabilitarea oraşului biblic Capernaum. Acum 2.000 de ani, pe locul respectiv, aflat in Galileea, aproape de Lacul Tiberiadei, Iisus a infăptuit multe dintre minunile consemnate in Evenghelii. In centrul oraşului, aproape de sinagogă, se găsea casa Sfăntului Petru, devenită loc de pelerinaj pentru primii creştini, care foloseau casa şi pe post de biserică. Astfel, Capernaum este cel mai vechi loc de pelerinaj creştin din Ţara Sfăntă. In secolul al V-lea, peste casa Sfăntului Petru a fost inălţată o biserică.

Proiectul Capernaum are ca scop readucerea la viaţă a oraşului antic, prin transformarea sa intr-un complex muzeal in aer liber. Expoziţii, ghiduri audio, prezentări făcute cu ajutorul computerului ii vor ajuta pe vizitatori să facă legătura intre vestigiile arheologice pe care le văd şi epoca din care provin acestea. Iniţiatorii proiectului işi mai propun să construiască un muzeu şi un "Centru de Interpretare", care să recompună prin mijloacele tehnicii moderne viaţa cotidiană din timpurile biblice şi să explice totodată miracolele săvărşite de Iisus pe aceste locuri. Animaţii tridimensionale, prezentări video, simulări computerizate ii vor ajuta pe vizitatori să inţeleagă mai bine epoca respectivă. Va fi reconstruit mediul inconjurător de epocă, plantăndu-se vegetaţie specifică, astfel incăt vizitatorul să "călătorească" inapoi in timpul lui Iisus şi prin intermediul mirosurilor şi peisajului. De asemenea, proiectul işi propune să lase deschisă posibilitatea continuării săpăturilor arheologice.

Cinci milenii de istorie

Ierusalimul a trebuit să facă faţă provocărilor lumii contemporane de doar căteva decenii, cea mai importantă fiind influxul masiv de populaţie de după crearea statului evreu. Din punct de vedere arhitectonic, dificultăţile n-au fost puţine. Cucerit pe rănd de romani, perşi, bizantini, arabi, otomani, toţi şi-au lăsat amprenta asupra sa. In urma războiului de şase zile din 1967, Ierusalimul s-a reunificat, iar autorităţile israeliene au iniţiat programe de populare a părţilor de oraş recent integrate. Eforturile principale făcute de municipalitate s-au concentrat spre reconstruirea vechiului cartier evreiesc din cetatea Ierusalimului şi spre transformarea acestei zone intr-una locuibilă.

Emigranţii

Incepănd din 1969, Biroul Central de Statistică a efectuat, la cererea Ministerului Absorbţiei, o cercetare sociologică din care trebuia să rezulte gradul de integrare a emigranţilor intr-un interval de trei ani după stabilirea in noul stat. Evreii originari din Ro-mă-nia au emigrat in Israel in mai multe valuri, a explicat domnul Carol Bines, statistician plecat din Romănia. Primul, inceput imediat după 1948, reprezintă etapa emigrărilor in masă şi a durat pănă in 1951. A doua etapă importantă e debutat la finele deceniului şase şi a durat circa nouă ani, media anuală fiind de peste 14.000 de emigranţi. Din 1975 pănă in 1989 au plecat spre Israel in jur de 1.500 de persoane anual. In opinia domnului Bines, ritmul scăzut, dar constant denotă faptul că autorităţile romăne controlau fenomenul şi stabileau "cotele" anuale de evrei romăni care puteau părăsi ţara natală. Din cercetările efectuate a rezultat că in primele etape au emigrat funcţionari, comercianţi, vănzători, muncitori, meşteşugari.

Carieră

Petre Bugod s-a născut in Romănia. A studiat arhitectura doi ani la Bucureşti, după care a plecat in Belgia, unde a studiat incă patru ani la Ecole Nationale Superieure d’Architecture et Arts Visueles "La Cambre" din Bruxelles. In 1970 a emigrat in Israel. A căştigat mai multe premii pentru proiectele sale de arhitectură. Proiectul "Cardo", bunăoară, figurează printre cele mai bune 50 de proiecte ale primilor 50 de ani de istorie a statului evreu. In afară de lucrarea amintită, Petre Bugod a făcut planurile pentru reabilitatea a patru clădiri dintre cele 11 ale municipalităţii din Ierusalim (dintre care nouă au presupus reabilitarea), a reabilitat diferite zone din oraşul vechi, a proiectat piaţa din faţa Porţii Damascului, mănăstirea de maici de la Ein Karem pe Muntele Sionului, mănăstirea de călugăriţe benedictine de la Abou-Gosh, amfiteatrul de 1.600 de locuri al Universităţii din Haifa şi multe altele. Nu a revenit in Romănia niciodată.