Casatoria lui Nicu Ceausescu

UMBRA PRESEDINTELUI ● Seful garzii familiei Ceausescu povesteste amanunte inedite din intimitatea prezidentiala
Recent a aparut cartea "A fi sau a avea" (Editura Paco, Bucuresti), scrisa de col. (r) Adrian Eugen Cristea, fostul sef adjunct al garzii Ceausestilor.

UMBRA PREŞEDINTELUI ● Şeful gărzii familiei Ceauşescu povesteşte amănunte inedite din intimitatea prezidenţială
Recent a apărut cartea "A fi sau a avea" (Editura Paco, Bucureşti), scrisă de col. (r) Adrian Eugen Cristea, fostul şef adjunct al gărzii Ceauşeştilor. Reproducem în cele ce urmează fragmentul despre nunta lui Nicu Ceauşescu cu Poliana Cristescu, aşa cum a fost văzută aceasta de unul dintre puţinii ei martori. Subtitlurile aparţin redacţiei.  


Nicu împlinise 30 de ani şi încă nu era căsătorit. Era prim-secretar al CC al UTC şi membru important în conducerea partidului. Acceptase aceste funcţii şi, în consecinţă, trebuia să ţină seama şi de alte cerinţe. Printre acestea era şi căsătoria (...)

GĂSIREA MIRESEI. Mama nu se lăsa şi îi şi găsise mireasă. Viitoarea soţie. Dar nu-i zicea nimic încă. Era păstrat totul în mare secret. Nici măcar viitoarea mireasă nu ştia nimic. O găsise mama la Tîrgovişte, cu ocazia unei vizite oficiale. Cea pe care pusese ochii se ocupa cu pionierii din judeţ. Din primele verificări rezultau numai aspecte corespunzătoare scopului: înfăţişare agreabilă, tînără, licenţiată, fără încurcături şi cu multă minte. A mutat-o la Bucureşti, unde a numit-o direct secretară a CC al UTC, în subordinea lui Nicu. De-abia mai tîrziu au aflat cei doi ce se urmărea. Fetei i s-a mai asigurat casă, maşină şi onoruri.

De acum devine o invitată permanentă a Elenei Ceauşescu, dimineaţa, pe la ora 10:00, la cîte o cafea, de nu mai ştia fata ce să creadă cu atîta atenţie pe capul ei. (...)

FĂRĂ LĂUTARI. Cînd şi în ce împrejurări s-a ajuns la hotărîrea ca Nicu şi Poliana să-şi oficializeze căsătoria nu se cunoaşte. Cert a fost că o asemenea hotărîre s-a luat pe baza accepţiunii lor. Şi că rolul principal l-a avut Elena Ceauşescu (...)

Oficializarea căsătoriei a fost fixată la domiciliul lui Nicu, lîngă Biserica Albă. Am fost chemat de şeful Securităţii statului, care m-a pus în temă despre apropiatul eveniment. Scopul urmărit era să întreprind măsurile necesare de protecţie în zonă. Aşteptam să sosească oaspeţi, dar cei din sistemul de protecţie nu primiseră numele lor. Totul era mai mult o învăluire într-un secret nejustificat.

A sosit primarul general al Bucureştiului, care,  prin calitatea lui, trebuia să oficializeze actul căsătoriei. Erau prezenţi Emil Bobu, membru în conducerea partidului, şi Tudor Postelnicu, ministrul Securităţii, probabil amîndoi în calitate de martori. În casă, Nicu şi Poliana. A venit o maşină mică de la sectorul de aprovizionare al partidului cu un ospătar. S-au descărcat rapid cîteva cutii mici de carton cu pişcoturi şi şampanie.

SOACRA-MARE. Ultimul personaj principal care a sosit înainte de începerea oficializării căsătoriei a fost Elena Ceauşescu. Singură, fără soţ. Sobră, cu un uşor zîmbet perceptibil, cu rol de a i se observa buna dispoziţie. Era zîmbetul protocolar, învăţat prin diferite recepţii, unde toţi participanţii sînt neîntrecuţi în a-şi arăta asemenea amabilităţi. Iar dacă printre ei se află reprezentanţi importanţi, ca în cazul nostru, neapărat trebuie să se înţeleagă foarte bine că prezenţa sa are semnificaţie de a le face lor, invitaţilor, un hatîr, cu nuanţă mai mult de acceptare. Ce mare lucru să te afli în categoria acceptaţilor de către prima doamnă a ţării! (...)

MIRELE. Ginerele, adică Nicu, era ţîfnos, ca mulţi gineri copleşiţi de atîtea probleme determinate de căsătorie. În acest scop, Nicu nu făcuse nimic. Nici nu se interesase dacă vor avea măcar un pahar de şampanie pentru invitaţi. Ca şi în toate celelalte cazuri, ştia el că sînt alţii, plătiţi, ca să gîndească şi să organizeze tot ce era necesar.

Primarul, sesizînd că Elena Ceauşescu epuizase zîmbetele, a început oficializarea căsătoriei. Dar nici nu trecuseră cîteva zeci de secunde că este întrerupt de Nicu. Îi cere documentul ca să-l semneze. Gest pe care îl face şi Poliana. Gata! Căsătoria s-a terminat. Felicitări, zîmbete determinate mai mult de intervenţia brutală de a opri o desfăşurare a unei activităţi oficiale care pentru cei mai mulţi are rol de unicat în viaţă. Nicu se pare că-şi adusese aminte tocmai acum că nu trebuia să se însoare sau că fusese obligat de familia lui în acest sens.

Despre familia Polianei nu se discuta nimic, pentru că nu avusese cineva bunăvoinţa s-o cunoască. Dar parcă supărarea lui Nicu avea mai mult aspectul de a fi sesizată de ceilalţi. Intervenţia făcută de el a fost însoţită de cîteva cuvinte pe care nu doresc să le reproduc. Auzindu-le, cei prezenţi au fost puşi într-o situaţie din care, pe moment, nu mai ştiau cum să iasă. Numai din gîndirea unui fante de cartier, dar cu domiciliul în centru se puteau contura un teribilism şi o grosolănie ce erau în dezacord total cu vîrsta şi cu certificatele de studii pe care le avea. (...)

MASĂ CU SOCRUL MARE. Ceasul indica ora 13:00, timp în care Nicolae Ceauşescu sosise acasă de la serviciu. Elena Ceauşescu şi-a luat rămas-bun de la cei prezenţi şi a plecat grăbită pentru ca soţul ei să nu aştepte. De fapt, nu acesta era principalul motiv. Trebuia eliminat timpul în care cei prezenţi s-ar fi putut angaja la discuţii, inclusiv unele explicaţii suplimentare pe care Nicu le-ar fi putut face ca urmare a supărării ce-l stăpînea. Ceilalţi au salutat şi ei şi au plecat în mare grabă. S-a dus şi ospătarul. Nicu şi Poliana s-au suit în maşină şi au plecat. Tot în grabă, pentru ca Nicolae şi Elena Ceauşescu să nu aştepte la reşedinţa lor. Aici, o masă aranjată, ca de obicei, pentru familia unui preşedinte al unei ţări cu un regim politic comunist. Şi nu fac această menţiune dintr-o maliţiozitate, ci de a sublinia o realitate. Pentru că toate serviciile erau organizate la cererea familiei preşedintelui şi ele aparţineau statului, iar cheltuielile erau suportate tot de către stat. Şi toate acestea se desfăşurau în mod permanent. Acestei mese organizate i s-a mai adăugat ceva care să dea un aspect mai deosebit. Două locuri în plus şi flori mai multe, tort şi ce-o mai fi fost, conform indicaţiilor mamei. Pentru că era o zi mare. (...)

Nici nu ştiu dacă a existat ceva muzică. Probabil casete. Mai bine într-o linişte deplină, care evidenţia o armonie aparentă pe un fond meschin. Se desfăşura un eveniment. Care se numeşte nuntă. Nicolae Ceauşescu nu a avut încredere în această căsătorie. Este o supoziţie. El ştia că această căsătorie, despre care se va afla de către toate vîrfurile partidului, este actul care reprezintă întărirea statutului de om politic al lui Nicu.

TÎNĂRA FAMILIE. După aproape două ore şi ceva, masa s-a terminat. (...) Nunta s-a sfîrşit. Nicu şi-a luat nevasta şi au plecat acasă la ei. Din acest moment, sentimentele sperate de Poliana nu s-au mai simţit niciodată. S-au despărţit. Fiecare în camera lui. Apoi şi-au văzut de treburile personale. Rudele, colegii şi cunoscuţii auziseră că s-a realizat această căsătorie. Ce s-a dorit de unii şi ce a ieşit! Încă din prima zi de căsătorie, fiecare se gîndea cum să scape din iadul în care intrase. Nicu îşi vedea de viaţa lui, seară de seară, cu gaşca şi prietenele. (...)

GAŞCA. Între timp, Nicu şi-a adus aminte că nu îşi motivase prietenilor atitudinea faţă de Poliana. Le-a spus-o ca să fie foarte clar că lui nu-i plac picioarele ei. Că sînt subţiri. Toţi cei care auziseră au rămas, pentru moment, nemişcaţi. Ăsta da spirit de observaţie, pentru că i-a trebuit un timp atît de scurt, numai un an de zile, faţă de alţii, care constată după zeci de ani. Aşa că Nicu nu-şi schimbase criteriul de apreciere al partenerelor. Era perseverent! Dar cu toată supărarea pe care soarta i-o adusese pe cap, Nicu o lua pe Poliana şi mai mergea în vizită la familia Viorel Păunescu. (...)

Elena Ceauşescu o invita la ea în cabinet, pentru că îşi dădea seama că întreaga situaţie a Polianei i se datora ei. Rostul acestor chemări era de a-i crea speranţa că supărările vor trece şi că totul va fi bine după ce Nicu se va reîntoarce la nişte sentimente pe care, dintr-o raţiune bine gîndită, nimeni nu le putea explica şi pe care nu le avusese niciodată. (...)

După o aşteptare neîngăduit de lungă, prin 1985, mama soacră, influenţată probabil de fiul ei Nicu, dar şi de situaţia destul de ingrată în care se afla nora sa, Poliana, a hotărît s-o mute în altă locuinţă. Acest fapt n-a schimbat cu nimic atitudinea Elenei Ceauşescu de a o invita în continuare pe Poliana la cabinetul ei, la cafeaua de la ora zece.

• Col. (r) Adrian Eugen Cristea

Iconiţa "tovarăşei"

Nimeni dintre cei care au cunoscut-o şi s-au exprimat public după moartea Elenei Ceauşescu n-au declarat simpatie pentru ea. În cercul celor care o păzeau era denumită "tovarăşa".
Din poziţia în care s-a aflat, A. E. Cristea este în măsură să contrazică sau să confirme unele dintre poveştile puse în circulaţie despre Elena Ceauşescu de pretinşi "martori" şi oameni "bine informaţi". Nu este adevărată, scrie bunăoară acesta, informaţia lansată de Zina Dumitrescu cum că "tovarăşa" ar fi mers săptămînal la Paris, pentru a se coafa la vestitul Alexandre. Cojocul în care a fost executată Elena Ceauşescu îl purta de vreo zece ani. Nu e adevărat nici că Elena Ceauşescu consulta prezicătoare şi vrăjitoare. Fostul şef al gărzii prezidenţiale oferă ori confirmă însă alte detalii surprinzătoare pentru "portretul-robot" al singurei femei din România executate din motive politice. Cum ar fi amănuntul declarat într-o emisiune televizată de  fostul ei "favorit", generalul Stănculescu, privind conţinutul poşetei cu care Elena Ceauşescu a apărut în proces. Ce-au găsit acolo după execuţie justiţiarii? O... iconiţă! "De ce să nu admitem că, angajîndu-se în desfăşurarea unei politici atee şi avînd o situaţie materială deosebită, rezultată din susţinerea unui asemenea regim, a preferat, ca atîţia alţii, acceptarea unei duplicităţi?" – explică autorul care-a avut-o în pază în ultimii zece ani. Căci duplicitară era şi atunci cînd admitea preoţi la moartea socrilor ori să primească de la personalul care-o deservea, de Paşti, ouă roşii, iar de Crăciun, surprize culinare tradiţionale. (Lavinia Betea)

"Beizadeaua" familiei prezidenţiale

Recenta apariţie editorială îl are ca personaj central pe Nicu Ceauşescu, cunoscut şi între ofiţerii de securitate cu porecla de "beizadeaua". Iată un portret al său făcut de  A. E. Cristea:
"Venea la întîlniri (cu "gaşca" – n.n.) cu mîinile în buzunare, care îi erau goale de fiecare dată, pentru că nu purta niciodată bani la el. Era un obicei, pentru că, practic, nu avea ce face cu banii. Plăteau alţii. Lăsa impresia că este şi zgîrcit. Sau, pentru că nu plătise nimic în viaţa lui, credea că şi în restul lumii lucrurile sînt asemănătoare. (...) Mai degrabă se poate crede că Nicu nu cunoştea valoarea banilor. În gaşcă el era cel care zîmbea mereu, mai şi rîdea, asculta poveşti şi bancuri. Doar nu se ducea la bar sau la restaurant ca să citească ori ca să înveţe! La terminarea distracţiei pleca ameţit de bucuria vieţii pe care o trăia, însoţit de către o parteneră. Se suiau în maşină, parcurgeau cîţiva zeci de kilometri prin Bucureşti şi prin apropiere, apoi o vizita la domiciliu. Cîte probleme rezultau dintr-o asemenea vizită, căci de multe ori partenera era necunoscută! Totul se petrecea către miezul nopţii, iar a doua zi dimineaţa mamă-sa aştepta să i se spună ce a mai făcut şi cine-i individa. Umblau ofiţerii toată noaptea pentru a obţine un minim de date".

Capul familiei

"Nicolae Ceauşescu era un fel de sfinx în cadrul familiei. În afara ei, dădea îndrumări toată ziua, discuta şi ţinea conferinţe. Dar în casă mînca şi dormea. (...) Se scula dimineaţa la ora şapte şi ajungea la serviciu la nouă. La orele treisprezece pleca acasă, masă şi odihnă. La ora şaisprezece, la serviciu. Pleca acasă la ora optsprezece, apoi lua masa şi la nouăsprezece şi jumătate sau douăzeci începea activitatea la "Club", pînă la douăzeci şi două. Revenea acasă şi la odihnă."

Autor de memorii

Col. (r) Adrian Eugen Cristea a fost adjunctul şefului Direcţiei a V-a a Securităţii din 1979 şi pînă în iunie 1989, cînd s-a pensionat. Respectiva direcţie era compusă în ultimul an al regimului comunist din circa 650 de ofiţeri şi subofiţeri care se ocupau de securitatea şi garda demnitarilor comunişti, serviciile de informaţii pentru protecţia familiei preşedintelui ţării, membrilor CC al PCR şi Consiliului de Stat.
Prin funcţia amintită, col. (r) Adrian Eugen Cristea a fost şeful gărzii prezidenţiale. În această calitate i-a cunoscut îndeaproape pe membrii familiei Ceauşescu. Viziunea şi informaţiile ofiţerului asupra unor asemenea "obiective" întregesc descrierile făcute acestor personaje de-a lungul vremii, din diverse unghiuri. Autorul este absolvent al Şcolii navale de ofiţeri şi Institutului Superior de Marină, Secţia militară. După 1990 a început să scrie şi să publice amintiri legate de liderii comunişti în apropierea cărora se aflase în ultimul deceniu. Prima carte, "Familia Ceauşescu şi Direcţia a V-a", a apărut la Editura Paco în 2006. Recentul volum, " A fi sau a avea. Nicu Ceauşescu şi universul familiei sale", publicat la aceeaşi editură, continuă galeria portretelor familiei Ceauşescu şi întîmplărilor în care sînt implicaţi diverşi oameni politici (inclusiv Gorbaciov) cărora autorul le-a fost martor. După propriile-i mărturisiri, autorul intenţionează să continue publicarea amintirilor sale. În scopul obiectivităţii, pentru evitarea chiar a influenţelor involuntare, va omite şi pe mai departe lectura celorlalte cărţi memorialistice pe baza aceloraşi personaje centrale. Chiar dacă unele sînt scrise de foste "obiective" ale autorului. (Lavinia Betea)