x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Ce spune despre Cioacă prima lui soţie. Cu pistolul la el, chiar şi când ducea gunoiul

Ce spune despre Cioacă prima lui soţie. Cu pistolul la el, chiar şi când ducea gunoiul

02 Iun 2013   •   15:56
Ce spune despre Cioacă prima lui soţie. Cu pistolul la el, chiar şi când ducea gunoiul

În ziua de 31 iulie 2008, poliţiştii i-au luat o declaraţie primei soţii cu care a fost căsătorit Cristian Cioacă. Amintirile Laviniei B. au rămas consemnate în procesul verbal depus în dosarul aflat pe rolul Tribunalului Argeş.

Prostituatele şi turcii
„B. Lavinia Maria l-a cunoscut pe Cioacă Constantin Cristian în anul 1996 sau 1997, acesta fiind prieten cu Florin – fratele ei. Cioacă era atunci student anul I la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”. La data de 20.08.2000 s-au căsătorit, iar toţi banii de la nuntă i-au dat sorei lui Cioacă, pentru a urma cursurile unei facultăţi particulare de arhitectură, cu toate că ea (n.r. - Lavinia) s-a împotrivit.
Imediat după nuntă s-au mutat cu chirie în Braşov, într-un apartament situat într-un bloc de lângă gară. La începutul căsniciei, soţul lucra ca ofiţer de ordine publică la Secţia 2 din cadrul Poliţiei Municipiului Braşov, în trei schimburi dar, după câteva săptămâni, a început să lucreze numai de noapte, fapt care a deranjat-o.
Încă de la începutul relaţiei, Cioacă Constantin Cristian i-a mărturisit că până atunci nu avusese o relaţie stabilă şi că mergea des la prostituatele care practicau în zona Podul Viilor din Piteşti. De asemenea, i-a mai afirmat că în ultimul an de liceu a fugit de acasă, înainte de sesiunea de examene pentru bacalaureat, iar familia nu a ştiut nimic de el timp de aproximativ 6 luni. În această perioadă a fost în Ungaria unde a lucrat la o fabrică de confecţii (tricouri) şi în Turcia, unde ar fi fost racolat de un grup de proxeneţi, dar aceştia nu au apucat să-l abuzeze sexual, deoarece el a reuşit să fugă. Părerea ei este că nu exclude ca acesta să fi fost abuzat sexual. În ceea ce priveşte relaţiile cu membrii familiei, a afirmat că cel mai bine el se înţelegea cu tatăl său, pe care îl respecta foarte mult deoarece, atunci când a revenit acasă nu i-a zis nimic, ba chiar l-a încurajat, spunându-i că ceea ce s-a întâmplat să fie de domeniul trecutului şi în continuare să-ţi vadă de viaţa lui”.

Nuntă cu lacrimi
„Cu aproximativ 3 zile înainte de nuntă, Lavinia i-a spus lui Cioacă că nu mai doreşte să se căsătorească cu el, deoarece nu mai era acelaşi om pe care îl cunoscuse, în sensul că se comporta urât faţă de ea, reproşându-i de mai multe ori că părinţii săi nu le dau bani, cu toate că situaţia era tocmai invers; inclusiv ea l-a ajutat cu bani în perioada cât a fost student la academie si la întocmirea lucrării de licenţă pe tema regimului armelor şi muniţiilor.
Auzind despre intenţiile Laviniei, Cioacă a început să plângă, implorând-o să renunţe la intenţiile sale, apelând în acest sens şi la părinţii ei, care au făcut presiuni, determinând-o să accepte să se căsătorească şi să nu-i facă de ruşine.”

Flagrantul cu blonda
„Despre Cioacă a afirmat că era disperat după bani, aşa cum de fapt era întreaga familie, umbla mai mult în ţinută civilă şi purta aproape în permanenţă pistolul asupra lui, inclusiv când ducea gunoiul, iar când dormea, îl punea sub pernă. Era infatuat, egoist şi dorea cu orice chip să demonstreze familiei şi prietenilor cine a ajuns prin munca sa.
La câteva luni de la căsătorie, respectiv prin luna noiembrie 2000, l-a surprins pe Cioacă în locuinţa lor împreună cu o femeie blondă (vopsită), 34 – 35 ani, încuiaţi pe dinăuntru în casă. La insistenţele Laviniei, Cioacă a deschis spunându-i indignat că era la o cafea cu aceasta, devenind agresiv, bruscând-o şi împingând-o pe pat pe soţia sa. I-a luat geanta şi din ea i-a luat nişte lucruri personale şi un cercel pe care îl găsise în pat şi (despre care) crede că aparţinea acelei femei.
Din acel moment, Lavinia i-a comunicat lui Cioacă că între ei nu mai există nimic şi se vor despărţi. Cioacă a dus-o acasă, la părinţii ei din Piteşti, (de) unde, după ce a descărcat bagajele, a fugit, refuzând să se vadă cu părinţii săi. La scurt timp, Lavinia a plecat în Franţa, unde câştigase o bursă de studii, unde a rămas şi s-a căsătorit recent cu un coleg de serviciu, cetăţean francez.
Divorţul a fost înaintat de Cioacă, iar căsătoria s-a anulat în anul 2001, din vina ambilor soţi.”

Apeluri de la „Dani”
„Lavinia nu exclude posibilitatea că această femeie (n.r. – cea cu care l-a prins pe Cioacă în casă) să fie Daniela, zisă „Dani”, care, cu câteva zile înainte de acest eveniment, l-a sunat pe Cioacă pe mobil, a răspuns ea şi a văzut că apelul era de pe un post telefonic fix. A sunat pe acest număr şi a cerut cu Dani, dar i-a răspuns sora acesteia, care i-a spus că „Dani” era infirmieră sau asistentă la un spital din Braşov. Lavinia a afirmat că a făcut investigaţii şi a aflat că „Dani” locuia cu sora şi părinţii într-un apartament situat la parterul unui bloc cu patru etaje, confort scăzut. Blocul se afla în zona de la intrarea în municipiul Braşov dinspre Piteşti, pe o stradă la stânga ce trece de calea ferată, pe partea stângă a străzii. A fost chiar pâna la uşa acestui apartament, dar nu a sunat, pentru că s-a răzgândit, considerând că nu se poate înjosi în acest fel.”

Ultima discuţie
„Lavinia a precizat că, de atunci şi până în prezent, nu l-a mai văzut pe Cioacă Constantin Cristian, dar îşi aminteşte că în toamna anului trecut (n.r. - 2007), după ce s-au găsit acele obiecte în râpa dintre Poiana Braşov şi Râşnov, l-a văzut într-o emisiune TV a unui post de televiziune românesc, posibil PRO TV, când plângea şi spunea că acest fapt nu este bine pentru el.
Ulterior, pe la sfârşitul anului sau începutul anului (n.r. - 2008), mai precis cu aproximativ o lună înainte de a fi contactată telefonic pentru prima dată de anchetatori, a sunat-o fostul soţ, Cioacă Constantin Cristian, care i-a cerut pe un ton imperativ să aibă grijă ce spune despre el, dacă va fi contactată de poliţiştii care se ocupă de caz.
(...) Solicitându-i să consemneze într-o declaraţiei olografă cele precizate, aceasta (n.r. - Lavinia) a refuzat, susţinând că nu doreşte să mai aibă tangenţe cu fostul soţ sau să fie implicată în cauza în care acesta este acuzat de uciderea soţiei sale”.


×
Subiecte în articol: cristian cioaca cazul elodia