Ceauşescu, decorat cu Legiunea de Onoare

CONSACRARE ●  În plină criză politică franceză, De Gaulle a vizitat Romănia  
Celebrele greve din mai 1968 din Franţa nu l-au împiedicat pe generalul Charles de Gaulle să-şi onoreze vizita în România, pregătită cu mult timp înainte de începerea protestelor. Sosit la Bucureşti, preşedintele francez l-a copleşit cu laude pe Nicolae Ceauşescu, pentru "miracolul economic din Carpaţi", dar şi pentru deschiderea politică pe care o promova.

CONSACRARE ●  În plină criză politică franceză, De Gaulle a vizitat Romănia  
Celebrele greve din mai 1968 din Franţa nu l-au împiedicat pe generalul Charles de Gaulle să-şi onoreze vizita în România, pregătită cu mult timp înainte de începerea protestelor. Sosit la Bucureşti, preşedintele francez l-a copleşit cu laude pe Nicolae Ceauşescu, pentru "miracolul economic din Carpaţi", dar şi pentru deschiderea politică pe care o promova.

România anilor ’60 era o "pată de culoare" în lumea comunistă, prin deschiderea faţă de ţările capitaliste, începută cu cîţiva ani înainte de moartea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. În calitate de ministru de Externe, Ion Gheorghe-Maurer vizitase cele mai importante cancelarii occidentale, transmiţînd mesajul de "independenţă faţă de sovietici" promovat de guvernul de la Bucureşti. Occidentalii au crezut sincer că ţara noastră diferea faţă de "suratele" socialiste, mărturie stînd amintirile lui Alexandru Bîrlădeanu, conform cărora România fusese invitată să adere la Comunitatea Europeană!

FRANŢA, SORA MAI MARE! În istoria omenirii, anul 1968 a marcat un "cutremur politic" legat de mişcările sociale pentru ceea ce va fi numit ulterior "drepturile omului": Cehoslovacia ("Primăvara de la Praga"), Franţa ("mai 1968"), SUA (apogeul mişcării "hippy"). Pentru România, anul 1968 a marcat începutul unei politici externe de mare anvergură, "comunismul naţional" promovat de Nicolae Ceauşescu fiind receptat cu simpatie la Paris, Bonn, Londra sau Washington. Cel care i-a oferit lui Ceauşescu imaginea de "ambasador al socialismului" a fost fără îndoială preşedintele francez Charles de Gaulle, care a efectuat o vizită la Bucureşti în perioada 14-18 mai 1968, foarte mediatizată în epocă. De Gaulle l-a tratat pe liderul român ca fiind un egal politic al său, adresîndu-i cele mai copleşitoare laude şi decorîndu-l cu ordinul "Marea Cruce a Legiunii de Onoare". Apreciat astfel de unul dintre cei mai importanţi lideri ai celui de-al doilea război mondial, Nicolae Ceauşescu a căpătat curaj, prezentîndu-se în anii următori lumii democratice ca un "deschizător de drumuri".

DISCURS ELOGIOS. Decorarea lui Nicolae Ceauşescu s-a făcut la 14 mai 1968, în prima zi a vizitei generalului de Gaulle la Bucureşti. Cu această ocazie, preşedintele francez a ţinut un discurs elogios la adresa României şi conducătorului ei: "Domnule Preşedinte, amintindu-ne ceea ce a fost, evocînd ceea ce este, gîndindu-ne la ceea ce va fi şi mai ales după ce v-am ascultat astăzi, menţionînd prin cuvinte alese ceea ce este comun ambelor noastre ţări, vizita care, în urma amabilei voastre invitaţii am onoarea s-o fac în România, în numele Franţei, apare ca un eveniment ce poate fi hotărîtor în relaţiile dintre cele două ţări ale noastre şi, totodată, în evoluţia Europei în mijlocul universului în care trăim.

Fireşte, dintotdeauna, şi mai ales în întîmplările tragice în care, de-a lungul acestui veac, au fost aruncaţi românii şi francezii, niciodată, în orice situaţie s-ar fi aflat, ei nu s-au privit altfel decît cu multă stimă şi simpatie. Aceasta s-a datorat afinităţilor profunde care, dincolo de depărtările geografice, de frămîntările istorice şi de meandrele politice, unesc două ramuri ale lumii latine. Aceasta se datoreşte excepţionalelor asemănări spirituale şi sufleteşti care există între cele două ţări. Dar aceasta se mai datoreşte şi faptului că, din instinct şi din raţiune, ţările noastre şi-au format aceeaşi concepţie despre dreptul tuturor popoarelor, începînd cu cel francez şi cel român, de a dispune liber de soarta lor, aceeaşi concepţie despre principiul potrivit căruia echilibrul Europei trebuie clădit pe independenţa, personalitatea şi demnitatea fiecărei naţiuni şi, în sfîrşit, aceeaşi concepţie despre rolul primordial pe care, în consecinţă, continentul nostru este chemat să-l dejoace în destinul omenirii. Într-adevăr, dacă România şi Franţa înţeleg astăzi, ca şi odonioară, să se întîlnească, ele nu trebuie să se întîlnească numai în sfera abastractă a sentimentelor şi a raţiunii. Dumneavoastră şi noi ştim prea bine că în orice epocă, dar mai ales în epoca noastră, solidaritatea trebuie să se exercite în practică şi să-şi dobîndească mijloacele corespunzătoare. Pe scurt, trebuie să cooperăm".

ÎMPOTRIVA RĂZBOIULUI RECE. "Acţiunea comună a României şi Franţei nu trebuie să se mărginească numai la schimbul de mărfuri, de cunoştinţe şi specialişti şi nici numai la omagii cordiale reciproce. De vreme ce ţările noastre sînt independente, şi ca atare răspunzătoare de ele însele şi faţă de celelalte ţări, vremurile noastre se pretind un efort politic conjugat, al cărui obiectiv – dedus din însăşi fiinţa lor – trebuie să fie unirea Europei.

Cum putem admite, şi noi, şi dumneavoastră, fiind vorba de ţări atît de bogate în raţiuni şi experienţă, cum sînt ţările Europei noastre, prelungirea unei situaţii în care multe dintre ele fac parte din două blocuri opuse, sînt supuse unor orientări politice, economice şi militare provenind din afară şi suportă prezenţa permanentă a unor forţe străine pe teritoriul lor? Nu! La dumneavoastră, ca şi la noi, se consideră că, din acest război rece care a urmat împărţirii de la Ialta, nu poate rezulta decît o despărţire artificială şi sterilă, dacă nu chiar nimicitoare în cele din urmă; că acesta este contrar fiinţei Europei, care, de-a lungul veacurilor, s-a străduit neobosită spre unire şi care astăzi întrevede, mai limpede ca niciodată, prilejul şi obligaţia de a se uni; că, prin urmare, nu mai există pentru Europa nici ideologii, nici hegemonie care să precumpănească faţă de binefacerile extinderii, înţelegerii, cooperării între toate părţile care o compun."

"Parteneri strategici"

În viziunea lui Charles de Gaulle, ţara noastră putea fi o punte de legătură între "blocul socialist" şi "Europa capitalistă", România şi Franţa trebuind să conlucreze pentru "pacea şi progresul" continentului: "Ceea ce continentul nostru aşteaptă de la Bucureşti, de la Moscova şi de la Paris, ca şi de la Bonn, de la Roma şi de la toate celelalte capitale ale sale, este marea mişcare care-l va uni pentru pace şi progres. Franţa, domnule preşedinte, este hotărîtă să înainteze spre acest ţel şi este foarte dispusă să ducă această acţiune la bun sfîrşit, cot la cot cu România. Ea speră deci că întîlnirea noastră va da un imbold ambelor ţări spre o apropiere a politicii lor. La drept vorbind, în clipele de grele încercări din istoria lor, aceasta s-a mai întîmplat adeseori. Dar atunci scopul era doar apărarea lor. De astă dată este vorba ca cele două împreună să ajute întreaga Europă să se clădească şi să se reînnoiască".