Ceausescu n-a vrut arestarea lui Tokes

Alex Mihai Stoenescu: Va propun pentru debut o discutie informala si o sa va intreb in ce masura ati simtit apropierea unui moment de mare criza politica?

Gheorghe Diaconescu: In ziua de 14 aprilie 1989, cu ocazia zilei mele de nastere, Iulian Vlad a fost invitat. Intr-o discutie intre patru ochi mi-a spus: "Pana in decembrie, gata!" - si a facut semn cu palma in plan orizontal, adica lichidare. Apoi a continuat: "Si va incepe de sus spre interior", aratand cu palma de la nord-est la sud-vest, indicand fara dubiu spatiul teritorial al tarii intre Iasi si Timisoara.

Ca procuror general adjunct, este imposibil sa nu fi trecut pe la dumneavoastra si cazul Tokes.

Cand Securitatea a inaintat propunerea de arestare si de trimitere in judecata a lui Tokes, Procuratura a facut si ea un material informativ in care a prezentat temeiul legal pentru decizia de arestare. Pe acest material, Ceausescu a scris: "Nu. Sa se ia masuri de influentare obsteasca. Sa fie dat in judecata de corul UTC din Arad pentru calomnie si sa fie mutat".

Probe despre teroristi

Mai cred ca si tema "teroristi" a trecut pe la dumneavoastra.

In legatura cu acest aspect, va pot spune ca m-am ocupat cu strangerea probelor pentru procesele in curs dupa 1989. Cu aceasta ocazie am aflat o serie de amanunte interesante despre teroristi si razboiul electronic. In timpul cercetarii am stat de vorba cu generalul Vlad si i-am spus: "Numai dumneavoastra ma puteti ajuta. Cine sunt?". "Nu stiu" a fost raspunsul lui categoric. A fost apoi o intamplare foarte interesanta. M-a chemat urgent Militaru, era deja ministru, m-a chemat la Ministerul Apararii. L-am gasit in birou ascultand la casti o emisiune a unui post de radio spaniol la care vorbea Pacepa. Cand m-a vazut, mi-a spus: "Uite, il ascult pe Pacepa si asta vorbeste de existenta unui "Plan ZZ", cu teroristii. Du-te si afla ce-i cu planul asta". M-am dus la Vlad, apoi la Postelnicu si Dinca. Postelnicu nu intelegea nimic, ii explicam, il intrebam, parea complet abulic. Dinca plangea. Mi-a spus urmatorul lucru: "Stiu ca merit sa fiu executat pentru ticalosiile pe care le-am facut. Va dati seama ca, daca as sti ceva despre planul asta "ZZ", mi-as fi negociat condamnarea la moarte cu el. Dar nu stiu nimic". Repet, plangea. Aceasta intalnire a avut loc inainte de audierea lui, care a ramas celebra prin atitudinea demna (era convins ca va fi condamnat la moarte) si prin referirile la "Planul ZZ". Dar el aflase de acest plan din intrebarile mele.

De aici confuzia. Lumea a crezut ca stie Dinca ceva si nu vrea sa spuna mai mult. Dar era, de fapt, o intoxicare a lui Pacepa.

Comunicatii in limbi straine. Mai departe. Intre informatiile primite de la Timisoara a fost si aceea ca anumite persoane, tineri solizi, purtau o insigna cu un brad micut, un semn de recunoastere.

Pentru zilele de 16 si 17 decembrie?

Da, informatiile, marturiile se afla in dosarele Procuraturii. Purtau pe reverul hainei aceste insigne, iar martorii le observasera si mi-au precizat acest lucru in declaratiile lor. Inainte de 30 decembrie 1989 au venit la mine cinci sau sase ofiteri de aviatie din Bucuresti... sau de la Timisoara, nu mai retin, si mi-au prezentat si lasat pe birou niste umbrelute de staniol care aveau un mic aparat care functiona cu o mica baterie. Bateria era inscriptionata in limba maghiara. Au fost gasite in jurul aeroportului, cazute dupa ce emiteau o lumina intermitenta imitand luminile de pozitie ale unor aeronave. Artileria a tras dupa ele ca la balamuc.

I-am dat sa ancheteze cazul procurorului Mihai Popov, actualmente colonel, procuror general la Parchetul de pe langa Curtea Militara de Apel. Este un om cu o memorie formidabila. Apoi am vorbit cu Stanculescu, intrebandu-l daca detine niste specialisti, sa vada ce e cu jucariile alea. Stanculescu a chemat pe un general inginer, director al Institutului de cercetare al Armatei de la Clinceni, care a venit la Procuratura cu mai multi ofiteri, a studiat instrumentele, dupa care le-a luat si a continuat cercetarea la institut. Aparatele sunt ori la institut, ori la Procuratura. Popov stie, pentru ca a ramas cu dosarul acesta deschis. Cand au fost folosite, unde au fost gasite, in dosar se afla declaratiile ofiterilor pentru ca i-am pus intr-o camera alaturata sa le scrie. Din cate imi amintesc, dispozitivul avea un fel de umbreluta octogonala din folie argintie, dedesubt era un stimulator de semnal alimentat cu baterie. Peste 90% sigur ca pe baterii erau inscriptii unguresti. In plus, puteti sta de vorba cu generalul Rus (comandantul Aviatiei Militare la acel moment - n.a.). El are dovezi asupra interceptarii de convorbiri si comunicatii aeriene in limbi straine.

Cu armele spre procurori

Domnule general, in timpul investigatiilor am intalnit persoane care va admira inteligenta, dar sunt nemultumite de faptul ca ati ramas si dupa Revolutie in aceeasi functie. Cum s-a intamplat?

In 2 sau 3 ianuarie am fost chemat de Mazilu la Palatul Victoria. Voia sa-l demita pe Popovici. Acolo, Mazilu mi-a spus: "Un grup de procurori din FSN-ul de la Procuratura v-a propus pe dvs. in locul lui. Dati-mi si niste nume pentru Curtea Suprema de Justitie si pentru ministrul Justitiei". I-am dat pe Teofil Pop pentru Ministerul Justitiei. Spre surprinderea mea, profesorul Manzatu s-a opus violent la numirea mea, era violent la adresa mea...

Pentru transcedentali?

Nu am reusit sa aflu pentru ce... si atunci s-a scos din maneca asul Gheorghe Robu, cu mine adjunct. Profesorul Manzatu a venit la Procuratura cu cativa ofiteri de la Armata, care s-au urcat pe podium si au indreptat armele spre sala. In felul acesta a fost anuntata noua conducere a Procuraturii. Ulterior, protestand pentru acea metoda, Mazilu mi-a spus: "Pe Popovici il dau jos, pentru ca in 1988 i-am cerut sa-l dea in judecata pe Postelnicu pentru incalcarea unor drepturi, si Popovici m-a dus cu vorba".

Va propun ca tema temeiul juridic pentru retinutii de la Timisoara. In rechizitoriul Sectiei Parchetelor Militare din decembrie 1997 se afirma ca erau peste 900 de persoane retinute fara forme legale la Timisoara. Care erau aceste forme legale? Iar cifra se refera la data de 17 decembrie 1989 sau la tot intervalul 17-20 decembrie?

Potrivit Codului de Procedura Penala, o persoana nu poate fi retinuta decat 24 de ore printr-o ordonanta emisa de organele de Politie, respectiv Militie. Peste 24 de ore, numai prin mandat de arestare emis de procuror. In cazul de fata, al Timisoarei, organele de Militie nu au emis nici o singura ordonanta de retinere, ci pur si simplu i-au adus pe cei retinuti la penitenciar. De asemenea, nu au facut propunere pentru arestarea preventiva adresata procurorului in nici intr-un caz. Prin urmare, retinerea lor, a fiecarei persoane, a constituit un caz de arestare nelegala. In al doilea rand, cele 900 de persoane, evident nu au fost inca de pe data de 17 retinute, ci pe 17 existau 104 persoane, restul au fost retinute pe parcurs atat de barajele facute de Armata, cat si de Militie.

Retinuti fara acte

In ce conditii, atunci, daca nu aveau forme legale de arestare, au fost cercetati de catre procurori la penitenciar?

Asa cum am mai spus, n-a fost voba despre o cercetare, caci noi nu aveam nici un act de sesizare ca oamenii aceia ar fi savarsit vreo fapta penala. Erau pur si simplu adusi la penitenciar de catre echipele fortelor de ordine sau ale Armatei. Incat termenul corect n-ar fi ca au fost cercetati, ci ca au fost audiati. Ca sa cercetezi trebuie sa fi sesizat cu savarsirea unei fapte penale. Cu exceptia celor 29 de cazuri, care au fost cazuri penale, toti ceilalti au fost pur si simplu audiati pentru a sti cine sunt si de ce au fost adusi acolo.

Dupa ce s-a terminat audierea lor, au fost eliberati?

In parte. In primul rand au fost eliberati minorii, de care am vorbit, si apoi, pe masura ce erau ascultati, li se dadea drumul.

Daca in randul celor audiati ati observat persoane suspecte: indivizi solizi, sportivi, drogati, care vorbeau cu accent strain sau nu vorbeau bine romaneste, deci acel tip de individ suspect care a fost semnalat de catre revolutionari, in primul rand.

Nu, nu pot sa raspund la intrebarea aceasta pentru ca nu am avut contacte directe, eu nu am stat in salile de audiere a acestor persoane. Poate procurorii care au stat de vorba cu ei sa raspunda la o asemenea intrebare. Si ii pot indica, cine au fost acesti procurori care au audiat persoanele retinute. Deci n-am avut decat niste imagini generale asupra acestor retinuti.

Copiii manifestanti

Din rezolutia Sectiei Parchetelor Militare din 22 ianuarie 2002 rezulta ca in 17, 18 si 19 decembrie au fost eliberati aproximativ 140 de minori. Este o cifra foarte mare. Cum se explica un numar atat de mare de minori, am inteles ca majoritatea era formata din elevi. Aveti o explicatie pentru retinerea unui numar atat de mare de minori?

E greu de raspuns la o asemenea intrebare. Poate ca intre acestia au fost copii scapati de sub controlul familiei, al scolii, copii ai strazii, poate ceva de genul acesta. E greu de raspuns. Poate un psiholog sa raspunda la o asemenea intrebare.

Va intreb pentru ca totusi este ciudat. In primul rand, numarul este extraordinar de mare. Dar ma pun in situatia unui militian sau a unui militar, a unei persoane din fortele de ordine care retine copii. Sigur, probabil ca aruncau cu pietre, probabil ca au fost si mai usor de prins. Imi pun si aceasta intrebare. Totusi, este paradoxal ca un numar atat de mare de copii sa fie retinut. Ca a participat tineret, elevi foarte multi, este neindoios, dar ideea retinerii unui numar atat de mare de copii mie mi se pare foarte neobisnuita. Exista informatia ca in zona respectiva se aflau foarte multi copii ai unei scoli de surdomuti, care se manifesta cu o anumita violenta. Cum ati primit informatiile in legatura cu asta?

Nu, doar astazi am aflat despre asa ceva. Nu cunosc.

In continuare ati dispus eliberarea altor 33 de persoane. Si sunt retinute 29 de persoane pentru furt. Este vorba despre cei asupra carora s-a stabilit foarte precis natura penala a activitatii. Dar ati eliberat intre timp 33 de persoane. Pe ce criterii?

Pur si simplu ca din declaratiile lor, iar unele dintre ele sustinute de alti retinuti, nu au savarsit nici o fapta care sa justifice retinerea lor in continuare.

Aveau o anumita varsta, erau batrani, femei...

Nu, nu. Rezulta pur si simplu din declaratiile respective ca nu li se poate reprosa nimic din punct de vedere penal. Si, pe masura ce ajungeam la o asemenea concluzie, ii puneam in libertate.

Domnule general, ati eliberat 140 de minori, 33 de persoane carora nu li s-a putut stabili vreo fapta penala si mai existau retinute 29 de persoane cu fapte penale clare, hoti, atacatori violenti, majoritatea fiind retinuti impreuna cu obiectele furate. 140 de minori plus 33, plus 29 fac 202 persoane. Care era statutul juridic al restului de persoane, al restului pana la 800 sau 900 eliberat in 20 decembrie "sub presiunea manifestantilor"?

Fireste, erau in situatia de arestati nelegal. Fireste. Erau retinuti in aceasta stare de catre organele MI, iar noi nu am ajuns sa stam de vorba cu mai multi decat aceia pe care am reusit sa-i punem in libertate.

Spionul ungur Tokes

PORTITA. Pastorul Tokes a fost dovedit ca spion, dar dictatorul nu l-a trimis dupa gratii

Sa trecem la evenimentele din 16 decembrie. Cum ati aflat, cum ati fost informat despre ce se petrecea acolo?

Nimic pana pe la zece si ceva seara. Procurorul de serviciu pe Procuratura Generala, Dumitru Ionita, mi-a telefonat si mi-a spus ca Tilinca (procurorul-sef de la Timisoara - n.a.) i-a vorbit despre acea " aglomerare" din Piata Maria de la Timisoara, in legatura cu operatia de evacuare a lui Tokes. Despre Tokes stiam din februarie-martie. A fost un raport inaintat prim-secretarului Ion Coman prin care a fost informat ca Tokes a oferit informatii la doi ofiteri maghiari, identificati cu gradul de maiori, ca a primit bani, cele doua chitante. I-am spus lui Ionita sa ia relatii, pentru ca simpla aglomerare nu produce o alerta. Dupa aproximativ o ora revine spunand ca este "agitatie". Pe la 24:00 l-am sunat pe Popovici. Nu stia nimic. Nefiind informat pe vreo cale oficiala si la nivelul lui, nu era alertat.

De ce v-a sunat pe dumneavoastra, si nu direct pe procurorul general?

Ofiterul de serviciu Ionita ma suna pe mine, nu pe Popovici, pentru ca avea aceasta obligatie prin ordin. Ne-am dus totusi la birou, eu si Popovici. Popovici a vorbit cu Tilinca, dar acesta avea informatii modeste. Atunci a luat legatura cu generalul Vlad, de la care a aflat mai multe. Popovici a inchis si mi-a spus: "Cred ca e cazul sa pleci la Timisoara, maestre". M-am dus in cabinetul meu si am luat la mana toate lucrarile. Le-am lasat in lucru cu biletele pe fiecare dosar. Am lucrat aproximativ doua ore, dupa care am revenit impreuna cu Popovici acasa, spre ora 4:00 dimineata. Am dormit foarte putin, o ora, maximum doua, apoi m-am dus la aeroport, la prima cursa de Timisoara.

Exista o prevedere regulamentara pentru toate institutiile de forta ale statului, un fel de consiliu de conducere colectiva care se intrunea in cazuri speciale...

La Procuratura Generala nu a fost nici o sedinta a conducerii in seara de 16 decembrie. Numai noi doi (Popovici si Diaconescu).

Cercetare "oarba"

Sa continuam cu ziua de 17 decembrie.

Am ajuns la Timisoara in jurul orelor 8:30-9:00. Ne astepta Tilinca. I-am cerut sa coboram in centru, la Catedrala. Pe drum, Tilinca mi-a spus ce se intimplase - "acte de vandalism". Parcurgand drumul pe jos intre Catedrala si Opera am vazut magazinele cu vitrine sparte, interiorul ravasit, incendiat, chioscuri de ziare incendiate. Mi-au facut o impresie deosebita. Lucrasem trei ani la Timisoara (1965-68, ca procuror militar-sef adjunct), cunosteam orasul foarte bine. Primul gand, foarte puternic, a fost ca autorii nu puteau fi timisoreni. Era un oras curat, timisorenii il ingrijeau, il respectau, cunosteam foarte bine caracterul timisorenilor, se simtea diferenta de civilizatie. Ce vedeam acolo nu se potrivea cu imaginea mea despre Timisoara. Era aiurea. Am mers in continuare direct la Inspectoratul MI. Acolo l-am gasit pe generalul Macri. Erau veniti cu un automotor. Era acolo si Mihalea, amandoi in cabinetul sefului inspectoratului, un colonel de Securitate al carui nume imi scapa...

Colonelul Ion Popescu.

Era in jurul orei 10:00, Popescu ne-a informat (pe noi, procurorii) ca in cursul noptii, in afara actelor de vandalism, au avut loc si ciocniri in Piata Maria intre grupurile de acolo si cadrele de Militie. Ca sa-mi demonstreze violenta actiunilor a adus in birou cinci-sase ofiteri si subofiteri in uniforma care erau bandajati, raniti. Apoi m-a condus intr-un oficiu, o camera alaturata, si acolo pe masa erau expuse obiecte contondente care fusesera capturate de la manifestanti - lanturi, cutite, o secure, pari rupti din pomi. Fusesera capturate de militieni in cursul luptelor. Exista si un numar insemnat de persoane retinute. Conform agendei lui Nuta, pe care am consultat-o dupa Revolutie, la Bucuresti, erau 104 retinuti in dimineata de 17 decembrie. Am intrebat: "Unde sunt retinuti?". Mi s-a raspuns: "Ii avem peste tot, birourile Securitatii, la Militie (arest), unde sunt audiati pe linie de Securitate, respectiv Militie, si mai aveam la penitenciar". Astfel am aflat ca fusese trimis acolo Carasca de la Directia VI impreuna cu un colectiv. Nu aflasera nimic! Il cunosteam pe Carasca. Pe 21 decembrie a vrut sa-i arestam pe cei 29 de infractori pentru infractiunea de subminare a economiei etc., mi-a spus ca generalul Macri s-a consultat cu generalul Vlad asupra acestui lucru, motiv pentru care cele 29 de dosare le pusese in fisetul sau. In fapt, erau un dosar de ultraj, doua de distrugeri si restul de furt. Cei 29 au fost pusi in libertate "sub presiunea" revolutionarilor si i-au bagat in locul lor pe ofiterii de la Securitate. Ironia Revolutiei! De la Inspectoratul MI am plecat la Procuratura, unde i-am cerut lui Tilinca sa mobilizeze procurorii pentru a incepe investigarea celor de la penitenciar. S-a format un grup din cei veniti de la Bucuresti, Directia cercetari penale, precum si cei de la judet. S-a facut o cercetare "oarba" - identificare, unde a fost prins, de ce, povestea lor. In termeni clasici, erau varsati de Militie fara sa stii nimic despre ei. Am identificat trei teme: 1. Daca exista temei. Toate fortele de ordine si de Armata aduceau persoanele si le lasau in acele locuri (Securitate, Militie, penitenciar) fara nici un fel de act constatator, cu exceptia celor 29. 2. Erau multi copii - era obligatoriu sa-i audiem pentru a se stabili varsta. Pana la 14 ani nu era condamnabil. Intre 14 si 16 ani poate raspunde penal printr-o expertiza medico-legala psihologica si care sa stabileasca ca a lucrat cu discernamant. Multi erau sub 14 ani, era deci retinere ilegala. 3. Nu aveam informatii.

Fara informatii

In jurul pranzului m-am intors la Inspectorat. Aveam nevoie de informatii, deoarece realitatea perceputa de mine (lipsa actelor, numarul mare al copiilor, identificarea doar a 29 de infractori) nu corespundea cu situatia din oras, cu devastarea vizibila, violenta si cu agresiunea asupra fortelor de ordine. Problema numarul unu era ca nu aveam informatii; nimeni nu ne informa asupra legaturii cauzale intre cei retinuti si fapte. Atunci am dat acel ordin, care a fost invocat si amintit de toti procurorii audiati in legatura cu evenimentele de la Timisoara, cele 10 porunci. Prima era sa se aplice procedurile ca la carte, fara sa se omita nici macar o virgula de la Codul de Procedura Penala.

Ati simtit ca ceva nu este in regula.

Bineinteles. Am cerut acest lucru si militienilor. Atunci am aflat ca s-ar fi reluat miscarile si ca se cauta patrunderea in forta in cladirea Comitetului Judetean de Partid, desi era inconjurata cu trupele de militie-securitate ale generalului Ghita.

Erau neinarmate. Doar cu niste bate de lemn.

Asta am aflat-o ulterior. Au fost spulberati, s-a intrat din nou in sediu, au dat foc, au urmat distrugeri si acte de vandalism. Iar am fost informat ca erau foarte multi copii. Chestia asta era de neinteles pentru mine. Se vorbea de spulberarea fortelor de ordine si in acelasi timp de copii! Era ceva incredibil! Multi elevi. Au fost contactate cadrele didactice de la scoli si licee sa vina sa-si ia elevii. Spre surprinderea mea s-au prezentat foarte putini. O adevarata babilonie birocratica. Aceasta este si principala cauza pentru care copiii nu au fost pusi in libertate imediat. Din informatiile ulterioare am aflat ca, de fapt, chestiunea a ajuns pana la Elena Ceausescu. Cineva - Coman sau Balan - a pus aceasta problema mai tarziu prin telefon la Bucuresti si Elena Ceausescu i-a raspuns: "Ce, astia sunt copii, sa intre cu boata in cladirea partidului si voi ii puneti in libertate? Ce copii sunt astia?".

Nu ratati!

In numarul de maine cititi continuarea marturiei generalului (r) Gheorghe Diaconescu.