Cei mai frumoşi...80 de ani de Radio România

La 1 noiembrie 1928, o baghetă magică aducea în casele românilor cea dintâi emisie a radioului, care de atunci a fost considerat ca făcând parte din familie. La 80 de ani de la înfiinţare, radioul public îşi sărbătoreşte trecutul.

Clădirea Radio, aşa cum există ea astăzi, pare construită de un arhitect şugubăţ. Este greu să te descurci în ea, uneori te poţi chiar rătăci, dar pentru furnicuţele care trudesc aici drumul este unul de neuitat. Este furnicarul lor, este locul unde creează, unde ideile prind viaţă. Aici trăiesc momente de mare intensitate, de maximă solicitare intelectuală şi sufletească. Aici, ele au învăţat lecţia autenticităţii, a faptului radiofonic unic, irepetabil. Dacă i-ai trezi noaptea din somn ţi-ar spune cum este furnicarul lor pe dinăuntru, ar fi în stare să-ţi arate cabinele cu magnetofoane, pupitrele, fişierele din fonotecă, studiourile de emisie. Amintiri sunt cu carul, de aceea, la sugestia Ruxandrei Săraru, director Direcţia Comunicare şi Marketing, am pătruns în lumea Arhivei Radiodifuziunii şi am stat de vorbă cu Liliana Muşeţeanu, care, aidoma lui Don Quijote, flutură steagul speranţei.

PATRIMONIU
Am răsfoit documente, am citit scrisori, am descoperit fotografii care ne-au tăiat respiraţia şi am aflat istoria acestei minuni numite Radio. Arhiva Societăţii Române de Radiodifuziune este o sursă puţin cunoscută. Este păstrătoarea unor documente inedite ce reflectă viaţa politică în România. “Arhiva Societăţii de Radiodifuziune păstrează în colecţiile sale documente şi publicaţii care prezintă fenomenul radiofonic din România încă de la începuturile sale, din 1928. Primii 25 de ani de radiofonie românească, şi nu numai, îşi găsesc locul în arhiva noastră, urmând ca de la începutul anilor 1950 apariţia benzii magnetice să întregească istoria radioului şi prin mărturii sonore”, spune Liliana Muşeţeanu, care conduce arhiva SRR. Un colectiv restrâns, dar pasionat alcătuit din Alina Spiridon, Ramona Dobre, Cristina Ghiţă şi Alexandru Lancuzov conservă şi valorifică acest fond inestimabil. “Avem documente care constituiau la vremea respectivă conferinţe, interviuri, poezii, şi toate acestea au rămas în scris, sau avem fotografii de la începuturile radioului. Pe de-o parte, vrem să le conservăm, pe de altă parte, încercăm să le valorificăm în primul rând în emisiunile noastre, pentru că avem emisiuni suficiente la dispoziţie în paleta de posturi pe care o gestionează Radioul Public, pe de altă parte avem o Editură – Casa Radio şi edităm acolo o parte din arhiva pe care o avem şi încercăm să aducem mai aproape de public această valoare de care dispune Radioul din România partea care ţine de arhivă. Ceea ce avem noi în arhiva Radioului este până la urmă patrimoniul naţional, un patrimoniu naţional este valoros numai în măsura în care el este accesibil publicului, pentru că poţi să ai un lucru extraordinar, dacă el nu este văzut de nimeni, nu are nici un fel de valoare”, spune Liliana Muşeţeanu.

PAS CU PAS

În 1925, la Institutul Electrotehnic al Universităţii Bucureşti, avându-l în frunte pe Dragomir Hurmuzescu, era construit şi dat în folosinţă primul receptor radiofonic ce făcea posibile primele audiţii publice, ţinute de două ori pe săptămână, joia şi sâmbăta, la ora 21:30. “Regulamentul pentru aplicarea Legii pentru instalarea şi folosinţa staţiunilor şi a posturilor radioelectrice” în care se preconiza înfiinţarea unei societăţi de difuziune pe acţiuni (60% capital de stat şi 40% capital particular) era adoptat la 1 septembrie 1925, iar la 26 octombrie prin Decretul regal nr. 245 se aproba statutul şi prospectul de emisiune a Societăţii de Difuziune Radiotelefonică din România. În 1926, în România erau circa 2.000 deţinători de aparate de radiorecepţie. La 19 iulie 1928, imobilul din Str. Gen. Berthelot nr. 60, primul sediu al Societăţii Române de Radiodifuziune era achiziţionat şi la 1 noiembrie se difuza în eter prima emisiune cu anunţul: “Alo, alo, aici Radio Bucureşti”, urmat de discursul preşedintelui Societăţii, Dragomir Hurmuzescu. Postul emitea pe 402 m lungime în undă cu o putere de 0,15 kw. Radioul a devenit treptat principalul mijloc de informare şi propagandă a statului român în perioada interbelică. Postul de radio emisie depăşea, prin raza lui de acţiune, aria de influenţă a presei scrise.

ADEVĂRATELE VEDETE
Vocile de la radio au făcut epocă în anii de început ai radioului. Un nume răsunător este cel al Titelei Haque  sau Tanti Radio. Programul dedicat în special copiilor din şcolile primare s-a bucurat de o audienţă numeroasă încă de la debutul său, de la 12 ianuarie 1929. Tanti Radio reuşea în fiecare joi să aducă în imaginaţia micuţilor cele mai cunoscute poveşti din literatura naţională şi universală. Pe lângă acestea se mai prezentau teme legate de viaţa şcolară şi a elevilor sau din istoria şi folclorul românesc. Mai erau şi crainicii Puia Vasilescu-Rebreanu (fiica marelui prozator Liviu Rebreanu), Domnica Păun, Teodor Scarlat, comicii Stroe şi Vasilache, profesori-conferenţiari ca Nicolae Iorga sau Vasile Voiculescu. După marele război care a îndurerat naţiuni întregi, vedetele radioului public s-au numit altfel: Dinu Ianculescu, Cleo Ştiber, Eugen Turjanski, Ion Ghiţulescu, Victoria Andrei. Misiunea a fost grea de la bun început, chiar dacă “pionierii” nu puteau să prevadă, în acei ani tineri, cât de mare va fi întinderea ei, cât de neliniştitoare profunzimea.

Pe undele radio îi simţeai Bucureştiului casele, copacii, tufişurile, grădinile. Aşa că din primii ani de la înfiinţarea postului Radio Bucureşti se simţea nevoia unor vorbe de duh, care să uimească urechile şi să descreţească frunţile ascultătorilor. Marele animator Gheorghe Mugur, poetul Vasile Voiculescu şi scriitorul Horia Furtuna au hotărât debutul unei noi emisiuni! Ora veselă... Şi câte voci sonore nu au făcut românii să râdă cu poftă acasă la ei, unde aparatul de radio era la mare preţ.

În 1929 debutează principalele emisiuni din grila postului: “Copiii noştri”, inaugurată de Isabela Sadoveanu, “Ora copiilor”, “Cronica dramatică” – I.M. Sadoveanu, “Cronica muzicală” – Constantin Brăiloiu, “Cronica literară” – Perpessicius, “Cronica modei” – Tudor Arghezi, “Cronica cinematografică” – D.I. Suchianu. La 1 septembrie  1929 se dă în funcţiune postul de emisie de la Băneasa (Radio Bucureşti) sub conducerea ing. Mircea Georgescu, inaugurat cu prilejul Expoziţiei Internaţionale de Radio.

La 25 decembrie 1932 se difuza prima transmisie de la Patriarhie, cu pastorala Patriarhului Miron Cristea, iar la 11 iunie 1933 avea loc prima transmisie în direct a unui meci de fotbal (România – Iugoslavia). Numărul abonaţilor radio din România în 1935 abia atingea procentul de 1% din populaţie. Un fapt consemnat de registru de rapoarte asupra emisiunilor difuzate zilnic este cel de la 21 septembrie 1939, când opt legionari înarmaţi au pătruns în sediul Societăţii Române de Radiodifuziune şi au anunţat la microfon asasinarea primului-ministru Armand Călinescu. Funerariile primului-ministru au fost transmise în direct pe post.

DICTATURA REGALĂ
La 10 februarie 1938 se instaura dictatura regală. Noul regim va determina restructurări atât în programele de radio, cât şi în administrarea societăţii. Casa Regală a României se bucurase de o prezenţă apreciabilă în programele Radiodifuziunii. În revistele de radio ale vremii, reprezentanţii Casei Regale şi ai Castelului Peleş erau frecvent prezentaţi în articole şi fotografii. Reginei Elisabeta (Carmen Sylva) i-au fost dedicate zile speciale la Radio însoţite în revistele de radio, de fotografii şi articole speciale.

Dar Carol al II-lea a avut cea mai consistentă prezenţă la radio, având în vedere şi apetitul său pentru prezenţa publică, dar mai ales datorită instalării dictaturii regale. Materialele aflate în Arhiva Societăţii Române de Radiodifuziune sunt importante şi sub aspectul modalităţilor de construire a cultului personalităţii în epoca dictaturii regale.

 

Trecut şi viitor

Este imposibil să parcurgi istoria acestei instituţii în câteva mii de semne cuprinse într-o pagină de ziar, de aceea este important să ne amintim că radioul a schimbat de-a lungul timpului foarte multe destine. Istoria ultimilor 80 de ani în România se confundă cu istoria radioului public. Fără trecut şi fără viitor nu existăm. Aşa cum au lăsat scris în piatră strămoşii noştri, noi avem posibilitatea de a lăsa cultura mai departe urmaşilor noştri în stil modern digital... Este demn de o instituţie ca Radiodifuziunea Română să păstreze valorile vremii, tezaurul de nepreţuit, pe suport digital. Pentru cei care vor veni şi ca să nu se uite...

Mâine este Ziua porţilor deschise la Radio România, între 10:00 şi 14:00, vizitatorii vor fi conduşi, într-un tur al instituţiei, la principalele compartimente ale Radio România. Şi expoziţia “80 de ani de radiofonie şi radio românesc 1928-2008” şi-a deschis porţile la 24 octombrie 2008. Până la 10 noiembrie sunt aşteptaţi, în holul Studioului de concerte “Mihail Jora”, toţi cei interesaţi să retrăiască sau să descopere istoria radioului public.

“Arhiva Societăţii de Radiodifuziune păstrează în colecţiile sale documente şi publicaţii ce prezintă fenomenul radiofonic din România încă de la începuturile sale, din 1928”

“Primii 25 de ani de radiofonie românească, şi nu numai, îşi găsesc locul în arhiva noastră, urmând ca, de la începutul anilor 1950, apariţia benzii magnetice să întregească istoria Radioului şi prin mărturii sonore”
Liliana Muşeţeanu, coordonator arhivă