Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Strada lui Neciu incepe cu o şosea şi se termină intr-un cămp ingheţat. Ciorile sparg pojghiţa de deasupra bălţilor ca să ajungă la apă. O duzină de căini aleargă, suflănd aburi, in jurul camionului lui Neciu. Nu cel implicat in accident, dar poartă numerele celui pe care il conducea acum un an.
Strada lui Neciu incepe cu o şosea şi se termină intr-un cămp ingheţat. Ciorile sparg pojghiţa de deasupra bălţilor ca să ajungă la apă. O duzină de căini aleargă, suflănd aburi, in jurul camionului lui Neciu. Nu cel implicat in accident, dar poartă numerele celui pe care il conducea acum un an.
Neciu a crescut la orfelinat. Neciu s-a descurcat singur, iar, cănd i-a fost suficient de bine, şi-a luat mama la el acasă. "Acasă" arată ca o căsuţă mică, de turtă dulce şi roz, care ii adăposteşte copiii, o adolescentă drăguţă şi un flăcău pe măna căruia a rămas afacerea cu transporturile, nevasta care se ascunde atunci cănd vin gunoierii la poartă, la fel cum fac toţi cei de pe stradă, şi bătrăna.
Cum arată viaţa lui Neciu după un an de la accident...? "Profesional nu s-a schimbat mai nimic. Nu m-a acuzat nici unul dintre cei care mă cunosc şi cu care am lucrat. Familial? E la fel, ai mei mă iubesc la fel de mult. Cunoscuţii se poartă la fel cu mine. Doar eu mă simt imbătrănit cu zece ani..." Vecina ii vizitează nevasta. In două zile, la poarta lui s-au oprit două Dacii, din Ialomiţa şi Vaslui. Bidoane şi piese auto. Nu in cantităţi comerciale, ci mai degrabă amicale.
Ştie că a greşit şi vrea să plătească pentru asta. Dar plata să fie numai pentru ce crede el că a făcut rău. Pentru că a mers cu maşini neinmatriculate, cu numere false. "Asta am făcut şi nu ascund. Nu ascund de mine, inţelegi? Nu aşa imi recapăt liniştea."
DEMN. Nu e lacrimogen, dar il ia cu fiori cănd povesteşte despre accident. "In seara in care am spus unde e trupul am putut să dorm." Tremură la marginea cămpului, parcă ar avea picioarele din lame de oţel suedez. Zbărnăie. Ridică fesul şi arată spre părul cărunt, povesteşte despre seara accidentului, despre procurori, judecată. Are ochii roşii. E nebărbierit, pare terminat, deşi susţine că nu. E imbrăcat corect, chiar mai corect decăt ar fi necesar ca să umbli pe o stradă desfundată şi plină de gropi. Arată peste fostul islaz, peste hectarele acoperite cu peturi şi pungi sfăşiate, la vreo doi kilometri depărtare. Lucrează in altă parte acum. A fost şofer profesionist 22 de ani: "Căştigam mai mult decăt un salariat, aveam un angajat, era bine".
"Am doi căini, m-am chinuit, că mi-a fost greu atunci, şi le-am făcut cuşti la amăndoi. Nu sunt un om rău. Pe femeia lui au inrăit-o alţii... televizorul... cănd unul nu te iubeşte, nici tu nu poţi..." Neciu e un om simplu, ale cărui comparaţii vin din inimă şi ies ciudat pe gură. Ar vrea să spună că ar fi ajutat-o pe văduvă dacă aceasta nu ar fi fost pornită să ii facă rău. Dar in acelaşi timp o şi scuză... "Incă mai poţi să minţi poporul cu televizorul..." Ba chiar o compătimeşte, intr-un mod mai subtil: femeia avea nevoie de echilibru sufletesc, nu de ură. Pentru binele ei...
Mama lui, cea care l-a dat la orfelinat, "n-o judec, nu a putut să mă ţină", a fost acasă la ea, la ţară. "Ştii ce i-au spus oamenii? Exact ce au văzut şi au citit. Că sunt un criminal care a făcut puşcărie jumătate de viaţă." N-a avut niciodată vreo condamnare. Şi nu ii acuză pe oameni, ci pe cei care s-au grăbit să il numească "ucigaş, inainte de a citi o filă a vreunui dosar".
Nu crede orbeşte in Justiţie, "chiar dacă am fost scos de sub acuzarea de omor deosebit de grav şi am scăpat şi de cea de omor din culpă". E confuz in exprimare, dacă nu te interesează ce vorbeşte şi doar vrei să il ai pe reportofon. Dar numai prost nu e.
Neciu aşteaptă hotărărea instanţei, oricare ar fi ea, o să o accepte. A făcut armata, a lucrat in străinătate şi au trecut luni in şir fără să işi vadă familia. "Aş rezista. Probabil."
Neciu a crescut la orfelinat. Neciu s-a descurcat singur, iar, cănd i-a fost suficient de bine, şi-a luat mama la el acasă. "Acasă" arată ca o căsuţă mică, de turtă dulce şi roz, care ii adăposteşte copiii, o adolescentă drăguţă şi un flăcău pe măna căruia a rămas afacerea cu transporturile, nevasta care se ascunde atunci cănd vin gunoierii la poartă, la fel cum fac toţi cei de pe stradă, şi bătrăna.
Cum arată viaţa lui Neciu după un an de la accident...? "Profesional nu s-a schimbat mai nimic. Nu m-a acuzat nici unul dintre cei care mă cunosc şi cu care am lucrat. Familial? E la fel, ai mei mă iubesc la fel de mult. Cunoscuţii se poartă la fel cu mine. Doar eu mă simt imbătrănit cu zece ani..." Vecina ii vizitează nevasta. In două zile, la poarta lui s-au oprit două Dacii, din Ialomiţa şi Vaslui. Bidoane şi piese auto. Nu in cantităţi comerciale, ci mai degrabă amicale.
Ştie că a greşit şi vrea să plătească pentru asta. Dar plata să fie numai pentru ce crede el că a făcut rău. Pentru că a mers cu maşini neinmatriculate, cu numere false. "Asta am făcut şi nu ascund. Nu ascund de mine, inţelegi? Nu aşa imi recapăt liniştea."
DEMN. Nu e lacrimogen, dar il ia cu fiori cănd povesteşte despre accident. "In seara in care am spus unde e trupul am putut să dorm." Tremură la marginea cămpului, parcă ar avea picioarele din lame de oţel suedez. Zbărnăie. Ridică fesul şi arată spre părul cărunt, povesteşte despre seara accidentului, despre procurori, judecată. Are ochii roşii. E nebărbierit, pare terminat, deşi susţine că nu. E imbrăcat corect, chiar mai corect decăt ar fi necesar ca să umbli pe o stradă desfundată şi plină de gropi. Arată peste fostul islaz, peste hectarele acoperite cu peturi şi pungi sfăşiate, la vreo doi kilometri depărtare. Lucrează in altă parte acum. A fost şofer profesionist 22 de ani: "Căştigam mai mult decăt un salariat, aveam un angajat, era bine".
"Am doi căini, m-am chinuit, că mi-a fost greu atunci, şi le-am făcut cuşti la amăndoi. Nu sunt un om rău. Pe femeia lui au inrăit-o alţii... televizorul... cănd unul nu te iubeşte, nici tu nu poţi..." Neciu e un om simplu, ale cărui comparaţii vin din inimă şi ies ciudat pe gură. Ar vrea să spună că ar fi ajutat-o pe văduvă dacă aceasta nu ar fi fost pornită să ii facă rău. Dar in acelaşi timp o şi scuză... "Incă mai poţi să minţi poporul cu televizorul..." Ba chiar o compătimeşte, intr-un mod mai subtil: femeia avea nevoie de echilibru sufletesc, nu de ură. Pentru binele ei...
Mama lui, cea care l-a dat la orfelinat, "n-o judec, nu a putut să mă ţină", a fost acasă la ea, la ţară. "Ştii ce i-au spus oamenii? Exact ce au văzut şi au citit. Că sunt un criminal care a făcut puşcărie jumătate de viaţă." N-a avut niciodată vreo condamnare. Şi nu ii acuză pe oameni, ci pe cei care s-au grăbit să il numească "ucigaş, inainte de a citi o filă a vreunui dosar".
Nu crede orbeşte in Justiţie, "chiar dacă am fost scos de sub acuzarea de omor deosebit de grav şi am scăpat şi de cea de omor din culpă". E confuz in exprimare, dacă nu te interesează ce vorbeşte şi doar vrei să il ai pe reportofon. Dar numai prost nu e.
Neciu aşteaptă hotărărea instanţei, oricare ar fi ea, o să o accepte. A făcut armata, a lucrat in străinătate şi au trecut luni in şir fără să işi vadă familia. "Aş rezista. Probabil."
â Viaţa intre familie şi tribunal după un an de la nenorocire â Inmormăntat după 54 de zile â Twin Peaks de Leordeni â Anchete paralele â Lupta pentru dreptate continuă â Prin ochiul martorului â Poliţişti ilfoveni de dat afară! â Piatra de pe inimă â Neciu e liber! Justiţia doarme in continuare
