Cenuşa istoriei - Pacepa i-a scris prietenului drag

EXCLUSIV - Mărturisirile lui Ion Mihai Pacepa cĂtre un prieten drag
Generalul Luchian a fost condamnat la opt ani de inchisoare după fuga lui Pacepa. In "Orizonturi Roşii" este singurul personaj pozitiv. Luchian -a stins din viaţă săptămăna trecută.

EXCLUSIV - Mărturisirile lui Ion Mihai Pacepa cĂtre un prieten drag
La sfărşitul săptămănii trecute a murit generalul Eugen Luchian. Numele său este cunoscut intr-o mică măsură opiniei publice. In 1978, după "dezertarea" generalului Ion Mihai Pacepa, a fost arestat şi condamnat la
opt ani inchisoare. A fost singurul personaj pozitiv din "Orizonturi Roşii". In urmă cu un an, legătura intre cei doi prieteni de acum 30 de ani a fost reluată.


In exclusivitate, JN prezintă ultima scrisoare a lui Ion Mihai Pacepa către prietenul său, Eugen Luchian. Documentul prezintă pentru prima dată opiniei publice detalii despre apariţia volumului "Orizonturi Roşii", amănunte necunoscute despre Ion Mihai Pacepa şi prietenul său apropiat. Generalul Pacepa ne-a autorizat să publicăm această scrisoare, pe care o prezentăm aproape integral.


LA DREAPTA LUI MAURER. Eugen Luchian a fost un sfătuitor de taină al lui Ion Gheorghe Maurer, liderul comunist reformator, scos in planul doi de Nicolae Ceauşescu in anii ’80. Generalul Luchian a fost şeful Secţiei pentru Armată, Securitate şi Justiţie a Consiliului de Miniştri pănă in 1976. A fost şi prieten apropiat al generalului Ion Mihai Pacepa. In acea perioadă era printre puţinii oameni din afara DIE care intra in sediul spionajului extern. In septembrie 1978, cănd generalul Pacepa a "defectat" in SUA, Luchian a fost arestat şi condamnat la opt ani de inchisoare. S-a spus că ar fi fost implicat in celebra operaţiune "Peregrinii". "Eu aveam obligaţia ca, la cererea DIE, să supun aprobării Comisiei guvernamentale de vize şi paşapoarte acele persoane care făceau obiectul acţiunii «Peregrinii». Această comisie era singurul organ indrituit la acea vreme să aprobe plecarea definitivă din ţară a unor cetăţeni romăni", imi declara generalul Luchian in urmă cu peste un an. Patru ani i-a petrecut la Aiud, in celula in care fusese inchis şi preotul Gheorghe Calciu Dumitreasa. A fost eliberat de Crăciunul din 1985.


DUŞMANUL LUI CEAUŞESCU ŞI POSTELNICU. In 1989, generalul Pacepa mărturisea in "Orizonturi Roşii": "La mijlocul lui iulie 1978 am fost chemat de urgenţă la Ceauşescu. Cănd am intrat in birou, el asculta o bandă de magnetofon impreună cu Elena şi Postelnicu. Luchian e ofiţer ilegal KGB, mi-a spus Ceauşescu. Postelnicu l-a inregistrat vorbind ruseşte cu nevastă-sa. Pune-l din nou, Postelnicu. Am desluşit cu greu căteva cuvinte ruseşti rostite de un bărbat şi o femeie. E vocea lui Luchian?, m-a intrebat Ceauşescu. Nu cred, i-am răspuns. Inregistrarea este execrabilă şi seamănă cu o inscenare. Postelnicu a sărit ca muşcat de fund: E vocea lui Luchian. Şi el, şi nevastă-sa sunt ofiţeri KGB legendaţi. S-au născut in Tighina şi au fost infiltraţi apoi in Romănia ca un cuplu de ofiţeri ilegali. Atunci, Ceauşescu nu a aprobat referatul cu propuneri de arestare prezentat de Postelnicu. Ţine ochii pe ei, i-a ordonat. La 22 iulie, Ceauşescu m-a trimis la Bonn cu un mesaj secret către cancelarul vest-german Helmut Schmidt şi acolo am cerut azil politic in SUA. Căteva săptămăni mai tărziu, presa occidentală informa că numeroşi generali romăni fuseseră arestaţi. Eugen Luchian era printre ei. Ulterior am aflat că a fost condamnat la opt ani inchisoare, pentru că a deţinut ilegal documente secrete la domiciliu. Ceauşescu, evident, a continuat să nu creadă gogoaşa lui Postelnicu şi a recurs la metoda lui favorită: a ordonat Securităţii să ascundă in locuinţa indezirabilului documente secrete şi să le găsească."


RECUNOSCUT CA DEŢINUT POLITIC. L-am cunoscut pe generalul Luchian in urmă cu peste un an de zile. Atunci am fost mesagerul primei scrisori din partea prietenului său de acum 30 de ani, Ion Mihai Pacepa. Am avut o lungă discuţie cu Luchian, concretizată intr-un interesant interviu pentru cotidianul Adevărul. A urmat un alt interviu pentru Antena 1 şi Antena 3. In cele căteva dialoguri, generalul Luchian mi-a făcut multe mărturisiri. De exemplu, cum a refuzat in decembrie 1989 să facă parte din FSN. Mai apoi despre securiştii care ne conduc. Am vorbit cu el imediat după ce Liviu Turcu a prezentat public lista sa. "Să aibă grijă", mi-a spus Luchian. In iulie anul acesta l-am văzut pentru ultima dată. Şi i-am dus ultima scrisoare de la prietenul său din Statele Unite. O scrisoare in care generalul Pacepa destăinuie multe lucruri interesante despre sine şi despre prietenul său.

Dragă Eugen,
Mulţumesc călduros pentru poze. Am discutat de multe ori cu Dana despre tablou. Şi despre tine. Eşti, de fapt, singurul fost prieten despre care vorbim. Recent ne-am amintit de iarna cănd am fost impreună la munte, ne-am impotmolit, şi tu impreună cu Silvia aţi intrat in zăpadă pănă la brău impingăndu-mi maşina. Iţi mai aduci aminte? Am găsit in zăpadă o veveriţă moartă, Dana a făcut o criză, şi a doua zi i-ai adus o veveriţă vie de la un ocol silvic. Nu ţi-a uitat, şi nu-ţi va uita omenia. După cum nu va uita nici veveriţa ce şi-a făcut cuib in buzunarul paltonului ei. Am aflat de la prietenul comun, Andrei Bădin, că te-ai lăsat de fumat. Imi pare enorm de bine.


M-am lăsat şi eu in 1980, dar continui să mă tem că atăţia ani in care am pufăit aproape nonstop, ca şi tine, nu mă vor ierta. Nu o să mă las insă bătut. Şi tu ai trecut prin multe in viaţă şi ai să invingi din nou.


Sunt extrem de bucuros că ai scris o carte. Viaţa ta cuprinde o parte importantă a istoriei Romăniei, pe care numai tu o poţi scrie. Te-ai bucurat de increderea unui titan politic şi ai avut fericirea de a-i fi sfetnic apropiat. Maurer ţi-a pus in mănă balanţa cu care voia să căntărească atunci puterea şi te-a propulsat in fruntea unui mecanism cu care credea că poate să menţină echidistanţă politică faţă de lege. Aşa ai ajuns in epicentrul cutremurelor generate de confruntarea dintre megalomania politică a lui Ceauşescu şi dorinţa lui Maurer de a da o faţadă de legalitate comunismului romăn. Şi aşa ai devenit, din păcate, o altă victimă a principiului universal formulat atăt de superb de Lordul Acton: puterea tinde să corupă; puterea absolută corupe absolut. Ai suferit enorm, dar sunt convins că vei avea o carte care va face istorie. O aştept cu nerăbdare.

Aşa cum ţi-am mai scris, pentru mine ai fost un erou: ai simbolizat curajul lui Maurer, fără a avea armura politică ce l-a apărat pe el. In iulie 1978, cănd am primit azil politic, ştiam că Elena şi Postelnicu iţi voiau scalpul - am scris despre asta in Orizonturi Roşii...


Am construit Orizonturi Roşii in jurul lui Ceauşescu - nu al comunismului - deoarece am vrut să distrug prestigiul de care tiranul se bucura in SUA. Am vrut, de asemenea, să-mi salvez fata - şi apoi pe tine. De aceea am dedicat cartea Danei şi te-am făcut singurul ei erou pozitiv. La inceput am descris in Orizonturi Roşii (care iniţial a avut peste 1.200 de pagini) teroarea la care era supusă zilnic Dana şi rezistenţa lui Maurer şi a ta faţă de ereziile lui Ceauşescu. Editorul a scos insă partea legată de suferinţele Danei şi a recurs la o imagine alegorică in legătură cu tine. El a avut dreptate. Sute de recenzii publicate in SUA şi Europa Occidentală au subliniat că Orizonturi Roşii a demolat prestigiul lui Ceauşescu cu ajutorul imaginilor, nu al văicărelii sau al analizei politice.

Cănd am terminat Orizonturi Roşii, nimeni nu a vrut să o publice in SUA. Ceauşescu abia primise clauza naţiunii celei mai favorizate şi era extrem de popular atăt in guvernul SUA, căt şi in opinia publică. Ca ultim resort, in septembrie 1985 am dat manuscrisul lui Bill Casey, directorul CIA. La 17 decembrie 1985 mi l-a restituit impreună cu o scrisoare care, intre altele, menţiona: "Preşedintele l-a citit şi a fost impresionat". După un an şi jumătate, Orizonturi Roşii era pe piaţă şi primul ei exemplar a fost inmănat preşedintelui Reagan de un grup de congresmeni in frunte cu Frank Wolf (Andrei are fotografia). La 1 ianuarie 1988, cartea Orizonturi Roşii a inceput să fie serializată la Europa Liberă. La 13 martie 1988, Time magazin a publicat o fotografie a preşedintelui George Bush (senior) cu Orizonturi Roşii pe biroul său (Andrei are poza). Peste un an, in ziua de Crăciun, Ceauşescu a fost executat la capătul unui proces in care majoritatea acuzaţiilor au provenit din Orizonturi Roşii. La 1 ianuarie 1990, congresmanul Frank Wolf a plecat la Bucureşti să o elibereze pe Dana şi şase zile mai tărziu a aterizat impreună cu ea la Washington. Ulterior, Frank s-a ocupat de "cazul Luchian" şi mi-a spus că ai fost reabilitat politic şi material.

In ianuarie 1990, cănd Dana a ajuns in America, mi-a spus că Orizonturi Roşii i-a creat multe necazuri in Romănia. Curănd a realizat insă că Orizonturi Roşii i-a creat prieteni in SUA, care i-au salvat viaţa. Ca atare, prima statuie pe care soţul Danei, un talentat sculptor, a făcut-o ca om liber a fost bustul congresmanului Wolf - expus şi acum in Congresul SUA. Iar albumele Danei conţin numeroase poze ale ei impreună cu Paula Dobriansky, ministru adjunct de Externe in anii lui Reagan (revenită acum in aceeaşi funcţie), care a intămpinat-o la sosirea in SUA şi i-a cerut repetat lui Ceauşescu să protejeze viaţa Danei. Sunt convins că Orizonturi Roşii ţi-a creat şi ţie necazuri. Imi cer scuze pentru ele. Atăt ţie, căt şi Silviei. Aşa cum i-am cerut scuze şi Danei. Dar ea şi tu aţi fost printre foarte puţinele fiinţe din lume pe care am vrut să le ajut, nu să le rănesc. Şi cred că am reuşit. Orizonturi Roşii a salvat viaţa Danei - şi sunt convins că şi a ta.

A doua zi după impuşcarea lui Ceauşescu, noul ziar romănesc Adevărul, care inlocuise Scinteia, a inceput să serializeze Orizonturi Roşii, despre care a scris că "a avut un rol incontestabil in răsturnarea dictatorului". Conducerea FSN m-a invitat apoi in Romănia. Am spus că voi veni numai dacă Securitatea va fi transformată in muzeu, ca Auschwitz şi Dachau, ca să dea lumii garanţia că trecutul nu se va repeta. Ion Iliescu, care cunoştea doar sistemul sovietic de guvernare cu ajutorul poliţiei politice, nu s-a putut insă lepăda de ea. El a rebotezat Securitatea ca SRI (tot aşa cum Kremlinul a rebotezat Cheka in GPU, OGPU, NKVD, MVD, KGB şi acum in FSB) şi a continuat să o folosească pentru a se menţine la putere. Miile de securişti care se ascundeau in SRI au refuzat, bineinţeles, să reabiliteze victimele Securităţii. Călăii nu se autoincriminează.(...)


Cănd Ceauşescu a fost impuşcat, am sperat că voi reuşi să ingenunchez din nou la mormăntul părinţilor şi să revăd plaiurile pe care m-am născut. Iubesc Romănia. Am tezaurizat in ea 50 de ani de viaţă, rude şi prieteni.


Mi-am riscat viaţa ca să o ajut să se debaraseze de tirania lui Ceauşescu şi mă bucură nespus libertatea de care se bucură azi. Sunt insă dezgustat de armata de securişti care conduc viaţa ei politico-economică. Ea este o tumoare malignă pe trupul ţării. Tumoare care, ca orice cancer, lucrează pe tăcute - nu o simţi decăt atunci cănd s-a diseminat şi cănd este, de multe ori, prea tărziu...

De peste zece ani lucrez la o nouă carte, care va apărea in noiembrie, probabil ca şi cartea ta. Sper că ambele vor face istorie, şi asta ne va uni din nou destinele. Mihai Pelin şi alţi securişti care au servit comunismul pănă şi-a dat duhul ne vor acuza, probabil, că vrem să ne imbogăţim pe seama trecutului. Pentru ei, doar banii contează - şi societatea pe care au creat-o in Romănia de azi reflectă asta din plin. Orizonturi Roşii s-a văndut in peste un milion de exemplare, dar nu am luat un singur dolar - toţi banii au fost donaţi victimelor comunismului. Am donat, de asemenea, noua carte. Prefer să fiu sărac, dar curat. Sper că şi tu găndeşti la fel. Inchei aceste rănduri cu menţiunea că am fost impresionat de interviul tău cu Andrei. Aplaud realismul cu care ai privit Securitatea. Am fost in conducerea ei şi pot spune cu măna pe inimă că nu a existat o Securitate bună şi una rea. Cartea Albă a Securităţii, elaborată de SRI, este o gogoriţă menită să ascundă crimele acestui KGB romănizat. Tot o gogoriţă este şi istoria că aş fi "fugit" din Romănia, pentru că nu am fost numit şef al DIE. Nu orgoliul a fost cauza. La 9 martie 1978, Ceauşescu şi Elena m-au invitat la masă, mi-au spus că au decis să mă avanseze general colonel şi să mă numească şef al Casei Prezidenţiale. Constituirea acestei Case Prezidenţiale şi numirea mea oficială urma să se anunţe la 23 august, după o şedinţă comună a CCPCR şi a Marii Adunări Naţionale ce urma să aprobe lărgirea atribuţiilor preşedintelui Romăniei şi eliminarea funcţiei de prim-ministru. Pănă atunci, totul trebuia păstrat secret pentru a nu irita pe primul-ministru, Manea Mănescu. Activitatea mea ca şef neoficial al viitoarei Case Prezidenţiale a inceput insă imediat. Prima mea sarcină a fost să pregătesc vizitele Ceauşeştilor la Washington şi Londra. In aprilie m-am reintors impreună cu ei in SUA, şi o lună mai tărziu in Anglia. Acolo am fost practic zi şi noapte cu ei, şi asta a creat un grad de "intimitate" intre noi, pe care nu mi l-am putut imagina inainte. Apoi a venit acea memorabilă zi de 22 iulie 1978, cănd Ceauşescu mi-a cerut să organizez asasinarea lui Nöel Bernard, directorul Secţiei Romăne a Europei Libere. Am trăit 27 de ani cu coşmarul că intr-o zi voi primi asemenea ordin. Ca ofiţer de securitate am comis nenumărate fapte demne de dispreţ, dar nu am fost implicat in omoruri. A doua zi am plecat la Bonn pentru a transmite un mesaj al lui Ceauşescu către cancelarul Helmuth Schmidt, şi la 24 iulie am cerut azil politic la Ambasada SUA din RFG. Voi detalia această istorie intr-o altă carte, pe care o pregătesc pentru anul viitor, cănd se vor implini 30 de ani de la acele zile de neuitat. Sper că-mi vei da un endorsement pentru ea.

Cu calde amintiri, Mihai