Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Istorisirea care urmează este o
fabulă despre căţei şi lei. Intriga poveştii e cuminte şi aparent banală: un poliţist doreşte
să se mute cu serviciul dintr-un judeţ al României într-altul, ca să fie mai
aproape de copilul său. Un băieţel de 3 ani. Şi, deşi legea e de partea poliţistului,
manipulanţii coboară bariera şi-i spun, de 6 luni încoace, “nu se poate”.
Se zice că legea este o barieră. Peste care sar leii, pe sub care trec căţeii şi de care se lovesc boii. Istorisirea care urmează este o fabulă despre căţei şi lei. Manipulanţi de bariere, într-o ţară locuită de boi. Intriga poveştii e cuminte şi aparent banală: un poliţist doreşte să se mute cu serviciul dintr-un judeţ al României într-altul, ca să fie mai aproape de copilul său. Un băieţel de 3 ani. Şi, deşi legea e de partea poliţistului, manipulanţii coboară bariera şi-i spun, de 6 luni încoace, “nu se poate”.
Dacă poliţistul în cauză mi-ar fi povestit păţania, aş fi crezut că exagerează pe alocuri. Dar nu poliţistul a trăit cele ce urmează, ci chiar jurnalistul care scrie aceste rînduri. Am ales să preiau rolul celui care merge cu “jalba în vîrf de băţ” şi pentru a vedea, direct, reacţiile celor abordaţi, dar şi pentru că poliţistul în cauză nu ar fi reuşit poate niciodată să aibă acces direct la aceste informaţii.
INRODUCEREA. Povestea începe în luna octombrie a anului trecut. Cînd C., ofiţer de poliţie în cadrul IPJ Braşov, solicită mutarea la IPJ Argeş, motivînd că astfel poate să fie mai aproape de băieţelul său de 3 ani, de creşterea căruia nu se poate ocupa singur. De mama copilului nu se mai ştia nimic de vreo două luni. Şeful IPJ Braşov, comisarul-şef Constantin Arişanu, refuză să-l primească la raport, iar C. încearcă să ajungă la şeful superior al acestuia. Adică la chestorul Gheorghe Popa, inspector general al Poliţiei Române.
Atunci ne-a solicitat prima oară ajutorul. L-am sunat pe şeful IGPR rugîndu-l să-şi primească în audienţă un subordonat. I-am spus numele poliţistului, şi în acel moment am auzit întîiaşi dată formula magică “trebuie să vedem ce spune Iacob”. Care Iacob? Procurorul Marius Iacob. Orice profan ştie că Poliţia şi Procuratura sunt instituţii distincte. Ai căror angajaţi colaborează în efectuarea anchetelor judiciare, stau la un pahar de vorbă, dacă se împrietenesc în timpul anchetelor, dar nu se subordonează unii altora. Am crezut atunci, în octombrie, că “să vedem ce spune Iacob” e un soi de informaţie off the record, adică “ştiu despre ce caz e vorba, ne sfătuim, dar voi aplica legea”. Gluma a devenit serioasă cînd poliţistul C. a fost primit în audienţă de şeful Poliţiei Române, care i-a declarat direct: “Nu pot aproba mutarea, procurorul Iacob nu e de acord”. Întors la serviciu, C. a fost chemat totuşi la raport de şeful IPJ Braşov. A solicitat în scris mutarea, însă cererea de atunci a rămas fără răspuns pînă în zilele noastre... Indirect, în aceeaşi lună, un cotidian central îi făcea o dedicaţie “în urmă cu cîteva zile, poliţistul C. şi-a exprimat către IGPR dorinţa de a fi transferat cu serviciul de la Braşov la Piteşti. Potrivit purtătorului de cuvînt al Poliţiei Române, cererea a fost refuzată. “Confirmăm faptul că domnul C. şi-a exprimat dorinţa verbal către IGPR să fie transferat de la Braşov la Piteşti. Tot ce vă putem spune în acest moment este faptul că schema pentru ofiţeri la IPJ Argeş este completă, iar situaţia persoanei în cauză nu este clarificată deocamdată la Braşov”, a declarat subinspector Sarmizia Fetcu.
Citește pe Antena3.ro
INTRIGA. 28 februarie 2008. Final de interviu cu subiectul “copii dispăruţi”. Abordez cu chestorul Gheorghe Popa şi subiectul “mutarea poliţistului C.”. Surprinzător, mă întreabă “nu s-a rezolvat? Că, parcă, domnul Iacob mi-a spus că nu ar mai avea nimic împotrivă... Să verificăm”. Şi-l sună pe... procuror. Care nu răspunde la telefon. Apoi, are o revelaţie salvatoare “dar nu a fost pus la dispoziţie?”. “Ba da, domnule chestor, dar să verificăm ce spune Legea privind Statutul Poliţistului. Articolul 46 prevede că “poliţistul poate fi mutat într-o altă unitate, aflată în aceeaşi localitate sau în altă localitate decît cea de domiciliu, în următoarele situaţii: a) în interesul serviciului şi b) la cerere. Iar articolul 65, alineatul (4) zice că “poliţistul pus la dispoziţie îndeplineşte numai acele sarcini şi atribuţii de serviciu stabilite în scris de şeful unităţii de poliţie şi beneficiază de drepturile băneşti corespunzătoare gradului profesional pe care îl are, la nivelul de bază, precum şi de celelalte drepturi prevăzute în prezenta lege”. Deci, şi de dreptul de a cere mutarea, conform art. 46, lit. b”. Chestorul meditează. Apoi mă întreabă, senin, “deci, ar fi un abuz, nu?”. “Cam e.” “Şi dacă ne dă în judecată, cîştigă, nu?”. Pare vizibil preocupat. Însă nu de un eventual proces. “Dar sunt locuri disponibile în Argeş, să poată fi mutat?”. “Sunt, domnule chestor, din surse demne de încredere, cum spun jurnaliştii, ştiu că la ora asta sunt. Au mai ieşit ofiţeri la pensie...”. Se gîndeşte. Apoi ia telefonul şi sună. Pe şeful IPJ Braşov. “Auzi, cu mutarea lui C. ce mai e?”. Vorbesc între ei. Chestorul ascultă. Închide telefonul şi-mi face rezumatul. “Nu vrea Iacob!”. “Păi ce, trebuie să-i cereţi voie lui Iacob? În Statutul Poliţistului nu scrie că...”. “Da, da’ el e într-o anchetă...”. “Şi, dacă ancheta durează 10 ani, o să-l ţineţi pe C. blocat 10 ani în Braşov, că aşa vrea Iacob?”. Chestorul Popa e într-o situaţie delicată. Între Iacob şi presă. “O să vorbesc cu Marius (n.r. – cu procurorul Iacob), să vedem cum facem. O să-i spun să-l mute cu filaj, cu ascultare, cu tot în Argeş. Vorbim, ne sfătuim şi vă sun”.
DESFĂŞURAREA ACŢIUNII. A doua zi, încă nu reuşise să dea de procuror. Iar apoi, vreme de o săptămînă, nu a mai răspuns la telefon. Am luat legătura cu celălalt personaj principal. “Bună ziua, domnul Iacob? De ce nu sunteţi de acord cu mutarea lui C. din Braşov?”. “Vai de mine, dar eu nu am spus niciodată asta...”, se apără procurorul, alintîndu-se. “Înseamnă că minte domnul chestor Gheorghe Popa. Că dumnealui aşa zice, că mutarea nu e posibilă, pentru că nu vreţi dumneavoastră...”. “Aşa a spus Popa?”. Procurorul cade pe gînduri. “Nu trebuia. Vă rog să nu... Asta să rămînă între noi”. “Aţi reuşit să discutaţi pe subiectul ăsta cu domnul chestor în ultimele zile?”. “Nu, dar vom lua legătura. Şi vă sun”. Procurorul Iacob e mai parolist şi, peste cîteva zile, primesc de la el un SMS “astăzi vb. cu d. Popa”. Era 7 martie, ziua în care Parchetul General îşi prezenta raportul de activitate pe 2007. Seara, telefonic, am rezultatul “negocierilor”. “Eu nu am nimic împotriva mutării lui C. Reţineţi: nu sunt nici pro, nici contra. Eu îmi fac ancheta în continuare”. Şeful Poliţiei Române nu a putut nici să confirme, nici să infirme varianta domnului Iacob. Pentru că nu mai răspundea la telefon. Iar şeful IPJ Braşov, comisarul-şef de Constantin Arişanu, încerca să salveze, diplomatic, aparenţele. “Vom vedea. C. trebuie să facă un nou raport...” “Păi, chemaţi-l la raport”. “Nu-l chem pînă nu ştiu dacă pot sau nu să-l mut. Să-i dau speranţe degeaba?”. Atent la sentimentele aproapelui şi la vulnerabilitatea sufletului uman, comisarul-şef Arişanu declara că trebuie să ia legătura cu omologul său de la IPJ Argeş, care să-i confirme dacă sunt sau nu posturi libere. “Sunt, domnule comisar-şef. M-am interesat eu şi sunt”. “Da, da’ trebuie să mă interesez şi eu. Iar de şeful IPJ Argeş nu reuşesc să dau la telefon... Să treacă summit-ul. Nu-i nici o grabă. Se va rezolva situaţia... Mai contează o săptămînă sau o lună?”.
PUNCTUL CULMINANT. La 13 martie, şeful Poliţiei Române iese din silentio stampa şi-mi transmite următorul răspuns: “În legătură cu situaţia poliţistului C., mutarea la IPJ Argeş nu este posibilă, deoarece la nivelul inspectoratului este disponibil un singur post, la Cîmpulung, dar e de ofiţer criminalist şi nu este specializarea domnului C”.
Curat lucrat, nu? Să recapitulăm ce zice articolul 65, alineatul (4) din Legea privind Statutul Poliţistului: “Poliţistul pus la dispoziţie îndeplineşte numai acele sarcini şi atribuţii de serviciu stabilite în scris de şeful unităţii de poliţie”. Punct. Deci, în acest moment, singurul post pe care-l are poliţistul C. este postul Paştelui.
Acesta ar fi trebuit să fie deznodămîntul unei poveşti de viaţă made în Romînia. Cu o miză ridicolă: un poliţist vrea să se mute cu serviciul. Legea îi dă dreptul, superiorii îi recunosc acest drept, toată lumea se preface interesată, dar poliţistul rămîne blocat, pentru că aşa vrea un procuror care recunoaşte, of course, că n-ar trebui să vrea asta. Adică, mă rog, să nu scriu că el vrea ce vrea, că nu e tocmai fair... Pe unii, faulturile mai sus descrise i-ar fi determinat să ceară ieşirea din joc. Un joc unfair. Noi am mers mai departe. Nu din convingerea că adevărul va învinge şi legea va triumfa, trăim în România, la naiba!, nu sîntem veniţi cu summmit-ul... ci din curiozitate. Următorul popas: Ministerul Internelor şi Reformei Administrative.
DEZNODĂMÎNTUL. Ca să ajungi la ministrul Cristian David trebuie să treci de o armată de “sfinţi”. De purtătorul de cuvînt care-ţi promite că încercă să te treacă pe agenda şefului său. După ce-i explici, în detaliu, subiectul. Subcomisarul Marius Tache îşi notează atent datele, spune că nu-l interesează cine este poliţistul C., “deşi domnului ministru va trebui să-i fac o informare completă”, şi-mi promite că va consulta juriştii instituţiei. Să vadă dacă există vreo dispoziţie specială referitoare la situaţia punerii la dispoziţie. Primesc un SMS cu răspunsul: “Nu există reglementare care să condiţioneze mutarea. Vb maine pentru intâlnirea solicitată”. Şi “mîine” a rămas... Acum două săptămîni, în urma unui mesaj trimis direct ministrului de Interne, în scenă a intrat şi Mădălina Iancu, consiliera lui pe probleme de imagine. I-am explicat despre ce este vorba şi-am rugat-o să-mi dea un răspuns tranşant. De genul: “Ministrul are agenda prea încărcată şi nu are vreme” sau “ministrul nu e interesat de încălcarea drepturilor unui poliţist”. De la celălalt capăt al firului, consiliera a sărit ca arsă: “Cum să nu fie interesat? Vă promit că vorbesc cu dumnealui şi vă sun”.
Ministrul David ştie probabil despre ce este vorba. În România, sistemul, solidar atunci cînd o mînă trebuie să o spele pe alta, funcţionează impecabil. Iar legea este doar o metaforă. O barieră peste care sar leii şi pe sub care trec căţeii, atunci cînd interesele o cer.
Profesionalism
“Codul de etică şi deontologie al poliţistului: În activitatea de aplicare a legii, poliţistul trebuie să respecte principiul prezumţiei de nevinovăţie, asigurînd fiecărei persoane care face obiectul cercetării exercitarea deplină şi efectivă a drepturilor sale, în condiţiile prevăzute de lege”
art. 7, alin (2) din Hotărîrea 991/2005
Ce spune legea despre punerea la dispoziţie
Reprezintă unul din cazurile de modificare temporară şi unilaterală, specifice raporturilor de serviciu ale poliţiştilor, care intervine în situaţiile în care exercitarea atribuţiunilor de serviciu nu poate fi făcută cu maxim profesionalism sau există suspiciuni în acest sens. Art. 65 alin. 2 din Legea nr. 360/2002 stabileşte că poliţistul faţă de care s-a pus în mişcare acţiunea penală sau care este judecat în stare de libertate ori liberat provizoriu pe cauţiune este pus la dispoziţie. El îndeplineşte numai acele sarcini şi atribuţii stabilite în scris de şeful unităţii de poliţie şi beneficiază de drepturile băneşti corespunzătoare gradului profesional pe care îl are, la nivelul de bază, precum şi de celelalte drepturi prevăzute de Statutul poliţistului. În stabilirea acestor sarcini, şeful unităţii se va raporta la pregătirea celui pus la dispoziţie, fără a putea să-i stabilească atribuţii care nu au legătură cu specializarea celui în cauză şi, totodată, la unele aspecte în legătură cu fapta de natură săvârşită. Poliţistul pus la dispoziţie nu ocupă o funcţie, nu este titularul unui post. Perioada în care poliţistul este pus la dispoziţie constituie vechime în muncă şi în serviciu, cu toate drepturile şi obligaţiile aferente acestora.
Mutarea la cerere
Conform art. 112 din Ordinul ministrului Administraţiei şi Internelor 300 din 21.06.2004 privind activitatea de management resurse umane în unităţile MIRA, “poliţiştii pot fi mutaţi într-o altă unitate aflată în aceeaşi localitate sau în altă localitate ori schimbaţi din funcţie în cadrul aceleiaşi unităţi, la cerere sau în interesul serviciului”. “Mutarea poliţiştilor se face prin ordin/dispoziţie emisă conform competenţelor de gestiune a resurselor umane” (art 114). Mutarea se face, ca regulă, în funcţii echivalente celei ocupate la momentul mutării, însă, ca excepţie, “la mutarea în alte unităţi de poliţie sau în aceeaşi unitate, poliţiştii pot fi numiţi, la solicitarea acestora, pentru motive temeinic justificate, în funcţii inferioare gradelor profesionale pe care le deţin (...) c) cînd sînt eliberaţi din funcţie şi nu există funcţii vacante corespunzătoare gradelor profesionale pe care le au” (art.115).
“Ştiţi, eu nu am copii”
Cînd vrea să lucreze în registrul sentimentelor materne, procurorul Iacob bagă replica: “Domnule, ce-i va spune el copilului peste ani, cînd îl va întreba unde e mama?”. Am ţinut minte fraza şi, cînd am vorbit despre mutarea lui Cioacă, i-am spus: “Nu ştiu dacă va întreba peste ani unde este mama, dar acum întreabă unde e tatăl, domnule procuror. Ce să-i răspundă bunicii, că nu-i daţi voie dumneavoastră să fie alături de el?”. Procurorul tace. “Ştiţi, eu nu am copii... Poate o să fac. După ce o să termin cazul ăsta poate o să fac unul...” Conform Legii 272/2004, “copilul are dreptul să crească alături de părinţii săi”. “Copilul nu poate fi separat de părinţii săi sau de unul dintre ei, împotriva voinţei acestora, cu excepţia cazurilor expres şi limitativ prevăzute de lege, sub rezerva revizuirii judiciare şi numai dacă acest lucru este impus de interesul superior al copilului.”
“N-ar fi o problemă cu posturile libere”
Şeful IPJ Argeş, comisarul-şef Ioniţescu Petre, recunoaşte că
poliţistul Cristian Cioacă a fost la el toamna trecută cu o solicitare de
mutare. “Acum vreo 4-5 luni, cînd eu asiguram interimatul la conducerea instituţiei.
De atunci nu am mai primit nici un fel de solicitare.” “Dacă aţi primi
solicitarea, aţi fi de acord cu mutarea lui Cioacă la IPJ Argeş?” Comisarul-şef
cade pe gînduri. “El are o problemă oficială. Va trebui să iau şi un punct de
vedere al procurorului Iacob”. “Ce legătură are procurorul care anchetează un
caz cu mutarea, domnule comisar-şef?” “Păi, Cioacă e la dispoziţia
Parchetului, într-un dosar. Iar ancheta se face la Braşov. Dacă vine la Argeş şi-l
cheamă cei de acolo, pentru anchetă, ce facem, îl transformăm într-un
navetist?” “Păi, din cîte ştiu, la Braşov nu l-au mai deranjat în ultima vreme
cu ancheta...”. “Unele lucruri nu sînt...”. “Vizibile?” “Exact.” “Auziţi, dar
locuri libere la IPJ Argeş sînt?” “În momentul ăsta avem 2-3 locuri. Însă am
mai semnat rapoarte venite de la poliţişti din ţară, care pînă acum nu s-au
prezentat la post. Nu am acum o situaţie actualizată, însă n-ar fi o problemă
cu locurile libere, pentru că în perioada asta avem şi ofiţeri care se
pensionează...”. “Bine, Cioacă e pus la dispoziţie, nu e titular pe post...”
“Da, dar prin venirea lui ocupă o funcţie.” “Dacă vine şi vă face
solicitarea...”. “O să analizăm această cerere a lui. Consiliul de Conducere
va lua o decizie. Vom analiza din toate punctele de vedere, juridic,
profesional, personal. Pentru că am înţeles că are şi un copil în grijă...”
Vineri, 18 aprilie, poliţistul Cioacă a depus la şeful IPJ Argeş un raport. “Urmează
să-l supun analizei Consiliului de Conducere”, ne-a declarat ieri
comisarul-şef Ioniţescu. “I-am spus şi lui că nu am nimic împotriva mutării,
dar trebuie să ţin seama şi de celelalte rapoarte, depuse anterior. Şi de
priorităţile instituţiei.” “Dacă, să zicem, mutarea va fi aprobată de IPJ Argeş,
ce se întîmplă mai departe cu raportul?” “Va fi trimis la IPJ Braşov, unde trebuie să obţină aprobarea de la domnul
comisar-şef Arişanu.” Cercul se închide iar, impecabil.
Nota redactorului: Poliţistul C., cel care solicită mutarea de la IPJ Braşov la IPJ Argeş, este Cristian Cioacă. Facem această precizarea pentru profani. În subsolul articolului, pentru că nu despre Cristian Cioacă este vorba în propoziţie, ci despre respectarea legii, despre drepturile poliţiştilor, despre onestitatea unui procuror care susţine, care apară legea, nesocotind-o. Cerem, pe această cale, sindicatelor din Poliţia Română să-şi precizeze oficial punctul de vedere în legătură cu acest caz. Şi îi rugăm pe poliţiştii care ne citesc să-şi spună sincer şi deschis părerea despre modul în care le sînt respectate drepturile consfinţite prin lege.
adriana.popescu@jurnalul.ro
