Cine l-a ucis pe Pif?

FALIMENT  •  MOARTEA UNUI MIT  
Săptămâna trecută, fanii BD din lumea întreagă, inclusiv din România, au primit o veste proastă. Revista Pif şi-a încetat activitatea pentru a doua oară. Celebra revistă pentru copii, aflată într-o situaţie economică dificilă încă din 2006, a dat faliment, răpusă de criza mondială.

În efervescenţa editorială de după cel de-al doilea război mondial, o nouă revistă pentru copii a apărut pe piaţa presei din Franţa: Le Jeune Patriote. După eliberare, cum Partidul Comunist Francez era pe cai mari (membri ai săi au fost chiar incluşi în primul guvern al generalului De Gaulle) şi având dreptul şi la o cotă de hârtie mai mare, Le Jeune Patriote a început să fie editată şi difuzată la o scară largă, săptămânal, publicând chiar şi o bandă desenată. Dar la 1 iunie 1945 revista este rebotezată Vaillant şi-şi propune să se adreseze copiilor din mediile populare, iar pentru răspândirea mesajului lor nimic nu era mai percutant decât banda desenată.

Astfel, prima bandă desenată apărută în revista Vaillant a fost Fifi, gars du maquis.

În anul următor noi personaje îşi fac apariţia în paginile revistei: Bob Malard, Nasdine Hodja şi mai ales două simpatice personaje antropomorfe, Placid et Muzo, un ursuleţ şi o vulpiţă desenate de José Cabrero Arnal. Acesta, refugiat spaniol din regimul dictatorial al lui Franco, se stabilise în Franţa. Cum în anii ’30 mai publicase benzi desenate cu căţelul Top în reviste spaniole, s-a prezentat la sediul redacţiei Vaillant care, văzându-i talentul, l-a angajat imediat. El îl va inventa pe Pif. Pif se face cunoscut rapid şi devine celebru la scară mondială, atât de iubit de cititori, încât după 20 de ani revista Vaillant îşi va schimba numele în Pif.

În anul 1956, revista îşi măreşte numărul de pagini, având acum 32, dintre care jumătate în culori. Revista însă cunoaşte un deficit financiar şi atunci conducătorii PCF hotărăsc să schimbe membrii redacţiei, iar noua redacţie propune o formulă inovatoare: să publice săptămânal – şi în 80 de pagini – doar povestiri complete (şi nu seriale care se întindeau de-a lungul mai multor luni, ca înainte) şi mai ales să ataşeze revistei un gadget – o jucărie-surpriză pe care micii cititori ai revistei s-o monteze ei înşişi. Formula se dovedeşte revoluţionară: noile personaje care apar în paginile revistei, Rahan, un aventurier preistoric, şi Dr. Justice, karateca cu centura neagră, trimis special al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii în ţările lumii a treia, dar şi gadgeturile atrăgătoare fac să crească de peste 10 ori tirajul revistei. Vreme de un deceniu, tirajul său mediu săptămânal va fi de 400.000-500.000 de exemplare, urcând chiar până la 1.000.000 de exemplare în 1970 şi 1971.

Din păcate, în urma crizei petrolului din 1973 care a influenţat mărirea considerabilă a preţului hârtiei, dar şi a creşterii nivelului de trai al francezilor ce a făcut ca televiziunea să devină principala lor distracţie, revista Pif Gadget intră din nou în criză, pierzându-şi mulţi dintre cititori. În încercarea de a se menţine, redacţia schimbă din nou numele revistei în 1982, în Le Nouveau Pif, dar nu mai publică creaţii originale, ci mai mult benzi desenate apărute la alte edituri.

Marea noutate şi prilej de mândrie pentru noi românii este apariţia în paginile revistei a semnăturii "Arapu". Semnătura aparţine românului Mircea Arapu.

În Franţa, degringolada revistei Pif Gadget continuă şi numărul 1.000 al revistei apare în mai 1988 fără mare tam-tam. Revista îşi pierde inexorabil cititorii, într-un context economic nefavorabil, în care publicarea din ce în ce a mai multe albume de benzi desenate a "omorât" deja alte reviste celebre de benzi desenate, aşa încât în iunie 1992 societatea editoare, Vaillant Miroir – Sprint declară faliment. Partidul Comunist încearcă să salveze totuşi revista, înfiinţează o nouă editură, Scandedition, trei luni mai târziu, care editează încă o dată noua revistă Pif, lunară, fără gadget şi cu benzi desenate ce ocupa mai puţin de o treime din spaţiul editorial. După un an, în octombrie 1993, revista Pif se opreşte definitiv la numărul 1253.

De ce a murit revista Pif Gadget? Aşa cum spuneam, la sfârşitul anilor ’80, începutul anilor ’90, mai toate revistele de benzi desenate au dispărut în Franţa, "omorâte" de dezvoltarea fără măsură a sectorului albumelor. O altă cauză enunţată de unii specialişti ar putea fi şi prăbuşirea regimurilor comuniste, care constituiau totuşi o piaţă de desfacere foarte importantă, iar plăţile se făceau centralizat şi regulat de statele respective. Căci nu numai în România era difuzată revista Pif Gadget ci şi în Polonia, Ungaria, Cehoslovacia, Bulgaria, Germania Democrată, Yugoslavia şi chiar în U.R.S.S.

Dar nostalgia Pif a rămas foarte puternică şi, în 2004, un fost redactor-şef al ziarului l'Humanité, Patrick Appel Muller, împreună cu scenaristul şi desenatorul binecunoscut François Corteggiani, relansează revista Pif Gadget. De această dată lunară, şi cu gadget. Primul număr al revistei s-a vândut în 300.000 de exemplare, un succes nesperat. În următoarele luni însă vânzările din păcate scad spre 100.000 de exemplare, are loc chiar o punere sub urmărire judiciară în 2007, redacţia se zbate să găsească noi formule de atragere a cititorilor, editează chiar şi albume şi suplimente, dar degeaba, sfârşitul se apropie. În ianuarie 2009 un tribunal din Paris declara falimentul revistei, care are un deficit financiar de 4.000.000 de euro.
Şi cu asta, bucla a fost închisă, revista Pif a murit, dar "universul PIF" rămâne viu şi nemuritor în inimile a zeci de mii de pasionaţi francezi, români şi din lumea întreagă!

Pif şi concursul Minitehnicus

Înlocuind la 1 octombrie 1967 revista Cravata Roşie, redacţia revistei Cutezătorii îşi propune, printre măsurile de înnoire şi modernizare, şi o implicare mai activă a cititorilor în viaţa redacţională. În urma vizitei la sediul revistei Pif Gadget, la Paris, în decembrie 1969, redactorul-şef Mihai Negulescu se întoarce cu un nou personaj, Minitehnicus – conturat grafic de însuşi Jose  Cabrero Arnal, creatorul celebrului Pif – dar şi cu ideea unui concurs de benzi desenate adresat cititorilor.  Aceştia, copii abonaţi concomitent la Cutezătorii şi la Pif Gadget, pasionaţi de benzi desenate şi talentaţi la desen,  răspund în masă: s-au primit 4.100 de planşe de benzi desenate la redacţie, pentru care s-au acordat 30 de premii şi menţiuni şi 200 de diplome de merit. Marele premiu, ce a constat într-un magnetofon, i-a revenit lui Radu Marian.

Ce-au ajuns astăzi câştigătorii concursului BD de-acum aproape 40 de ani? Întrebarea a fost pusă anul trecut la Constanţa unde s-a organizat cea de-a 18-a ediţie a Salonului Internaţional al Benzii Desenate, având ca temă "Pif în România" şi ca invitaţi de onoare, bineînţeles, pe redactorul-şef al revistei Pif Gadget, François Corteggiani, precum şi pe Mircea Arapu, românul care a plecat din ţară special ca să publice benzi desenate în revista Pif. Dintre cei aproape 230 de premiaţi, 11 au rămas, dacă nu strict în domeniul benzii desenate, măcar în cel al graficii, şi continuă – sub o formă sau alta – să deseneze şi astăzi. Radu Marian este arhitect la Constanţa şi publică în continuare benzi desenate (patru albume în limba franceză ce o au ca personaj principal pe mama-soacră), Mircea Arapu a plecat din România în 1978 şi s-a stabilit la Paris, special ca să publice benzi desenate în revista Pif Gadget. Ceea ce a şi reuşit. Viorel Pîrligras este director artistic şi tehnoredactor la mai multe publicaţii din Craiova, Călin Stoicănescu este inginer la Timişoara. A introdus în ţara noastră banda desenată creştină. Walter Riess şi Cristian Ciomu au ajuns arhitecţi, primul în Bucureşti, celălalt la Craiova. Zeno Bogdănescu este regizor  de desene animate şi arhitect. În fine, Laurenţiu Sârbu şi Bujor Ştefănescu s-au făcut cunoscuţi ca regizori de desene animate. Sporadic, au mai publicat din când în când şi benzi desenate. (Dodo Niţă)

Mircea Arapu, o viaţă alături de Pif

Mircea Arapu este singurul român şi, probabil, unul dintre puţinii oameni din lume care au plecat din ţara lor într-o altă ţară ca să publice benzi desenate. De unde această pasiune? Când şi cum a plecat în Franţa?

"La patru ani am pornit, cu valiza făcută, în direcţia Parisului, pentru a întâlni eroii copilăriei, personajele revistei Vaillant, Placid şi Muzo, Pif căţelul şi Arthur fantoma. Am fost oprit de o mătuşă, eram aproape de staţia autobuzului 33, care, ştiam eu, mă ducea până la Gara de Nord. Mai târziu, revista Vaillant a devenit binecunoscutul Pif Gadget. În 1970, concursul de benzi desenate «Colegul Minitehnicus» organizat de Cutezătorii şi Pif Gadget, m-a recompensat printre alţi nenumăraţi candidaţi care au facut mai târziu profesie din această pasiune. Recompensa cea mai mare a fost să strâng mâna lui Arnal, celebrul autor al lui Pif, Placid şi Muzo. De-a lungul vremii pasiunea benzii desenate a crescut şi cei mai minunaţi ani i-am petrecut cu Sorin Anghel, Sandu Florea, Traian Marinescu şi Valentin Tănase, plănuind să lansăm acest mod de expresie în România. Importanţa acestei pasiuni a făcut ca această prietenie să dureze în timp şi dincolo de frontiere, astfel a fost editată Peur, prima publicaţie de BD românească în limba franceză, am fost invitat de onoare la Salonul de la Angoulęme şi mulţumită intervenţiei lui Claude Moliterni (decedat la 21 ianuarie al acestui an), BD românească a fost recunoscută prin prima apariţie a unui capitol în Histoire Mondiale de la BD, editura Pierre Horay – 1980.

După un număr de proiecte nefinalizate pentru revista Cutezătorii sau editura Stadion, am înţeles că numai plecarea la Paris îmi va permite realizarea visului din copilărie de a-l reîntâlni şi lucra alături de Arnal. Pe Arnal nu am mai avut ocazia să îl reîntâlnesc. În anii ’80, el era foarte bolnav şi se deplasa rar la redacţie. Am cunoscut însă un număr important de autori, mai tineri sau mai în vârstă. Printre aceştia ultimii, Jacques Kamb, care a început să lucreze la Vaillant de la vârsta de 17 ani şi care, la cei 75 de ani pe care îi are astăzi, continuă să facă benzi desenate inedite pentru Pif Gadget, pe care le colorează el însuşi pe computer", a declarat pentru Jurnalul Naţional Mircea Arapu.

Invitat de onoare

Anul trecut Mircea Arapu a fost unul dintre invitaţii de onoare ai Salonului BD de la Constanţa, ediţia specială Pif la 60 de ani. "A fost un moment deosebit şi de neuitat, atât pentru mine cât şi pentru prietenii cu care am venit, colegii de la revista Pif Gadget. Unul dintre obiective era prezentarea noii versiuni în limba franceză a Dicţionarului Benzii Desenate Româneşti, mult aşteptat de publicul profesionist, cu speranţa că vom putea face o viitoare ediţie pentru marele public. Banda desenată în România este încă redusă în comparaţie cu producţia din ţările în care genul este consacrat, dar marele farmec în România, observat şi de invitaţii francezi şi belgieni, este marea pasiune a autorilor săi", ne-a spus Arapu.

Pif rămâne online

Săptămâna trecută, pifofilii din lumea întreagă au primit o veste proastă. Revista PIF îşi încetează apariţiile, deşi se difuza totuşi în 100.000 exemplare lunar. Mircea Arapu spune că "situaţia generală a presei din ultimii ani din Franţa este dificilă". El adaugă că presa pentru copii are de înfruntat aceeaşi concurenţă ca întreaga presă, internetul şi televiziunea. "Într-un articol recent, publicat de Le Matin.ch pe site-ul său, referitor la dispariţia lui Pif Gadget, autorul felicita reuşita revistei BD de a dura aproape cinci ani, ca şi cum nu ar fi existat iPod-ul, platforma Wii şi jocurile pe calculator" a mai declarat Arapu.

Pif Gadget avea probleme financiare din 2006, iar criza economică mondială i-a grăbit tristul sfârşit. Există, totuşi, şi o veste bună, Pif nu va dispărea de tot, ci ar putea să trăiască pe internet. "Echipa de autori Pif Gadget este destul de importantă pentru a încerca o operaţiune comună. Unul dintre proiecte se detaşează: revista, atât de dificil de realizat în format clasic, se va muta pe Internet. În acest nou cadru, nu mă voi mai ocupa de punerea în pagină şi voi putea desena un număr de proiecte care aşteaptă de multă vreme în sertare", a precizat Arapu. De altfel, revista Pif a mai trecut printr-un astfel de moment în anul 1993 şi echipa redacţională a găsit puterea pentru un nou început. (Dodo Niţă)