x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Cine sunt viermii şi ciumpalacii din Piaţa Universităţii (III)

Cine sunt viermii şi ciumpalacii din Piaţa Universităţii (III)

de Petru Zoltan    |    Cristian Ionescu    |    29 Ian 2012   •   21:00
Cine sunt viermii şi ciumpalacii din Piaţa Universităţii (III)

Manifestantii din Piata Universitatii nu abandoneaza protestele impotriva regimului condus de Traian Basescu, chiar daca frigul le patrunde in oase, la o temperatura de aproape – 13 grade. De cateva zile, insa, in randul protestatarilor a aparut o noua nemultumire. Pur si simplu au fost etichetati "fomisti" de diversi oameni care isi dau cu parerea din studiourile televiziunilor. Se pare ca nu este adevarat pentru ca manifestantii de­clara public ca au decis sa pro­testeze din alte motive, care tin de principii. "Noi nu am iesit sa protestam pentru ca nu avem ce manca. Am iesit pentru ca avem principii, iar actualul sistem duce tara spre o dictatura", a tinut sa precizeze unul dintre tinerii din Piata. Foarte multi tineri intervievati spun ca au iesit in strada pentru ca vor o schimbare in bine, o Romanie democratica, in care cetateanul sa fie respectat.

Sambata, inainte de a ajunge la Fantana de la Universitate, tinerii s-au mobilizat si au inceput sa pro­tes­teze in Centrul Vechi al Bucurestiului pentru a scoate cat mai multi oa­meni din localuri in strada. Chiar daca nu au reusit sa atraga foarte multi petrecareti, pentru ei a fost im­portant faptul ca mesajul a fost auzit de cati mai multi oameni. Putin dupa orele 20:00, au ajuns la Fantana si au in­ceput sa strige: "Niciodata nu vom fi colonie FMI" sau "Demisia voastra, fericirea noastra". Dupa vreo ju­ma­tate de ora de apostrofari la adresa guvernantilor, tinerii de la Fantana au decis sa se alature pentru cateva minute grupului de protestatari stransi in fata Teatrului National. Multimea prinsese viata. Tineri, batrani, studenti, revolutionari, pensionari – toti strigau si sareau de pe un picior pe altul de bucurie ca sunt in strada si isi cer drepturile. Pentru a nu lasa Fanana parasita, tinerii s-au mutat din nou in fata Facultatii de Arhitectura. Multimea s-a impartit in doua grupuri. Unii scandau "Demisia voastra", ceilalti "Fericirea noastra". Pe langa mesajele antiguvernamentale, un tanar cu o porta­voce in mana a avut ideea ca fiecare dintre participanti sa se prezinte si sa spuna ce l-a determinat sa iasa in strada. Dupa fiecare prezentare, oamenii aplaudau. In tot acest timp, cativa tineri au imparteau de zor in stanga si-n dreapta ceai cald. Dintr-o data frigul nu mai conta. Atmosfera parca s-a destins. Oamenii erau fericiti ca sunt uniti, ca au aceleasi idealuri si principii si in sfarsit au un numitor comun. Ce vor? Demisia Guvernului, alegeri anticipate si demisia presedintelui Traian Basescu. Asta la prima strigare, deoarece in zilele urmatoare se vor intalni si vor concepe un manifest care sa repre­zinte miscarea. Pentru ca manifestantii sa nu se imbolnaveasca, s-a decis ca in urmatoarea saptamana protestele sa scada putin in intensitate. Adica, vor protesta doar cateva ore pe zi, pana cand vremea se va imbunatati. La final si-au promis ca in ciuda frigului sa nu renunte la mani­festatie. Chiar daca vor ramane doar o mana de oameni, tot vor veni in Piata Universitatii pana cand guvernantii isi vor da seama ca de fapt ei au fost alesi sa reprezinte si sa apere interese cetatenilor.

"Atata timp cat lumea sta in casa nu se va schimba nimic"
Adrian Haret este un tanar student la Filozofie. La inceput a venit in Piata Universitatii sa protesteze din curiozitate pentru ca nu stia exact despre ce este vorba. Dupa care a inceput sa mediteze la cauza celor care protesteaza. "Mi-am dat seama ca oricare va fi rezultatul, nu cred ca va fi neaparat mai bine. Insa, consider protestele un lucru bun pentru ca manifestatiile le arata celor de la putere ca nu pot sa faca ce vor, le trimite un mesaj ca trebuie sa fie mai responsabili. Mesajul de atentionare conteaza. Insa, atata timp cat lumea sta in casa nu se va schimba nimic. Daca vor iesi, vor reusi cel putin sa se faca auziti. Lucrul care mai deranjeza pe mine, personal, este starea educatiei. Cred ca ar trebui acordata o mai mare atentie educatiei, trebuie acordata o finantare mai serioasa acestui domeniu. Nivelul la care este acum nu e unul multumitor. Iar profesorii ar trebui mai bine motivati. Cu siguranta, daca s-ar intampla asta, lucrurile ar putea sa mearga mai bine." (Adrian Haret, 23 de ani, student la Filozofie)

"Societatea civila trebuie sa fie treaza"
O alta tanara prezenta la proteste a fost Ana Maria Cozma, care la cei 20 de ani ai sai este studenta la Filozofie. Ea a venit sa manifesteze pentru ca e de parere ca faptul de a te naste intr-o tara iti creeaza anumite obligatii. Adica, e imposibil sa nu faci parte dintr-o cultura, dintr-o comunitate vorbitoare de aceeasi limba, iar chestia asta cred ca implica o datorie, de a participa la ameliorarea situatiei din acea tara. "E drept ca tot protestul asta nu e foarte omogen. Cu toate acestea, sunt de parere ca o societate civila trebuie sa fie vie si treaza, trebuie sa reactioneze. E drept ca daca strigam – Jos Basescu – n-o sa se schimbe nimic, dar daca am striga de fiecare data cand guvernantii fac lucruri in neregula, s-ar schimba ceva. Chiar cred ca le-ar fi frica de societatea civila. Chiar cred ca s-ar schimba lucrurile. Insa cred ca trebuie sa facem si lucruri care nu au o finalitate, neaparat, dar sa ne exprimam, e cel mai important."(Ana-Maria Cozma, studenta la Filozofie)

"Mama chiar m-a indemnat sa ies in strada si sa-mi strig nemultumirea"
"In primul rand am venit aici pentru a protestat pentru ceea ce se intampla in Delta Dunarii, sunt crescuta acolo. Dar, la modul general, nu sunt mul­tu­mita de ce se intampla, avem niste guvernanti care nu ne respecta libertatiile si nu ne lasa pe noi, tinerii, sa conducem tara. Avem un potential enorm. Guvern, presedinte, sunt toti niste incapabili. Mama chiar m-a indemnat sa ies in strada si sa-mi strig nemultumirea. Ei ii este frica sa vina, e in varsta, cred ca mai mult din cauza violentelor. Am iesit pentru ca iubesc democratia mai mult decat nu suport frigul. Cat despre discursul domnului presedinte, m-am plimbat destul cu barca, dar nu sunt marinar." (Catinoiu Vasilica, 23 de ani, traducator)

"Domnule presedinte, te inecam in iubire, o sa te iubim atat de mult ca n-o sa mai rezisti!"
"Sunt in Piata pentru ca am cunoscut niste oameni minunati si vreau sa ii ajut, sa ridicam vibratia si sa ne aducem aminte de toate calitatile pe care le avem si pe care, poate, le-am uitat. Din toate scandarile oamenilor as putea sa spun ca numitorul comun este demnitatea. De aceea ies in strada, pentru ca nu mai suporta sa fie calcati in picioare. Nu ies pentru cinci lei in plus sau pentru o masura de-a Guvernului, ies pur si simplu pentru toti anii astia in care au stat in casa si-au tacut, si-au inghitit. Am iesit pentru cinste, demnitate, darzenie, pentru toate calitatile pe care le avem si trebuie sa le aducem aminte. Daca ar fi sa transmit un lucru domnului presedinte ar fi urmatorul: «Domnule presedinte, te inecam in iubire, o sa te iubim atat de mult ca n-o sa mai rezisti». Daca ar fi sa aleg cine sa cada, dintre presedinte sau Guvern, as alege presedintele. Pentru ca e un om foarte pervers, foarte puternic si stie exact ceea ce face. Vrea sa ne tina aici jos, mici si prosti pentru ca nu mai asa ne poate manipula.
(Cristina Dan, 27 de ani, arhivista)

"Imi doresc ca presedintele Traian Basescu sa plece, el dicteaza Guvernului, e un dictator"
"Am venit in Piata Universitatii sa pun in aplicare niste proiecte. Mi-am dat seama ca putem muta blogging-ul si Facebook-ul in strada. Partial, ma identific cu problemele oamenilor, am si eu o parte din problemele lor si as vrea sa se schimbe mentalitatea. Pentru ca asta ne indeparteaza si din cauza asta nu reusim sa vedem calitatile din noi. Oricat de curajosi am fi, acest lucru nu se vede de la distanta, drept urmare sunt prezent aici, printre ei, sa-i sustin cum pot. Imi doresc ca presedintele Traian Basescu sa plece, el dicteaza Guvernului, e un dictator. Face abuz de putere. Cand iti asumi la nesfarsit, inseamna ca tu decizi peste toata lumea, deci esti dictator." (Dan Alexandru George, inginer)

"In primul rand trebuie schimbata Constitutia"
"Vreau un trai mai bun, egalitate sociala, pentru o altfel de politica, pentru o altfel de economie, si un altfel de management al resurselor tarii. E nevoie de bani pentru cultura, pentru educatie, investitii in sanatate. Mai cred ca acum exista foarte multe solutii care trebuie luate in calcul, din punctul meu de vedere, este si mo­nar­hia o solutie, la fel ca si ce­le­lal­te. In primul rand trebuie schimbata Constitutia si permisa intrarea altor partide si sunt sigura ca sunt oameni seriosi, muncitori si gospodari care sunt pregatiti sa-si asume responsabilitatea de a gestiona resursele unei tari ca Romania. Dar sunt oameni buni in toate partidele si ei trebuie lasati sa actioneze, trebuie sprijinite valorile si competentele. In schimb, cred sincer, conducerea lor trebuie schimbata si limitata intinderea puterii Guvernului. In momentul asta cred ca intra prea mult peste libertatea cetatenilor, iar acesta este exact unul dintre motivele pentru care oamenii au iesit in strada. (Cosmina Dinu, 27 de ani, masterand in Olanda)

"Cred ca Guvernul din ziua de azi nu ne reprezinta"
"Vreau o viata mai buna, atat pentru mine, familia mea si pentru toti oamenii din Romania. Cred ca Guvernul din ziua de azi nu ne reprezinta. As dori o democratie pe orizontala, politicienii sa tina cont de parerile societatii civile, nu sa faca doar ce vor ei. Am venit din iubire pentru oameni, n-am venit anti-cineva. Sunt aici sa manifestez pro-egalitate de sanse pentru toti, pentru niste principii. Am venit in fiecare zi de cand au inceput protestele. Sunt «rezistenta antiviolenta» si nu cred ca in­ca­ierarile cu jandarmii reprezinta Piata. Cum oamenii sunt foarte diversi, mai sunt si oameni violenti. Si cred ca felul in care faci schimbarea asa se va si produce. Este din ce in ce mai greu sa te bucuri de viata. A devenit o lupta pentru supravietuire in loc sa fie un prilej de bucurie." (Diana Georgescu, 24 de ani, lucreaza la un festival de film documentar pentru drepturile omului "One word: Romania")

"Ma deranjeaza felul in care politicienii de la guvernare abordeaza problema"
"E a 13-a zi cand vin, toa­ta lumea stie care sunt supararile tuturor, studentii nu au burse indeajuns de mari, numarul bugetarilor a fost redus, avem toti probleme di­ver­se. Prima cred ca e pro­blema sistemului care nu functioneaza de atata timp... Ma deranjeaza felul in care politicienii de la guvernare abordeaza problema, lasa impresia ca nu ar fi nimic important din ceea ce se intampla in Piata, s-ar parea ca toti urlam de 14 de zile degeaba. Poate daca eram cinci milioane de la inceput, s-ar fi facut o schimbare din primele doua zile, nu dupa doua saptamani. Ce-mi pare rau e ca in afara tarii s-a aflat de proteste doar dupa ce s-au luat aia la bataie cu jandarmii. Abia dupa aia au inceput sa circule si informatiile. Se pare ca la noi trebuie sa ia ceva foc ca sa se duca vestea. Sincer, cred ca n-ar fi rau sa se mai intample o data sau de doua ori asa ceva, cu toate ca sunt contra violentei, dar poate asa ne facem auziti. (Maria Desuza, 26 de ani, studenta la Drept)

"Oamenii au indraznit sa iasa si sa-si strige nemultumirile"
"Sunt nemultumita de felul cum functioneaza democratia la noi in tara, de faptul ca oamenii nu au dreptul sa-si exprime opinia, iar daca o fac nu ajunge in presa cum trebuie. Ma mai deranjeaza faptul ca presedintele Basescu nu are deloc contact cu realitatea si nici nu vrea sa auda ce scandeaza oamenii in piata. Masurile pe care le-a luat domnul presedinte in urma protestelor sunt asa, ca sa ne inchida gura. Mi-au dat o oarecare incredere, dar nu este suficient. Plus ca mi se pare un lucru genial faptul ca, dupa nu stiu cati ani, oamenii au indraznit sa iasa si sa-si strige nemultumirile, re­a­lizand ca au acest drept. Chiar daca sunt putini, eu cred ca oamenii vor continua sa iasa in strada si in numar mai mare pe masura ce si vremea le va permite. Insa eu ma bucur, pentru ca in ciuda frigului si a viscolului de acum cateva zile, oamenii erau aici si strigau." (Gabriela Anghel, 24 de ani , studenta la SNSPA – Antropologie)

"Cetateanul nu este pe primul loc"
"O sa sune un pic ciudat, dar m-a determinat sa ies din casa linistea care s-a asezat de vreo 22 de ani incoace, care, din punct de vedere al functionarii unei societati normale nu este in regula. Vrem sa reinventam cetateanul. Acel om care dupa 1989 s-ar fi dorit repus la locul sau in societatea noastra, lucru care nu s-a intamplat pentru ca puterea politica, indiferent de culoarea pe care o are, a incercat sa acapareze societatea civila sau sa o manipuleze. Cetateanul nu este pe primul loc pentru ca partidele politice si interesele economice au alta agenda. Trebuie ca societatea civila sa fie mult mai bine reprezentata, atat la nivelul institutiilor statului, dar, pe de alta parte, trebuie sa pastreze distanta. Cea mai potrivita masura politica ar fi acum un dialog real si sincer. Acesta trebuie sa fie neaparat constant. Nu trebuie sa apara o astfel de deschidere politica doar atunci cand oamenii ies in strada. (Craciun Felix Adrian, 38 de ani)

"Nu inteleg oamenii care nu ies la protest"
"Sunt o mie de motive pentru care am venit sa protestez, unde ati fost in ultimii ani in Romania? In primul rand, lipsa democratiei de la noi din tara. Unul dintre lu­crurile care ma afecteaza direct si pentru care am iesit in strada este absorbtia fondurilor eu­ro­pe­ne. Lucrez pentru o organizatie nonguvernamentala care acceseaza astfel de fonduri si vad cat de greu functioneaza sistemul. In principiu sunt nemultumita ca se face tot posibilul ca aceste fonduri sa nu fie accesate si implementate. Un exemplu: anul trecut contractul de finantare a fost schimbat uni­lateral, retroactiv, de doua ori. Acest lucru nu se intampla ni­ca­ieri, in lumea asta. Despre protest in sine, nu inteleg oamenii care nu ies. Prefera sa stea pe Facebook si in fata televizorului. Participarea asta pasiva nu ajuta la protest. E bine ca se propaga manifestatiile pe site-urile de socializare, dar ar fi bine ca lumea sa vina sa-si strige nemultumirile." (Catrinel Mocanu, 26 de ani)

"Nu-mi doresc sa plec din tara"
"Particip la miting in primul rand pentru solidaritate, sa fiu alaturi de cei care protesteaza si reprezint, in acelasi timp, si motivele de nemultumire ale parintilor mei. In plan individual protestez pentru ca-mi doresc un loc de munca dupa ce termin facultatea si-mi doresc sa traiesc intr-o tara in care sa nu ma gandesc in fiecare zi ca tot impozitul meu pe salariu se fura, pentru ca pur si simplu isi bat joc de sistemul de invatamant. Protestez pentru ca nu-mi convine ca cei care au facut facultati pe afara sa vina sa ocupe locuri prin Parlament, asta denota ca nu se pune pret pe invatamantul romanesc. Mai mult, atata timp cat nu-mi doresc sa plec din tara, nu inteleg de ce cineva m-ar pune pe mine si inca cinci milioane ca mine sa plecam din tara doar pentru faptul ca nu ne convine ceva. Nu-mi convine sa se fure, nu-mi convine sa-si bata cineva joc de mine si de munca mea." (Anca Ciobanu, 21 de ani, studenta la Facultatea de Filozofie)

"Demisia Guvernului, alegeri anticipate si demisia lui Basescu"
"Imi doresc o Romanie democratica, la fel ca toti cei care sunt aici, in care atitudini precum rasism, sexism, misoginism sa dispara, vreau egalitate de sanse, in special ma intereseaza drepturile femeilor. Simt ca in Romania egalitatea nu exista, iar intr-o societate democratica ar trebui sa existe. Ca si punct comun cu protestatarii din Piata am cele trei principii pe care toata lumea le sustine: demisia Guvernului, alegeri anticipate si demisia lui Basescu. Toate masurile nedemocratice care au fost luate pana acum de fapt incalca niste principii si in acelasi timp duc la o proasta reprezentare a intereselor noastre." (Alexandra Ana, 23 de ani, masterand la SNSPA)

"Omul din varf este problema"
"Am venit pentru ca Basescu, la ora actuala, este un lider autocrat, nu neaparat un dictator. Dar, cu siguranta, se indreapta catre a deveni unul, daca ar putea. Am iesit impotriva autocratiei si a unor partide care se lasa conduse de un singur om. Este o atitu­dine comunista, din puctul meu de vedere, atat din partea lide­rului, cat si din partea celor care se lasa condusi de el. Cu siguranta, insa, in Romania nu sistemul este problema in momentul de fata. Asa cum este el, a functionat, cat de cat si pe vremea ce­lor­lalti presedinti pe care i-a avut Romania. Nu a mers in timpul man­datului lui Traian Basescu pentru ca acest om l-a abuzat prin toate mijloacele posibile si imposibile. Omul din varf este pro­blema. Noi, romanii, suntem in mare masura vinovati pentru ca l-am lasat pe acest om sa faca ce vrea si am ajuns aici. Masurile care s-au luat in urma protestelor fac parte dintr-o strategie a Puterii de detensionare a situatiei."
(Radu Alexandru Vasilescu, 26 de ani, student ASE)

"De asemenea, in spiritul Pietei..."
"Vin in Piata ca sa apar democratia, pentru ca-mi place sa traiesc in democratie si o iubesc. Punctual, de ce-am iesit in Piata, a fost pentru a protesta impotriva comasarii alegerilor. Si avem o victorie, nu-i asa, alegerile nu vor fi comasate. Sa nu uitam de faptul ca ministrul Baconschi a fost demis, sa nu uitam ca un membru al PDL-ului care a jignit protestatarii din Piata Universitatii numindu-i «viermi» si-a dat demisia din PDL, s-au produs diverse lucruri care ne dau speranta. In spiritul Pietei, vrem si demisia lui Traian Basescu, pentru ca este fundamental nedrept ca puterea sa se concentreze atat de mult in mana unei singure persoane. Intr-un stat de drept exista trei puteri si fiecare are fisa ei de activitate." (Oana Baluta, 32 de ani, lector la Facultatea de Jurnalism si Stiintele Comunicarii)

"Sunt aici din spirit civic"
"Asa cum s-a spus si in mass-media, fiecare are cate o nemultumire proprie, insa ceea ce ne uneste pe toti sunt nesimtirea, aroganta si tupeul guvernantilor de astazi, iar aceste aspecte negative se intruchipeaza cel mai bine in presedintele Basescu, in primul ministru Boc si in majoritatea clasei politice care este acuma la putere. Ca sa-ti dau un exemplu precis, ministrul Funeriu si-a asumat ca va acorda Educatiei 6% din PIB de la 1 ianuarie 2011, iar apoi o amana pentru 2014. Asta pentru mine este un gest de aroganta, nesimtire si tupeu si incalca anumite principii si valori. Personal sunt monarhist ca optiune politica, cred ca republica parlamentara sau monarhia constitutionala ar fi solutii mai bune, pentru ca ar impiedica aceasta cearta politica intre cei doi piloni ai statului, primul ministru si presedintele. In cele doua forme de guvernare enumerate de mine, seful statului ar avea doar atributii reprezentative. (Toader Iulian, 22 de ani, student Facultatea de Istorie)

"Pana nu pleaca Basescu n-o sa fie vreo schimbare substantiala"
"Am foarte multe nemultumiri, insa principala este ca de cand Basescu a venit in functie isi depaseste constant prerogativele aferente functiei. El se baga peste Parlament, are la mana PDL-ul, Guvernul este marioneta lui. Acum, pentru prima oara, dupa mult timp, s-a coagulat o miscare cat de cat serioasa. Iar acum cred ca oamenii ar trebui sa se concentreze pe punerea presiunii pe Basescu. El detine parghiile puterii la noi in stat. Stiu ca toata clasa politica e corupta si imbacsita de tot felul de sarlatani, dar asta nu inseamna ca nu trebuie sa ne concentram toti asupra unui singur scop: demiterea lui Basescu. Masurile care s-au luat pana acum in urma manifestatiilor au fost mai mult simbolice si au facut-o pentru ca asta era singurul lucru pe care puteau sa-l faca." (Razvan Macovei, student la Filozofie, 21 de ani)

"Cred ca putem incepe o reforma"
"Am venit din Budapesta pentru protestul asta, am luat trenul acum o saptamana. Sunt la doctorat acolo, la Universitatea Central Europeana – Stiinte Politice – si-am venit pentru ca am un ideal. Scopul a de a face politica altfel. In primul rand ne tre­buie transparenta, institutii independente care sa poata observa coruptia instalata in anumite functii de conducere, persoane care sunt votate de catre noi. Ne trebuie oameni proaspeti, ca­ro­ra sa le fie data sansa sa intre in politica, o reforma a sistemului electoral, care sa permita formarea si participarea unor noi par­tide, carora sa le fie data atentia cuvenita de mass-media. Am trei puncte pe care le consider importante. In primul rand reforma electorala, apoi lustratie cu persoanele care au fost in cel putin un Guvern pana acum, si in cele din urma, o implicare mai pu­ternica a institutiilor independente." (Tedy Florea, 32 de ani, doctorand la Universitatea Central Europeana)

×
Subiecte în articol: proteste bucuresti 2012