Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
27 mai 1882
Vi s-a intamplat vreodata sa hoinariti pe strazi si sa va opreasca la colt de strada cineva sa va intrebe:
– Trebuie sa merg tot inainte sau sa fac la stanga?
Are aerul sa-si spuna: 'Doamne, trebuie oare s-o iau pe aici sau pe acolo?
Nu are nici o importanta.
Ei bine, se insala. Orice alegere poate avea consecinte: dovada, istoria traita in aceste zile de catre domnul X. S-a intamplat in Japonia. Un tanar micado (print din partea locului) avea unele indoieli legate de fidelitatea sotiei. Un var chipes, ofiter de marca in aripa dragonului regal, regiment care formeaza garda de corp a imparatului Japoniei, se invartea de ceva timp in jurul tinerei printese.
Doamna Floare-de-Trandafir-Salbatic parea miscata de atentiile tanarului dragon care avea ochi mari si aripi de fluture precum un dragon pictat pe steagul regimentului sau.
Micadoul observa, pandea, isi batea capul in fiecare zi pentru a vedea daca apare o do-vada, dar nu gasea nimic. Totusi, ideea ca este inselat il framanta in continuare. Intr-o zi de miercuri, cred, iar miercurile in Japonia sunt considerate zile nefaste pentru soti, domnul X pleaca de acasa la alta ora decat de obicei, bucuros fiind ca urma sa cineze cu unul dintre parinti care tocmai venise din provincie si care locuia la hotel.
– Vai, sunt libera, se bucura Floare-de-Trandafir-Salbatic! Libera pentru cateva ore! Voi putea sa-l vad in sfarsit, sa discut cu el etc. si, fara sa se jeneze, imbraca un palton gri si pleca, pretextand ca matusa sa, venerabila Pi-e-o-li, era bolnava. Micadesa lua o litiera si se duse in gradina Albastrelelor, unde verisorul ei o astepta ca de obicei. Dragonul ajunsese deja si-i pregatise un splendid dejun. X, tot mergand, ajunse in bulevardul Porumbeilor; acolo se opri un moment. Trebuia oare sa mearga inainte sau s-o ia la stanga?
Pe de alta parte ii era foame. Aerul, mersul ii crescusera apetitul. Sa se intoarca acasa – n-ar mai fi putut. Sa mearga inainte – ar fi trecut fortat prin fata Cafenelei Randunicilor Impaiate unde dejunau toate cunostintele sale. N-avea chef, nici dispozitia sa-si explice prezenta atat de matinala indiscretilor care nu ratau niciodata ocazia sa-l tachineze. 'S-o iau la dreapta, isi zise el, sa merg sa mananc in gradina Albastrelelor cum faceam candva in tinerete?' Micadoul intra, ceru o camera in care sa ia un dejun rapid. Deja inghitise o duzina de stridii de Nagao (un fel de Ostende al locului), bause o butelca de vin alb, cand usa camarutei de alaturi se deschise si el putu sa perceapa un zgomot de pinteni si un fosnet de matase. Presimtirea rea i se destepta… merse foarte incet lipindu-si urechea de peretele de scanduri…
Nimic… O clipa lua foc, dar se linisti vazand totul, cei doi nu mai conversau deloc. Micadoul isi rase in barba amintindu-si de aventurile sale. Se reaseza si se puse pe mancat.
Dar, surpriza, se vorbea alaturi despre el; auzi un glas cunoscut. Oroare, o auzi cantand fara nici o grija pe Floare-de-Trandafir-Salbatic. Micadesa avea mania de a canta, crezand ca are o voce frumoasa, ceea ce nu era adevarat. De altfel, la Yedo, cand se apropia de pian, lumea incepea sa se framante.
'Nevasta-mea', striga X, si furios navali in coridor, izbi usa camerei infidelei, cazu ca o bomba in mijlocul camerei intre dragonul rusinat si doamna Floare-de-Trandafir-Salbatic care gasise c-ar fi mai bine sa se acopere. 'Tradatoareo, infidelo, striga micadoul, o sa vezi ce-o sa patesti. Vei fi arsa de vie in piata publica a teatrului. Cat despre dumneavoastra, domnule, o sa aveti vesti de la mine', si, luand-o de brat pe micadesa, care nu cantarea deloc cat o floare, pleca acasa.
Doamna Floare-de-Trandafir-Salbatic nu fu deloc arsa. Domnul X este acum vesel si multumit. Doar tanarul dragon a fost trimis in garnizoana de la Nicasaki, in fundul imperiului, si nu mai face parte din dragonii inaripati, fiind transferat la regimentul broastelor raioase zburatoare, armata teritoriala a Japoniei.
Morala? Nu lasati dragonii sa va vada femeia si nu iesiti miercuri!
Statutul femeii
In acord cu exemplul de infidelitate a sotiei, probabil inventat de Claymoor, va propun sa ne intoarcem cu aproape un secol inainte in Tarile Romane, folosindu-ne de vehiculul testimoniului unui calator francez, I.L. Carra, asupra statutului femeii romane. Iata ce scria Carra despre infatisarea doamnelor: 'Femeile moldovene si romane sunt in general destul de frumoase. Ele au pelea alba insa pielita cam palida. Printre ele se gasesc prea putine blonde, dar o mare multime de brunete deschise, cu ochiul negru si stralucios. Sexul frumos al acestor parti are prea multa placere la amor.' Imbracamintea femeilor este si ea sursa de mirare: acestea poarta o rochie lunga care se lipeste de trup 'astfel incat aceasta frumoasa parte sa apara ochiului curios al privitorului in toate rotunzimile sale'.
Deasupra rochiei poarta o scurteica. Mai observa ca 'femeile si fetele fac deosebite impletituri din parul lor pe care cateodata le lasa sa atarne sau pe care le leaga intr-o basma imprejurul capului in forma unei casci; ele adauga la aceasta gateala fulii de diamant sau alte pietre. Tarancile se multumesc a-si impleti parul imprejurul capului in lipsa de coroana'. Dar intre cutumele pierdute de societate sunt, si astazi, la fel de surprinzatoare dependenta totala si condescendenta femeilor fata de sotii, amantii sau tatii lor: 'Roabe ale parintilor, ale barbatilor lor si ale amantilor lor, femeile moldovene si romane nu cunosc alte legi, alte vointi mai mari decat ale barbatilor. Desi slobode, ele nu ies decat rareori si niciodata singure; trandavia si nestiinta adanca in care traiesc sunt intr-adevar pricinile credintei si supunerii lor. Barbatul vorbeste si femeia, tremurand, vine de-i saruta mana si-i cere iertaciune.' Femecatoare si abominabila societate… (Lucian Pricop)
• Traducere din limba franceza de Lucian Pricop
• Continuarea in numarul urmator
