x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special „Cod roşu de avarie” în sistemul medical

„Cod roşu de avarie” în sistemul medical

de Andreea Tudorica    |    02 Iun 2010   •   00:00
„Cod roşu de avarie” în sistemul medical
Sursa foto: /Agerpres

„Un medic rezident are 940 de lei salariu net. Nu i se plătesc gărzile, dacă se îmbolnăveşte, la fel ca toţi medicii din ţară, îşi cumpără medicamente, cu toate că incidenţa bolilor este extrem de mare în spitale (grad ridicat de periculozitate), stresul este enorm ca la tot personalul sanitar, spitalele nu au instrumentar adecvat, nu au medicamente şi, pe deasupra, acum se taie 25% din salariu. Cum să nu emigrez dacă în străinătate un salariu minim este de 2.000 de euro?"

„De ce să nu pleci din ţara ta, când rezidenţiatul este anchilozat, posturile din spitale aparţin clanurilor, iar în facultăţile de Medicină din România s-a creat o adevărată mafie a cadrelor universitare susţinute direct de autorităţile publice locale? De ce să rămână tinerii valoroşi din România, când aşa-zişii manageri din Ministerul Sănătăţii nu au o politică pe termen lung pentru medicii din propria ţară?"

Acestea sunt numai două păreri ale unor medici care ezită între a face medicină într-o ţară în care sistemul medical este politizat, medicii ope­rează cu ce şi cum pot, iar bugetul Ministerului Sănătăţii este mai mic cu fiecare an şi a practica într-o ţară în care doctorul se bucură de respect, de un loc de muncă civilizat şi are un salariu de şase-şapte ori mai mare. Şi atunci întrebarea „de ce ne pleacă medicii?" este, evident, una retorică.

Într-un dialog cu profesorul Va­sile Astărăstoaie, preşedintele Co­le­giului Medicilor din România, am în­cercat să căutăm, în măruntaiele acestui sistem medical românesc, ră­nile şi cancerul care au făcut ca peste 7.500 de medici să-şi depună dosarele pentru a lucra în străinătate. Această cifră înseamnă un cod de alarmă, un „cod roşu" pentru medicina din Ro­mânia. Şi asta o spune chiar Organizaţia Mondială a Sănătăţii: „Dacă într-un stat pleacă mai mult de 2% din medicii care profesează, acea ţară trebuie să pună «cod roşu» în mod simbolic...

În Ro­mânia­, deja situaţia este în­gri­jo­ră­toare. Sfârşitul anului 2009 şi în­ce­putul anului 2010 sunt îngrijorătoare prin prisma marilor companii de recrutare care au intrat în ţară şi a târgurilor de joburi. În Bu­cu­reşti, în decembrie 2009 au fost 2.000 de posturi scoase la târgul de jo­buri şi 2.000 de precontracte în­che­ia­te. În martie 2010, la Bucureşti, 2.500 de posturi ocupate, sfâr­şitul lui martie, la Iaşi, 2.000 de precontracte în­che­ia­te din 4.000 de solicitări din partea me­dicilor", spune Astă­răs­toa­ie.

E foarte adevărat că nu plea­că toţi cei care încheie precontractele. E vor­ba cam despre o proporţie de 60%, dar asta înseamnă cam 10% din medicii care lucrează în Ro­mâ­nia, pentru că în ţara noastră sunt peste 40.000 de medici cu liberă practică. Şi mai sunt aproape 16.000 de me­dici rezidenţi care nu sunt în evi­den­ţele nici unei instituţii. „Ministe­rul Să­nă­tă­ţii nu urmăreşte această pro­blemă, Ministerul Educaţiei nu ur­măreşte această problemă, şi atunci nu ştim date referitoare la rezidenţi."

Pentru a afla motivele reale pentru care medicii aleg să lucreze în alte ţări, Colegiul Medicilor a făcut două sondaje de opinie la nivel naţional. „Ne interesa de ce pleacă medicii şi care este profilul medicului care plea­că. Paradoxal, problema veniturilor pe care le obţine este motivul de pe locul doi. Sunt trei cauze ma­jo­re pentru care pleacă: cariera profes­ională, pentru că nu se pot reali­za pro­fesio­nal. Adică el ştie ce trebuie să facă, dar se duce într-un spital unde mij­loa­cele nu-l ajută, deci nu are cu ce, nu-şi poate planifica această ca­ri­eră din cauza politizării excesive a siste­mului. El ştie că într-un concurs poate fi cel mai performant, dar postul îi poate fi luat de unul obedient, care are relaţii şi sus­ţinere politică. Astfel se decredibilizează concursu­rile.

Al doilea motiv ar fi veniturile, care ar fi de minimum 8-10 ori mai mari în străinătate decât în România, şi, în al treilea rând, poziţia socială."
În ceea ce priveşte blamarea me­di­ci­lor, profesorul Astărăstoaie amin­teşte modul în care se an­che­tează în România un caz de in­fec­ţie nozocomială, aşa cum a fost cea de la Spitalul CFR 2, subliniind motivele pentru care managerii de spitale se feresc să raporteze toate cazurile de infecţii de acest tip din spitale. „În oricare din ţările din UE, în momentul în care ai declarat in­fecţia nozoco­mială se face o anali­ză pentru a se ur­mări circuitul. La noi nu. În aceste condiţii, orice persoană care se protejează ia măsurile necesare, dar nu raportează, pentru că s-ar putea închide tot spitalul."



În condiţiile în care există această tendinţă, în România, în contractul de management, s-a trecut pentru ma­nager că în spitale nu este voie să se depăşească 1% de infecţii nozocomiale. În timp ce în Europa este în­tre 8% şi 10%. Profesorul Astă­răstoaie spu­ne că „această cifră a fost pusă din două motive: dăm bine la ma­dam co­munitatea europeană să arătăm că suntem cei mai buni din lume în do­meniul prevenirii in­fec­ţiilor nozocomiale, şi doi, să existe în contractul de management o serie de criterii pentru ca atunci când vrei să dai jos un manager să poţi să-l în­lo­cuieşti. Şi atunci managerul trebu­ie să fie obedient, să nu mai iasă să spu­nă ce-i lipseşte în spital (aţi mai vă­zut în pa­tru ani să iasă vreunul să zică ce-i lip­seşte din spital? Nu). La un mo­­ment dat, a ieşit la tv un medic or­to­­ped care a spus că are un foarfece rugi­nit, vechi de 25 de ani, cu care ta­­ie ghipsul, şi că nu mai poate aşa. Ştiţi ce s-a întâmplat? S-a făcut an­che­tă la minister şi ştiţi cine a fost sancţionat? E foarte uşor într-un sistem subfinanţat să găseşti vinovaţi. Nişte profesori universitari din Spa­nia care au venit la noi în vizită şi au mers prin spita­lele din Bucureşti au spus că n-ar veni aici nici dacă le-am da noi de cinci ori salariul pe care îl au la ei acasă. Spu­neau că avem cei mai buni medici care pot exista, pentru că nu şi-ar fi putut închipui vreodată modul în care aceştia im­pro­vizează".

Despre politizarea sistemului sa­ni­tar din România, profesorul As­tă­răstoaie spune că aceasta a început în 1991 şi nu s-a oprit nici până acum şi se întâmplă în proporţie de 100%. „Este cancerul care roade. Chiar şi ăia buni numiţi politic nu au au­to­no­­mie. Pentru că dacă se plâng cum­va de ceva, gata, sunt daţi jos, pen­tru că în spatele lui mai aşteaptă mulţi pe linie de partid care vor să fie mana­geri. Şi ajungem la decredibilizarea concursurilor. Concursul se dă azi, dar câştigătorul se ştie de ieri, pentru că a luat carnet de la partid."


Medici umiliţi la uşa ministerului
În fiecare marţi şi joi, la Ministerul Sănătăţii, medici din toată ţara vin să îşi scoată certificatul de conformitate, un document fără de care nu îşi pot exercita meseria în altă ţară. Procedura e aparent simplă, dar se complică pe parcurs, fie din rea-voinţă, fie din nepăsare. Astfel, după ce depun un dosar cu actele necesare, medicii specialişti ar trebui să primească, în decurs de 30 de zile, certificatul de conformitate. Trei ore, atât le acordă ministerul medicilor care fac coadă lungă la uşa doamnei Nimereanu, cea care „face şi desface dosare".

Problema medicilor intervine cu adevărat când li se comunică pierderea sau rătăcirea dosarelor, moment în care cedează nervos pentru că trebuie să reia procedura cap-coadă, fiind, în acelaşi timp, presaţi de angajatorul extern şi în postura de a-şi pierde contractul de muncă. În une­le cazuri se întâmplă să fie daţi afa­ră din biroul doamnei Nimereanu cu jandarmii, mai ales când medicii cer explicaţii pur şi simplu îndrep­tă­ţite. Ministerul, prin reprezen­tan­tul direct, îi umileşte pentru ultima oară pe medicii specialişti. Mulţi dintre ei stră­bat ţara doar ca să se interese­ze dacă le este sau nu pierdut do­sa­rul.

Şi asta pentru că, deşi mi­nis­te­rul are afişat pe site un număr de te­lefon, la care se poate suna pentru informaţii, în realitate nu răs­pun­de nimeni, niciodată. Despre pie­dicile puse de Ministerul Sănă­tăţii medicilor care vor să plece din ţară povesteşte şi profesorul Astă­răstoaie: „Pe site sunt puse actele care îţi sunt necesare, cu răspuns în 30 de zile. Da, dar când te duci la mi­nister, ei îţi mai cer o hârtie care nu este pusă pe site. O fac în speranţa că medicul va pierde acel post cât timp aleargă după hârtii. Dar asta nu se întâmplă, pentru că în ma­jo­ritatea cazurilor, an­gajatorul din străină­tate tot i-a angajat. Aşa se dezvoltă şi un sen­timent de aversiune al medicilor români faţă de ţară şi de sistem".
•Diana Rotaru

×
Subiecte în articol: special medici sistemul medical