Colinde de Florii

În satele ialomiţene, de zeci de ani, în Sâmbăta lui Lazăr, înainte de Florii, se merge cu "Salcia". Colindă veche, frumoasă. Aproape nimeni nu-i înţelege cuvintele. Tradiţia însă merge mai departe.

"Eu aşa am pomenit, de la strămoşii noştri vine asta. În Sâmbăta lui Lazăr ne împărţeau învăţătorii câte cinci-şase fete şi mergeam cu Salcia prin sat. Ne dădeau oamenii câte două-trei ouă. După ce colindam dădeam coşul cu ouă la învăţători, iar ei ne dădeau două bomboane... dacă ne dădeau. Câteodată, când terminam de colindat, ne aşteptau băieţii din clasele mai mari să ne ia ouăle sau să ni le spargă. Astăzi, spune cu părere de rău bunica mea Floarea, nu prea mai merg copiii cu Salcia. Au uitat. Mai vin, aşa, câţiva, dacă îşi aduc aminte."

Eu nu am uitat, şi în fiecare an, în apropierea Paştilor, îmi aduc aminte cu emoţie de zilele acelea când ne pregăteam să mergem cu Salcia. Am crescut la bunicii mei, într-un sat din Ialomiţa. Chiar am făcut primele două clase acolo. Ne adunam câteva fetiţe. Făceam planul cu mult timp înainte. Ne împodobeam frumos, cu crenguţe de salcie şi cu flori, un coş - nici prea mare, nici prea mic - şi în Sâmbăta lui Lazăr, înainte de Florii, colindam tot satul. Eu nu-mi mai aduc aminte acum cuvintele, dar ştiu că umpleam coşul şi, spre deosebire de bunica mea, ajungeam cu ouăle acasă. Eram tare mândră că din ele se vor roşi ouă de Paşti.  

Într-un an, în vacanţa de primăvară a clasei a II-a, am plecat, ca de obicei, cu Salcia. Am colindat prin capătul celălalt al satului, aveam ceva în coş şi, când treceam prin centru, ne-am întâlnit cu directoarea şcolii, tovarăşa I. Spaima elevilor, dar şi a dascălilor. Isteric, ne-a interzis să mai mergem cu Salcia, ca să "nu mai cerşim!", şi ne-a trimis acasă.

De atunci, mulţi ani la rând, Salcia a lipsit dintre bucuriile copiilor din satul în care am crescut. Dar mie Salcia mi-a rămas în suflet. În fiecare an, în apropierea Paştilor, mă întorc în copilărie şi merg cu Salcia. De dragul satului, al oamenilor, al bunicilor mei.

"Arătatu-sa o lie/ Dincolo de izvoare/ Cu nejunele împărtăşite/ A descoperit, mării, ce-i învăluite/ Temeliile prin vifor// Căci cu voie a certat pre dânsa/ Şi cu norul dulce la iez la măntuit/ Cel ce-ţi cântă cântare de biruinţă, Doamne!/ Cel ce-ţi cântă cântare de biruinţă, Doamne!/ La mulţi ani!" (Cuvintele mi-au fost spuse de bunica mea. Sunt greu de înţeles, dar jură că acestea sunt).

Salcia s-a scuturat

Vremurile în care toţi copiii comunei mergeau cu Salcia s-au cam dus. Pare că salcia s-a scuturat. Până şi versurile ştiute de bunica Floarea sunt mai puţine. Totuşi, aşa, un pic şchiopătând, tradiţia merge înainte.

Cele câteva cuvinte rămase din colindul Salciei mi le-au cântat copiii miercuri, acum, înainte de Florii. Erau la şcoală. Directoarea, soţia unuia dintre cei doi preoţi ai satului, a organizat un grup de cateheză.

Copiii ştiau Salcia de acasă, acum învaţă alte cântări. Se bucură când îi întrebi de colinda lor din Sâmbăta lui Lazăr. Merg aproape toţi. Până anul acesta se organizau în funcţie de strada pe care stăteau.

Acum, Salcia ar putea răzbate prin comună din glasurile celor de la grupul de cateheză. Încă nu e sigur. Ca şi în trecut, pe unde mergeau primeau ouă ori poate câţiva bănuţi. Lăsau în urmă colindul lor de Florii şi câte un ram de salcie.

Bucurie era de ambele părţi. Cei care primeau ramurile de salcie şi le legau de mijloc sau de cap, de ce-i durea mai tare. Spun oamenii că ar alina durerile.

Versurile par de neînţeles, nimeni nu ştie cum să le explice. Rămâne însă bucuria copiilor şi zâmbetul adulţilor, cei care în copilăria lor au colindat şi ei cu aceeaşi colindă de Florii.

Răsplata colindatului, ouăle, şi-a schimbat destinaţia finală. În trecut, spun cei bătrâni, puţine ouă le reveneau lor, le luau profesorii, că, na!, erau de la oraş, nu aveau găini...

Acum, un pic amuzaţi, copiii mărturisesc că vând ouăle, nu prea le mai ţin pentru acasă. Nici acum nu are toată lumea găini... nu-i păcat să nu aibă toţi oamenii ouă roşii pe masă de Sfintele Paşti? (Costin Anghel) /jurnalul naŢional