Petrica Zlatan s-a desenat mort, intins pe pat, cand profesoara de desen i-a dat drept tema "Locul vostru in familie". Peste doi ani, Petrica s-a spanzurat. Anul 2004 ar putea fi un an-record al sinuciderilor, spun medicii psihiatri. Cei care aleg cel mai des sa-si puna capat zilelor sunt adolescentii.
Costel a vrut sa vada cum e dupa moarte, ce simt oamenii care se spanzura. Si-ar fi dorit sa fie reincarnat prin clonare. Asa a inteles el ca se poate. Petrica avea numai 11 ani cand s-a desenat intins pe pat, in timp ce familia lui era schitata la masa. Nimeni nu l-a vazut. Preotul Vasile Gavrila, parohul Bisericii Ruse din Capitala, crede ca sunt din ce in ce mai multe ispite, iar familia are un rol foarte important in educatia copiilor. "Copiii trebuie dusi la biserica." Pe de alta parte, anul 2004 ar putea fi un apogeu al sinuciderilor. Cele mai multe dintre acestea sunt in randul adolescentilor, care aleg drept metoda favorita medicamentele. De ce? Pentru ca tipa: "Sunt si eu aici!" si se pare ca nu ii aude nimeni."Orice gest suicidal este o urgenta medicala"
Varsta la care apare cel mai frecvent tentativa de suicid este adolescenta, desi au existat incercari si la 9 ani. Cea mai folosita metoda a fost, la ambele sexe, ingestia de medicamente, aflate la indemana, neprocurate special, de genul "ce-am gasit prin casa", afirma conf. dr. Iuliana Dobrescu, sef de catedra la Clinica de Psihiatrie a Copilului si Adolescentului, UMF "Carol Davila", Spitalul Clinic "Alexandru Obregia". Varsta la care apare cel mai frecvent tentativa de suicid este adolescenta, desi au existat incercari si la 9 ani. Cea mai folosita metoda a fost, la ambele sexe, ingestia de medicamente aflate la indemana, neprocurate special, de genul "ce-am gasit prin casa".
- Jurnalul National: In
momentul de fata aveti
in clinica internati,
printre altii, si doi copii
cu tentativa de suicid.
Cine sunt ei si cum au
ajuns la acest act disperat?
Dr. Iuliana Dobrescu: Ambii sunt baieti si au 15, respectiv, 16 ani. Andrei sufera de epilepsie severa si, intr-un moment critic, a inghitit toate medicamentele prescrise pentru aceasta boala. Marian, cel de-al doilea baiat internat in prezent la noi, a vrut sa-si puna capat zilelor prin strangulare cu o sarma. Urmele se vad foarte bine pe gat.
Citește pe Antena3.roCe locuri poți să vizitezi în Maramureș dacă mergi de Crăciun sau Revelion în 2024. Cele mai frumoase obiective turistice iarna - Ce spun ei despre
aceste episoade?
Andrei a pus gestul lui pe seama mediului tensionat din familie, prin faptul ca tatal este alcoolic, ca are note mici la scoala. El constientizeaza handicapul lui provocat de epilepsie. Frecvent spune: "Simt ca nu sunt la fel cu ceilalti". De fapt, el traieste o imensa drama. Intr-o zi l-am rugat sa scrie ce simte si am descoperit urmatoarea propozitie: "La scoala e ca la puscarie". El este elev in clasa a X-a la un grup scolar. Marian, al doilea baiat cu tentativa de suicid, are o mama care spala scarile unui bloc. Veniturile lor sunt modeste si practic ei traiesc din mila celorlalti. Dar femeia asta isi iubeste copilul. L-a adus aici pentru a nu-l pierde. Scorul de severitate in cazul lui Marian este dramatic. Din pacate, Marian a mai facut doua tentative de suicid chiar aici, in spital. Tot prin strangulare: cu lantul de la WC si cu un cordon. Deocamdata a fost salvat. Dar cine stie...
- Va ganditi ca la baieti
gradul de severitate al
actului suicidal este
mai mare?
Exact. La baieti, tentativele de suicid sunt reusite, in timp ce la fete, ideatia suicidara are o mare nota "demonstrativa ". E un semnal de alarma pe care-l trag pentru cei din jur. Ei atrag atentia asupra lor, din dorinta de a fi observati. Mesajul lor este: "Sunt si eu aici". Dar, din nefericire, parintii au din ce in ce mai putin timp pentru copil, iar profesorii nu mai vad copilul ca pe o individualitate, ci o colectivitate de elevi.
- Dupa 1989 a crescut
numarul tentativelor de
suicid la copii?
Inainte de â89 erau mai putine. Dupa â89, numarul tentativelor de suicid nu cred ca a crescut, dar sunt mai severe.
- Care sunt explicatiile?
Copilul este intr-o permanenta stare de presiune: una din partea scolii si alta din partea familiei. El este agresat continuu de ideea ca trebuie sa invete foarte bine pentru a reusi in viata. Dar modelele oferite de comunitate, de media contrazic faptul ca invatand reusesti. Copilul este bombardat de cu totul alte modele de reusita. El vede ca vecinul conduce un autoturism superb si n-are liceul sau nu stiu ce vedeta e pe toate copertile si n-are studii superioare. Si atunci copilul este dezorientat.
- Premergator unei
asemenea tentative
copilul se manifesta
intr-un fel ciudat, care
ar putea pune parintii,
profesorii in garda?
Uneori, comportamentul copilului constituie un semnal. Alteori aceste modificari nu sunt observabile, mai ales daca parintii sunt foarte ocupati.
- Dar daca dumneavoastra,
specialistul, ati
fi in preajma acestor copii
ce ati remarca inainte
ca ei sa treaca la
fapta?
Daca as fi in preajma unui copil care are de gand sa se sinucida as observa ca acesta este mai agitat, mai trist si mai retras ca de obicei. Acest copil spune ca nu mai are chef de viata, nu mai are pofta sa faca nimic. Este un copil nefericit, nemultumit. Dar parintii si profesorii ar trebui sa sesizeze si nu sa exclame pur si simplu "ce-o fi cu el, ca-i trist", fara sa faca efortul de a intelege ce se intampla cu el.
- Care sunt metodele
cele mai frecvente
folosite de acesti copii
nefericiti pentru a-si
pune capat zilelor?
Ingestia de medicamente este cea mai frecventa metoda la care apeleaza fetele. Iar dintre medicamente, diazepamul era cel mai des folosit. Acum, acest medicament este mai rar inghitit, deoarece se elibereaza doar cu reteta medicului. Sectionarea venelor este intalnita si la fete, si la baieti. Strangularea apare numai la baieti si, din pacate, la varste din ce in ce mai fragede. Am avut chiar un baietel de 9 ani care s-a strangulat. Defenestrarea - aruncarea de la fereastra, de la inaltime - este o metoda folosita atat de fete, cat si de baieti. Dupa â89, acestor metode li s-a mai adaugat inca una, foarte grava: armele de foc.
- Mai ales in cazul
fetelor, cand recurg la
medicamente sau taiatul venelor, cei din jur
bagatelizeaza gestul,
numindu-le "isterice".
Ce le recomandati parintilor in asemenea
situatii?
As vrea sa inteleaga ca nu e de joaca cu suicidul, pentru ca in spatele lui este o suferinta grava, dar copilul poate fi salvat. Unii copii pot fi psihotici. Aceste tentative de suicid pot camufla boli psihice grave: schizofrenie, tulburare deliranta, tulburare afectiva bipolara. In timp ce un copil poate suferi de o boala psihica grava, cei din jur dau pe seama unui esec in dragoste sau la invatatura tentativa de suicid. Dar in spatele unui asemenea act poate fi un debut psihotic care, subliniez, este tratabil. Cred ca trei sferturi din aceste tentative se pierd si nu ajung la spital. Daca ar veni la noi, am afla ca acesti copii sunt bolnavi psihic si chiar nu-i de joaca. O alta cauza poate fi tulburarea de personalitate de tip labil emotional (Bordeline). Este o afectiune foarte grava, care se evidentiaza si la copii. Acestia sunt adolescenti (15, 16 ani) nefericiti, nemultumiti. Unii au fost abuzati sexual, fizic sau psihic in copilarie. Sunt foarte inteligenti. Pe masura ce cresc, se accentueaza acel gol existential si ajung la tentative de suicid, care adesea sunt fatale. Dar cea mai frecventa cauza de suicid o reprezinta depresia reactiva, declansata de tensiunile din familie, presiunile scolare.
- In ce masura psihoterapia
ii ajuta pe
acesti copii?
Psihoterapia individuala da rezultate bune, dar si cea de grup este o metoda eficienta. Copiii isi povestesc problemele pe care le au si astfel afla ca si altii au probleme, uneori chiar mai complicate. Afla ca si alti tati sunt alcoolici si incearca sa accepte aceasta realitate. Prin aceasta terapie de grup se incearca restructurarea cognitiva pentru ca ei sa nu mai ajunga la asemenea comportamente.
"Un copil este ca un sigiliu din ceara"
Vasile Gavrila este preot in Biserica Universitatii Bucuresti. Prima Biserica a studentilor donata de Patriarhia Ortodoxa Romana in 1992. Preotul Gavrila vorbeste despre sinuciderea tinerilor, criza spirituala a omenirii, dar si a Bisericii. Familia, scoala si Biserica trebuie sa conlucreze pentru a salva copiii si tinerii din ghearele deznadejdii si ale mortii.
- Jurnalul National: De
ce credeti ca se sinucid
tinerii?
Vasile Gavrila: Cauza principala este deznadejdea determinata de neajunsuri, neintelegeri, necazuri si, mai ales la tineri, de lipsa de iubire si neintelegere din partea celorlalti. Totusi, este o cauza mult mai profunda: neancorarea intr-un suport, mai mult decat cel omenesc, neancorarea in Dumnezeu. Lipsind credinta autentica in Dumnezeu, nu cea superstitioasa, omul se dezvolta numai pe plan orizontal si isi pierde verticalitatea, ascensiunea spre Dumnezeu. Cand isi pierde idealurile pe plan orizontal, el nu are de ce sa se prinda. Si atunci ajunge la deznadejde. Totusi, deznadejdea nu inseamna direct sinucidere.
- Cum ii putem ajuta
pe copii sa nu mai
ajunga la sinucidere?
Copiii trebuie ajutati mergand cu ei in profunzime. Ei trebuie sa descopere care este sensul lor existential. Trebuie sa se redescopere pe ei insisi. Nu trebuie sa li se dea tinerilor surogate. Tanarul este prin excelenta un cautator. In dragoste, in cautarile lor doresc profunzimea, nu se multumesc cu lucruri minore.
- Cine trebuie sa ii
ajute?
In primul rand familia. Ce poate face familia, nu poate face nici familia si nici Biserica. Nici chiar societatea. Dar familia insasi trebuie ajutata de Biserica.
- Cum ajuta Biserica?
Printr-o deschidere a ei catre toate nevoile si framantarile familiale si sociale. Prin spovedanie, omul renaste. Spovedania ii da dreptul sa nu mai fie un nimic. Nu prin stereotipuri poate ajuta Biserica. Ci printr-un cuvant, o marturie a lui Dumnezeu. Sfantul Ioan Gura de Aur spunea: "Un copil este ca un sigiliu din ceara si pe care se pune pecetea, fie a lui Dumnezeu, fie a demonului. Si asa incremeneste". Omul depinde foarte mult de educatia primita in familie, la scoala si in biserica. Un copil care este crescut in biserica si este hranit cu trupul si sangele lui Hristos cred ca poate sa faca fata teribilei deznadejdi.
- Sunt copiii si tinerii
din ziua de azi mai predispusi la pierzanie?
Nu sunt mai predispusi. Ii caracterizeaza un teribilism extraordinar, o revolta, o nemultumire. E bine sa fii nemultumit, neastamparat, dar sa fie productive, constructive. Sa te ajute sa iesi din blazare, din plafonare. La acestea se adauga o educatie si o cultura superficiala, in ciuda mijloacelor moderne pe care le au la dispozitie tinerii. Sunt foarte multe ispite: drogurile, bautura, libertinajul, viata sexuala inceputa prea devreme. Ei nu descopra raiul pe care il asteapta si atunci ajung la pierzanie. Capcanele din ziua de azi sunt mai sofisticate, mai subtile, mai inselatoare, ii atrag mai usor. Omenirea trece printr-o criza. Chiar Biserica, desi nu recunosc toti asta, multi sunt jenati de chestia asta. Criza Bisericii vine de la toate inselaciunile, deceptiile, amagiprile pe care le-a trait Biserica.
Fetele apeleaza mai frecvent la gesturi suicidale
Potrivit unui studiu retrospectiv asupra actului suicidar realizat la Clinica de Psihiatrie a Copilului si Adolescentului din Bucuresti reiese ca "actul suicidal la baieti are un potential de severitate mult mai mare decat la fete". Dar fetele apeleaza mult mai frecvent la acest comportament. Studiul a fost efectuat pe un lot format din 125 de copii si adolescenti cu tentative de suicid, cu varste intre 9 si 18 ani, dintre care 27 de baieti si 98 de fete. Autorii studiului mentioneaza ca "acest copil rebel care e adolescentul in perioadele dificile din viata poate reactiona violent si neasteptat, iar daca intr-adevar are o tulburare psihica severa, modalitatea la care apeleaza este cea mai grava"
E posibil un varf in 2004
- 3.486 de sinucideri in 2002
- 75% dintre sinucigasi se spanzura
Potrivit ultimului Raport IML, in 2002, la nivelul intregii tari s-au inregistrat 3.486 de sinucideri, ceea ce reprezinta o crestere semnificativa fata de anul 2001 (3.127). Raportul mentioneaza ca aceasta evolutie sugereaza un posibil nou val de crestere a numarului sinuciderilor care ar putea avea ca "apogeu " in 2004. Analizand incidenta regionala a sinuciderilor raportata la 100.000 de locuitori, media nationala e de 15,5. Incidente mai mari s-au consemnat in judetele: Harghita - 38,7 la 100.000 de locuitori, Covasna - 35,2, Satu-Mare - 32,5, Mures, 28,6. Cele mai frecvente metode sunt: spanzurarea - 75%, precipitarea - 9%, intoxicatia voluntara - 10%.