Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
La 6 luni un făt poate plânge, sughite şi îşi suge degetul. Plămânii încep să se dezvolte, are unghii, oasele i se întăresc. Pentru unii, fiinţa aceasta se numeşte copil sau prematur, pentru alţii – e făt sau avorton. Cazul femeii de la Maternitatea Giuleşti care a avortat la 6 luni, pentru că analizele au arătat că micuţul suferă de Sindrom Down, e mai mult decât un scandal în care un medic musulman refuză să asiste avortul unei femei cu sarcina avansată. Cât de etic e pentru medici să accepte un astfel de avort şi unde se termină avortul terapeutic şi începe uciderea unui prunc?
Pe data de 17 martie anul acesta, o femeie, însoţită de soţul său, a ajuns la Maternitatea Giuleşti, solicitând un avort. Familia Ghimpeţeanu spune că triplul test le-a arătat că există risc mare ca micuţul să sufere de Sindrom Down, dar, pentru certitudine, li s-a recomandat analiza amniocentezei. Pentru că n-au avut bani să facă această analiză, femeia a căutat soluţii pentru a risipi îndoiala. A câştigat o tombolă organizată de o clinică privată, dar sarcina ajunsese deja la 6 luni. Rezultatele amniocentezei nu lăsau nici un dubiu: fetiţa pe care o purta în pântec avea Sindrom Down.
"Femeia a aflat că acest copil are o malformaţie, Sindrom Down, care nu poate fi rezolvată după naştere. A solicitat internarea şi întreruperea sarcinii. Avea buletinele de analiză de la amniocenteză, screeningul cu malformaţiile. S-a format o comisie medicală alcătuită din şeful de secţie şi doi medici primari de pe secţia respectivă, dacă nu mă înşel: dr Puia, dr Cristescu şi dr Muler au făcut comisia, au studiat dosarul pus la dispoziţie de doamnă şi au zis «da», se poate face avort. Comisia se întruneşte la cererea pacientului. Tot ce e sarcină peste 13 săptămâni presupune comisie. În momentul în care s-a dat acordul respectiv s-au făcut analize şi ecografie şi s-a trecut la procedura medicală medicamentoasă", povesteşte desfăşurarea evenimentelor noul purtător de cuvânt al Maternităţii Giuleşti, dr Doru Pană. Vechiul purtător de cuvânt s-a retras din acest post pentru a nu se afla în conflict de interese: dr Ciprian Cristescu făcuse parte din comisia ce a aprobat avortul femeii şi fusese şi de gardă în noaptea de 17 martie, noaptea avortului.
În jurul orei 4:00 dimineaţa, femeia şi-a sunat soţul şi i-a spus că e singură şi că urmează să nască. Soţul susţine că a venit rapid, a trecut de gardieni şi a ajuns chiar când soţia năştea. A trebuit să o ajute, pentru că, spune el, medicul Tarek Abdou a refuzat să o asiste, deoarece nu-i permite religia, şi a ţinut în braţe copilul care a început să plângă. Conform declaraţiilor lui Iulian Ghimpeţeanu, fetiţa a mai trăit zece minute.
"Este avort, nu naştere. De aceea nici nu i-am eliberat certificat de naştere", subliniază dr Pană şi se referă de fiecare dată la fetiţă ca fiind făt, nu copil. "Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii se consideră naştere de copil tot ce este peste 27 de săptămâni. După legea română se consideră naştere după 28 de săptămâni. Doamna avea 23-24 de săptămâni (n.r. – pe biletul de externare scrie "25 de săptămâni"). Clar, nu era vorba de naştere. Deci este un avort terapeutic la cerere, din cauza malformaţiilor fetale", concluzionează medicul. "Dar când copilul plânge?" "Depinde la ce vă referiţi. Dacă o femeie avortează acasă un fetus care are peste 27 de săptămâni, o greutate de peste 650 de grame, şi ăla ţipă de două-trei ori, necazul este că el nu e copil, e un fetus. Pentru că la vârsta respectivă nu există surfactant (n.r. – peliculă pe interiorul plămânilor). Centrii respiratori sunt dezvoltaţi, se poate auzi ca un ţipăt când fetusul încearcă să tragă aer, dar el, din nefericire, neavând suficient surfactant, nu poate face schimburile de gaze: oxigenul nu trece în sânge. Poţi să-l pui pe zece aparate, că el nu poate face schimbul pulmonar. Şi unii dintre cei care se nasc prematur, adică după 27-28 de săptămâni, că până acolo se consideră avort, n-au nici ei suficient surfactant şi mor din această cauză", explică medicul de la Maternitatea Giuleşti.
Pentru Vasile Astărăstoae, preşedintele Colegiului Medicilor, ce s-a întâmplat la Maternitatea Giuleşti nu e avort terapeutic. "După 14 săptămăni de sarcină nu se mai poate face decât avort terapeutic. Avortul terapeutic se face doar când fătul pune în pericol viaţa femeii. Acesta a fost un act medical care nu are valenţe în acest sens. Nu ştiu cum poate fi calificat acest lucru. Avortul terapeutic se face indiferent de vârsta sarcinii, dar Sindromul Down nu reprezintă o malformaţie gravă, care pune în pericol viaţa mamei şi nu e o malformaţie neconformă cu viaţa, condiţiile necesare pentru efectuarea unui astfel de avort", spune prof. dr Astărăstoae.
Scena teribilă, descrisă de bărbatul femeii de 39 de ani, când a fost nevoit să-şi moşească singur soţia şi să ţină învelit în cearşafuri copilul plin de sânge care plângea, pentru a-l feri de privirea femeii, este completată de medicul Pană. "Fetusul a fost dus într-o încăpere separată, unde s-a încercat să i se administreze oxigen şi să se verifice dacă are semne vitale. Au încercat (n.r. – doctorii), din câte mi-au spus, dar n-au avut la ce. Dacă nu sunt semne vitale, fătul este mort, se pune la frigider şi se trimite la prosectură. Tatăl spunea că a trăit 10 minute, dar tatăl poate să spună că luna este verde. Nu înţeleg de ce insistă că medicul n-a făcut nimic. Dr Tarek a făcut procedurile ulterioare, a scos placenta. Ce i se reproşează, probabil, e că nu a fost acolo în secunda când dl Ghimpeţeanu a ajuns lângă soţie, dar, din păcate, nu putem avea un medic la o gravidă, trebuie să ne ocupăm de mai multe", subliniază acesta. Conform purtătorului de cuvânt de la Maternitatea Giuleşti, cazurile de "avort terapeutic la cerere", cu sarcina ajunsă la 6 luni şi mai mult, sunt destul de frecvente. "Nu chiar săptămânal, dar sunt", precizează dr Pană.
Dr Christa Todea Gross, mamă a unui copil cu dizabilităţi, îl contrazice pe purtătorul de cuvânt al Maternităţii "Panait Sîrbu" şi spune că în aceste cazuri nu e vorba de avort, ci de naştere, pentru că OMS consideră avort întreruperile de sarcină sub 21 de săptămâni, atunci când fătul cântăreşte mai puţin de 500 de grame. "Unii medici spun mamelor că vor naşte «un monstru», neştiind că monştrii sunt tocmai ei, cei care-l ucid. Îl felicit pe medicul ginecolog musulman care nu a dorit să facă un astfel de avort", a declarat medicul clujean. Persoanele cu Sindrom Down sunt considerate handicapate, dar ceea ce se ştie mai puţin despre ele e faptul că sunt incapabile să mintă şi au o uriaşă capacitate de a iubi.
Bogdan Stanciu, preşedintele Asociaţiei Provita Bucureşti, spune că va face demersuri pentru clarificarea legală a ceea ce înseamnă avort terapeutic, pentru că se face abuz de această procedură. "Eu sunt tatăl unui copil cu handicap şi pentru felul în care copilul meu e privit pe stradă sunt de vină toţi cei care iau astfel de decizii. E o urmare directă, pentru că aici nu mai e vorba de opţiuni, ci de obligaţia de a suprima ceea ce nu corespunde. Copilul de la Giuleşti a trăit zece minute, a plâns. Din câte am auzit, astfel de «avortoni» sunt lăsaţi să moară în maternităţi într-o cameră specială, numită «camera rece»", a spus Stanciu.
Reprezentanţii Maternităţii Giuleşti spun că prin astfel de avorturi sunt scăpaţi de o viaţă de chin şi copiii, şi părinţii. "Când se descoperă că un făt are Sindrom Down, eu ştiu sigur că va avea unele malformaţii la inimă, renale. Este un om mort pentru societate. Cu alte cuvinte, îşi chinuie părinţii", crede dr Pană. Vicepreşedintele unui ONG pentru copiii cu Sindrom Down, Gabriela Tănase de la UpDown, crede că părinţii sunt singurii care pot decide dacă păstrează sau nu copilul. "Numai cei care cresc un astfel de copil ştiu ce înseamnă. În Statele Unite am auzit de cazul unui băiat cu Sindrom Down care, la maturitate, şi-a dat în judecată părinţii că l-au condamnat la o astfel de viaţă. Oamenii care nu ştiu despre ce e vorba judecă, îşi dau cu părerea, condamnă. A decide avortul unui astfel de copil e o decizie foarte grea, e o chestiune de alegere. Nu trebuie să-i condamnăm pe ei şi pe părinţii lor la o astfel de viaţă: de la grădiniţă la şcoală şi oriunde în societate, copiii cu Sindrom Down sunt priviţi altfel, respinşi. Societatea noastră nu e pregătită pentru ei, iar statul român nu ajută cu nimic", spune Gabriela Tănase.
Citește pe Antena3.ro
