Crăciun cu Flaşnetaru. Vasile Flaşnetaru!

UNIC  -  UN SENSIBIL ARTIST CU PAPAGALI
Vasile Flaşnetaru! Cum, nu-l ştiţi? E actor la Teatrul Na-ţional. Figurant în viaţa de zi cu zi. Un personaj decupat din revistele anilor ’70. Dresorul de şoricei. Fratele lui Charlot. Sosia lui Marlon Brando. A jucat alături de nume mari ale scenei, ca Dinică, Moraru şi Beligan, în "Take, Ianke şi Cadâr", cu un rol de zile mari: omul cu flaşnetă şi papagali.

De 36 de ani colindă cu instrumentul său muzical şi "penatele" lui Capitala şi lumea. Acum a venit timpul să meargă în orăşelul copiilor, ca un personaj de basm printre eroii din carton ai poveştilor, să le ureze oamenilor Crăciun fericit şi un nou an bun. A venit vremea ca papagalii şi flaşneta lui să le spună ce le aduce Moş Crăciun şi ce aduce 2009. Iar lumea să se întindă puţin dincolo de Parcul Cişmigiu. În câteva oraşe ale ţării. Omul şi papagalii!

SIMŢITOR. De Crăciun e posibil să îl găsiţi în orice orăşel al copiilor din galaxie. Cum care galaxie? Hai să-i zicem Univers. Universul pământesc, Universul Crăciunului, al copiilor, al nostru, al tuturor. Viaţa lui e o neîntreruptă sărbătoare, o nesfârşită petrecere de Crăciun. Neobişnuitul artist pe care îl zugrăvim în rândurile de faţă e chemat la festivităţi prilejuite de Sărbătorile de iarnă (dar şi cu alte prilejuri) în Bucureşti şi aiurea. Meseria lui e figuraţia, atât pe scenă, cât mai ales în viaţa de zi cu zi. Costumat în Charlot, cu joben călduros şi frac de stofă groasă, împarte bileţele din ciocul papagalilor săi. Şoricelul lui dinţat scoate din boluri pe vârful boticului rozaliu premii echivalente cu zeci de kilograme de caşcaval, la promoţiile organizate de diferite firme ori la acţiunile ce au loc de Sărbători. În ceea ce priveşte căldura suportată vara, dar mai ales frigul îndurat iarna, "Arta cere sacrificii!", îşi susţine deviza după care se ghidează actorul ambulant Vasile Enişor, părintele flaşnetarilor din Cişmigiu, un sensibil artist cu papagali în sud-estul Capitalei. Un "unico del mondo" comedian în centrul Europei... papagaliceşti.  
Vasile e cel care îl înlocuieşte pe Charlot. Aşa se recomandă el. Cu o figură asemănătoare şi costumat aidoma marelui actor american, Vasile ştie să salute şmechereşte din joben. Se împiedică, la cerere, în pantofii sparţi şi cade sprijinit în baston, asemenea marelui Charlie Chaplin. Cu mustaţa veritabilă agăţată sub zâmbetul trist, Vasile are grijă de "vagabonzii săi": o pereche de papagali şi câţiva şoricei cu care colindă lumea sa. Vasile Enişor este colaborator la Teatrul Naţional Bucureşti. Dar a jucat alături de mulţi alţi actori în filme. Figurant cu pene (de papagal) şi joben, Vasile a stat la un şpriţ cu marele comic Giugaru, începându-şi cariera cu binecuvântarea lui Dichiseanu. Prieten la toartă cu Mihai Călin, Enişor e monstrul sacru al flaşnetei, partener de scândură cu Patraulea şi Trandafir, cei doi papagali, colegi de suferinţă, secondaţi de şoricelul Ghiţă, blând ca un cal. Cu toţi aceştia, Vasile Flaşnetaru înveseleşte şi încălzeşte lumea, în virtutea unei meserii pe cale de dispariţie.

DESTĂINUIRI. "Ceilalţi care mai umblă cu papagalii nu au jucat în filme, nu au nici flaşnetă, ca să nu mai spun de faptul că nimeni nu are recuzita pe care o am eu: muzică tradiţională, de epocă, frac, joben, pantofi speciali «şi de vagabond!», totul la comandă, lucruri scumpe, nu găsite. Jobenul îl am de la «croitorul» meu de pe Şepcari, un om cu frică de Dumnezeu, darnic, care îmi mai lasă din preţ, flaşneta e construită de mâinile mele. Eu sunt singurul care am moştenit din tată-n fiu meseria asta. Ceilalţi s-au apucat aşa, deodată, să practice, pe când eu o fac de la 9 ani, şi am 30 şi ceva de când umblu. Mă ştiu toţi cârciumarii, dar mă cunosc şi oamenii politici. Adrian Năstase, de exemplu, un om cu bun-simţ cum rar am întâlnit, m-a onorat, fiindu-mi client împreună cu familia şi m-a plătit regeşte", se destăinuie Vasile.  

Pe Vasile l-am întâlnit mai întâi la Bucureşti, în drum spre redacţie. Apoi la Iaşi, pe vreme rece, când a onorat invitaţia municipalităţii la o manifestare locală dedicată Sărbătorilor de iarnă. Se retrăsese într-un colţ, obosit de gălăgie. Cu jobenul pe masă, ronţăia, ca şoricelul, dintr-un mic. A topit apoi cu mustaţa dezordonată spuma unei halbe. Protocolul, dar şi preţul admiraţiei privitorilor! Aşeza cu mâini tremurânde bileţelele în cutia înnegrită de vremuri a flaşnetei. Papagalii Patraulea şi Trandafir se plictisiseră şi ei. Le-a scos nişte grăunţe. Mai avea un morcov băgat în turul pantalonilor, pentru mai târziu. S-a ridicat şi a plecat. Păşea printre meseni, se înclina şi răspundea politicos. "Răspundeţi pentru domnu’ să vedem ce premiu oferă, hai tată, tre’ să iscăleşti, tre’ să ştampilezi biletul!", se adresă el papagalilor. "Poftim!, bravo!, distracţie plăcută!, îmi face plăcere că v-am cunoscut!", răspunde el politicos. Mai încolo, câţiva clienţi se uită la el cu dispreţ. O femeie în vârstă îl roagă să-i pună papagalul pe cap (foto). "Am sosit dimineaţă şi am bilet dus-întors, plec la noapte, la 23:00, am un accelerat către Bucureşti. Ajung în Capitală, fac o pauză de trei ore, după care mă duc din nou la muncă prin parcurile, pe la terasele şi restaurantele mele. Asta dacă nu primesc o comandă telefonică pentru vreo festivitate sau nu mă sună careva de la Teatrul Naţional", spune Vasile. Pe lângă rolul important în cunoscuta piesă de teatru a lui Victor Ion Popa, a apărut în planul doi şi în multe alte filme. "El umblă prin Cişmigiu şi pe la manifestări cu planetele lui (bileţelele – n.r.), dar la recomandarea regizorului îl chemăm la spectacol, dacă e nevoie, cum l-am mai solicitat. E trecut în registrul nostru", susţine Mihai Bunea, responsabil de colaboratori la Teatrul Naţional Bucureşti.   

SCRIITOR. Scriitor de bilete de papagal. Vasile a moştenit meseria de la unchiul său, dar a rămas penultimul în branşă, un nepot părând că îi va lua urma. "Unchiul mergea la marile târguri, acolo unde era prezentă şi Maria Tănase, la Moşi şi în parcurile mari", spune Vasile, care povesteşte că la 9 ani lucra la o menajerie, la circ, făcea curăţenie, avea grijă de animale, când a văzut pe cineva cu papagali. Cum aveau şi cei de la circ un corb vorbitor, a încropit o cutie în care a pus câteva bileţele şi a început să pătrundă în tainele meseriei. "Le spuneam clienţilor să-mi dea 5 lei după ce corbul trăgea un bilet şi spunea surprinzător «tu eşti corb şi eu sunt cioară», şi-mi dădeau, era sumă mare!" A făcut rost cu chiu, cu vai de papagali şi a început să umble, dar au murit păsările, pentru că hrana era umezită. A fost nevoit să-şi găsească alţii, să-i înveţe să stea cu piciorul pe trepied, să extragă bileţele pentru clienţi. "Cu orice risc nu aş face altceva decât lucrul cu papagali pentru nimic în lume. Mi s-au oferit sume colosale pentru mine pe papagali, dar eu niciodată nu am renunţat, pentru că sunt ataşat de ei, şi chiar dacă epoca informatizării schimbă lumea, care devine mai puţin avidă de distracţie cu iz de epocă, eu nu renunţ. Pentru că trasul bileţelelor e ceva comic: eu scriu doar urări de bine, mesaje de fericire, care să binedispună oamenii, dar mulţi mă confundă cu o ghicitoare. Eu sunt un clovn, un comedian, nu altceva", repetă Vasile cu stăruinţă, făcând o piruetă. "Subiectele" bileţelelor? "Prima dată au fost patru volume/categorii: «femeie», «bărbat», «fată», «băiat», apoi a apărut şi «amantă», «dragostea» şi «horoscopul». Primele bilete de papagal au fost scrise de Arghezi (sic! – n.r.), după cum bine ştim, numai că în revista sa", spune cu convingere Vasile.

Primul om căruia i-a tras bilet a fost actorul Dischiseanu, apoi a fost cu Giugaru la Sofitel, a băut un şpriţ, acum se are pe bune cu Dinică şi gaşca lui, dar şi cu actorii mai tineri. Vasile intră în contact şi cu maneliştii: "În Parcul Brâncoveanu, unde mă mai duc, vin lăutari mari. Salam e cel mai generos dintre ei, nu a uitat de unde a plecat". Dacă la papagali e uşor de arătat ce se face, mai greu e cu şoricelul. "Îl apuc câteodată de coadă, îl pun pe braţ şi îl mângâi, se înfoaie de plăcere ca un căţel. De mâncare le dau grăunţe, ardei gras, morcov, papagalul nu bea apă, el ia lichidele din alimente." Dacă vara îi este cald, iarna nu renunţă, merge la festivităţi în continuare, dar şi la orăşelul copiilor. "Nu a fost târg din ţara asta la care să nu mă duc, dar totul a pierit, lumea s-a schimbat, nu toţi cârciumarii mă lasă să distrez oamenii, că doar eu nu-s ghicitoare", spune cu amar Vasile.  

PROGRAMUL. "Mă scol dimineaţa, mă pun în genunchi, mă rog la Dumnezeu, îi mulţumesc că mi-a dat zile să deschid ochii, să păşesc. Îi mulţumesc că mă ajută să obţin ce mi se cuvine în ziua aceea şi-i ţine sănătoşi pe papagali. Apoi îmi iau păsările, merg prin pieţe, apoi pe alei, pe la terase, restaurante, seara iar prin parc şi pe la 11-12 îi dau cucoanei mele ce am câştigat. Mai sunt restaurante în care mai cunosc cârciumari şi, când e o festă, trebuie să vin. Îmi oferă o ciorbă, nu mult mai mult. Eu nu pot să cer, mă mulţumesc cu ce-mi cade şi de la alţii, de aceea lumea mă respectă, că sunt simţit." Vasile are două fete în străinătate şi nepoţi acasă, iar soţia face curăţenie la blocuri. El mai strânge şi peturi, pe care le vinde cu cinci lei kilogramul. Vasile ajunge târziu acasă şi tot ce câştigă aduce femeii: "Câteodată prind 20-50 de lei, de Sărbători ajung şi la un milion sau chiar mai mult". Cea mai mare dorinţă a sa este să-şi poată procura din nou o flaşnetă adevărată şi doi papagali de rasă. Când alege un papagal îl ia în mână, îl strânge în mână să fie pietros, se uită la pene, la cioc, să fie sănătos. Apoi se apucă de dresaj. "Sunt nişte profesionişti, au conştiinţa lucrului, ştiu că sunt la treabă cu stăpânul lor", este convins Vasile, care spune că foarte greu se împacă însă cu ideea despărţirii de ei atunci când aceştia mor. Îi priveşte pe cei doi papagali ca pe membri ai familiei sale, iar păsările simt asta. Muzica de flaşnetă răsare din interiorul cutiei pictate care-i atârnă de umeri şi pe care stau (zugrăviţi cu penelul) alţi doi papagali.

PLANETĂ. În plus, rondelurile ritmate ale secolului trecut izvorăsc cu măreţie, ca dintr-un joben, şi dintr-un casetofon mic cu bateriile afumate. Vasile îl scoate din cutie şi mi-l arată. Înăuntru nu are nici măcar un CD, ci o biată casetă audio pe care s-au imprimat parcă pentru eternitate cântecul fericirii, al planetei. Al împlinirii lui Vasile, ultimul flaşnetar din sud-estul Parcului Cişmigiu. La final, papagalul lui Vasile îmi scoate o "planetă". "Planetă de tânăr. Nu prea ai încredere în oameni şi de aceea ţi-e greu să îţi păstrezi prietenii. Vei avea parte de un noroc mare de curând, dar ai grijă să nu-l iroseşti. S-a mai întâmplat să ai noroc şi să nu ştii să profiţi de el. Doi ochi frumoşi de fată cu numele Bianca ar vrea să îi vezi, să stai mult cu ei. Mai aranjează-te cu hainele. Loto 7, 9, 26, 33, 15, 14.

Distracţie plăcută!"