LA TEMBELIZOR
Timp de doua decenii, George Marinescu a fost obligat sa minta poporul cu televizorul. Asta-i era meseria.
DANA ANDRONIE
Dupa ce 20 de ani a fost crainicul televiziunii publice, George Marinescu e acum realizator la TVRM
|
Jurnalul National: Televiziunea v-a fost casaâ¦
George Marinescu: Incepand din 22 decembrie n-am mai parasit-o. Zile si nopti la rand am mancat si am dormit in studioul 4, de unde "s-a condus" Revolutia. Studioul era ca un buncar, fara ferestre, si aveam lumina doar de la reflectoare. La un moment dat am pierdut notiunea timpului. Nu mai stiam daca-i noapte sau zi. Asa se face ca, atunci cand am auzit niste colinde, am ramas blocat. Mitica Morosanu gasise, saracul, o banda cu trei colinde cinstite, fara partid si fara Ceausescu. I-am zis indignat: "Ce te-ai apucat sa dai colinde de-acum?" Toti cei aflati in studio s-au uitat mirati la mine si mi-au transmis ca innebunisem. Era noaptea de Ajun.
Anul Nou tot asa v-a prins?
Nu. Am realizat ca era ziua 31 din luna decembrie. De altfel, am prezentat de Revelion pana pe la ora 3:00 dimineata. Mai exact, am comentat imagini in orb. Oamenii erau pe strazi si se bucurau de Anul Nou, iar eu urmaream materialele o data cu telespectatorii si trebuia sa redau povestea pe loc. Primeam doar niste biletele in care eram informati de unde erau imaginile. Din pacate, nu am nici o inregistrare de atunci. Multe casete s-au furat sau au disparut din televiziune. Sunt curios sa aflu ce prostii am spus sau ce genialitati mi-au iesit pe gura.
Citeati doar comunicate si, dintr-o data, ati inceput sa vorbiti liber?
E greu de crezut? Dupa 21 decembrie am dat la interviuri pentru presa straina! Chiar mai mult decat dadea Ceausescu intr-un an. Toti ziaristii imi puneau aceeasi intrebare: "Cum se face ca dumneavoastra, care citeati doar comunicate, dintr-o data ati inceput sa vorbiti liber?" Invariabil, le-am dat acelasi raspuns: "Uitati un singur lucru. Sunt, totusi, un ziarist. Nu sunt un cititor de stiri, asa cum eram interpretat de toti".
Ce locuri poți să vizitezi în Maramureș dacă mergi de Crăciun sau Revelion în 2024. Cele mai frumoase obiective turistice iarna
Citește pe Antena3.ro
Ati fost in direct ore intregi. Ce v-a tinut in priza?
Eram fericit ca suntem liberi. Furam cateva ore de somn, stand chirciti pe niste ziare sau pe paturile soldatilor. N-aveam posibilitatea sa ne schimbam, pentru ca n-aveam alte haine la noi. Mancare primeam de la restaurante, de la oameni simpli, care ne aduceau cate un corn sau cate un Pepsi. Era mai ceva ca la un picnic.
V-ati cerut scuze pentru ca ati mintit poporul?
Am fost printre putinii ziaristi care si-au facut mea culpa. Pe 22 decembrie mi-am cerut scuze telespectatorilor pentru toate stirile idioate despre productia de boabe la hectar pe care am fost nevoit sa le citesc timp de 22 de ani, cat am fost crainic la RadioTeleviziunea Romana.
N-ati primit avertisment de la nici un tovaras?
Ba da. Sotia mea a fost amenintata la telefon ca, daca nu vin acasa, va fi vai si amar. Pesemne, vorbisem prea mult. S-a speriat, a luat-o pe fetita si au plecat la niste cunostinte. Acasa nu se mai simteau in siguranta.
Daca ati stat peste doua decenii la Telejurnal, n-ati fost omul lui Ceausescu?
Pentru multi am fost omul Tovarasului si cu ceva grade pe umar. Vecinii se intorceau cu fundul la mine, pentru ca, vezi Doamne, eu eram securist. Va dati seama ce bine ma simteam! Mai tarziu am aflat de ce ma "iubeau" vecinii atat de mult. Administratorul primise si el amenintari de genul: daca nu ma prezentam acasa, blocul va fi aruncat in aer. Tovarasul respectiv care facuse "anuntul" a fost atat de convingator, incat, la ora 24:00, toti locatarii au fost evacuati. In aceste conditii nu puteam sa ma mai duc acasa. N-am fost nici macar sa ma schimb de haine. Am stat in post pana la revelion.
Ati petrecut cu soldatii intrarea in noul an liber?
Da. Eram la munca, dar am ciocnit un pahar plin cu o zeama galbena, acidulata. Nu mai stiu cum se numea. Hai sa-i zicem suc. Am avut si doua sticle cu posirca acidulata sau, cum zicea Draga Olteanu Matei, vin cu besici.
|
PE INTUNERIC, IN DIRECT
George Marinescu era impreuna cu Cornelius Rosiianu in studioul 4, cand s-a oprit brusc lumina: "Instinctiv l-am luat de mana. M-am uitat unde stiam ca este camera si am vazut beculetul rosu, semn ca eram in direct. Am zis cu voce tare: "Doamnelor si domnilor, este o defectiune tehnica, nu intrati in panica! Teroristii n-au intrat peste noi. Inca." Mai tarziu am observat ca aveam doua dungi albe pe mana. Atat de tare il stransesem pe Cornel". Dupa luni de zile a aflat de ce s-a stins lumina in studio. Inginerul de emisie, speriat de intensitatea schimbului de focuri, a crezut ca teroristii o sa traga in crainici. A stins lumina, uitand ca studioul era ca un buncar si nu intra nici o raza de lumina de afara. INCEPUTUL SFARSITULUI Pe 21 decembrie, colegul lui George Marinescu, prezentatorul Dumitru Popescu, n-a vrut sa intre pe post, motivand ca n-are camasa calcata. Asa ca i-a revenit lui Marinescu misiunea de a citi, de sase ori, stirea cu "sinuciderea" ministrului Apararii Nationale, Vasile Milea. "Dupa ce am citit-o prima oara, aporape ca m-am inecat de emotie. N-au vrut sa inregistreze comunicatul, asa ca l-am citit pana am facut clabuci. Apoi le-am zis colegilor mei ca e inceputul sfarsitului, daca au inceput sa se "sinucida" intre ei. Cameramanii si regizorul de platou amutisera. " "24 DE ORE" DOAR LA TVRM Chiar si acum, cand este "hoasca batrana", cum singur se ironizeaza, George Marinescu are trac cand intra in direct. Dupa 22 de ani de televiziune s-a retras la postul TVRM, unde realizeaza, de luni pana vineri, emisiunea "24 de ore". In patruzeci de minute, George Marinescu realizeaza o retrospectiva a celor mai importante evenimente din diferite domenii. A primit acest post, pentru ca TVRM a fost singura televiziune care i-a oferit posibilitatea sa-si faca meseria, asa cum a invatat el. |