Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Multe nopţi am dormit liniştită, la umbra acestei inimi de turtă dulce albă şi roz. Dar, într-o noapte, peste câteva săptămâni, mă deşteptai, tresărind; se auzea, chiar la urechea mea, un zgomot ciudat, ca de dinţi ce rod. Sării în sus din întuneric; mi se păru că aud ceva, ca o alergătură de picioare mititele... apoi tăcere. Când mă deşteptai a doua zi, băgai de seamă că nepreţuita inimă îşi schimbase puţin forma şi părea ceva mai subţire; nu-mi bătui capul să ştiu din ce pricină. A doua noapte însă, fui deşteptată de ceva mic şi uşor, ce alerga pe cearşaf, chiar lângă obrazul meu. Era grozav de neplăcut şi rămăsei nemişcată, ţinându-mi răsuflarea; cam speriată însă, cu nădejdea de a descoperi ce fusese, şi auzii ronţ, ronţ... zgomot de dinţi care rod... făcui o mişcare şi auzii iarăşi fuga înspăimântată a unor picioruşe mici, apoi... tăcere.
Şi deodată înţelesei... Era un şoarece! Şoarecii se legaseră de inima mea!... Nepreţuita mea amintire de turtă dulce, cu mult drag atârnată la căpătâiul patului!... Cu toate panglicile roz a trebuit, la urma urmei, să mă desparte de ea; nu puteam să mai rabd acele vizite nocturne şi-apoi inima scădea mereu; în curând nu era să mai rămână nimic din ea, căci astfel e viaţa... "Tout passe”.
Mama era de părere că prinţesele trebuie să se căsătorească de tinere. Când trec de 20 de ani, spunea ea, " încep să se gândească preamult, să aibă prea multe idei ale lor, ceea ce încurcă tot. Afară de aceasta, o prinţesă nemăritată n-are nici un fel de prinsoare, o prinţesă trebuie să se mărite”, şi când mama zicea "trebuie” o spunea cu tot dinadinsul. N-am de gând să înşir pe toţi cei ce curtau sau ne cereau mâna; principiile mamei, pesemne, nu păreau greu de îndeplinit, căci se pare că pe acea vreme era un număr nesfârşit de prinţi ce-şi căutau soţii şi mama avea de unde alege. Dar noi, din toate acestea, nu ştiam nimic căci mama, foarte iscusită, îşi cumoştea îndestul fetele şi învăluia, într-un nor îndeajuns de romantic, orice plan făurea, cu gând să-l facă mai ademenitor; trăia în epoca sentimentală şi nici una din noi n-ar fi primit un aşa zis "mariage de raion”. Aşadar, am fost scoase în lume foarte tinere; cred că eram la o vârstă prea fragedă, căci ivirea noastră pe scena mondenă tulbură planurile altor mame de viţă regală, care nu priveau cu ochi buni ieşirea în lume prea timpurie a prinţeselor. Şi-apoi, noi nu prea ne grăbeam să fim mari; nu ne plăcea deloc tovărăşia verişoarelor mai în vârstă, cărora nu le venea la socoteală nechemata noastră apariţie când, după părerea lor, (foarte îndreptăţită) am fi fost mai la locul nostru în sala de studii. Se pare însă că tinerii prinţi erau de altă părere şi, înainte să împlinesc şasesprezece ani, au găsit prilej, nu unul, ci mai mulţi, să-mi dea de a înţelege că eram cu totul pe placul lor. Nu-i nevoie să le pomenesc numele, dar aceasta fiind povestea vieţii mele, trebuie să mărturisesc că inima mi-a fost tulburată de către doi pretendenţi la mâna mea, purtând amândoi acelaşi nume, dar trăind fiecare în două colţuri opuse şi depărtate ale Europei. Şi aşa simţii mult zbucium sufletesc la gândul că sta în puterea mea să-i fac fericiţi sau nenorociţi... Erau tineri şi ei şi nu voiam să mâhnesc pe nimeni: inima e însă un organ atât de buclucaş... Şi, la acea vârstă, fragedă, orice întâmplare definitivă pare atât de depărtată! Şi-apoi, nu puteai singură de tot, să iei o hotărâre!... Îmi dau seama că acest fel de a vedea lucrurile nu mai e potrivit cu zilele de azi, când tineretul a luat în mâinile lui aproape toată cârmuirea vieţii, când cei tineri sunt aproape mai înţelepţi şi, desigur, mai înaintaţi decât părinţii lor şi când cunoştinţa adevărului e la dânşii deplină. Noi fuseserăm crescute într-un fel de rai al nevinovăţiei, ferite de orice grijă din lumnea reală; lumea noastră era înşelăciune iar mama se întuneca dacă cineva îndrăznea să ridice în faţa noastră, fie măcar cu un deget, "vălul zugrăvit” pe care cei ce trăiesc îl numesc "viaţă”.
