Crucea biruintei

In cuvantul pastoral la Sarbatoarea Invierii Domnului - 2005, Prea Fericitul Parinte Patriarh Teoctist indeamna clerul si credinciosii Bisericii Ortodoxe Romane la pocainta si iubire.

Cruce de tampla, secolul al XVIII-lea

"IUBITI PARINTI SLUJITORI AI SFINTELOR ALTARE, Dreptmaritori crestini, (...) Sfantul si Marele Post al Pastilor, insotit si de faptele iubirii crestine, constituie drumul de intoarcere a noastra prin pocainta la Tatal nostru cel Ceresc, din cel mai indelungat si dureros surghiun - cel prin care au fost indepartati de la plinatatea si bucuria vietuirii paradisiace, de la fericita vedere a stralucirii luminii Fetei lui Dumnezeu. De aceea ne-am si rugat, cu smerenie, la inceputul acestei sfintite calatorii duhovnicesti: "Daruieste-ne si noua, nevrednicilor, Doamne, desfatarea postirii, precum lui Adam Raiul odinioarasi a ne indulci sufletul din toate poruncile Tale, Dumnezeul nostru, si a ne feri pururi de rodul pacatului, ca sa ajungem cu bucurie la patima Ta, cea de pe Crucea purtatoarea de viata" . Ne este necesara aceasta "desfatare a postirii" si darul de "a ne indulci sufletul din toate poruncile" dumnezeiesti, intrucat stramosii neamului omenesc nu s-au invrednicit de bucuria ascultarii de Dumnezeu. Pe buna dreptate ne invata Sf. Vasile cel Mare ca: "Daca Eva ar fi postit si n-ar fi mancat din pom, n-am fi avut trebuinta de postul de acum". Dar "lepadand harul de la Dumnezeu - adauga Sfantul Chiril al Alexandriei - si dezbracandu-se de bunatatile de la inceput, firea omului a fost aruncata din raiul desfatarii si preschimbata indata spre uraciune, aflandu-se de aici inainte ca una cazuta in stricaciune".

IUBITI FII DUHOVNICESTI, (...) Aceasta calatorie duhovniceasca a Luminatului Post al Pastilor ne calauzeste deci, an dupa an, la bucuria si lumina cea neinserata a Slavitei Invieri a Domnului. Dar o calatorie, un mers neincetat este insasi viata noastra in aceasta lume. Umbland pe acest drum al vietii, fiecaruia dintre noi ii este dat sa se intalneasca, in chip neasteptat, chiar cu Hristos cel Inviat. Acest adevar ni-l istoriseste Sfanta Evanghelie cand scrie cum S-a aratat Domnul dupa Sfanta Sa Inviere, la doi ucenici care mergeau spre un sat numit Emaus (Luca 24, 13), aflat nu departe de Ierusalim. Cei doi calatori, dintre care unul este pomenit cu numele sau - Cleopa, iar pe celalalt traditia sfanta il arata a fi insusi Sfantul Evanghelist Luca, autorul acestei relatari, faceau parte dintre cei "saptezeci" de ucenici alesi de Domnul, dupa alegerea celor doisprezece: "Iar dupa acestea, Domnul a ales alti saptezeci si i-a trimis doi cate doi inaintea fetei Sale". (Luca 10, 1).

In Duminica Invierii, cei doi ucenici mergeau spre Emaus plecand din Ierusalim, unde ceata Apostolilor si a celorlalti care urmasera Domnului era cuprinsa de adanca nedumerire si mahnire dupa rastignirea si punerea Lui in mormant, caci Domnul nu li Se aratase Apostolilor Sai dupa ce inviase. Apasati de aceeasi tristete, cei doi apostoli au vazut un strain, care, "apropiindu-Se, mergea cu ei" (Luca 24, 15); "dar ochii lor erau tinuti ca sa nu-L cunoasca" (v. 16), Iisus cel Inviat ramanand pentru ei doar un strain. La intrebarea Domnului cu privire la cele pe care le vorbeau ucenicii unul cu altul, "ei s-au oprit si erau tristi" (v. 17). Intr-adevar, intristat este pana in strafunduri sufletul oricarui om care nu L-a cunoscut sau recunoscut pe Hristos cel Inviat. Apoi, mirandu-se ca "strainul" parea sa nu cunoasca cele de curand petrecute in Ierusalim cu Iisus Nazarineanul, "profet puternic in fapta si in cuvant inaintea lui Dumnezeu si intregului popor" (v. 19), cei doi i-au istorisit despre osandirea la moarte si rastignirea Celui in care isi pusesera nadejdea ca "avea sa izbaveasca pe Israel" (v. 21). Ba, mai mult, ei pomenesc si cele spuse despre Iisus de catre femeile mironosite, care se dusesera in dimineata aceleiasi zile la mormant si vazusera "vedenie de ingeri care le-au spus ca Domnul este viu" (v. 23). Dar nevazandu-L inviat ei insisi, cu propriii ochi, cei unsprezece ucenici si cei care erau impreuna cu ei nu au crezut.

Felul in care au istorisit toate aceste evenimente sfinte ii face vrednici pe cei doi ucenici, ca si pe ceilalti din Ierusalim, de dumnezeiasca mustrare a Domnului: "O, nepriceputilor si cu inima zabavnici a crede-n toate cate au spus profetii! Nu trebuia oare ca Hristos sa patimeasca aceasta si sa intre intru slava Sa?" (v. 25, 26). Apoi, ,,El le-a talcuit, "incepand de la Moise si de la toti profetii", din "toate Scripturile cele despre El" (v. 27).

Iubitii mei, aceasta dumnezeiasca intalnire - prin bogatia de intelesuri si invataturi pe care le cuprinde - a fost randuita de Sfanta noastra Biserica sa fie citita in a treia zi de Pasti, continuand sa limpezeasca adevarul Invierii din morti a Fiului lui Dumnezeu. Cei doi ucenici n-au putut sa recunoasca de la bun inceput pe Domnul cel Inviat, fiindca pentru ei, El era doar "Iisus Nazarineanul, profet puternic in fapta si cuvant", dar nu si Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, venit in lume pentru mantuirea intregii omeniri. Nevazand in faptul Rastignirii implinirea tuturor prorociilor mesianice ale Sfintei Scripturi, ei au pregetat sa creada in Invierea Domnului chiar si cand au auzit despre cele petrecute la mormant, de la Sfintele Femei purtatoare de mir. Nici macar dupa ce Domnul le-a talcuit cele scrise in Scripturi despre felul in care avea El sa patimeasca si sa intre in slava Sa, adica sa invie si sa se inalte la cer, nici atunci nu L-au putut recunoaste. Simtisera doar ca "ardea intru ei inima... cand Le vorbea pe cale" (Luca 24, 32). Asadar, ajutandu-i sa creada mai profund si sa inteleaga sensul Sfintelor Scripturi despre Persoana si patimirea Sa mantuitoare, Domnul i-a impartasit intai cu dumnezeiescul cuvant (...)

IUBITI FRATI SI SURORI IN DOMNUL CEL INVIAT, iata ca Hristos cel Inviat este Mantuitorul cel Impreuna-Calator cu noi. Asa Isi implineste El fagaduinta de a fi cu noi "in toate zilele, pana la sfarsitul veacului" (Matei 28, 29), ramanand intru "lumina cea neapropiata" (I Tim. 6, 16), dar si "apropiindu-Se" si mergand alaturi de noi pe caile atat de serpuitoare ale vietii noastre! Pentru a ne da seama de prezenta Lui, trebuie ca simtirile noastre, gandurile si inima sa fie curatite prin rugaciune si iubire. (...) Astfel, Hristos Domnul va ramane un insotitor tainic al nostru, iubiti frati si surori, pe care poate nu-L cunoastem totdeauna, intrucat nu zabovim staruitor sa-L cunoastem, sa-L vedem, sa-L auzim si sa fim cu El in "frangerea painii", intru pocainta si impartasirea cu Sfintele Taine, spre iertarea pacatelor si mostenirea vietii vesnice. (...) Pe de alta parte, dreptmaritori crestini, Sfintele Scripturi ne invata ca Domnul cel Inviat si Inaltat la cer ramane pururea cu noi. Si El ni Se arata prin orice semen, pe care noi, de cele mai multe ori, il vedem doar ca pe un simplu strain. Asa cum S-a descoperit celor doi apostoli pe drumul Emausului, tot asa El ni Se descopera prin orice strain pe care il intalnim neincetat, mai ales atunci cand aratam cat de reala si de vie ne este credinta si iubirea fata de El, fata de Biserica Lui si fata de semeni. Iar "strainul" care apare langa noi este Domnul, este fiecare faptura omeneasca pe care imprejurarile vietii o aduc in apropierea noastra sau chiar o fac sa aiba vitala nevoie de impreuna-patimirea si grija noastra binevoitoare. (...)

Egoismul si lacomia inseamna desfigurarea spirituala a omului, stagnare si inchidere pacatoasa in sine, refuzul de a parcurge prin iubire de Dumnezeu si de semeni calea catre mantuire, calea catre semen. Patriarhii Vechiului Legamant, incepand cu Dreptul Avraam, au fost toti niste calatori care, pentru dobandirea patriei ceresti, a celor neschimbatoare, le-au parasit pe cele in care contemporanii lor isi gaseau placerea si siguranta, inaintand neincetat spre cele nepieritoare, prin ascultarea chemarii dumnezeiesti si implinirea poruncilor de Sus. A trai cu adevarat inseamna a calatori si a urca neintrerupt spre piscurile inundate de lumina si bucuria Invierii, spre descoperirea de la Emaus, care ne-a aratat ca: "Dumnezeu este iubire" (I Ioan 4, 8). In noul mileniu, care a inceput sub semnul cunoasterii popoarelor intre ele, a zidirii unei noi Europe, valoarea iubirii rastignite si inviate va face din toti si din toate temelia spirituala a lumii doritoare cu adevarat a unui cer nou de gandire si a unui pamant nou, de inflorire a vietii omenirii. In implinirea acestei sfinte nadejdi, sa cantam Imnul Luminii si Invierii: "Hristos a inviat din morti cu moartea pe moarte calcand si celor din morminte viata daruindu-le!" Cu parinteasca dragoste, va pun la inima aceste cuvinte de bucurie sfanta spre a raspunde cu vrednicie Celui "Care ne-a mantuit si ne-a chemat cu chemare sfanta, nu dupa faptele noastre, ci potrivit planului Sau si harului dat noua intru Hristos Iisus... Cel ce a nimicit moartea si a adus la lumina viata si nemurirea" (II Tim. 1, 9, 10). Adresandu-va tuturor vestirea mantuitoare: "Hristos a Inviat!", "Adevarat a Inviat!", va imbratisez cu parinteasca dragoste.

INSEMNARE: La luminatul praznic imparatesc al Invierii Domnului din acest an, le putem impartasi dreptmaritorilor fii ai Bisericii noastre Ortodoxe vestea ca, dupa indelungata peregrinare, s-a statornicit ca sfantul locas al Catedralei Mantuirii Neamului sa fie inaltat pe locul numit Dealul Arsenalului, in apropierea vechiului amplasament al Manastirii Mihai Voda."
(din Pastorala Prea Fericitului Parinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, la sarbatoarea Invierii Domnului nostru Iisus Hristos; 2005)