x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special CRUCEA NOROCULUI CULEASĂ DIN "IORDANUL ROMĂNIEI"/Bobotează să-ţi stea inima în loc

CRUCEA NOROCULUI CULEASĂ DIN "IORDANUL ROMĂNIEI"/Bobotează să-ţi stea inima în loc

de Ionela Gavriliu    |    07 Ian 2009   •   00:00
CRUCEA NOROCULUI CULEASĂ DIN "IORDANUL ROMĂNIEI"/Bobotează să-ţi stea inima în loc

La Brăila, crucea aruncată în apele reci ale Dunării de episcopul Dunării de Jos a fost adusă la mal de un tânăr lipovean de 27 de ani. Au sărit în apă după mult râvnita cruce care le va purta noroc tot anul doar aceia care au dovedit cu o electrocardiogramă că au inima puternică.



Zero grade în aer şi nu mai mult de 2 grade Celsius în apă. Un vânt tăios de mal de Dunăre şi o apă uleioasă şi tulbure. Nu e chiar gerul Bobotezei, dar vântul aspru înteţeşte senzaţia de frig oricât de gros ai fi îmbrăcat. Victor Ilie, de 54 de ani, se gândeşte din "cazarma" vasului "I.C. Brătianu" la cum o să-i fie după ce va ieşi din apa Dunării doar în slip. S-a antrenat intens pentru asta petrecând minute bune în cada de acasă plină cu gheaţă. Recordul personal de rezistenţă în apă îngheţată: 3 minute şi 46 de secunde. Bărbatul, de meserie instalator de gaze, are şi un alt hobby care explică excelenta condiţie fizică şi tensiunea de 13 cu 7 confirmată de doamna doctor: maratonul. Pe lângă mai multe performanţe pe plan naţional, instalatorul se poate lăuda cu locul 24 la un maraton din Florenţa.

CANDIDAŢII
În burta vasului de pe care episcopul Dunării de Jos, Prea Sfinţia Sa Casian Crăciun, va arunca crucea sfinţită, Ilie e singurul din cei şase candidaţi care s-a dezbrăcat în slip. Ceilalţi îşi fac curaj ba cu o tărie, ba cu un ceai cald. Cel mai timid din gaşcă e Adrian. Participă pentru prima oară la recuperarea crucii şi nu are chef de vorbă. "În apă rece n-ai cum să tragi tare, că nu te ţine. Dar trebuie să tragi tare, că altfel nu câştigi", explică, expert, campionul de anul trecut, Bogdan Vasiliu. Secretos când vine vorba de meseria lui, spune că lui chiar i-a mers bine în anii în care a câştigat cursa pentru crucea sfinţită. "Anul ăsta vreau să ajung administrator la patinoarul din oraş în ziua de sâmbătă", râde încurajat bine de câteva păhărele. Fratele lui, prâslea grupului, spune că din respect pentru "big brother" n-o să câştige anul ăsta. Mai ales că Bogdan, roşu la faţă, trece la intimidări subtile. "Dacă anul ăsta îmi mai sare vreunul în cap şi vă agăţaţi de cruce, dacă am pus mâna pe ea, discutăm altfel când ne întoarcem la cazarmă." Cornel Chituţă, de 37 de ani, îl ascultă cu sfinţenie şi murmură un "Important e să participi". E măcelar de meserie, "tranşator, mai  precis", deşi n-ai zice după ochii traşi în jos la colţuri şi blânzi. Pe lângă maratonistul veteran, cea mai serioasă ameninţare la adresa câştigătorului de anul trecut este Răzvan Rahel, care a terminat liceul sportiv şi înoată excelent. După ore bune de aşteptare pe vas, cei şase pretendenţi la norocul pe un an sunt anunţaţi că Prea Sfinţia Sa se îndreaptă spre vas.

La Catedrala "Naşterea Domnului" din centrul oraşului, credincioşii s-au adunat de la ora 8:00 pentru slujba de Bobotează şi ca să prindă un loc cât mai în faţă pentru momentul când episcopul va stropi cu apă sfinţită mulţimea. "Agheazma Mare e cea mai bună când se abate necazul pe casa ta, când ai un rău", explică o femeie rebegită de frig. "Veniţi să săriţi în Dunăre. Am auzit că sunteţi pe listă", glumeşte un bărbat cu o doamnă respectabilă, cu obrajii îngheţaţi sub căciula de vulpe polară. Un scurt moment de buluceală are loc în momentul în care episcopul iese cu crucea în mână din catedrala ticsită cu peste 1.000 de suflete, cântând "În Iordan botezându-Te, Doamne" şi stropind cu busuiocul. În faţa bisericii, fanfara Garnizoanei Brăila începe să cânte. Lumea se încolonează, supravegheată de cei 130 de jandarmi, şi porneşte în frunte cu feţele bisericeşti spre Esplanada Dunării. Marşul triumfal din opera "Aida", punctat apăsat de toba şi talgerele fanfarei, stârneşte alarmele autoturismelor pe traseul de aproximativ un kilometru, până pe malul Dunării. Pe esplanadă, lume puhoi. Câteva butoaie de lemn, pline cu apă şi împodobite cu rămurele de brad, aşteaptă să fie sfinţite. Slujba e ţinută pe o scenă ridicată de Primăria Brăila. După aproximativ o oră, episcopul Dunării de Jos porneşte cu crucea spre vasul "I.C. Brătianu".

CĂŞTIGĂTOR ÎN AJUN DE CRĂCIUN
Cei şase curajoşi, dezbrăcaţi la piele, sunt urcaţi într-o şalupă şi mutaţi pe o alta, la câţiva zeci de metri de vas. Novicele Adrian are ochii mai mari ca de obicei şi pielea încreţită. Veteranul Ilie Victor este singurul care se apără de vântul de gheaţă, îmbrăcat într-un halat de baie elegant. Prea Sfinţia Sa apucă cu putere crucea de braţul cel mai lung şi o face să vâjâie prin aer. Bogdan, lipoveanul care a câştigat şi anul trecut, fură puţin startul, aruncându-se de pe botul şalupei. Băiatul care a terminat liceul sportiv nu se lasă şi e gata-gata să pună mâna pe cruce o dată cu Bogdan. Lipoveanul ridică braţul tatuat, cu crucea deasupra apei, victorios. Fratele lui n-a mai îndrăznit să sară, muşcat de vântul geros. "Nimic nu mai simţi după ce ieşi din apă. Doar gâtul apucă să-ţi îngheţe", spune fericit Bogdan. Dezamăgit, Răzvan, care a fost la un pas de victorie, loveşte furios apa şi înoată din ce în ce mai încet. Toţi din barcă îi strigă să urce mai repede la liman, să nu facă şoc termic. I se aruncă o frânghie şi el urcă supărat în şalupă. Nici în al cincilea an nu a avut noroc să înşface crucea. "Băiatul a câştigat în Ajunul Crăciunului lipovenilor. Să aibă şi ei noroc", zâmbeşte blajin Prea Sfinţia Sa, binecuvântând încă o dată apa Dunării, pe care o numeşte "Iordanul României".


Crucea l-a scos din şomaj, azi e subinginer

Câteva mii de oameni s-au strâns şi la Galaţi pentru a participa la slujba de sfinţire a Apei celei Mari de către episcopul Dunării de Jos, PS Casian Crăciun. 14 căzi, având fiecare câte 200 de litri de apă, au fost amplasate în faţa Bisericii Precista, iar prelaţii au sfinţit-o şi au împărţit-o gălăţenilor. Potrivit tradiţiei, cei mai curajoşi s-au urcat pe BAC-ul tras la malul Dunării pentru a se arunca în apele Dunării. Deşi la punctul sanitar s-au strâns iniţial peste 20 de doritori să sară în apă, medicii Serviciului de Ambulanţă nu au lăsat, după controlul medical, decât cinci tineri să se arunce în apă. Acestora li s-a alăturat un lipovean care a spus înainte de a sări în apă că nu vrea să rateze "băiţa" pe care o face în fiecare an de Bobotează. Crucea a fost prinsă anul acesta de Constantin Dumitriu, un tânăr în vârstă de 28 de ani, care în mod repetat a participat la ritualul din fiecare an de la 6 ianuarie. El a mai prins crucea aruncată în apă de episcopul Dunării de Jos trei ani la rând – în 2004, în 2005 şi în 2006. "Mi-a ajutat Dumnezeu şi am sărit şi acum în apă", a spus tânărul gălăţean. El zice că în 2004, când a sărit prima dată după cruce, era şomer, iar acum este subinginer la o firmă din Bucureşti şi a venit special la Galaţi pentru acest eveniment. "După-amiază, la 4 am maxi-taxi spre Bucureşti, că trebuie să ajung la serviciu", a adăugat el. Peste Dunăre, în localitatea Zaclău, un obicei păstrat peste ani a strâns în curtea bisericii tineri şi bătrâni. Botezul cailor a avut loc şi anul acesta, posesorii de cabaline venind în faţa preotului pentru ca acesta să stropească animalele cu apă sfinţită. Bătrânii spun că astfel caii trec peste ani fără să se îmbolnăvească.
  • Daniel Mihalaşcu

Sfinţirea bisericii de gheaţă de la Bâlea Lac

La Bâlea Lac, la peste 2.000 de metri altitudine, în inima Munţilor Făgăraş a fost sfinţită ieri singura biserică de gheaţă din estul Europei. Prima slujbă a fost ţinută de un preot de la Biserica Evanghelică, urmat de cei de la bisericile greco-catolice şi romano-catolice. Biserica, ridicată în mai puţin de două săptămâni, a fost construită respectând arhitectura unui vechi lăcaş de cult din comuna sibiană Mălâncrav. Icoanele din interior sunt de fapt basoreliefuri sculptate în gheaţă. Biserica de gheaţă de la Bâlea Lac are o suprafaţă de 80 de metri pătraţi şi poate găzdui maximum 40 de persoane. Lăcaşul are caracter ecumenic, accesul fiind permis în mod gratuit oricărui doritor, indiferent de religie. Luna viitoare aici sunt programate două botezuri, asta după ce anul trecut un cuplu de alpinişti s-a căsătorit la Bâlea Lac.
  • S. Anghel

×
Subiecte în articol: special anul apă dunării crucea