Dosarul vizează modul în care Daniel Horodniceanu s-a folosit de legitimația de procuror, încercând să-i intimideze pe polițiștii care l-au oprit în trafic.
Practic, colegii și, totodată, subalternii procurori ai lui Horodniceanu din interiorul CSM au decis aceste trei amânări în decurs de mai puțin de o lună de la momentul în care acest dosar a fost pus pe ordinea de zi a Secției pentru Procurori. Primul termen fusese stabilit pentru data de 13 septembrie 2023, când dosarul a fost amânat pentru data de 27 septembrie, când, din nou, a fost amânat pentru ieri, 4 octombrie 2023. Nici de această dată, cauza nu a fost soluționată, Secția pentru Procurori de la CSM amânând lucrările pentru săptămâna viitoare, pe 11 octombrie 2023.
Reamintim că, după câteva luni bune de la declanșarea anchetei disciplinare, Secția de Procurori de la CSM a pus în discuție, în 13 septembrie dosarul Inspecției Judiciare nr. 5/P/2023, vizând încălcarea de către Daniel Horodniceanu a articolului 271, literele „a” și „m” din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor. Conform raportului de inspecție, fiind oprit în trafic de agenți de poliție, Horodniceanu „s-a adresat pe un ton superior, ridicat, a manifestat o atitudine agresivă, intimidantă, de natură să pună interlocutorii într-o poziție umilitoare, contrar comportamentului pe care ar trebui să-l aibă în public orice magistrat”.
Inspecția Judiciară arată, în materialul transmis CSM, că aceste fapte constituie abatere disciplinară prevăzută de articolul 271, litera „a” din Legea 303/2022, raportat la articolul 104 din Legea nr. 161/2003, republicată, cu modificările ulterioare. Potrivit textelor de lege citate, constituie abatere disciplinară încălcarea prevederilor legale referitoare la incompatibilități și interdicții, sub aspectul faptului că „magistraților le este interzisă orice manifestare contrară demnității funcției pe care o ocupă ori de natură să afecteze imparțialitatea sau prestigiul acesteia”.
Abaterea care i-ar putea crea mari probleme
A doua acuzație adusă lui Horodniceanu este mult mai serioasă și poate fi soldată cu o sancțiune aspră. Astfel, inspectorii judiciari vorbesc despre faptul că, de asemenea, „în timpul interacțiunii cu agenții de poliție, Daniel Horodniceanu și-a declinat și afirmat repetat faptul că este procuror, a amenințat cu repercusiuni ulterioare, prin implicarea superiorilor agenților de poliție, sugerând că ar avea relații sau influență, cu scopul de a primi un tratament favorabil și de a-și rezolva problemele în alt cadru decât cel reglementat pentru toți cetățenii”.
De data aceasta, aici, ar fi fost încălcată litera „m” a articolului 271 din Legea 303/2022, conform căreia constituie abatere disciplinară „folosirea funcției deținute pentru a obține un tratament favorabil din partea autorităților sau intervențiile pentru soluționarea unor cereri, pretinderea ori acceptarea rezolvării intereselor personale sau ale membrilor familiei ori ale altor persoane, altfel decât în limita cadrului legal reglementat pentru toți cetățenii”.
Episodul care l-a adus pe fostul șef DIICOT în această situație
În mai 2023, Daniel Horodniceanu a fost oprit în trafic de doi polițiști de la Poliția Rurală, pe raza județului Iași, moment în care vicepreședintele CSM s-a arătat foarte deranjat că polițiștii respectivi nu știau cine este. Redăm câteva dintre pasajele dialogului surprins pe înregistrare, chiar de membrii patrulei respective:
- Daniel Horodniceanu: „Sunt procuror-șef Horodniceanu, de la Crima Organizată. Nu mă cunoașteți? Dar de ce nu mă cunoașteți oare? Pe mine mă cunoaște toată poliția din județ”.
- Polițist: „V-am oprit pentru că ne-ați depășit fără a efectua semnalul regulamentar. V-am văzut în oglindă”.
- Horodniceanu: „Terminați-o cu prostiile. Dumneavoastră nu știți cu cine vorbiți. (…) Dar ce faceți dumneavoastră la ora asta? Faceți patrulă pe strada principală dintr-un sat? O să vorbesc cu șeful IPJ-ului. (…) Dumneavoastră căutați hoții pe câmp. Trebuie să vă învăț eu să vă faceți treaba sau ce? Vreți să vă învețe procuratura? (…) Dumneavoastră m-ați oprit pentru că am avut tupeul să vă depășesc. Dumneavoastră faceți cu mine chestii de genul ăsta? Nu văd cum aveți tupeul ăsta cu un procuror care a condus structura de crimă organizată a țării ăsteia!”.
Mai mult, Daniel Horodniceanu le-a atras atenția polițiștilor că a avut un rol determinant în creșterea salariilor din Poliție, în anul 2016, cu 15 la sută, după ce a vorbit personal cu Gabriel Oprea.
Precedentul Vasilescu, de la Slobozia, soldat cu excluderea din magistratură
De remarcat este faptul că, recent, chiar sub conducerea lui Daniel Horodniceanu, Secția pentru procurori de la CSM a sancționat o astfel de abatere disciplinară cu excluderea din magistratură a unui procuror. Este vorba despre o Hotărâre adoptată la data de 22 februarie 2023, pin care i-a fost aplicată lui Mihai Laurențiu Vasilescu, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, sancțiunea disciplinară constând în excluderea din magistratură pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de articolul 99, literele „a”, „n” și „t” din Legea 303/2004, forma anterioară a statutului judecătorilor și procurorilor.
La litera „n”, fapta pentru care Vasilescu a fost exclus din magistratură se referea exact la „folosirea funcției deținute pentru a obține un tratament favorabil din partea autorităților sau intervențiile pentru soluționarea unor cereri, pretinderea sau acceptarea rezolvării intereselor personale sau ale membrilor familiei ori ale altor persoane, altfel decât în limitele cadrului legal reglementat pentru toți cetățenii.
Potrivit articolului 273 din Legea 303/2022, sancțiunile disciplinare aplicabile judecătorilor și procurorilor pornesc de la avertisment, diminuarea indemnizației de încadrare brute cu până la 25% pe o perioadă de până la un an, mutarea disciplinară pentru o perioadă efectivă de la unu la trei ani la o altă instanță sau la un alt Parchet, chiar de grad inferior, dar pot ajunge la retrogradarea în grad profesional, suspendarea din funcție pe o perioadă de până la 6 luni sau chiar la excluderea din magistratură.