Cu mască, fără mască: La un pas de infinit

Fiecare întâmplare din viaţa noastră are o explicaţie. Fiecare dintre noi suntem puşi în faţa unei dileme, a unei enigme, la un moment dat. Poveştile diferă de la om la om, iar soluţiile la fel…

Fiecare întâmplare din viaţa noastră are o explicaţie. Fiecare dintre noi suntem puşi în faţa unei dileme, a unei enigme, la un moment dat. Poveştile diferă de la om la om, iar soluţiile la fel…



“Doi tineri la început de drum, într-un Bucureşti al anilor 50. Tineri căsătoriţi în grădina casei lor. Iasomia îşi pierdea petalele peste iubirea celor doi, iar mireasma ei pătrunzătoare îmbia la tandreţe. El meşterea cu ciocanul la gărduleţul ce împrejmuia grădina, iar ea se oprise alături de el. Se priveau şi vorbeau fără cuvinte. El îşi amintea că în urmă cu trei zile, la Starea Civilă, mama ei plângea, ca orice mamă care îşi mărită fiica. -Ai dreptate să plângi! Te-am lăsat săracă, ţi-am luat fiica!, spusese atunci el.
-Şi ştii ceva, se adresă tinerei sale soţii, aveam dreptate. Am devenit atât de bogat, dintr-o dată, numai pentru că tu eşti alături de mine, pentru toată viaţa…
Ea nu rosti nici un cuvânt, doar zâmbi şi, fericită, se gândea la minunea pe care o purta în pântece. Speranţă pentru mai târziu”…
…Un băieţel neastâmpărat, cu ceafa plină de cârlionţi şi uşor crăcănat alerga de zor pe terenul de rugby, încercând să prindă din zbor tainele acestui sport. Îl ştiau toţi, aşa că nu se întreba nimeni ce face acolo. Bucăţică ruptă din tatăl lui, puştiul era priceput la sport şi nu rata nici o bătaie. Unde se băteau doi, el era al treilea. Sfaturile tatălui îi prindeau bine, dar strada este schimbătoare, dacă nu faci la fel pierzi. El nu era unul care să piardă, aşa că se schimba în timp ce se schimba şi strada. Învăţa tertipurile, şmecheriile şi în scurt timp cunoştea absolut tot despre bătăile din cartier. Nu era cineva pe strada lui, darămite în cartier care să spună că i-a dat măcar o palmă. Ştia tot ce mişca, tot ce se vorbea, tot ce prindea muguri... La 9 ani a ales să practice hochei. Îi plăcea nebunia alunecării pe gheaţă, antrenamentul obositor şi bătăile care se iscau între adversari. Încet, încet ajunse cel mai bun dintre cei din echipă. Au început cantonamentele, meciurile şi deplasările. Nu era deloc uşor, dar asta îl motiva să meargă mai departe. Ce era uşor i se părea nedemn de el. Ştia că viaţa nu este o joacă, de aceea chiar dacă transpira mai mult şi muncea la fel voia să ajungă sus, acolo unde ştia că îi este locul.
În scurt timp devine campion cu echipa, iar satisfacţia şi încrederea într-un viitor strălucit îi umpleau sufletul de bucurie. Nu va uita niciodată cum fetele rupeau din tricourile lor, iar restul cereau autografe. Cât timp fuseseră în cantonament munca a fost titanică. Antrenamentul era dur, la fel ca şi sportul respectiv, dar era singura metodă prin care un caracter putea fi călit şi modelat exemplar. Nu aveau voie să discute cu nimeni. În clipa în care vorbeau chiar ţi unul cu altul erau scoţi automat din echipă. Nimeni nu voia să rişte excluderea şi ratarea unui titlu, aşa că ascultau sfaturile antrenorilor. La 22 de ani, o crosă dată în glumă i-a despicat laba piciorului drept, curmându-i astfel orice şansa de continuare a carierei sale în hochei. A stat cu piciorul în ghips multe săptămâni. Atât de multe că nu mai voia să le numere. Ştia doar că şi-a schimbat de trei ori gheata albă de ipsos.
O lovitură a pus capăt unui vis, unei cariere de sportiv, lăsând un gol imens în sufletul băieţelului care îşi sacrificase copilăria, acceptase renunţările şi neputinţele şi acum împletea urzeala unei alte experienţe. Avea în sânge un strop de nebunie şi de patimă, aşa că s-a hotărât să emigreze. Poate dincolo reuşea.  La două zile după ce a trecut victorios graniţa, Revoluţia română elibera o ţară…