x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Culisele Revoluţiei din Decembrie 1989

Culisele Revoluţiei din Decembrie 1989

de Vasile Surcel    |    31 Mai 2008   •   00:00
Culisele Revoluţiei din Decembrie 1989

DEZVĂLUIRI Mărturii despre evenimentele dramatice care au însîngerat Capitala
Primăvara anului 2004 a fost “sezonul” în care Jurnalul Naţional a început să se preocupe constant de elucidarea unor momente fierbinţi ale Revoluţiei. Interviuri cu persoanele implicate, du­bla­te de analiza unor dosare vechi, deja uitate prin fişetele Parchetului, au fost “materia primă” din care s-a decantat o imagine complexă a acelor evenimente dramatice.



DEZVĂLUIRI Mărturii despre evenimentele dramatice care au însîngerat Capitala

Primăvara anului 2004 a fost “sezonul” în care Jurnalul Naţional a început să se preocupe constant de elucidarea unor momente fierbinţi ale Revoluţiei. Interviuri cu persoanele implicate, du­bla­te de analiza unor dosare vechi, deja uitate prin fişetele Parchetului, au fost “materia primă” din care s-a decantat o imagine complexă a acelor evenimente dramatice.

 
Prezentarea documentarului “Şah-mat: Revoluţia Ro­mâ­nă” a redeschis în primele luni ale anului 2004 o rană ca­re pe atunci avea deja 15 ani. Do­rind să contrazică ori doar să detali­e­ze viziunea prezentată în acel film, multe personalităţi implicate într-un fel sau altul în eveminentele din De­cem­brie ’89 ne-au oferit atunci o ava­lan­şă de informaţii, unele în premi­e­­ră absolută. Consemnate meticulos în fiecare număr al ziarului nostru, toa­­te acestea ne-au permis să pă­trun­dem, pentru cititorii noştri, dar şi pentru viitoarele ma­nuale de is­torie, în “culisele” Revo­luţiei Ro­mâ­ne.
 

SECURISTUL TINU. Maiorul (r) Radu Tinu, fost adjunct al comandantului Securităţii Timiş, a declarat într-un interviu acordat ziarului nostru că: “Revoluţia nu a fost decît o mască, iar pastorul Tokes Laszlo decît un pretext penibil. Revoluţia nu am făcut-o noi, românii. Noi doar am dansat pe muzica altor servicii de informaţii: Step pentru CIA şi Kalinka pentru KGB”. În plus, el a mai afir­mat că Securitatea română ştia că în Ungaria se fac “repetiţii” pentru înlăturarea lui Ceauşescu. Tinu a mai afirmat că încă din 1988, “după ce Bush şi Gorbaciov şi-au dat mîna pe un vapor acostat în larg, Securitatea română ştia că se ac­ţionează, atît de americani, cît şi de ruşi, pentru înlăturarea lui Cea­u­şescu”. Fostul securist a mai spus că în Ungaria au fost antrenaţi foarte mulţi români, care au fost apoi implicaţi în acţiunile finalizate prin răs­tur­nare a regimului. Iar tabăra în care ei au fost antrenaţi s-a aflat la Bicske. O altă afirmaţie surprin­ză­toa­re a lui Radu Tinu a fost că gene­ralul Stănculescu ar fi fost agent al serviciilor secrete engleze.

 
FILIERA IUGOSLAVĂ. La 4 martie 2004, Jurnalul Naţional a realizat o premieră jurnalistică de excepţie: a reuşit să-l intervieveze pe col. Remus Ghergulescu, care cu acea ocazie a fost de acord să vorbească pentru prima dată cu presa. În Decembrie ’89, el era comandantul UM 404 – Cercetare, batalionul ai cărui militari, cu adevărat super­in­struiţi, erau celebrii “Baştani”. Iar unul dintre subalternii săi, implicat şi el în Revoluţie, a fost celebrul colonel Ghe. Truţulescu. În acel interviu, apărut sub titlul “Revolta de la Timişoara a venit pe filieră iugoslavă”, Ghergulescu a relatat că oamenii lui, infiltraţi atunci printre protestatari, au aflat, în urma unor activităţi de natură operativă, că printre timişoreni au acţionat numeroşi agenţi de influenţă coordonaţi de pe teritoriul Iugoslaviei.

 
PLANUL DE GHERILĂ UR­BANĂ. Cea mai stranie informaţie oferită de co­l. Ghergulescu a fost cea pri­vi­­toa­re la existenţa unui plan de gherilă ur­bană. Era o informaţie în premi­e­ră, despre care nimeni nu vor­bise în toţi cei 15 ani care trecu­seră atunci de la Revoluţie. Este vor­ba despre un plan de acţiune, pus la punct de regimul comunist, plan care ar fi tre­buit să ducă la restabi­lirea or­di­nii, în cazul unor mişcări de stradă ample. “Din investigaţiile fă­cu­te de noi, chiar în acele zile, am tras concluzia că în Capitală se puse­se în aplicare planul de «gherilă ur­bană». Cineva apasăse pe acest «buton». Din cîte ştiu eu, era vorba despre «Planul 1600». Or, cei care tre­buiau să pună în aplicare acest plan aveau nişte semnale dinainte sta­bilite, locuri precise. Se cunoşteau pe echi­pe de unul, doi, dar nu mai mult. Oda­tă declanşat acest plan, nu s-a mai putut opri. Într-o seară, de la fereastra unui bloc au început să se audă pocnete şi sclipiri ca de armă. Dinspre Ministerul Apărării s-a ripostat cu toată puterea, de s-a făcut apartamentul zob. Mergînd să cercetăm apartamentul, am găsit un simulator.”

Una dintre cele mai persistente întrebări privitoare la Revoluţia din Decembrie 1989 a fost “Cine a tras în noi, 16-22?”. Porniţi pe urmele acelor evenimente tragice, redactorii noştri au găsit răspunsul la o parte a acestei întrebări obsesive. În 2004, în­ce­pînd cu mijlocul lunii mai, Jurnalul Naţional a publicat un întreg ciclu de articole dedicate eve­nimentelor petrecute în Capitală, între data de 21 Decembrie, ora 12:00, şi 22 De­cem­­brie, ora 14:26. Primul, apărut la 19 mai 2004, s-a numit “Mecanismul te­rorii” şi a prezentat, în premi­e­ră, radiografia modului în care, uni­te într-un imens mecanism ucigaş, Ministerul de Interne, Armata şi Securitatea au acţionat împreună contra bucu­reş­te­nilor. Studiind un dosar demult ui­tat, care a zăcut timp de 15 ani prin fişetele Parchetului Militar, re­dac­torii noştri au aflat că în perioada 21/22 decembrie ’89 acţiunile de re­pre­siune din Capitală au fost coordo­nate de MI, care s-a folosit atunci de toate “părţile componente” pe care le avea în subordine. Rolul de con­ducător este confirmat de faptul că “Internele” au emis o serie de ordine speciale, împreună cu instruc­ţiunile de punere a lor în aplicare. Cel mai important dintre acestea, Ordinul nr. 02600/1 iulie 1988, este cel care a stat la baza “Planului Unic de Acţiune”, aplicat în perioada 17-22 decembrie.

În conformitate cu acest “Plan Unic”, în perioada 21/22 decembrie 1989, în Bucureşti au fost angrenate ur­mătoarele forţe militare: For­ma­ţiu­nea de Ordine şi Intervenţii (FOI), Comandamentul Trupelor de Securi­tate, Luptătorii USLA, Lucrători ai Miliţiei – de la Sectoare şi de la Capi­tală, Pompierii, efectivele Şcolii Mili­ta­re de Ofiţeri Activi a MI (Băneasa), efectivele Şcolii de Perfecţionare a Ofiţerilor de Miliţie – Bucureşti şi Gărzile Patriotice. Singurele neincluse explicit în Planul Unic au fost trupele MApN. Dar asta nu înseam­nă că ele n-au avut nici un rol. Ba, din contră. Deşi România nu se afla în stare de război, Armata şi-a scos tancurile şi autoblindatele pe străzile Capitalei, unde le-a dislocat în dispozitive de luptă, la fel cum făcuse mai înainte în alte oraşe ale ţării. Iar militarii săi, înarmaţi pînă în dinţi, au intervenit contra civililor care aveau o singură “armă”: lozincile anticomuniste şi anticeauşiste.

 
ORDINEA DE BĂTAIE. Continuînd decriptarea evenimen­telor petrecute în Capitală în ulti­mele ceasuri ale regimului Cea­u­şescu, Jurnalul Naţional a enume­rat forţele de represiune, dispunerea lor în dispozitive de luptă, inclusiv cate­goriile de armement folosit, precum şi numele ofiţerilor care au exercitat comanda unităţilor. În De­cem­brie ’89, mulţi bucureşteni au murit, împuşcaţi de la distanţă, dar cu foarte mare precizie, de luptători dotaţi cu puşti cu lunetă. După fuga lui Ceauşescu şi după stabilizarea situaţiei politice din ţără, nimeni nu s-a obosit mai să ancheteze şi să afle cine au fost trăgătorii de elită care au semănat moartea pe străzile Bucu­reştiului. Jurnalul Naţional i-a identificat pe “lunetiştii”, pe care i-a descoperit printre luptătorii FOI (Forţele de Ordine şi Intervenţii), un deta­şa­ment care, alături de ar­mamentul obişnuit, avea în dotare şi şase puşti cu lunetă, calibru 7,62 mm, plus 60 de cartuşe şi şase pistoale cu amortizor, care aveau alocate alte 600 de cartuşe. Iar aceştia nu erau singurii “lunetişti” asmuţiţi asupra bucu­reş­te­nilor. Aparţinînd Securităţii, Serviciul 8 – Gărzi avea în componenţa sa trăgatori de elită, dotaţi cu puşti cu lunetă şi cîte 110 cartuşe fiecare. Ziarul nostru a  dezvăluit, de asemenea, componenţa acestei formaţiuni, precum şi locurile din Capitală unde erau amplasaţi luptătorii săi, inclusiv adresele caselor conspirative în care au fost instalaţi. Din păcate, anchetatorii n-au fost în stare nici pînă în ziua de azi să afle cu ce s-au ocupat, concret, lunetiştii Serviciului 8 Gardă, şi luptătorii FOI, care aveau în dotare acele arme de mare precizie. Un singur lucru se ştie precis: în noaptea de 21/22 Decembrie ’89, în Bucureşti au fost ucişi 48 de oameni. Iar mulţi dintre ei au murit ca în filmele poliţiste: împuşcaţi cu gloanţe care au ţintit cu o precizie cumplită, în inimă sau în cap, exact între ochi.

 
MOARTEA CU BULETIN DE BUCUREŞTI. Seria dezvălu­i­ri­lor privitoare la Revoluţia Română a continuat la 20 mai 2004, cînd în Jurnalul Naţional a apărut articolul “Moartea a venit cu buletin de Bucureşti”. Un articol care prezenta informaţii complete despre victimele represiunii, începînd cu momentul în care ultimul miting organizat de Ceauşescu a degenerat în haos şi pînă la morţii din noaptea de 21/22 Decembrie ’89, ucişi în zona “Baricadei de la Inter”. În afara mărturiilor cîtorva protestatari care au scă­pat cu viaţă, ziarul nostru a prezentat şi declaraţiile unor oameni aflaţi lîngă “epicentrul” represiunii: la Spitalul Colţea. Amplasat foarte aproa­pe de “cîmpul de bătălie” din zona Hotelului Intercontinental, spitalul a fost atît locul unde au fost aduse foarte multe victime, cît şi un punct de observaţie foarte bun, de unde represiunea a putut fi urmărită “în direct”. Motiv pentru care, dacă ar fi fost analizate cu atenţie şi la timpul cuvenit, declaraţiile unora din angajaţii spitalului, date după 1990, pu­teau clarifica foarte multe aspecte, rămase şi acum neelucidate, privitoare la ucigaşii din noaptea de 21/22 decembrie ’89. Din păcate, justiţia nu s-a arătat deosebit de interesată în clarificarea acelor întîmplări, motiv pentru care, odată cu trecerea timpului, de ele se vor mai ocupa decît istoricii care bineînţeles, nu le vor putea face dreptate victimelor din acea noapte dramatică, în care moar­tea a avut, cu adevărat, “buletin de Bucureşti”. 

 
“SOLUŢIA FINALĂ”. La 21 mai 2004, Jurnalul Naţional a dez­vă­­luit, în premieră, o situaţie drama­ti­că, despre care, pînă atunci, nu s-a vorbit niciodată. Prin intermediul datelor conţinute în articolul “So­luţia finală: crematoriul”, opinia pu­blică a putut afla că protestatarii an­ticomunişti ucişi în Capitală ur­mau să aibă aceeaşi soartă cu cei 40 de timi­şo­reni ucişi în perioada 16-17 decembrie ’89: Partidul dăduse ordin ca şi trupurile bucureştenilor ucişi să fie incinerate pe ascuns. Iar sacii de plastic pentru ei fuseră deja pre­gă­tiţi. Prezentînd declaraţiile unor  ca­dre medicale care lucraseră în di­ver­se spitale din Capitală, Jurnalul Naţional a dezvăluit aceste “pre­gă­tiri”. O asistentă ATI de la Spitalul Colţea a relatat: “În 21 de­cem­brie 1989, medicul-şef dr Constantin Ionescu a primit un plic sigilat, l-a citit şi ne-a spus că i se cere ca morţii să fie puşi în saci de plastic şi duşi la morgă, pentru a fi arşi. Insuşi dr Ionescu era revoltat de ceea ce i se cerea prin acel ordin şi ştiu că nu a procedat în acea modalitate. În acea seară am avut un singur decedat”. Declaraţia Ruxandrei Marcu, care era tot asistentă ATI, menţionaeză: “În seara de 21 decembrie 1989, în jurul orei 17:00, am auzit cînd s-a dat telefon la Biroul nostru din Secţia ATI şi o persoană, care s-a recomandat ca fiind repre­zen­tantul Direcţiei Sanitare a Mu­ni­ci­piului Bucureşti, a ordonat ca toţi morţii care vor veni să fie băgaţi în saci de plastic şi duşi într-un loc de unde urmau să fie luaţi de cineva, pentru a fi inci­neraţi.” Este aproape sigur că astfel de ordine au fost primite şi la alte unităţi medicale din Capitală.

Aplicarea acestui plan sinistru a fost însă anulată de fuga cuplului Ceauşescu. În perioada 21-22 decembrie ’89, în Capitală au fost ucise 48 de persoane. Cînd au fost trimise la Spitalul de Urgenţă, Spitalul Colţea ori la Secţia de Neurochirurgie a Spitalului “Gh. Marinescu”, o parte dintre victime erau deja moarte. Dar acestora nu li s-a făcut niciodată autopsia obligatorie în toate cazurile de moarte violentă. La fel s-au petrecut lucrurile şi cu cei grav răniţi, care au murit mai tîrziu, chiar şi după intervenţiile chirurgicale complexe. În plus, nici un an­chetator nu a verificat tipurile de muniţie găsite de chirurgi în tru­purile victimelor. La fel cum nimeni nu a efectuat vreo expertiză balistică menită să determine tipul de arme şi direcţiile din care s-a tras asupra protestatarilor. Dacă aceste investigaţii minime se făceau la timpul potrivit, vinovaţii ar fi putut fi identificaţi foarte uşor, deoarece se cunoştea cu destul de multă precizie amplasarea forţelor represive implicate în evenimente.

 
NICI UN VINOVAT. La 4 mai 2004, Jurnalul Naţional a pu­blicat articolul “Criminalii, în libertate”, o “radiografie” completă a ne­pu­tinţei de care a dat dovadă justiţia românească post-decembristă. Acolo se menţiona că în evenimentele din 21/ 22 decembrie ’89, bucureştenii au plătit un tribut de sînge dramatic: 48 de morţi şi 604 răniţi. Lor li s-au adăugat alte 684 persoane arestate şi maltratate. La începutul anului 1990, Parchetul Militar începuse o anchetă, concretizată în Dosarul 97/P/1990. Un dosar imens, compus din o sută de volume. O sută de volume care au însemnat muncă şi timp, ambele pierdute însă inutil de anchetatori. Şi asta pentru că, la 4 ianuarie 1990, puterea politică provizorie, asumată de Consiliul Frontului Salvării Naţionale, a emis “Decretul lege nr.3”, privitor la “amnistierea unor infracţiuni şi graţierea unor pedepse”. Sub aparenţa rezolvării unor nedreptăţi vechi de cîteva decenii, acel decret a salvat pielea celor mai mulţi dintre vinovaţii din decembrie ’89.

 
“MANIFEST PENTRU VICTIMELE REVOLUŢIEI”. În urma noilor informaţii pe care ziarul nostru le-a adus la lumină şi ţinînd cont de faptul că autorităţile nu au fost niciodată în stare să rezolve, cu adevărat, problemele privitoare la identificarea celor vinovaţi de represiunile din decembrie 1989, Jurnalul Naţional a lansat în paginile sale un “Manifest pentru victimele Revoluţiei”. Un manifest în care s-a menţionat explicit că “Timp de 15 ani, instituţiile judiciare ale statului s-au prefăcut că încearcă să-i găseasca pe vinovaţi”, iar “Ade­vărul despre crimele săvîrşite în «noaptea cea mai lungă» a Revoluţiei este strivit sub sutele de dosare cu autori necunoscuţi” şi “Pentru că sînt prea slabe şansele ca autori­tă­ţile să mai redeschidă, după 15 ani, dosarele morţilor şi răniţilor din 21 decembrie 1989” dar şi “Pentru că familiile celor ucişi încearcă disperate să afle numele vinovaţilor, iar magistraţii şi politicienii le trîntesc uşa-n nas”, şi ţinînd cont că “Acolo unde nu e adevăr nu este nici dreptate, iar România nu-şi poate clădi un viitor bun pe un trecut neelucidat”. Considerînd că toate acestea sunt motive suficiente pentru a încerca să urgenteze “mersul justi­ţiei” Jurnalul Naţional a venit atunci în ajutorul urmaşilor celor ucişi la 21 decembrie 1989, precum şi al celor răniţi, oferindu-le gratuit consultanţă juridică celor care doreau să dea în judecată statul român. În plus, ziarul nostru a cerut oficial Par­chetului General să redeschidă dosarele privitoare la morţii şi răniţii bucureşteni, victime ale represiunii din 21/22 decembrie 1989. Ceea ce s-a şi întîmplat. Secţia Parchetelor Militare a redeschis Dosarul 97/P/1990, şi a reluat audierile victi­melor şi a martorilor. Dar şi de astă dată fără prea mare succes. Întinsă pe cîţiva ani, noua anchetă a sfîrşit penibil, în vara anului trecut, odată cu trecerea acestei anchete în competenţa unui Parchet civil. Iar de atunci, nu s-a mai auzit mai nimic despre “Dosarele Revoluţiei”.

 

Haosul

“Din investigaţiile făcute de noi, chiar în acele zile, am tras concluzia că se pusese în aplicare planul de «gherilă urbană» în Capitală. Cineva apăsase pe acest «buton». Din cîte ştiu eu, purta numele «Planul 1600». Or, cei care trebuiau să pună în aplicare acest plan aveau nişte semnale dinainte stabilite, locuri precise. Se cunoşteau pe echipe de unul, doi, dar nu mai mult. Odată declanşat acest plan, nu s-a mai putut opri. Într-o seară, de la fereastra unui bloc, au început să se audă pocnete şi sclipiri ca de armă. Dinspre minister s-a ripostat cu toată puterea, de s-a făcut apartamentul zob. Mergînd să cercetăm apartamentul, am găsit un simulator. Terorismul a fost provocat de haos, zvonuri, dezordine, conducere defectuoasă. Au încetat după executarea lui Ceauşescu.”
Remus Ghergulescu, fost commandant al UM 0404
 

Nu rataţi!
În ziarul nostru de luni, vă prezentăm anchetele privitoare la moartea generalului Vasile Milea


CAMPANIE ● Ziarul nostru s-a implicat, constant, în elucidarea celor mai dramatice evenimente din istoria recentă a României
Dosarele Revoluţiei din decembrie 1989
Elucidarea unor episoade neştiute ale Revoluţiei din Decembrie ’89, a fost urmărită cu atenţie de redactorii noştri. Documente de arhivă, unele necercetate nici măcar de justiţie, interviuri cu personalităţi aflate cîndva în mijlocul evenimentelor, toate la un loc au adus clarificări nesperate ale unei istorii recente care a schimbat radical soarta României.
×