Cum are statul grijă de handicapaţi sau ce face un nesimţit când e la putere

Legea pentru protecţia persoanelor cu dizabilităţi e la mişto

Pentru că e vânjos şi sănătos tun, nesimţitul vorbeşte cu delicateţe despre boală şi handicapaţi. Când vede o persoană în scaunul cu rotile, de exemplu, se scobeşte în buzunar după o bancnotă de cinci lei şi i-o bagă omului pe gât, în ciuda protestelor lui, cum că nu e cazul, mulţumesc. Automatism nefericit din cauză de cerşetori care speculează emoţii, dar şi lipsă de empatie. Vrea, nu vrea, handicapatul trebuie să se obişnuiască cu ideea că societatea îl socoteşte cerşetor.

Pentru că în zilele noastre, spiritul filantropic se dă la televizor. Iar dacă nu se dă la televizor, se afişează bannere pe stradă. Iar dacă nu se afişează pe stradă, se face în aşa fel încât. Dacă e la putere, nesimţitul îşi spune în oglindă că neamul ăsta de fapt nu e demn de el. Nu râdeţi, chiar există.

Paradoxal, emite foarte aplicat, legi, dar în acelaşi timp e un profesionist al eufemismelor. Uite de exemplu legea asta. Legea 448. Asta e o lege care "reglementează drepturile şi obligaţiile" persoanelor cu dizabilităţi. Trebuie s-o citiţi, nu se poate să n-o citiţi, e musai s-o citiţi. E, cum s-ar spune, un must-have al oricărui sezon. E bestială. O lectură recomandată mai ales deprimaţilor.

Pentru un moment sau două, să uităm că mor tineri de 32 de ani în scaunul cu rotile din cauză că-şi macină plămânii în spaţii închise din-cauză-că-nu-ies-afară-din-cauză-că-se-uită-toţi-la-ei-ca-la-nişte-ciuda­ţi-scă­paţi-de-la-circ-în-costume-bizare şi să ne prefacem că. După ce ne-am închis toţi nasturii sacoului, citim că "prezenta lege reglementează drepturile şi obligaţiile persoanelor cu handicap, acordate în scopul integrării şi incluziunii sociale a acestora" şi ne tăvălim de râs când auzim că "persoanele cu handicap, în înţelesul prezentei legi, sunt acele persoane că­rora, DATORITĂ unor afecţiuni fi­zice, mentale sau senzoriale, le lip­sesc abilităţile de a desfăşura în mod nor­mal activităţi cotidiene, nece­sitând măsuri de protecţie în sprijinul recuperării, integrării şi incluziunii sociale". Băi, deşteptule, "datorită" eşti tu cu familia ta, iar când vorbeşti despre incluziunea socială, fii sincer, nici tu nu crezi ce spui.

Dar mai bine să lăsăm la o parte greţurile gramaticale şi să continuăm citind articolul 3, care spune că protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap au la bază următoarele principii. Cică a) respectarea drepturilor şi libertăţilor, b) prevenirea şi comba­terea discriminării (aceste cuvinte ne doare) c) egalizarea şanselor, d) ega­litatea de tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă (care ne buşeşte şi râsu'), e) solidaritatea socială (da!), f) responsabilizarea comunităţii (sigur că da!), g) subsidiaritatea (pardon?), h) adaptarea societăţii la persoana cu handicap şi altele. Bine, că veni vorba de subsidi-d'alea şi adaptări, singura adaptare pe care o văd la o persoană cu han­dicap e adaptarea la modul în care e aplicată această lege. În rest, legiuitorul joacă ţonţoroiul cât poate el de graţios între termeni frumoşi şi care dau bine pe text: "abordare integrată" (punctul j) sau "parteneriat" (punctul k).

Ar fi păcat să nu simţi ironia legii ăsteia. Dacă râsul e cel mai bun medicament, atunci Legea 448  vindecă tot. La articolul 68, spune poetul: "Până la data de 31 decembrie 2007, proprietarii de spaţii hoteliere au următoarele obligaţii: a) să adapteze cel puţin o cameră pentru găzduirea persoanei cu handicap care utilizează fotoliul rulant, b) să marcheze prin pavaj sau covoare tactile intrarea, recepţia şi să deţină harta tactilă a clădirii, c) să monteze lifturi cu însemne tactile". Lol.

În altă parte, se apasă hotărât pe necesitatea accesului la cultură, sport şi turism al persoanei cu handicap.
Pe urmă, la articolul 71, zice că "până la data de 31 decembrie 2007, instituţiile publice au obligaţia să utilizeze pictograme în toate serviciile publice". Ce să mai zici?

În România nesimţită, se parchează pe locul destinat special persoanei cu handicap şi se strigă în gura mare ce le mai trebuie maşină dacă tot sunt handicapaţi. În România nesimţită, nici un hotel n-o să-l primească pe handicapat la preţ redus, pentru că aşa zice legea şi nimănui nu-i pasă că legea nu este aplicată, pentru că astea sunt pro­bleme care sunt întotdeauna ale altora. În România nesimţită, tribunalul nu cere interpret pentru surdomut, iar, deşi legea zice că ba da, judecătoarea e mai deşteaptă şi zice că ba nu, că se descurcă ea cu surdomutul şi fără interpret. În România nesimţită, legea zice cum ştie ea că e mai bine şi tot legea aude. În România nesimţită, cuvântul "discriminare" se pupă îndelung cu "egalitate", ca să nu mai zică nimeni nimic.

E bine să fii nesimţit. Să fii nesimţit înseamnă să ajungi în starea aia de relaxare totală, o stare de levitaţie, eliberată de orice stres, imaculată, primordială chiar. Nesimţitul doarme bine, mănâncă bine, se simte bine în el însuşi, îşi este sieşi suficient. Să fii nesimţit înseamnă să treci cu narcisismul dincolo de orice obstacol. Autosuficienţa asta e însuşi totemul nesimţirii. Când eşti nesimţit, eşti fericit şi te simţi norocos. Înaintezi fără jenă acolo unde altul manifestă stinghereli de tot felul, născute din respect şi teama de a nu-l răni pe celălalt. Neatent la detaliile celuilalt, nesimţitul trece prin realitate ca zambila-n brânză.

Nesimţirea ia cu asalt, îşi clamează puternic drepturile, se afişează orgolioasă, atentă la sine, absorbită de sine, învăluită în şi de sine însăşi. Un nesimţit care se respectă are întotdeauna ceva de spus. E capabil să peroreze pe orice subiect, îmbrăţişându-şi demagogia ca pe un alter ego. Nu vede bastonul alb al orbului, ridicat în intersecţie, înjură bătrânul care merge prea încet înaintea lui.
Da. Dacă nesimţirea ar fi un handicap, România şi-ar încasa fără întârziere indemnizaţia.


O LEGE ŞI NĂSTRUŞNICIILE EI
Art. 64. - (1) Pentru a facilita accesul neîngrădit al persoanelor cu handicap la transport şi călătorie, până la 31 decembrie 2010, auto­ri­tăţile administraţiei publice locale au obligaţia să ia măsuri pentru:
a) adaptarea tuturor mijloacelor de transport în comun aflate în circulaţie;
b) adaptarea tuturor staţiilor mijloacelor de transport în comun conform prevederilor legale, inclusiv marcarea prin pavaj tactil a spaţiilor de acces spre uşa de intra­re în mijlocul de transport;
c) montarea panourilor de afişaj co­respunzătoare nevoilor persoa­nelor cu handicap vizual şi auditiv în mijloacele de transport public;
(3) Constituie discriminare refuzul conducătorului de taxi de a asigura transportul persoanei cu handicap