Cum s-a intalnit porcul romanesc cu glontul viking

Jurnalul National va prezinta, in serial, tainele vanatorii. Pana unde se poate vorbi de sport, de unde incepe masacrul. Ce spune legea si ce-ar trebui sa spuna. De ce braconierii nu intra niciodata in puscarie. In numarul de azi, povestea unei vanatori de mistreti la malul Dunarii, cu gonaci din Fetesti si puscasi din fiordurile Norvegiei.

Urmasii vikingilor, la impuscat de vieri

Jurnalul National va propune de-a lungul mai multor zile o incursiune in tainele vanatorii, asa cum este ea. Va vom arata cum se face vanatoare in Romania, altfel decat cea de la Bals, ce inseamna afacerile legate de vanatoare, divergentele existente intre diferitele parti implicate, ONG-uri si Ministerul Agriculturii, legislatie si, nu in ultimul rand, vom vorbi despre braconaj.

RAGAZ. Gonacii, obositi dupa o zi de alergat prin glodul din insula Hinog, isi trag sufletul la o tigara

Ianuarie, Fetesti. Ploaia mocaneasca si frigul patrunzator pareau sa incurce planurile celor patru norvegieni si ale organizatorilor din dimineata zilei urmatoare, cand urma sa debuteze vanatoarea. Putin increzatori ca vremea se va schimba, stateau posomorati in restaurantul motelului. Norvegienii vorbeau putin, gandindu-se parca la trofeele pe care urmau sa le obtina. Nu aratau a vanatori. Erau imbracati lejer, ca pentru seara. Pentru cativa dintre ei, care erau la prima aventura vanatoreasca in Romania, era de inteles. Inca nu se obisnuisera cu topografia locului, diferita de atmosfera inghetata, rece a fiordurilor norvegiene. "Pentru noi, un drum in Romania este ca si cum ai merge de la Oslo pana la celalalt capat al tarii. E cam aceeasi distanta", ne-a marturisit unul dintre vanatori. Dis-de-dimineata, cand se crapa de ziua, toti au prins viata. Imbracati din cap pana in picioare in haine kaki, cu carabine sofisticate agatate de umar, norvegienii s-au inghesuit disciplinati la ora 7:30 fix in jeep-ul pus la dispozitie de organizatori pentru a ajunge la terenul de vanatoare.

INSULA. La aproximativ 30 de kilometri de Fetesti, am ajuns cu totii pe malul Dunarii. Acolo era primul loc de vanatoare pe care gonacii urmau sa-l bata cu piciorul, pentru a infricosa vanatul: mistretul. Pentru asta au batut atata amar de drum. Patru zile de vanatoare la mistret in Romania. Fara siguranta ca ar putea impusca ceva, doar cu asigurari din partea organizatorilor ca exista trofee. Un lucru era cert: vor participa la o "goana" (n.r. - gonacii indreapta vanatul spre tirul vanatorilor). Cele doua barci de fier asteptau ancorate. 25 de gonaci, cei patru norvegieni si doi organizatori au trecut apele Dunarii, ajungand pe o insulita de 300 mp, plina de desisuri, arbusti si tufe de mure. Pe Puiu Hinog nu calca picior de om. Doar paznicul de vanatoare al fondului, cel care hraneste vanatul: caprioare si mistreti. Tacuti, vanatorii si gonacii sunt ghidati in doua parti. Unii spre un capat al insulitei, ceilalti spre cealalta parte. Asta pentru a inchide cat se poate de bine perimetrul stabilit pentru goana. Vanatorii sunt lasati in apropierea cararuilor innamolite pe care mistretii se deplaseaza, iar gonacii au ingrata misiune de a striga din rarunchi pe tot timpul vanatorii, de a bate din sticle de plastic si de a merge prin tufisurile dese de mure. Scopul: zgomotul infernal pe care il fac sperie vanatul, care, teoretic, ar trebui sa se indrepte spre vanatori.

CALM. Drumul spre standurile de vanatoare este anevoios

ANTRENAMENT. Cainele Ivo si-a infipt coltii in blana mistretului

FOCURI DE ARME. Vanatorul isi ocupa locul prestabilit. Se asaza pe vine sau ramane in picioare, asta depinde de tehnica fiecaruia. Orice zgomot, orice fosnitura sau crenguta care trosneste in padure este semnalul ca un animal isi face simtita prezenta. Mai sunt si cainii care iau urma animalului salbatic. Zgomotul facut de ei este distinct, usor de recunoscut de un vanator experimentat. Asta cu conditia ca si cainii sa fie bine antrenati si dresati. Pentru mistret sunt preferati cei mici, pentru ca se pot usor strecura printre maracini. Acestia haituiesc animalele nelasandu-le nici o sansa. Jivinele au de obicei un asemenea curaj, incat se agata cu coltii de blana aspra a mistretilor care incearca cu disperare sa gaseasca o portita de scapare. Cu toate acestea, cainii o patesc adesea. Un vier de dimensiune peste medie sfasie cu usurinta doi caini care se incumeta sa-l urmareasca.

Micul ecosistem al insulei a fost dat peste cap. Gonacii au tulburat linistea animalelor invatate sa vietuiasca pe insulita. Mistretii experimentati, care au supravietuit unor astfel de experiente, sunt primii care spala putina. Un exemplar de vreo 300 de kilograme nu s-a speriat de galagia gonacilor. A ocolit agil pustile vanatorilor, preferand sa faca baita si s-a aruncat in Dunare. Dupa cateva minute de inotat zdravan, a ajuns pe malul celalalt si s-a indreptat in viteza spre un palc de copaci. Scena s-a petrecut sub privirile pofticioase ale unui vanator care l-a vazut in padure, dar n-a apucat sa ridice puscociul. Nu i-a ramas decat sa-l vada cum se arunca in apa.

SANSA. Tipetele gonacilor au inceput dupa cateva zeci de minute sa razbata pana la urechile vanatorilor. Era primul semn ca si vanatul trebuia sa-si faca simtita prezenta. Unul dintre norvegieni scruta paduricea, fara sa scoata nici un sunet. Doar incordarea de pe chipul sau trada tensiunea in care se afla. Corpul, tensionat ca un arc, era pregatit in orice moment sa ridice arma, sa traga. O trosnitura l-a facut sa tresara. Privirea i s-a indreptat spre un mistret care se apropia. Era la vreo 20 de metri printre copaci si se indrepta direct spre alt vanator, fara sa-l simta. La aproximativ 15 metri in dreptul unei salcii cu trunchiul gros, scobit de vreme, s-a oprit, a adulmecat. Atunci, vanatorul, unul dintre organizatori, i-a atras atentia. N-a vrut sa traga. "Pssst, psst!" Animalul a ridicat privirea si, simtind pericolul, s-a intors fulgerator. A rupt-o la fuga, indreptandu-se spre gonacii care se apropiau. Atunci, vanatorul a tras intentionat un foc de arma pentru a-l face sa se indrepte spre oaspetii veniti din Norvegia. Au trecut cateva zeci de secunde, dupa care s-a auzit un foc de arma. Ceva mai departe, alte doua. N-a fost nimerit.

PRIMA PARTE. Goana de inceput a vanatorii de mistreti i-a incantat pe norvegieni. A urmat pregatirea celei de-a doua, pe aceeasi insulita, de aceasta data intr-un perimetru mai restrans. Cativa dintre mistretii vazuti de gonaci n-au ajuns in bataia pustilor de vanatoare, doar caprioarele s-au simtit in siguranta, fiind lasate sa treaca printre randurile vanatorilor. Dupa trei ore de goana, doi vieri si o scroafa au fost impuscati. Asta dupa ce insulita fusese batuta in lung si-n lat prin glod. Bine ca pe hainele vanatorilor asta nu se vedea. Stiau sa se strecoare cu grija printre crengile copacilor, sa paseasca pe brazdele inca acoperite de iarba. Vanatul a fost trecut in contul unuia dintre norvegieni. Ceilalti trei nici nu i-au vazut coada, dar nu s-au suparat: "Ca asa e la vanatoare. Uneori iese, alteori nu. D’aia e vanatoare". Cainele Ivo, un Jagdterrier, o lighioana mica si rea, era cel mai fericit. Mascota fondului de vanatoare era mai neagra in cerul gurii decat blana soioasa plina de noroi si sange a mistretului. Vederea unui vier, mirosul acestuia trezeau pofte sangeroase in micul animal, care ar fi sfasiat vanatul daca coltii i-ar fi fost de folos. Gonacii se hlizeau, radeau cu pofta, sanatos la vederea jivinei care se apuca insa cu disperare de blana si apoi de coada animalului ucis. Le mai trecea frigul, care incepuse sa le intre in oase. Zadarnic il trageau de lesa. Cum prindea ocazia se repezea din nou. Si atunci, cand gonacii au legat o funie de botul unui mistret si l-au luat pe sus de picioare, dracul de caine ramanea agatat de vier. "N-avem ce sa-i facem. Asa e el. Este cel mai bun caine de vanatoare pe care-l avem", ne-a spus unul dintre gonaci.

TROFEU. Mistretul este carat de gonaci pana pe malul Dunarii

INSULE. Gonacii asteapta barcile pentru a incarca vierii in ele

HINOG. Din nou in barci, apoi la drum catre alta insula. In tractorul cu remorca gospodarit de gonaci si-au gasit loc si mistretii doborati. Vanatoarea a continuat pe insula Hinog, insula in toata regula, unde, dupa cum ne-au spus organizatorii, au avut loc partide reusite de vanatoare. Accesul pe insula a fost de aceasta data mai simplu. Norvegienii n-au mai trecut cu barca, pentru ca apele scazute ale Dunarii au lasat un loc usor de traversat. Oricum trebuia sa ai grija la traversare, pentru ca imediat te puteai trezi varat pana-n brau in apa inghetata si innegrita de reziduuri petroliere. Se vedea ca insula era folosita des pentru vanatoare: standuri amenajate, urme dese lasate de animale, coceni aruncati din loc in loc. "Cu putin timp in urma am inceput sa nu mai dam de mancare animalelor stiuleti de porumb. Doar boabe, pentru ca ne-am trezit ca cineva aduna porumbul. Ciobanii ne fac probleme, pentru ca lasa oile sa intre in fondul de vanatoare. Se stie ca, de unde a mancat o oaie, nu mai mananca un animal salbatic. E vina celor de la Silvic, ca-i lasa. Au si mai multi caini decat trebuie. Ne razboim cu ei continuu. Am ajuns sa ma duc personal atunci cand se pune mancare", ne-a declarat Mircea Smaranda, presedintele Asociatiei Egreta si gestionarul fondului de vanatoare.

SATURATIE. Dupa vreo cativa kilometri de mers pe un drumeag forestier au aparut si standurile. Vanatorii au fost lasati, rand pe rand, in fata unui gardulet de nuiele, feriti de simturile vanatului. Scenariul s-a repetat. "Hai!, hai!, mai!, mai!, uite mistretul!" Incepuse sa le cam piara avantul gonacilor. Nici cei 200.000 de lei pe care-i primeau la sfarsitul unei zile de urlat nu-i mai atrageau. Doar gandul ca seara, la crasma, vor da pe gat cateva paharele si si-or mai drege durerea de picioare ii facea sa zbiere. Nici vajnicul Ivo nu mai parea interesat de mistret. S-a lasat pagubas si a ales sa mearga agale pe un drumeag laturalnic. Simtea ca nu e picior de mistret. Caprioarele, care o rupeau la fuga de frica la auzul gonacilor, nu reprezentau nici un interes pentru Ivo. Ceilalti caini mai tineau randul cu gonacii. Asa au trecut haituitorii sleiti de puteri, plini de noroi prin padure si au ajuns in apropierea standurilor ocupate de vikingi. S-a mai terminat o goana. Nici un rezultat.

ONOARE. La Lipova, mistretul a participat la chef ca premiu la tombola

MARTURIE. Aventura vikingilor la vanatoare a fost inregistrata cu o camera video. Unul dintre acestia a avut sansa sa se filmeze in momentul in care impusca un mistret, dar spre sfarsitul primei zile de vanatoare i-a mai pierit din elan. Gonacii au fost nevoiti sa mai faca o goana, ultima, pentru ca alergasera mai bine de 10 kilometri prin padure. Nici de aceasta data Ivo n-a fost interesat de vanat. Patrupedul reactiona cu intarziere chiar si la comenzile date de stapan. De ce sa mearga el prin glod, cand putea sa mearga linistit pe drumul forestier impreuna cu cativa gonaci carora li se facuse lehamite? Ca vanatul, daca era, l-ar fi simtit cu siguranta. "Daca ar fi fost zapada, lucrurile ar fi stat altfel. Atunci, vanatul sta la un loc, in jurul locurilor unde gaseste hrana. Daca e cald, se misca pe distante mari prin padure". A doua zi, dimineata, vanatorii au avut noroc, au vanat o scroafa care a fost recuperata mult mai tarziu de gonaci. Puii speriati erau in preajma-i. "Oh! oh! Sunt foarte fericit. Inainte am impuscat doar scroafe la panda, dar maine, daca vine unul mai mare, il impusc fara probleme", ne-a declarat Wike Haavard. Organizatorul ne spune ca pentru acest grup nu se pune problema de bani, adica vanatul sa fie lasat sa treaca, sa nu fie impuscat, pentru ca nu poate fi platit. Pretul pe care vanatorii il platesc pentru a impusca o scroafa este de 200 de euro, un mistret cu trofeul (lungimea coltilor) intre 12 si 16 cm - 350 de euro, pentru trofee speciale preturile cresc de la 550 la 750 de euro.

ORGANIZATORI. "Grupul a venit la vanatoare de mistreti cu arme perfectionate Dublu Expres, carabine cu luneta, cu doua tevi. Sunt cele mai bune arme pentru vanatoarea la goana la mistret si urs. Norvegienii considera Romania tara europeana cu vanatul cel mai bun si de calitate si sunt multumiti ca vanatorile organizate sunt foarte reusite, pentru ca se gaseste vanat. Ar fi fost mai bine sa fie mai multi vanatori, pentru ca am fi reusit sa inchidem mai bine zonele. Vanatorii pot cumpara blana de mistret cu 1 euro/kg, carnea cu 1,5 euro/kg, iar capul de mistret facut medalion costa 175 de euro", ne-a declarat Dorin Garlea, director tehnic la firma Artemis Nature Adventure. Tom-Erik Freriksen este specialistul in promovarea actiunilor de vanatoare al firmei "XXL Adventure OSLO": "Noi organizam actiuni de vanatoare practic in toata lumea. Greutate mare au expeditiile organizate in Canada, unde vanam ren, elan si puma, Africa, Polonia, Suedia, Rusia si Romania. Preferam toate felurile de vanat: de la cel mic, prepelita, la cel mare, mistret, urs, lup si cerbi lopatari".

Nu ratati!

In numarul de maine vom arata slabiciunile legislatiei romanesti in materie de vanatoare.