Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
În ultima săptămnână de iulie din 1978 s-a produs cea mai importantă defectare a unui oficial român din aparatul regimului Ceauşescu. Mihai Pacepa era şef adjunct al Departamentului de Informaţii Externe din cadrul Securităţii statului şi, în plus consilier al preşedintelui României. Acest cumul de funcţii îi asigurau generalului Pacepa un statut special în ierarhia de partid şi de stat, el fiind considerat practic de neatins.
Deşi au trecut 35 de ani de la fuga lui în Occident, un document de necontestat oficial care să explice motivele acestei decizii nu există. Pacepa afirmă că a hotărât să se “despartă” de regim în urma ordinului primit în 27 iulie 1998 de la Ceauşescu, într-o discuţie fără martori, să-l elimine pe Noel Bernard, directorul Europei Libere. Sunt însă numeroase alte opinii şi documente care pun “defectarea” lui Pacepa în alt context şi motivaţii: Lary Watts, istoric american, care a publicat în ultimii doi ani lucrări esenţiale pentru înţelegerea mai exactă a politicii României şi războiului purtat de serviciile secrete ale URSS pentru izolarea ei şi eliminarea lui Ceauşescu, acreditează ideea că Pacepa ar fi trădat la comanda KGB. În 1978, Ceauşescu se afla în apogeul recunoaşterii internaţionale şi era primit cu onoruri în SUA, la Londra şi avea un rol important în scoaterea Chinei din izolare. Brejnev coalizase “sateliţii” - majoritatea liderilor comunişti din tratatul de la Varşovia erau agenţi KGB - împotriva lui Ceauşescu. Spionajul sovietic căuta în interiorul regimului Ceauşescu persoane care să-i servească strategia. În 1978, primăvara, generalul Militaru fusese dovedit agent al spionajului militar sovietic – GRU. În conducerea serviciilor româneşti apar imediat mişcări semnificative – generalul Doicaru, şeful lui Pacepa este schimbat din funcţie iar la conducerea Direcţiei de spionaj este numit Alexandru Dănescu. Sunt schimbări şi în Ministerul de Interne. Ceauşescu devine şi mai precaut, şI mai conştient de pericolul ce venea de la Moscova. Evenimentele din iulie 1978 sunt şi ele descrise în lucrarea generalului Constantin Olteanu “O viaţă de om”, singurul personaj din conducerea PCR care a relatat, din experienţă personală contextul plecării lui Pacepa.
Am început acest documentat de presă vizitând în Germania, locul “marii defectări”. Pacepa s-a predat autorităţilor RFG fiind preluat de un reprezentant al Serviciilor Secrete germane din toaleta publică situată sub Domul din Koln. Se întâmplat luni, 24 iulie, zi în care subordonaţii generalului observaseră în acea diminaeţă, cu mirare, apoi cu îngrijorare că “şeful” dispăruse. Prima bănuială, văzând camera răvăşită, a fost că Pacepa ar fi fost răpit de un serviciu rival, după ce varianta executării unei misiuni independente căzuse rapid. La Koln se afla o puternică reţea de siponaj sub comanda DIE. Aflat lângă capitala Bonn, marele oraş de pe Rin oferea o bună acoperire pentru misiunile economice sau politice ale serviciului. Imaginând traseul “defectării” din 24 iulie, apare ca o reală posibilitate, pierderea lui Pacepa în mulţimea de turişti atraşi de impresionanta construcţie a Domului, situat lângă gara centrală. Toaleta are astăzi, după 35 de ani altă înfăţişare: este integrată într-o parcare subterană, are lift, fiind placată cu marmură. Intrarea este contracost şi asemănătoare turnicheţilor de la metrou. Aici, Pacepa a fost preluat, mai mult ca sigur, după o “reţetă” de urgenţă, stabilită pentru cazuri urgente de un reprezentant al spionajului german. Lary Watts îl numeşte indirect pe acesta în lucrarea “Cei din urmă vor fi cei dintâi”. Ar fi, cu mare exactitate Eckart Werthebach, care avea să deţină, apoi, în perioada 1991-1995, funcţia de şef al contraspionajului german. Pacepa nu a prezentat credibilitate pentru nemţi şi, la 72 de ore de la dezertare, a fost predat americanilor. RFG avea relaţii foarte bune cu România şi nu dorea să le strice. Mai mult, Pacepa venise în RFG chiar cu un mesaj pentru cancelarul Helmut Schmidt.
Cazul a transpirat “rapid” în presa germană, dar după predarea lui Pacepa către americani era consumată şi acesta ajunsese în SUA. În 31 iulie, cei din ambasadă cereau instrucţiuni la Bucureşti, pentru a răspunde la întrebările insistente ale unui ziar din Koln referitoare la “dispariţia unui oficial român”. Ceauşescu deja fusese refuzat de cererea pe canale diplomatice adresată vicecancelarului Genscher pentru lămurirea cazului. Din 27 iulie Pacepa se afla într-un sediu al Ambasadei SUA unde ceruse azil politic. Acesta i-a fost rapid acordat şi în 28 iulie, fostul spion-şef cobora din avionul Hercules aterizat în baza militară Andrews de lângă Washington.
Pentru gestul lui Pacepa s-au emis câteva ipoteze. Cea mai nouă este în lucrarea “O viaţă de om. Constantin Olteanu în dialog cu jurnalistul Dan Constantin” Iată această relatare făcută de fostul ministru al Apărarii, secretar al CC al PCR şi Primar General al Capitalei care în momentul plecării lui Pacepa era şeful Secţiei pentru probleme militare şi Justiţie a CC al PCR.
Când am aflat despre dispariţia lui Ioan Mihai Pacepa, m-am gândit că una din cauzele care l-au determinat să dezerteze o constituia faptul că era supus cercetării pentru săvârşirea unor abateri, incompatibile cu calitatea lui de general şi cu funcţia pe care o deţinea. Ioan Mihai Pacepa urma ca sâmbătă să se deplaseze în R.F. Germania, pentru a duce un mesaj cancelarului acestei ţări din partea lui Nicolae Ceauşescu. Înainte cu două zile, joi, a avut loc o discuţie în biroul lui noi trei (Olteanu, Postelnicu şi Pacepa), în legătură cu un TIR.
TIR-ul sosise din Liban, încărcat cu obiecte de uz casnic, produse electronice, televizoare, casetofoane, unele din acestea urmând să ajungă la locuinţa lui Ioan Mihai Pacepa.
Discuţia s-a desfăşurat într-un mod civilizat, Tudor Postelnicu cerându-i lui Ioan Mihai Pacepa, cum era normal, unele explicaţii în legătură cu situaţia creată, precizându-i că detaliile vor face obiectul unei discuţii după ce se va înapoia din misiune.
Totodată, Tudor Postelnicu a precizat că se urmăreşte cunoaşterea exactă a destinaţiei acelui TIR, lăsând să se înţeleagă clar că nu este vorba de o problemă gravă. În răspunsul său, Ioan Mihai Pacepa a negat în parte cea ce i se reţinea menţionând că acele obiecte erau pentru instituţie, însă nu exista nici o cerere şi nici o aprobare în acest sens.
Cu privire la chestiunea respectivă apar unele semne de întrebare: cine a informat în legătură cu încărcătura reală, pentru că la vamă, când TIR-ul a fost desigilat şI controlat, s-a constat falsul din actele însoţitoare, care prevedeau că transportă documente cu caracter diplomatic. Este clar că această acţiune a fost urmărită pein “metode specifice: în toată desfăşurarea sa. Din oridmul cui, cu aprobarea cui şi în ce scop? Mai este ceva, care măreşte suspiciunea: sub conducera lui Ioan Mihai Pacepa s-au adus din Orientul Mijlociu diferite tipuri de armament, muniţii, tehnică de luptă, inclusiv mijloace blindate, cu care se organizau mici expoziţii pentru a fi vizionate de preşedintele ţării şi de către specialiştii în domeniu, la unele dintre acestea fiind prezent şi subsemnatul.
În nici una din acele situaţii nu s-a executat controlul vamal, având acoperire de transport cu caracter diplomatic. Nu este exclus ca acea întâmplare să fi grăbit (nu să fi determinat) fuga lui Ioan Miai Pacepa, care s-a speriat, temându-se, probabil, să nu fie sancţionat şi trecut în alt domeniu de activitate, unde n-ar mai fi avut aceleaşi posibilităţi de a-i informa pe cei care îl aveau în legătură şi nici nu mai putea să invoce stupiditatea că l-a “trădat” pe Nicolae Ceauşescu.
În altă ordine de idei, gestul lui Ioan MIhai Pacepa a surprins întrucât se cunoşteau relaţiile directe pe care el şi generalul Nicolae Doicaru le aveau cu Nicolae şi Elena Ceauşescu în problemele informaţiilor externe; apoi, cei doi generali, sub acoperirea de consilieri prezidenţiali, transmiteau mesaje diferiţilor conducători de state şi guverne, din partea şefului statului român.
La acestea se adaugă specificul activităţii de securitate externă, care-i făcea pe cei care lucrau înd omeniu să se considere, nu fără temei, elita Ministerului de Interne, unitate cuun regim aparte, ce dispunea de o largă autonomie. Având relaţii nemijlocite cu Nicolae şi Elean Ceauşescu, pe lângă îngâmfarea sa organică, Ioan Mihai Pacepa lăsa să se înţeleagă că el este un sfetnic fidel al şefului statului care, în mintea sa, îi permitea o poziţie arogantă. Având în vedere actul dezertării lui, nu este exclus ca Ioan Mihai Pacepa să fi fost dirijat, cu ani în urmă, să se apropie de Elena Ceauşescu, ca pe această cale să cunoască cât mai multe din intimităţile politicii româneşti.
Era de presupus că Ioan Mihai Pacepa furnizase de-a lungul anilor informaţii unor servicii străine, prin modalităţile stabilite, iar activitatea lui de spion străin în ţara sa fusese apreciată. Judecând după modul rapid în care Ioan Mihai Pacepa a fost preluat de americani, direct sau prin intermediul altora (acţiunea petrecându-se în R.F. Germania), reiese că în sistemul de comunicare era stabilit inclusiv modul în care trebuia acţionat în situaţii de pericol. În altă ordine de idei, implicarea lui în aducerea în ţară a acelor obiecte de care am făcut vorbire nu ar fi dus la înlocuirea sa din funcţie, ci mai repede la o “dojană”. Acest lucru rezultă şi din atitudinea lui Nicolae Ceauşescu care, deşi era la curent cu faptele săvârşite de Ioan Mihai Pacepa, l-a împuternicit, totuşi, să transmită mesajul său cancelarului ves-german.
Sunt şi alte fapte, care puse în corelare cu evenimentul defectării, acentuează ideea că Pacepa se temea că va fi nu doar destituit ci, mai rău, descoperit că lucrează la ce lpuţin doi stăpâni.
În martie, 1978, după “cazul Nicolae Militaru” au fost măsuri de reorganizare în sistemul Securităţii. Ion Stănescu, fost şef al lui Pacepa la Interne, fusese scos şi de la Secţia Militară şi Justiţie a CC al PCR retrogradat la Construcţii Industriale. Ancheta în cazul Pacepa nu îl va acuza direct de trădare, ci de dezorganizare şI lipsă de vigilenţă. În schimb Doicaru, după arestare este trecut în rezervă şi pus sub supraveghere. La fel se întâmplă cu Iosif Constantin, şeful unităţii anti-KGB care, s-a dovedit a fi şi el racolat de sovietici. Acesta a distrus dosare importante privind KGB şi GRU şi a continuat să-i informeze pe Doicaru şi Pacepa în legătură cu operaţiunile unităţii, deşi nu se mai afla sub comanda acestora din martie 1978. Ancheta de la Bucureşti s-a soldat cu o reorganizare din temelii a DIE şi o scoatere din sistem a circa 500 de ofiţeri care ar fi avut contact cu Pacepa şi s-a presupus că vor fi deconspiraţi, deci de neutilizat în misiuni.
Efectul Pacepa este încă greu de evaluat în planul serviciilor secrete. Cert ese că “izolarea” lui Ceauşescu, nu s-a produs imediat ci a apărut mai evidentă după 1985-1986, înainte chiar de apariţia cărţii lui Pacepa “Orizonturi roşii”.
A fost nevoie de schimbări politice la Washington şi de influenţat membri ai Partidului Republican.
Pacepa a fost rapid condamnat la moarte pentru trădare în România, în august '89. Fiica lui a fost urmărită şi strict supravegheată, până la plecarea în SUA, imediat după 22 decembrie '89. Doicaru a murit într-un accident de vânătoare, în 1992, după ce devenise consilierul lui Voican Voiculescu, viceprim-ministru postrevoluţionar. Cel care l-a preluat pe Pacepa din tolaeta de sub Domul din Koln, a fost şef al contraspionajului RGG, apoi secretar de stat în Ministerul de Interne şi parlamentar CDU în Berlin.
Agentul FBI, Barnes, care l-a identificat pe Pacepa la venirea în SUA, în 28 iulie 1978, a ieşit la pesnie dar îl protejează şi acum pe generalul care şi-a recuperat gradele, solda, bunurile şi pensia după reviziurea procesului în România. El a fost martor cu “pistolul la vedere” al singurului interviu filmat acordat unor români (Longin Necşulea) la Miami în 2009, aşa cum relatează autorii care au beneficiat de încrederea lui Pacepa.
Citește pe Antena3.ro
