Cupa abilităţii
Razele călduţe ale soarelui răzbăteau prin ferestre şi se oglindeau pe chipurile senine ale copiilor adunaţi în sala de sport a Colegiului Naţional „Vlaicu Vodă” din Curtea de Argeş. Pregătiţi de competiţie, elevii Şcolilor speciale din Câmpulung, Valea Mare şi ai Centrului de Zi „Marina” din Curtea de Argeş aşteptau emoţionaţi să înceapă concursul. „Trebuie să câştigăm”, îşi şopteau unii altora, în timp ce îmbrăcau tricourile de culori diferite, în funcţie de echipa pe care o reprezentau. Unii se antrenau, apărând cât se putea de bine poarta, de mingea aflată pe teren. „Noi suntem cei mai buni la fotbal”, îi spunea zâmbind Gheorghe unui coleg şi prieten, în timp ce Mihaela mă privea zâmbitoare.
În preajma profesorilor-antrenori, copiii şi-au luat rolurile în serios. „E competiţie, nu glumă, şi trebuie să dovedim că merităm locul întâi.” Aceasta a fost dorinţa fiecărei echipe. Prima probă: atletism. Umăr la umăr, concursul le-a dat emoţii competitorilor care au ţinut aproape unii de ceilalţi, dar şi profesorilor din juriu, care au avut grijă să noteze corect evoluţia participanţilor la probele sportive. La proba de baschet, clasamentele s-au schimbat. Concentraţi, cei mici încercau să nu rateze jaloanele, nici aruncările la coş. Lupta era strânsă. La fel de strânsă, ca şi la fotbal, când mai toţi copiii au fost victorioşi, marcând cât mai multe goluri.
Cu toţii au fost premiaţi. Au primit cupe, medalii, diplome. Au trăit emoţiile competiţiei şi bucuria de a-şi face noi prieteni. Şi nu numai atât. Au învăţat ce înseamnă spiritul de echipă.
Concursul despre care am vorbit a fost organizată de Fundaţia Umanitară Hand-Rom din Curtea de Argeş, prin intermediul Centrului de Zi „Marina”. Competiţia sportivă a fost destinată elevilor cu nevoi speciale de la şcolile din judeţul Argeş. Inedită prin concepţia sa, această manifestare a adus la un loc sportivi şi copiii cu dizabilităţi de la şcolile speciale, precum şi jurnalişti, care s-au alăturat celor trei echipe.
Fundaţia Umanitară Hand-Rom a iniţiat numeroase programe de acest gen, menite să-i ajute pe copiii cu dizabilităţi să beneficieze de educaţie specială şi pregătire profesională, să-i intergreze în societate, să-şi construiască viitorul şi să-şi influenţeze destinul.

Ştiri din .ro
DNA închide, pe bandă rulantă, dosare-cheie, prin care au fost eliminați din politică oameni importanți. Chiliman, reținut în 2015 pentru fapte care nu există

Baronii sindicali, goniți de pe plajă

Yolanda Crețescu: „Pandemia SARS-CoV-2 a atras după sine și o pandemie emoțională”
Frenezia cheltuielilor a pornit din wc-uri și a ajuns până la restaurare de palat. Pe ce au spart banii primii 3 oameni din stat, în anul 1 al molimei

VIDEO Alcool, vaccin, sex. Orașul Fierbinți, aruncat în lupta cu virusul și frica

Termoficarea Bucureștiului pierde echivalentul a 7 lacuri Herăstrău. Lacuri de apă caldă!

Atenție! Vom arunca gaz lacrimogen care conține (...) și cauzează efecte precum (...)

“Sugativa” contractelor din nordul Moldovei, trimisă în judecată pentru falsuri legate de fondurile europene

Dezvăluiri din epicentrul puterii comuniste românești

Procurorul general, „complice” cu Tăriceanu. Semnătura Gabrielei Scutea - pe documentul care ar fi generat mita de 800.000 de dolari
