Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Jurnalul WEBCAM LIVE ROMÂNIA

Ştiri

Editoriale

Special

Bani şi afaceri

Externe

Cultură

România Inteligentă

Sport

Viaţa Sănătoasă

Timp Liber

Jurnalul.ro › Special › "Dacă nu eram eu, era altcineva"

"Dacă nu eram eu, era altcineva"

de Adriana Oprea-Popescu | Diana Rotaru | 18 Mar 2008 • 00:00

CAZUL FARMACISTELOR ● Interviu cu Alexandru Diaconescu, cel acuzat de comiterea dublului asasinat din decembrie 2004
În seara zilei de 6 decembrie 2004 două farmaciste din Braşov au fost împuşcate în cap. La 8 decembrie, procurorul primea, dintr-un penitenciar, informaţia că autorul ar putea fi Diaconescu. A doua zi, suspectul e pus sub filaj în Bucureşti. La 12 decembrie, sub pretextul comiterii altei infracţiuni, Diaconescu e sechestrat într-un birou al poliţiei din Braşov.

La 15 decembrie 2004 s-a început urmărirea penală, iar în mai 2005 a fost trimis în judecată. În februarie 2007 a fost declarat nevinovat de magistraţii Tribunalului Braşov. Recursul DIICOT se judecă acum la Curtea de Apel Braşov. Interviul cu Alexandru Diaconescu a fost realizat luna trecută, după unul din termenele de judecată…

Jurnalul Naţional: Când te-ai trezit cu ei la uşă?

Alexandru Diaconescu: Nu m-am trezit cu ei la uşă. Am venit la secţia de poliţie, aici, în Braşov (n.r. – la 12 decembrie 2004), să-mi fac un buletin, o carte de identitate cu "lipsă spaţiu". O adeverinţă provizorie. Am depus actele, mi-au spus să vin după trei ore…, am ieşit afară din biroul de la evidenţa populaţie şi, la trei minute, am fost chemat înapoi de o persoană care lucra acolo. Să vin înapoi, că "mă rezolvă acuma, repede", spuse el. Au închis uşa şi la cinci minute au venit mascaţii cu un poliţist civil, fără să-mi zică nimica, m-au dus şi m-au băgat într-un birou. Cu cătuşe la spate, cu...

Tu aveai cazier?

Da. Furt din auto. În 2001 a fost fapta, în 2002, ianuarie, am fost arestat. Furasem dintr-o maşină nişte bunuri, nu mai ştiu ce-am luat atunci: casetofon, geantă, geacă… Nu ştiu ce-mi veni. Eram cu băieţii de cartier, cu alte… Eram şi eu… Îmi plăcea să cred că e bine aşa.

Şi, ţi-ai revenit între timp?

Normal că mi-am revenit (zâmbeşte).

Adevărul e că ţi-au dat şi şocuri să-ţi revii, nu?

Ei, ce legătură are una cu alta? Dacă eşti hoţ d’ăla că aşa eşti tu, hoţ, păi furi toată viaţa, indiferent ce ţi se întâmplă. Nu? Cunosc oameni care vin de la poliţie şi, chiar în ziua aia se duc şi fură, că n-au încotro, că ei aia ştiu să facă. Da’ io n-am furat atuncea din… "mamă, ce hoţ sunt eu!", am furat din teribilism. "Haide, mă", zbang, sparge geamul…

Bun, la 12 decembrie te-au luat mascaţii…

Şi nu a mai vorbit nimeni nimic cu mine până când… mi-au făcut percheziţie corporală, cum se face, şi a doua zi, era ceasul 5:00, din câte-mi amintesc, 5:00 şi ceva, 17:30, şi până la 5:00 dimineaţa n-a vorbit nimeni nimic cu mine. M-a ţinut acolo, într-un birou, fără să-mi zică nimic. Trebuia să verifice de ce am venit eu atât de târziu să-mi schimb buletinul. Buletin care expirase în ianuarie 2004. Cartea aceea provizorie, că tot o carte provizorie am avut…

Nu te-au anunţat pentru ce, că ai dreptul la avocat?

Nu, nu, nimic. Dar nu vorbea nimeni nimic cu mine. Eu îi întrebam de ce mă ţin, ei îmi spuneau că vor să verifice de ce am venit tocmai acum.

Şi tu de ce venisei tocmai acum?

Să-mi fac buletinul. (n.r. – îl completează avocatul Daniel Briscan: "să voteze") Nu, că era chestia că în ziua respectivă ţi-l dădea în regim de urgenţă, în câteva ore, şi am zis să profit.

Puteai să-ţi suni familia? Ţi-au luat telefonul?

Nu, nu, nu mi-au luat nimic. Puteam să vorbesc cu oricine, nu era problema asta, bănuiesc… Dar nici n-am sunat pe nimeni că… am impresia că nu aveam baterie la telefon, ca şi acuma. Şi dimineaţa, la ora 5:00, 5:00 şi ceva, au venit doi – care ulterior am aflat despre ei că sunt de la criminalistică – m-au întrebat dacă eu sunt Diaconescu. "Da". "Hai la maşină". M-am suit în maşină şi direct la Bucureşti. În spatele nostru era o maşină de procurori, în care erau şi domnul Cor şi domnul Toroiman… Şi am fost la IGP. În maşină nu mi-a zis nimeni nimica…

"După 30 de ore mi-au spus"

Dar tu îi întrebai "unde mergem"?

Îi întrebam, da. "Mergem al Bucureşti, să facem nişte verificări, că de ce stai tu în Bucureşti", că eu la momentul ăla aveam, o dată cu condamnarea din 2002, o interdicţie de a sta în Bucureşti pe perioada 2002-2006. Am încălcat acea hotărâre judecătoarească motivat, cum s-ar spune, că familia se mutase înapoi la Bucureşti şi acolo locuiam. Altă casă n-aveam. În sfârşit, acolo, la IGP, mi s-a luat testul acela ADN, de fapt saliva, atâta…

Ţi-au spus pentru ce e?

Nu, am întrebat "da’ ce e asta" şi mi-au zis că "ce mă, n-ai auzit de ADN?". Acolo erau şi poliţiştii de la Braşov, cei doi care au venit dimineaţă şi m-au luat cu maşina, erau şi procurorii şi… Procurorii nu, n-au fost de faţă atuncea, erau la o percheziţie, nu ştiu la cine exact, la unul dintre martori… Mi-au luat AND-ul şi m-au dus după aceea la percheziţie acasă, la domiciliul mamei mele, unde locuiam. Fără forme legale, cu tot cu interdicţie… Culmea că la Secţiei 6 de Poliţie îmi întocmise un dosar la sfârşitul anului 2003, pentru acea nerespectare. Am depus actele pentru buletin acolo şi, când m-am întors de la lucru de la mare, m-am dus să-l iau. Şi m-au luat cu cătuşele, "cum ţi-ai permis să-ţi depui actele aicea, că tu n-ai voie în Bucuresti, ai încălcat interdicţia, îţi facem dosar". Am stat acolo o oră jumate, le-am explicat situaţia, că nu mai am casă la Braşov, sunt obligat să stau aicea. "Bine, îţi facem dosar, îl trimitem instanţei şi ea va hotărî dacă îţi va anula interdicţia sau nu." Dosarul exista atunci. Apoi au vrut să întocmescă un nou dosar, la Poliţia Braşov, pentru aceeaşi infracţiune. Am aflat că am fost urmărit prin Bucureşti de la data de 8 decembrie 2004, că mi-au fost făcute nişte fotografii pe stradă, alături de sora mea, singur… Şi mi-au făcut un alt dosar. Deşi e imposibil să întocmeşti două dosare pentru aceeaşi infracţiune.…

Bun. De la IGPR ai mers la percheziţie, acasă.

Aşa. La percheziţie acasă au cotrobăit, au răscolit, cum sunt ei obişnuiţi să facă. Nu mai ştiu câţi erau, trei-patru. Şi mascaţi. Erau mulţi, oricum… S-au uitat peste tot. Şi mi-au luat două geci din şifonier. O geacă cojoc, îmblănită, de damă. Şi o geacă de fâş impermeabilă, de culoare maro, tot de damă. O pereche de ghetuţe, de-a lu’ frate’miu, din piele. Şi scrisori, şi poze… D’astea, spuneau ei că sunt importante şi scrisorile, şi pozele pe care le am în casă, şi CD-urile. Am înţeles, n-a fost nici o problemă, le-au luat, aia a fost. M-au dus înapoi la IGP şi de acolo am plecat la Braşov. Am ajuns noaptea, ţin minte ş-acuma, am ajuns la Parchet, pentru a-mi emite ordonanţa aia, de 24 de ore. Deci, trecuseră cam…, am făcut eu atunci socoteala, vreo 30 şi ceva de ore, şi de-abia atunci mi-au spus pentru ce am fost dus pentru ADN, pentru percheziţie, de ce am fost reţinut… Au chemat un avocat din oficiu, care este şi acuma avocatul meu, domnul Văduva, şi mi-a spus că sunt principalul suspect – sau bănuit, …nu ştiu cum s-au exprimat ei atuncea – în cazul dublului asasinat de la Farmacia "Thea" din decembrie 2004. Şi la-la-la, şi la-la-la…

Se dăduse ştirea la ziar? Tu ştiai despre ce-i vorba?

Nu se dăduse. Habar n-aveam. Pe mine nu mă interesa ce se scrie la ziare. Nici n-aveam timp. Şi… atuncea mi-a spus că mi s-a emis o ordonanţă de 24 de ore şi a doua zi voi fi dus la testul Poligraf. Aicea, la Poliţia Braşov. Ok, m-au băgat în arest, a doua zi dimineaţă, la ora 10:00 jumate, am fost dus la poligraf, am făcut o dată testul. Mi-au explicat pentru ce, m-au întrebat dacă am probleme de sănătate. De natură psihică. Dacă iau medicamente. E un doctor acolo, aşa am înţeles, care-ţi citeşte nişte formulare şi, la sfârşit te întreabă "eşti de acord?". Şi, bineînţeles că am fost de acord, neavând nimic de ascuns, de ce să… nu? Ş-am făcut testul ăsta de două ori în aceeaşi zi, la Braşov, unul o dată la 11:00 fără ceva şi, la interval de 40 de minute, altul.

Fusesei în anchetă înainte?

Nu în anchetă. E culmea! Că io n-am avut anchetă. Mie mi-a dat ordonanţă. N-a vorbit nimeni nimic cu mine. Cum e? Ce e? Nu-mi spuseseră nici pentru ce… mă duce de colo până colo. Deci mi-au făcut două testări la Braşov, în aceeaşi zi. Au ieşit bine, după spusele doctorului.

"Când a aflat, mama a înnebunit"

Şi, la Bucureşti?

Şi, la Bucureşti… (oftează). Mi l-a făcut după două luni cred. Am fost anunţat într-o seară de gardianul arestului să fiu pregătit, că mâine dimineaţă plec la Bucureşti. Da’ nu mi-a spus pentru ce. Dimineaţă, la 5:00, au venit doi anchetatori, "hai, că mergem la Bucureşti, la Poligraf". Am mers acolo, mi s-a explicat iară, "eu sunt doctorul numărul unu’ pe ţară în aşa ceva", şi na-na-na, şi na-na-na, şi nu ştiu ce, şi "eşti de acord?". "Da, sunt de acord". Să aflăm după aceea la rezultat că aş fi…, nu ştiu, că n-am minţit, da’ am avut un comportament simulat sau cam aşa ceva. Concluzia finală. În sfârşit, nu ştiu ce rost mai avea şi al treilea test… (intervine avocatul: "Haideţi să vă spun şi eu cum a fost cu testarea. E un nene. Subcomisar. Marian Vasile. La IPJ Braşov.
Ş-ăsta vine şi dă scris «subiectul nu este apt pentru testarea la poligraf». «Da, da’ cauza este urgentă şi trebuie să o rezolvăm repede (râde)». Şi-i pune ca pe oi, să răspundă. La al doilea test a fost Rotaru Bogdan. Iar nişte neregularităţi…") Şi… la ora 6:00 mi-a expirat ordonanţa. M-au scos din arest, am plecat acasă. Am ajuns la Bucureşti cu trenul. Am ajuns la 12:00 noaptea, am stat cu mama de vorbă, i-am explicat. Era numai ea acasă atuncea. Am stat de vorbă până la vreo 3:00 dimineaţa. Era 14 spre 15 decembrie, noaptea.

Cum a reacţionat când a aflat de acuzaţie?

(râde) Cum să reacţioneze? Vă daţi seama că a înnebunit pe loc, nu-i venea să creadă ce aude. Se uita mirată. Că nu se poate aşa ceva, cum să… Nu mai reţin exact ce a zis, dar vă daţi seama că… "nenorociţi! cum aşa…, să zică aşa…"

Dar nu te-a întrebat dacă ai vreo implicare?

Cum să mă întrebe, dacă mama ştia că eu am fost în Bucureşti? Chiar în ziua respectivă, în care au zis că am fost aici, eu am trecut pe-acasă, m-am schimbat… Nu avea cum să întrebe aşa ceva. N-a existat nici un dubiu. Mai ales că ea are un caiet acasă în care-şi notează, pe ore şi pe zile… că "la ora cutare am fost cu ea la biserică".

De ce face asta?

De la tata. Tata, Dumnezeu să-l ierte, şi el tot aşa avea o agendă în care scria tot. Că am fost la "Lebăda", la restaurantul cutare, am fost acolo… Nu era jurnal, era o chestie aşa…, nu ştiu de unde a moştenit-o sau cum… da’ aşa era.

Caietul mamei mai există?

E la dosar. Şi caietul ăsta, şi caietul cu barmaniţa respectivă, din barul "Gily". Patroana este rudă cu un băiat care este asociat la acel bar. Paraschiv, e mai mic decât mine cu un an, a fost cu mine-n şcoală. Şi-n ziua respectivă, exact la orele în care presupun sau au constatat procurorii că s-a întâmplat nenorocirea aicea, la farmacie, era la masă în barul ăla. La masă cu mine era un martor care avea o datorie faţă de ospătăriţa respectivă, Monica Florica. Monica acuma a profitat – era şi de foarte mult timp datoria, de vreo două săptămâni – pentru că era nevoită să tragă de el "dă-mi banii, dă-mi banii". Şi ea l-ar fi chemat pe acest Paraschiv la masă la noi şi-am stat cu el de vorbă, am dat noroc, că doar ne cunoşteam. Şi, când nu ştiu care dintre prietenii mei s-a întâlnit cu el pe stradă şi l-a întrebat "de ce nu te duci, mă, că am înţeles de la Bulibaşa, de la Viorel, de la Cristi, de la Bebe", ăştia cu care am fost atuncea, "de ce nu te duci să dai declaraţii că ai vorbit cu el atuncea, în ziua respectivă, la orele cutare". "Nu", că el e şi jurnalist. E băgat acuma, a ajuns să dea acuma declaraţii… a fost un scandal cu Luis Lazarus, dacă ştiţi, undeva prin zona Rucăr – Baba Novac, la un bar, s-au bătut, a fost o chestie d’asta. Ş-a ajuns să fie şi el martor acuma în dosar. Acolo poate să dea declaraţii, nu mai e jurnalist…

"Aşteptam să mă elibereze!"

Cât ai stat arestat?

10 luni jumate. 10 luni jumate am stat închis.

Şi n-ai înnebunit?

N-am înnebunit. Eu aşa cred, că n-am înnebunit (râde). Singura chestie care mă agasa în permanenţă era faptul că ajungeam tot timpul la fiecare prelungire de mandat – sau imediat la recursul la Curtea de Apel, în cazul în care se prelungea, nu? – şi eram nevoit, nevinovat, să-mi susţin nevinovăţia. Nu prea merge… Nu ştiu cum. Nu prea… Una e când te duci în instanţă, să zicem ai făcut ceva, şi-ţi construieşti o minciună. Şi-o zici p’aia, nu? "Bâ-bâ-bâm, bâ-bâ-bâm, bâ-bâ-bâm", asta e, c-aşa vreau eu să zic aşa. Da’ una e când ăia zic ceva, tu n-ai nici o legătură şi cum să te aperi? Toată lumea pe tine, călare. Nu ştiu, era greu. Era foarte greu. Eu vorbeam, avocaţii vorbeau, ăştia dădeau din cap şi… mă trezeam cu alt mandat! Şi tot aşa…

Când ţi-au dat primul mandat de arestare?

La 15 decembrie, ieşisem din ordonanţă cu o zi înainte. Am ajuns acasă şi a doua zi dimineaţă, la 10:00 – după ce am vorbit cu mama, m-a luat somnul spre dimineaţă – IGP-ul la uşă. Că "te cheamă domnul Manea – aşa îl chema p’ăla cu ADN-ul –, să vorbească cu tine". Acuma, eu stăteam şi faţă în faţă cu Aleea Circului, foarte aproape de ei. Zic "bine, aşteptaţi-mă puţin, să-mi fac şi eu un duş, să beau o cafea şi mergem". "Da, nici o problemă", foarte drăguţi respectivii. (râde) Au stat după mine vreo 40 de minute. Şi când am ieşit pe sală m-am speriat. Vreo cinci inşi, toţi civili, unu’ pe scară, unu’ mai jos, unu’ aşa, unu’ pe la lift, unu’ pe jos, pe la maşină. Am intrat în maşină, am ajuns acolo, în birou, am aşteptat o oră… "hai la Braşov". "De ce?". "Păi, eu n-am nimic cu tine, Alexandrule, da’ aşa mi-au zis, să te duc acolo". Şi m-au dus şi aia a fost. În martie, nu mai reţin exact data, am fost pus în libertate…

Ai avut momente mai grele în astea 10 luni jumate?

Toată perioada asta a fost grea, vă daţi seama. Da’… Eu în fiecare zi – nu din termen în termen, din lună-n lună, când ştiam că trebuie să mă prezint la proces sau după proces imediat, aşteptând ce vor delibera –, în fiecare zi aşteptam ca vizeta să se deschidă şi ca cineva să mă anunţe "haide, mă, că gata, am rezolvat-o, n-ai treabă, ieşi afară". Asta cred că e singura chestie care m-a ţinut… Auzi tot timpul vizeta aia. Că se deschide când vin scrisori, când vine masa, când vine unul să-ţi ceară ceva, când "hai la aer"…

Auzi? Te întreb ceva, dar te rog să nu te superi pe mine. De ce ai hainele mai mici? Haina ţi-e scurtă la mâneci, cămaşa e strâmtă… Par aşa, că nu-s mărimea ta.

Nu ştiu (stingherit), eu cred că…

Ori eşti tu prea mare (n.r. – are peste 1,80 înălţime)?

Probabil. Nu ştiu, eu aşa cred că m-aranjează. D’aia mă şi îmbrac aşa. Aşa mi le iau eu. Serios…

Cât porţi la pantofi?

45. Iar urma aia de pe tejghea e între 42 şi 44.

Au făcut vreun experiment judiciar cu tine, să încalţi un pantof mărimea 44?

Nu (râde). Mi-au măsurat piciorul liber. Şi piciorul liber, deci gol, făcut conturul pe foaie, acoperea urma respectivă, care era pe tejgheaua farmaciei. Piciorul gol!

Cine e de vină pentru astea 10 luni şi jumătate, cât ai fost arestat?

Cine-i de vină? Cine să fie? Începând de la anchetatori până la procurori. Pentru că ei au ştiut de la bun început că eu n-am nici o legătură cu fapta. N-a fost o greşeală.

Ş-atunci de ce crezi că ţi s-a întâmplat asta?

Păi, dacă nu eram eu, era altul. Că toată lumea întreabă "cum îţi explici tu, domnu’ Diaconescu, că din 22 de milioane de oameni, cât are ţara, nu?, te-a ales tocmai pe tine?". Păi, dacă nu eram eu, era altcineva. Am fost eu. Asta e. Am fost eu ăla.

Dar totuşi, ADN-ul găsit în farmacie a dus spre tine…

N-are nici o treabă ADN-ul… Rezultatul ăla e un rezultat de probabilitate şi Ligia Barbari, experta care a făcut expertiza aia, a fost chemată în instanţă şi audiată. Şi ce-a putut să spună femeia aia acolo, dacă aţi fi fost de faţă…, aţi fi înţeles mai bine.

Citiţi şi: