Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Ne-am obisnuit ca, intre lucrurile pe care le luam asa cum sunt, fara a le mai cerceta obarsia, sa punem si credinta in Dumnezeu. Ne pare absolut firesc sa ne rugam in fata icoanelor ori sa ne cantarim limitele necredintei intr-un fel pe care il presupunem a fi acelasi, dintotdeauna. Si totusi, nu e adevarat.
La inceput, stilul de viata al crestinilor se deosebea mult de cel de-acum. Istoria religiilor ne spune ca teama de paganism a primilor credinciosi era atat de mare incat, vreo cateva secole dupa Hristos, s-au tinut la distanta de treburile publice, comportandu-se mai mult ca o rasa sacerdotala. Se fereau sa se bucure zgomotos si nu participau la serbari. Erau intoleranti si nu puteau fi acuzati de persecutii.
Refuzau sa se inroleze in armata romana, ca sa nu fie obligati sa ucida. Pana in epoca lui Marcus Aurelius (121-180 d.Hr.), nici un crestin nu a devenit soldat. Si nici un soldat, dupa ce a devenit crestin, n-a ramas in armata. Crestinii refuzau sa salute statuia imparatului, echivalentul steagului national de azi, si sa depuna juramant de supunere.
Pe de alta parte, practica botezului era necunoscuta, iar crucea devine principalul simbol abia in secolul al IV-lea. Nu doar obiectele, dar si picturile erau respinse de primii crestini, din teama de idolatrie, dar si pentru a respecta cu sfintenie Noul Testament, unde nu se vorbea nici de statui si nici de icoane. Pacatosii notorii nu erau primiti la credinciosi in casa, nu se dialoga cu ei si nu li se facea slujba funerara, in caz de deces.
Fiindca refuzau sa participe la sarbatorile pagane, primilor crestini li se spunea... "atei" si erau acuzati de ura impotriva semenilor.
In zorii crestinismului nu gasim, intr-adevar, ca azi, sarbatorile religioase trecute cu rosu in calendare. Stramosii nostri aveau o singura sarbatoare, cea a Invierii lui Hristos. Abia in secolul al IV-lea, crestinismul capata teren si se stabileste un sinoptic al celebrarilor; atunci apare, printre altele, Craciunul, marcat in preajma solstitiului de iarna, la 25 decembrie. Data de 25 nu exista in Evanghelii, dar ea simbolizeaza, in precrestinism, nasterera soarelui (in latina: "natale"). La Roma, unde invatatii vremii ridiculizau, la inceput, serbarea zilelor de nastere ale zeilor, acest obicei popular va fi adoptat, treptat, pe langa alte beneficii ale religiei crestine. Intr-un imperiu obosit si sfasiat de lupte politice interne, doctrina iertarii si promisiunea unei vieti de dupa viata, nu puteau sa nu reprezinte un element salvator si de stabilitate...
Citește pe Antena3.ro
