Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
DESTIN ● Meditatie prezidentiala la poalele vilei din Stefan Mihaileanu
In vara in care un orb ataca Everestul (in urma cu vreo zece ani),
Madalin Voicu propunea modificarea juramantului de investitura in
Parlament astfel: "Jur pe constiinta si onoare, asa sa-mi ajute
Dumnezeu, sa moara mama...". Asa a patruns mama de politician in
constiinta publica din Romania, ca un fel de garantie a cugetului
curat. Fapt intarit definitiv, tot pe atunci, si de cel care avea sa
devina (declarat) arhanghelul anticoruptiei, Traian Basescu: "Nici pe
mama n-o scutesc de taxa Basescu".
DESTIN ● Meditatie prezidentiala la poalele vilei din Stefan Mihaileanu
In vara in care un orb ataca Everestul (in urma cu vreo zece ani), Madalin Voicu propunea modificarea juramantului de investitura in Parlament astfel: "Jur pe constiinta si onoare, asa sa-mi ajute Dumnezeu, sa moara mama...". Asa a patruns mama de politician in constiinta publica din Romania, ca un fel de garantie a cugetului curat. Fapt intarit definitiv, tot pe atunci, si de cel care avea sa devina (declarat) arhanghelul anticoruptiei, Traian Basescu: "Nici pe mama n-o scutesc de taxa Basescu".
Ianuarie 2008. Iarna cenusie, cu mocirla si puzderie de scandaluri oarecum politice. In Romania niciodata nimic nu e foarte clar. Nici in politica, nici in ninsori. Sau daca e, nu tine mult. Nici zapada asta jegoasa, ramasa de la Sfantul Vasile in jurul cupidonilor din Piata Sf. Stefan, ce strajuiesc gratios vila lui Basescu, din Stefan Mihaileanu.
Stefan Mihaileanu, strada cu lumina putina si case vechi, cateva cu bulina rosie, ce traverseaza aiuritor (cand crezi ca s-a terminat, continua dupa un colt) un cartier plin de istorie si de istorii: Pache Protopopescu, Popa Soare (Strada lui Mircea Vulcanescu), Mantuleasa (Mircea Eliade: La tiganci), Popa Nan (clasicizata in folk gratie lui Ciocu), Traian, Hala Traian, Piata Sf. Stefan.
ARISTROCRATI. Strada Stefan Mihaileanu il consacra definitiv drept bucurestean cu pedigri pe fostul constantean de la Cotroceni, odinioara comandant de petrolier. Desi prins pana peste cap cu Tariceanu, Base face loc in agenda si vilei din Mihaileanu, macar la doua luni. Vine, lasa banii de intretinere unui vecin, bea o cafea in cafeneaua de vizavi si priveste multumit spre etajul vilei cumparat cu nouaspe mii de euro, stralucita victorie a destinului de presedinte anticorupt. Iata, nu-i chiar mereu omul sub vremi, mai castiga si omul, atat cat sa dea viata bancului cu Ceausescu: "Sa facem totul pentru om". Adica trebuie vazut cine-i omul. Cat de departe-s vremurile cu tineretea vip-urilor de azi in blocuri proletare! Nea Nicu Vacaroiu, fost presedinte al comitetului de locatari, etaj 7, bloc in Militari, iubitor de table. Emil Constantinescu, etaj 7, Pajura. Traian Basescu, bloc de vaporeni, Constanta... Scena lesne de imaginat, la cafeneaua din Mihaileanu. Presedintele soarbe din cafea, da roata cu ochii prin scuarul din preajma Bisericii Sf. Stefan, se intoarce spre vila, o priveste cand pe furis, cand abrupt, cum se alinta pisicile care se pricopsesc cu un soarece. Vila, tot acolo. Capitanul de vas obisnuit cu orizontul larg se pliaza pe spatiul citadin, pe strada cu personalitate, ce da greutate luptei politice. Altfel da "Str. Mihaileanu contra Str. Zambaccian" decat "blocul cutare, aleea X, scara Y, contra vila...", care suna ca dracu’ si fara viitor.
SMECHERIE. Presedintele reface itinerariul propriei vieti, de la Bacau, Valu Traian si Anvers la Hala Traian, in Bucuresti, pe strada deschisa de doi cupidoni si un mic Hercule de cartier. In cafenea, primul barbat al tarii socializeaza, se imprieteneste cu mediul, simte local scurgerea timpului. Timp ce te obisnuieste cu gandul ca smecheria din Mihaileanu poate fi si legala. Ceva in genul domnisoarelor cu moralitatea dubioasa, care, cu trecerea anilor, devin virtuoase. Fiindca memoria bizonului pastreaza esentialul, nu peste multa vreme, la nedumerirea de azi: "Care vila din Mihaileanu?" – raspunsul va veni firesc: "A, aia, a lui Base". Scandalul se stinge si etajul prezidential va intra in patrimoniul zonei, ca placutele pe care scrie "Consiliul Popular Sector 3, primar Ontanu". In curand, Basescu va parea acolo de cand lumea, alaturi de Eliade, Mircea Vulcanescu. Istoria la zi a cartierului se scrie in ritmul in care mor principiile dedicate altora, despre care Murphy observa: "E mai usor sa lupti pentru principiile tale decat sa te ridici la inaltimea lor".
NUP
Desi contractul de vanzare-cumparare dovedea ca vanzarea s-a facut pe baza Legii 112 (conform declara-tiei de avere a presedintelui), Parchetul General a sustinut ca vanzarea s-a facut in baza Legii 10. In urma denuntului penal formulat de senatorii Ion Solcanu, Otilia Neagoe, Serban Nicolae, Antonie Iorgovan si Doru Ioan Taracila impotriva modului in care fostul primar general Traian Ba-sescu a dobandit casa din Mihaileanu, solutia Parchetului a fost NUP
din istoria juridicaa "cazului Mihalieanu"
Asadar trag masina in fata casei lui Base, la coltul stradutei, circulatie ar fi destula daca nu ar bloca-o autogunoiera, doua mormane de zapada ocupa patru locuri de parcare, dar a inceput sa se topeasca sub injuraturile soferilor. Nici o masina neagra, nici o camera video, nici un politist. Parchez alandala, cam pe mijlocul strazii, dar cat sa nu incurc si mai mult circulatia. Fumez aiurea, nu prea stiu ce caut, arunc chistoacele pe geam, e destula mizerie in Mihaileanu, exact ca pe strada mea. Pietonii trec fara sa arunce o privire vilei gri, ca si cum habar n-ar avea ca aia e, partial, proprietatea presedintelui. Sa iau pe unul la intrebari, zic, barem sa nu fi venit degeaba. "Saru’mana, domnu’, stiti cumva care e casa presedintelui?" Poate ca eram nebarbierit destul dupa gustul omului, ma ocoleste nitel si trece. Exact ca in metropole. Hait, ca am pierdut contactul cu lumea, am ajuns vreo capitala a lumii a-ntaia si nu m-am prins. Verific cu pieton doi. Pietonu’ era absolut roman, constient de origine, sictirit de asta, pus pe harta, deci vorbeste. "Casa lui Base e la Cotroceni." Nu, e pe aici. Se uita in jur: ori dupa casa, ori dupa ospiciu. "Ce casa?!", trece si asta, il aud injurand, usor acoperit de claxoanele din spatele gunoierei. Pe mine sau pe Base? Nu stiu. Doamna. "Saru’ mana, sunt de la JN si verificam daca stiti care e casa lui Basescu. Nu stiu, nu stau aici, lucrez pe Calarasi, acilea in spate." Daca trei iti spun acelasi lucru inseamna ca e bine sa te duci. Inainte de a ma duce, mai observ urmatoarele: casa de vizavi e mult mai aratoasa decat vila in care are presedintele apartament, laolalta cu alte zece familii. Poate si pentru ca e carciuma.
Cum se zice, casa nu e carciuma sa stai toata ziua in ea. Trebuie stabilite niste prioritati. In curte e o Octavia mai tare decat fosta Fabie a lui Base. Ca la mine la bloc, de altfel, o scara de oameni instariti. Usa lui Base e totusi mai urata ca a mea, are un grilaj pe care l-as numi "nasparliu", cred ca e facut pe sest la o fabrica in faliment. Asa arata. Si e singurul paznic. Munca de jurnalist prezinta multe aspecte, asa ca ma uit pe jos dupa rahati de caine, poate iese o gluma pentru o parte a publicului cititor. Urme vagi, inmuiate de zapada, arata ca macar pe aici maidanezii nu prea dau tarcoale. Cainele simte omul bun. Blocul meu, terminat in ’86, arata mai bine, concluzionez. Are viata, cam 30-40 de suflete de pisici. Prezinta un interes mai mare pentru populatie daca ma iau dupa ofertele de cumparare din cutia postala si de pe geamul de la intrare, are o parcare unde poti sa parchezi, are masini mult mai smechere, nu e gri, n-am grilaj la usa, am la geam. Intra cine vrea, iese cine poate. Ma simt mai bine. Si taman cand ma simteam mai bine apare PR-ul lui Base din Mihaileanu. E un locatar, care a lucrat pe vremuri pe la vreun consulat, un om normal. "La mine vin toti. Pai? Pai io stau mai mult pe acasa, asa ca, daca apare un ziarist, peste mine da. Aha." Incepe povestea tocita pe care o repeta de prin 2002. "Vine pe aici cam pe la doua luni. Mie imi lasa banii de facturi. E un om normal. Nu e cu figuri. Nu e ca aia cu figuri. E bun. E ca ceilalti. E. Da’ cum plateste la doua luni daca facturile sunt lunare?", sunt eu prost. "Pai, e, se gaseste cineva sa treaca..." Raman siderat, se intampla asa ceva pe banii publici?!! Adica nenea presedintele trimite un aghiotant, cu masina de serviciu, sa ii plateasca darile la stat?! Alo! Domnu’ Cristoiu! Domnii Gadea si Stan! "Si vine cu masina aia a lui mica. Cu doamna. N-am vazut escorta sau ceva. Poate o parca in alta parte, da’ eu n-am vazut." Povestea o spune de mi s-a facut somn. Poate asta urmareste, a lucrat in consulat. In casa lui si a lui Base a fost inainte consulat. O fi securist si nu vrea sa dea informatii. Spune multe, dar nimic, de ti se face a te duce. La un moment dat nu il mai asculti. Cred ca a fost securist, asa de somn mi s-a facut. Are si el o curiozitate totusi. Ce naiba caut eu aici, ca de prin 2005 nu s-a mai aratat nimeni? Nu pot sa ii spun acelasi lucru, nu e profi. Sanchi. Naspa. Plec. Nu ma urmareste nimeni. Concluzie: Base are casa in Mihaileanu 2.
In vara in care un orb ataca Everestul (in urma cu vreo zece ani), Madalin Voicu propunea modificarea juramantului de investitura in Parlament astfel: "Jur pe constiinta si onoare, asa sa-mi ajute Dumnezeu, sa moara mama...". Asa a patruns mama de politician in constiinta publica din Romania, ca un fel de garantie a cugetului curat. Fapt intarit definitiv, tot pe atunci, si de cel care avea sa devina (declarat) arhanghelul anticoruptiei, Traian Basescu: "Nici pe mama n-o scutesc de taxa Basescu".
Ianuarie 2008. Iarna cenusie, cu mocirla si puzderie de scandaluri oarecum politice. In Romania niciodata nimic nu e foarte clar. Nici in politica, nici in ninsori. Sau daca e, nu tine mult. Nici zapada asta jegoasa, ramasa de la Sfantul Vasile in jurul cupidonilor din Piata Sf. Stefan, ce strajuiesc gratios vila lui Basescu, din Stefan Mihaileanu.
Stefan Mihaileanu, strada cu lumina putina si case vechi, cateva cu bulina rosie, ce traverseaza aiuritor (cand crezi ca s-a terminat, continua dupa un colt) un cartier plin de istorie si de istorii: Pache Protopopescu, Popa Soare (Strada lui Mircea Vulcanescu), Mantuleasa (Mircea Eliade: La tiganci), Popa Nan (clasicizata in folk gratie lui Ciocu), Traian, Hala Traian, Piata Sf. Stefan.
ARISTROCRATI. Strada Stefan Mihaileanu il consacra definitiv drept bucurestean cu pedigri pe fostul constantean de la Cotroceni, odinioara comandant de petrolier. Desi prins pana peste cap cu Tariceanu, Base face loc in agenda si vilei din Mihaileanu, macar la doua luni. Vine, lasa banii de intretinere unui vecin, bea o cafea in cafeneaua de vizavi si priveste multumit spre etajul vilei cumparat cu nouaspe mii de euro, stralucita victorie a destinului de presedinte anticorupt. Iata, nu-i chiar mereu omul sub vremi, mai castiga si omul, atat cat sa dea viata bancului cu Ceausescu: "Sa facem totul pentru om". Adica trebuie vazut cine-i omul. Cat de departe-s vremurile cu tineretea vip-urilor de azi in blocuri proletare! Nea Nicu Vacaroiu, fost presedinte al comitetului de locatari, etaj 7, bloc in Militari, iubitor de table. Emil Constantinescu, etaj 7, Pajura. Traian Basescu, bloc de vaporeni, Constanta... Scena lesne de imaginat, la cafeneaua din Mihaileanu. Presedintele soarbe din cafea, da roata cu ochii prin scuarul din preajma Bisericii Sf. Stefan, se intoarce spre vila, o priveste cand pe furis, cand abrupt, cum se alinta pisicile care se pricopsesc cu un soarece. Vila, tot acolo. Capitanul de vas obisnuit cu orizontul larg se pliaza pe spatiul citadin, pe strada cu personalitate, ce da greutate luptei politice. Altfel da "Str. Mihaileanu contra Str. Zambaccian" decat "blocul cutare, aleea X, scara Y, contra vila...", care suna ca dracu’ si fara viitor.
SMECHERIE. Presedintele reface itinerariul propriei vieti, de la Bacau, Valu Traian si Anvers la Hala Traian, in Bucuresti, pe strada deschisa de doi cupidoni si un mic Hercule de cartier. In cafenea, primul barbat al tarii socializeaza, se imprieteneste cu mediul, simte local scurgerea timpului. Timp ce te obisnuieste cu gandul ca smecheria din Mihaileanu poate fi si legala. Ceva in genul domnisoarelor cu moralitatea dubioasa, care, cu trecerea anilor, devin virtuoase. Fiindca memoria bizonului pastreaza esentialul, nu peste multa vreme, la nedumerirea de azi: "Care vila din Mihaileanu?" – raspunsul va veni firesc: "A, aia, a lui Base". Scandalul se stinge si etajul prezidential va intra in patrimoniul zonei, ca placutele pe care scrie "Consiliul Popular Sector 3, primar Ontanu". In curand, Basescu va parea acolo de cand lumea, alaturi de Eliade, Mircea Vulcanescu. Istoria la zi a cartierului se scrie in ritmul in care mor principiile dedicate altora, despre care Murphy observa: "E mai usor sa lupti pentru principiile tale decat sa te ridici la inaltimea lor".
NUP
Desi contractul de vanzare-cumparare dovedea ca vanzarea s-a facut pe baza Legii 112 (conform declara-tiei de avere a presedintelui), Parchetul General a sustinut ca vanzarea s-a facut in baza Legii 10. In urma denuntului penal formulat de senatorii Ion Solcanu, Otilia Neagoe, Serban Nicolae, Antonie Iorgovan si Doru Ioan Taracila impotriva modului in care fostul primar general Traian Ba-sescu a dobandit casa din Mihaileanu, solutia Parchetului a fost NUP
din istoria juridicaa "cazului Mihalieanu"
Casa presedintelui e ca a mea
- de Vladimir Ioan
Asadar trag masina in fata casei lui Base, la coltul stradutei, circulatie ar fi destula daca nu ar bloca-o autogunoiera, doua mormane de zapada ocupa patru locuri de parcare, dar a inceput sa se topeasca sub injuraturile soferilor. Nici o masina neagra, nici o camera video, nici un politist. Parchez alandala, cam pe mijlocul strazii, dar cat sa nu incurc si mai mult circulatia. Fumez aiurea, nu prea stiu ce caut, arunc chistoacele pe geam, e destula mizerie in Mihaileanu, exact ca pe strada mea. Pietonii trec fara sa arunce o privire vilei gri, ca si cum habar n-ar avea ca aia e, partial, proprietatea presedintelui. Sa iau pe unul la intrebari, zic, barem sa nu fi venit degeaba. "Saru’mana, domnu’, stiti cumva care e casa presedintelui?" Poate ca eram nebarbierit destul dupa gustul omului, ma ocoleste nitel si trece. Exact ca in metropole. Hait, ca am pierdut contactul cu lumea, am ajuns vreo capitala a lumii a-ntaia si nu m-am prins. Verific cu pieton doi. Pietonu’ era absolut roman, constient de origine, sictirit de asta, pus pe harta, deci vorbeste. "Casa lui Base e la Cotroceni." Nu, e pe aici. Se uita in jur: ori dupa casa, ori dupa ospiciu. "Ce casa?!", trece si asta, il aud injurand, usor acoperit de claxoanele din spatele gunoierei. Pe mine sau pe Base? Nu stiu. Doamna. "Saru’ mana, sunt de la JN si verificam daca stiti care e casa lui Basescu. Nu stiu, nu stau aici, lucrez pe Calarasi, acilea in spate." Daca trei iti spun acelasi lucru inseamna ca e bine sa te duci. Inainte de a ma duce, mai observ urmatoarele: casa de vizavi e mult mai aratoasa decat vila in care are presedintele apartament, laolalta cu alte zece familii. Poate si pentru ca e carciuma.
Cum se zice, casa nu e carciuma sa stai toata ziua in ea. Trebuie stabilite niste prioritati. In curte e o Octavia mai tare decat fosta Fabie a lui Base. Ca la mine la bloc, de altfel, o scara de oameni instariti. Usa lui Base e totusi mai urata ca a mea, are un grilaj pe care l-as numi "nasparliu", cred ca e facut pe sest la o fabrica in faliment. Asa arata. Si e singurul paznic. Munca de jurnalist prezinta multe aspecte, asa ca ma uit pe jos dupa rahati de caine, poate iese o gluma pentru o parte a publicului cititor. Urme vagi, inmuiate de zapada, arata ca macar pe aici maidanezii nu prea dau tarcoale. Cainele simte omul bun. Blocul meu, terminat in ’86, arata mai bine, concluzionez. Are viata, cam 30-40 de suflete de pisici. Prezinta un interes mai mare pentru populatie daca ma iau dupa ofertele de cumparare din cutia postala si de pe geamul de la intrare, are o parcare unde poti sa parchezi, are masini mult mai smechere, nu e gri, n-am grilaj la usa, am la geam. Intra cine vrea, iese cine poate. Ma simt mai bine. Si taman cand ma simteam mai bine apare PR-ul lui Base din Mihaileanu. E un locatar, care a lucrat pe vremuri pe la vreun consulat, un om normal. "La mine vin toti. Pai? Pai io stau mai mult pe acasa, asa ca, daca apare un ziarist, peste mine da. Aha." Incepe povestea tocita pe care o repeta de prin 2002. "Vine pe aici cam pe la doua luni. Mie imi lasa banii de facturi. E un om normal. Nu e cu figuri. Nu e ca aia cu figuri. E bun. E ca ceilalti. E. Da’ cum plateste la doua luni daca facturile sunt lunare?", sunt eu prost. "Pai, e, se gaseste cineva sa treaca..." Raman siderat, se intampla asa ceva pe banii publici?!! Adica nenea presedintele trimite un aghiotant, cu masina de serviciu, sa ii plateasca darile la stat?! Alo! Domnu’ Cristoiu! Domnii Gadea si Stan! "Si vine cu masina aia a lui mica. Cu doamna. N-am vazut escorta sau ceva. Poate o parca in alta parte, da’ eu n-am vazut." Povestea o spune de mi s-a facut somn. Poate asta urmareste, a lucrat in consulat. In casa lui si a lui Base a fost inainte consulat. O fi securist si nu vrea sa dea informatii. Spune multe, dar nimic, de ti se face a te duce. La un moment dat nu il mai asculti. Cred ca a fost securist, asa de somn mi s-a facut. Are si el o curiozitate totusi. Ce naiba caut eu aici, ca de prin 2005 nu s-a mai aratat nimeni? Nu pot sa ii spun acelasi lucru, nu e profi. Sanchi. Naspa. Plec. Nu ma urmareste nimeni. Concluzie: Base are casa in Mihaileanu 2.
