Descantec de cui

Locuitorii satelor cred orbeste in puterea descantecului si sunt cazuri cand bolnavii apeleaza la cate o baba descantatoare.

Intr-o zi, m-am oprit sa stau de vorba cu mama Tusa, pe care o stiam din copilarie, despre meseria pe care o practica. Ea n-a parut mirata ca am abordat-o si mi-a spus ca sufletul se ingrijeste cu descantece, care nu sunt altceva decat vorbele frumoase din care se naste intelepciunea. Stie la ce-s bune busuiocul, macul, canepa, sanzienele. Si ea mergea sa le adune, numai ca acum are 87 de ani si picioarele n-o mai duc. La intrebarea mea despre ce descanta de obicei, imi raspunde ca de dragoste, de ajutor, de cui…"Ce cui?", zic. "Ia, copiii mici plang mult cand sunt deochiati. De aia vin la mine si eu le zic de cui".

SFREDELUL. De undeva, apare o mama cu un prunc in brate care urla de mama focului. Mama Tusa o apuca de brat, ia un sfredel cu care incepe sa scobeasca intr-o bucata mare de lemn, plina de gauri, scotand printre dinti niste sunete ciudate si niste vorbe intr-o limba despre care aveam sa aflu ca este bulgara. Talasul scos cu sfredelul era pus intr-o lingurita cu apa, iar la final era dat copilului sa-l bea. Intr-o clipita am vazut-o cum taie dintr-o nuielusa de dud trei bucatele si le indeasa cu un ciocanel in acel locas in care sfredelise atat. Copilul se linisti rapid si mama ii oferi descantatoarei o bocceluta pe care aceasta o ascunse rapid la spate.

RUGACIUNE. Mama Tusa descanta de toate si aduna tot soiul de plante pe care le da celor care o solicita. Nu a avut nici o reclamatie. Descantecele ei nu se fac pana cand bolnavul nu-si deschide sufletul, ca sa fie tocmai bun pentru curatenie si sanatate. Omul trebuie sa se fereasca de primejdii si sa deosebeasca binele de rau. "Vrajile nu sunt bune, eu stiu sa zic de ajutor, de noroc, de animale, de boala, caci toate cu ierburi se fac, si mai ales cu rugaciune, pentru ca Dumnezeu vindeca, eu doar ma rog."