Din Dobrogea - Haremuri si salvari la margine de Babadag

Orientul cu salvari colorati, salbe si papuci turcesti respira la marginea Babadagului, in cartierul rromilor horahane. Sunt musulmani. Femeile au ramas fidele portului turcesc, iar barbatii nu se dau in laturi sa-si ia mai multe neveste. Traiesc intr-un cartier de la marginea Babadagului. Nimeni nu stie prea bine cum au ajuns in Dobrogea, tocmai din indepartata Indie. Sunt musulmani. Femeile mai poarta inca salvari, iar barbatii nu se dau in laturi sa-si ia mai multe neveste.

INGRAMADEALA. Familia: parinti, copii, nepoti, stranepoti, sta intr-o singura camera. Dorm pe un pat de scanduri care ocupa cea mai mare parte din incapere

La marginea Babadagului respira Orientul, in salvari colorati, salbe si papuci turcesti. Femeile horahane trec grabite, una mai incarcata decat alta. Povara nu le-a stricat ritmul pasilor usori, potriviti dupa dansul cadanelor din haremurile de altadata. Se tin in spatele barbatilor, care merg tantosi, cu pieptul umflat si mainile goale, fara sa arunce o privire la povara cu care se lupta femeia. Cei descurcareti si-au ridicat vile inalte. Femeile care se zaresc in curte au salbe de pret si cercei de aur care atarna greu. Modelele bluzelor sunt alese, materialul salvarilor e din cel bun, iar baticurile au broderie scumpa. Copiii lor se duc la scoala.

SARACIE. In spatele vilelor insa, se intind ulite pline de noroi, strajuite de bordeie din lut, care stau sa cada. N-au nici un fel de gard. In patru bordeie darapanate, urcate pe un delusor, cinci familii - cei mai necajiti. Sunt din neamul lui Pamak - unul care a tinut patru neveste cu care a facut vreo 25 de copii. A murit, iar nevestele au ramas cu bordeiele pline de copilandri si nici un ajutor.

MULTI. Droaia de micuti ne-a inconjurat in cateva clipe. Nu cer nimic, nu indraznesc nici sa ne atinga. Sunt doar curiosi. Cand vad aparatul de fotografiat, se inghesuie "la poze". Staruie cu ochii rugatori si cu glasuri de vrabii, pe langa fotoreporter, ca sa se vada in ecranul aparatului digital. Unul dintre ei e mut, scoate doar niste sunete dezarticulate. E cel mai fericit ca ne vede. Ii intreb pe ceilalti cum il cheama. Nimeni nu stie. "E mutu’, cum sa-l cheme?! E mut, e mut!", rad copiii. Dar lui nu-i pasa. Zambeste din tot negrul ochilor vioi. Incerc sa-i numar, dar nu reusesc. Curg de peste tot. Fetiscane frumoase, cu o mana in sold, arunca zambete cu dinti de frisca spre aparatul de fotografiat. Altele, abia de-o schioapa, rasufla greu sub o burta din care se anunta o noua viata. Vor fi mame, iar unele n-au nici 14 ani.

PORT. Basma si salvari din matase

PRANZUL. Bordeiele sunt ocupate de cate un pat mare, din scanduri, pe care doarme toata familia, si o vatra. Atema Regep, una dintre fete, a aparut cu doua cepe in mainile pline de faina. Tocmai facea o tocanita de ceapa. Cred ca ar trebui un hectar intreg de ceapa ca sa sature toate burtile din jurul meu. Nu au alt venit decat alocatiile copiilor. Au facut cerere pentru ajutor social, dar spun ca au fost refuzati, pentru ca au cal. "Dar ce poti sa faci cu un cal?", se vaita Antusia Asan ajunsa la 72 de ani, cea mai batrana dintre ei, cu ochii la animalul slab. "Noi suntem turci... Am venit de peste tot, ne-am adunat la Babadag. Am crezut ca o sa ne fie mai bine, dar...", ofteaza batrana.

FARA SCOALA. "Cine se duce la scoala?" Copiii se dau inapoi, incurcati. "Daca nu avem bani!", plang mamele. "Din ce sa-i trimitem, din alocatie?!"... O fetita se apropie. "Eu ma duc la scoala. Sunt in clasa a II-a." E mai bine imbracata decat ceilalti, iar incaltarile care se vad din salvari sunt sanatoase. "Ma cheama Dusca. Saban Pembisa Dusca", recita fata numele din catalog. Nu e "de-a lui Pamak", sta alaturi, intr-o casa de piatra. Bunicul ei a fost bulibasa. Fetita e una dintre cei 40 de nepoti. Mama ei a plecat. Batranul Saban Ibram, asa bolnav cum e (a trecut de 90 de ani), o imbraca, o hraneste si are grija s-o trimita la scoala. Mama a luat-o la un moment dat, iar copila a pierdut un an de scoala. Noroc ca a adus-o inapoi, la bunic. "Imi place la scoala", zambeste Dusca si ochii ei mari lumineaza parca toate bordeiele. O tine de mana pe Fanta, o copila cu par blond, ce atarna pe spate intr-o coada impletita. Tot 10 ani are si Fanta, dar ea nu se duce la scoala. "Am fost la scoala, la pocaiti, dar acum nu mai primesc decat copii mici, de gradinita", sopteste timid Ghilbie Fanta Bejep. "Nepoata lui Amide", mai lamureste copila. "Si noi suntem tot saraci, nu vrei sa vii si la noi?", priveste rugator Fanta. Droaia de copii nu se tine dupa noi, asa cum ma asteptam. Au ramas in fata bordeielor. "Uite-l pe mut, uite-l cum face cu mana!", zbiara copiii. Se pare ca asa ceva nu se mai intamplase. Micutul mut, cu o fata plina de incantare, ne face semn de "la revedere" pana ne pierde din ochi.

TURCOAICELE MELE. Am ramas doar cu Fanta si cu Dusca. Se bat peste gura cand vad cat de sus a ajuns noroiul pe blugii mei si ma privesc cu o umbra de vinovatie. Speriata ca o sa ma afund de tot in noroaiele si apa de pe deal, Fanta m-a apucat cu putere de incheietura mainii. E inalta, dar atat de slabuta! Nu indrazneste sa-mi cuprinda degetele, asa ca imi tine mana inaltata, ca la dans. "Vii la noi, da? Si noi suntem saraci!", se roaga iar Fanta. Cand am ajuns la drum, se uita speriata si intrebatoare la mana care o sustine in continuare pe a mea. Nu stie daca sa indrazneasca sa ma tina mai departe, acum, ca m-a scapat de noroi.

GRIJA. Fanta si-a uitat baticul

INCEPUTURILE. Rejep Rejep e unul dintre cei care-si mai aminteste de vremurile cand era nomad. "Noi suntem horahane. Suntem turci si musulmani. Nomazi. Am venit aici cu carutele cu coviltir", lamureste barbatul. "Prin 1950, aveam 40 de bivolite si o duceam bine. Umblam prin toata Dobrogea. Apoi am venit aici, la Babadag. Am cumparat un loc, am construit o casa. Am inceput sa lucrez la CAP. Ce mi-o fi trebuit, ca pensie nu mi-au dat nici acum", se dojeneste singur Rejep Rejep, mangaindu-si mustatile aprige. Bivolitele s-au dus, una cate una, ca trebuia dat lapte la CAP, trebuia dat cate o vita. Pana la ultima bivolita.

De 10 minute, de cand ma tine de mana, fata Fantei e toata o lumina. Se uita vrajita la pixul meu si la fiecare litera pe care o trec in carnet. "Pe tine cum te cheama?", indrazneste Dusca. "N-ai nume ca la noi, noi suntem turcoaice!", clatina fetitele din cap, dupa ce le raspund. "Va e frig?" "Nuuuuu!", se reped amandoua. Au salvari subtiri, bluzite de vara si cate o hainuta pe deasupra. "Sa vii la noi, hai la noi! Suntem saraci!", suspina Fanta.

CURATENIE. Camera in care locuieste Amide Rejep, cu cei noua copii - Fanta e cea mai mica - , sta intr-o rana. Alaturi a mai fost o odaie, dar din ea au ramas doar chirpici imprastiati. A cazut.

I-a murit barbatul in urma cu 10 ani. De atunci e singura. "Nici pomenile n-am putut sa i le fac pe toate", se plange femeia. In camera e curat si cald. Miroase a mancare. Nici un lucru nu e aruncat la nimereala. Covata in care abia a framantat painea luceste de curatenie, ca si prosopul de langa ea.

Nu primesc nici ei ajutor social. "Daca ati venit, acum o sa ne faceti casa?", intreaba un baietas mai infipt. "Taci, taci, domnii sunt de departe, de la Bucuresti. Ce casa?!", il repede mama rusinata.

FRUMUSICA. Saracia lucie a bordeiului nu i-a ofilit zambetul micutei horahane	SOLUTIE. Pentru ca nu are bani sa cumpere, Amide framanta si coace painea in casa

CINCI NEVESTE "Aceasta-i Antusa Bahar (42 de ani), cu care m-am casatorit pe cand avea 13 ani, cu care am 10 copii. Cealalta este Arnautu Rubie, casatorita cu mine pe cand avea tot 13 ani, iar acum, la 26 de ani ai ei, am cu ea patru copii. Iata si pe Malis Asa, care, desi are 40 de ani, Allah nu ne-a dat nici un copil. Mai am doua: Amide Arnautu, de 45 de ani, cu care am cinci copii, si inca o Antusa Bahar, de 27 de ani, cu care am trei copii" Mustafa Memet sotul cu cinci neveste (din monografia orasului Babadag - 1996) BARBATII "Barbatii au renuntat cu desavarsire la vesmintele pe care le purtau odinioara turcii (fesuri, ceacsiri - pantaloni largi, sileaf - brau lat, iminei - pantofi cu varful ascutit) si poarta aceeasi imbracaminte ca si ceilalti locuitori ai orasului." Iusef Rusen presedintele comunitatii turco-tatare din Babadag FEMEILE "Femeile horahane au renuntat doar la ferigea - valul cu care femeile musulmane isi acopera fata. Pe cap poarta o basma, de obicei de culoare rosie, o bluza si salvari de matase, uneori in culori deosebit de frumoase. Vara, multe umbla desculte" Iusef Rusen presedintele comunitatii turco-tatare din Babadag

"Un colt de viata primitiva"

Reporterii "Ilustratiunii romane" au descoperit, in toamna anului 1932, o comunitate de horahane - "un colt de viata primitiva pura, nealterata de nici un strop de civilizatie". "Locuitorii sai - adeseori de o rara frumusete - nu sunt decat tigani turci, "cenghene", cum se numesc ei insisi." Ziaristii descriu partile care ii prezinta drept rromi: fumeaza cu pipa, se incalzesc cu balegar, cersesc, ghicesc. "Ca turci, respecta cu sfintenie Coranul, nu beau, nu fura, sunt gelosi, danseaza din buric si sed turceste." Reporterii si-au dorit sa vada o femeie "cenghene" dansand. "Nu se poate, nu-i voie, daca este si domni", au primit raspunsul de la Fehamet, una dintre femeile casatorite. Pana la urma insa, le-a dansat vaduva Sefa, pentru ca "pe ea n-o bate barbatul daca o vad altii cum danseaza". "E grasa si frumoasa, dupa canoanele frumusetii orientale, si e impodobita cu cercei, margele si bratari, ca un cal din cadrilater. Poarta turban galben", se minunau reporterii de Sefa.

ADUNATI DE UN PRIMAR RROM

Pana la jumatatea secolului trecut, horahane erau nomazi, imprastiati in toata Dobrogea. "Calatoreau dintr-un sat in altul in carutele in care se aflau claie peste gramada, femeile, copiii si putinul avut al acestora", mentioneaza monografia orasului Babadag. O lege din 1957 i-a obligat insa sa se stabileasca intr-un loc. Le-au fost asigurate spatii unde sa-si construiasca locuinte. Cea mai mare parte din rromii musulmani s-au strans la Babadag, in cartierul Bendea, din nordul orasului, unde erau locuri virane. "Actiunea a fost favorizata si de faptul ca intre 1956-1959, primarul orasului era Stancu Marin, rrom ca si ei", potrivit monografiei Babadagului. Rromii s-au angajat la CAP ca maturatori, spoitori etc., cu salarii de mizerie. Nu au fost obligati sa mearga la scoala. In prezent, cele mai multe dintre familiile de horahane din Babadag supravietuiesc din alocatiile copiilor sau din ajutorul social - cei mai norocosi. Foarte putini copii horahane merg la scoala.

DIN IMPERIUL OTOMAN

Horahane inseamna, in limba rromani, "vorbitor de turca". Daca-i intrebi pe horahane din Babadag despre originea lor, si cei bogati, si cei saraci iti spun ca sunt turci din mosi-stramosi. De vorbit, vorbesc insa horahane - un dialect rromani. Doar cativa mai stiu turca. In oras insa, toata lumea stie ca horahane sunt neam de rromi - rromi musulmani, asa cum sunt trecuti si in monografia Babadagului. Insa, la ultimul recensamant, nimeni nu s-a declarat de etnie rroma la Babadag. Prea multe marturii despre originea rromilor musulmani care au ajuns, din indepartata Indie, in Dobrogea nu sunt. Se pare ca acest neam isi are radacinile intr-o divizie de rromi musulmani care faceau parte, in secolul XVI, din armata Imperiului Otoman. Ziarele de la inceputul secolului trecut le remarca exotica prezenta pe teritoriul Dobrogei. "Cenghene" (aceasta denumire se mai pastreaza inca) erau admirati pentru "rara frumusete" si pentru felul minunat in care dansau. Sunt musulmani, ca religie. Insa la moschee nu calca decat la sarbatorile mari. Nu se omoara nici cu posturile. Multi sunt atat de saraci, incat daca le moare cineva, sunt nevoiti sa tina cadavrul in picioare sprijinit de perete. De unde loc, in bordeie?! De fiecare data, hogea de la moschee ii iarta si-i ajuta.

NUNTA

Baietii sunt casatoriti la 15-18 ani, iar fetele, la 13-14 ani. Tinerii nu au foarte multe de spus in alegerea partenerului, pentru ca aceasta cade in grija parintilor. Fata este cumparata. Pretul mediu - pentru o codana dintr-o familie care se descurca acceptabil - este de 12-14 milioane de lei. Potrivit monografiei Babadagului, la nunta, socrul mare trebuie sa daruiasca invitatilor lucruri scumpe: pentru nas - costum de haine, camasa, pantofi, covoare, carpete, doua gaste si un tort mare; pentru nasa - rochie, pantofi si lenjerie de corp. Dupa terminarea nuntii, se merge acasa la mire, unde soacra mare, nasa si o nora a soacrei mari asista la actul nuptial, pentru a vedea daca mireasa e virgina. Daca totul se termina cu bine, parintii baiatului si nasii se duc la soacra mica cu rachiu rosu. Nunta la familiile rromilor saraci este mult simplificata. O fata se poate "cumpara" in schimbul unei vite.