Dor de Grigore Vieru
L-am cunoscut pe Grigore Vieru. Am crescut stiindu-l aproape de tata, de familia mea, de tara noastra, pe care mereu a visat-o intreaga. Aproape ca i-am invatat pe dinafara ritmul pasilor, pasi mici, de om trecut prin boala si renascut din prea multa dragoste de viata. I-am deschis usa de cateva ori, cand venea la noi in casa, in vizita, intotdeauna cu o cutie de bomboane din Basarabia, 'Lapte de pasare', pentru mine. Ne trecea pragul cu o timiditate pe care nu am reusit sa o descifrez nici pana acum. Ii placea mult mancarea gatita de mama si se bucura ca un copil de orice veste buna, de orice incurajare. Nu vorbea tare, nu l-am auzit ridicand tonul, din contra, avea un fel anume de a-si sopti suferinta, ca pe o poezie fara sfarsit, ca pe o eternitate pe care doar dansul o intelegea.
Mi-l amintesc intr-un turneu in Hunedoara, din 2008, turneu in care si-a infrant slabiciunea fizica evidenta pentru a-l sustine pe tata in cariera politica.
I-a placut extraordinar de mult drumul in Ardeal, a locuit la Geoagiu, intr-un peisaj pe care il contempla fara incetare. Atunci, Grigore Vieru ne-a cantat, cu un glas mai stins decat de obicei, cu privirea blanda, ca de final de lupta, gesticuland discret si lacrimand: 'Floare micsunea, glasul meu cel rupt din Soare,/ Care-mi mangai inima, floare...'. Asa canta poetul, cautandu-si putere pentru a duce versurile la capat si pentru a parea puternic. De fapt, nu stiu daca a fost vreodata puternic. Uneori, am impresia ca tocmai fragilitatea fiintei sale l-a ajutat, paradoxal, sa reziste.
Ar fi fost ziua lui, si in acest mijloc de februarie. Cu cat trece timpul, cu atat ne lipseste mai mult felul sau de a pune problema si de a se face auzit. Da, Grigore Vieru s-a facut auzit si a ramas cu noi, la fel ca toti poetii fara egal ai existentei noastre. Acum, probabil, cei doi mari prieteni sunt impreuna. Vieru si Paunescu. Mi-e dor sa-i vad si sa-i aud vorbind. Acum imi dau seama, cand incerc sa-mi amintesc mai multe momente pe care le-am petrecut impreuna cu ei, ca un om, intr-adevar, mai are speranta cat mai are amintiri. Iar eu sunt o norocoasa. In fiecare februarie si in fiecare moment de singuratate si debusolare, voi avea dreptul sa-mi amintesc de cei pe care i-am intalnit, de-a lungul vietii. L-am cunoscut pe Grigore Vieru.

Ştiri din .ro
Specialiştii în CA-uri, moştenirea lui Cîţu la Finanţe

Ministerul Mediului cumpără consultanță legislativă de la fosta firmă a Sulfinei Barbu și a lui Silvian Ionescu

Incredibil. Costel Alexe și-a numit administratorul firmei County Manager al județului Iași

Octavian Jurma: „În România, nu există județe care să nu fie în scenariul roșu”
Cîțu i-a aruncat în brațe lui Orban „cartoful fierbinte” al anulării privilegiilor acordate președinților penali sau turnători la Securitate

Școlile din Sectorul 2, păzite de “Doi și-un Sfert”. Afacere de 63 de milioane de lei, în doi ani

Tragedia de la Onești, analizată de veterani din Poliție

Medici: Pierdem vieți care pot fi salvate! STOP discriminării pacienților!
Cum arată „Cartierul Elena Udrea”, construit la Cluj

CNAIR nu poate ţine ritmul cu gogoşile electorale ale PNL. 1 metru/oră, viteza autostrăzilor promise de PNL

Campaniile pentru prezidențiale, covor roșu spre pușcărie
Din ciclul “Și eu, acum, ce mă fac, dacă am rămas fără coledzi?”. Simplu, te angajezi la Parlament. Consilier sau director

SPP bagă 3,2 milioane de euro în avioane fără pilot. Bodyguarzii demnitarilor se pregătesc pentru dezastre

Inima, o „baterie” care lansează stimuli electrici

Polivalenta de la Tulcea, pariul lui Cîţu pentru relansarea economiei
