“Nu mi-aş permite să vinîn faţa arădenilor dacă nu aş avea soluţii de calitate.Cred, de fapt, că în ultimii patru ani tocmai acest lucru a lipsit Aradului: calitatea! Dorel Popa, candidat PC la Primăria Arad
- Jurnalul Naţional: Domnule Popa, candidaţi la Primăria Aradului. A fost primarul Dorel Popa un primar mai bun decît actualul primar pe care vreţi să îl înlocuiţi?
Dorel Popa: Din punct de vedere al respectării legalităţii – da. Gîndiţi-vă că o bună parte a proiectelor pe care le-am abordat şi realizat nu fuseseră niciodată abordate de administraţiile dinainte, şi proiectele noastre au respectat legile României şi reglementările europene. Spre exemplu, ne putem referi la deponeul ecologic ASA la care, pe lîngă toate legile noi în domeniu apărute în România, am lucrat direct cu Ministerul Mediului şi cu specialiştii austrieci, inclusiv cu Ambasada Austriei, ca să avem rezolvată problema tratării gunoaielor în municipiu, dar în acelaşi timp să avem şi implementarea ultimelor reglementări europene în domeniu. În ciuda unor critici care au fost aduse, observaţi că din tot judeţul Arad şi inclusiv din judeţul Timiş sînt aduse deşeuri spre tratare în municipiu, ceea ce arată că s-a lucrat bine şi că este o mare realizare. Pe de altă parte, au fost create cîteva mii de locuri de muncă prin investiţii străine masive în zonele industriale ale oraşului (cele trei fabrici Takata Petri, Yazaki, faza a doua de la Leoni, Porta Doors sînt numai cîteva exemple). Preocuparea noastră a fost şi va fi să creăm posibilitatea arădenilor de a cîştiga, în vreme ce alţii se preocupă doar de a le crea condiţii să cheltuiască. Foarte important: am atras la Arad grupul Euromedic, care a făcut prima investiţie din România, din zona Micălaca 300, şi care, aducînd echipamente medicale de investigaţii de ultimă generaţie, a demonstrat preocupările faţă de starea de sănătate a populaţiei municipiului şi a redus aproape în totalitate deplasarea populaţiei din aproape toată partea de vest a ţării la investigaţii în Timişoara sau Szeged. Dar nu aş dori să discutăm la timpul trecut despre mandatul de la Primărie, fiindcă dorinţa mea este să ajung în poziţia din care să pot continua ceea ce am început pentru Arad.
Obstrucţii şi întîrzieri
- Credeţi că pentru a-i convinge pe alegători va fi suficient ceea ce aţi făcut pentru oraş în perioada 2000-2004 ca primar?
Nu doresc să ne mărginim în abordare doar la perioada 2000-2004, ci, constatînd şi haosul ultimilor trei ani, să venim cu proiecte noi şi îndrăzneţe, cu investiţii străine, cu fonduri europene (nu doar cu împrumuturi de zeci de milioane de euro!), să asigurăm Aradului şi arădenilor dezvoltarea, confortul şi bunăstarea normale.
- Vreţi să sugeraţi că există o duplicitate în discursul celor care sînt la putere în Arad?
Nu vreau să sugerez, ci o spun explicit. Bunăoară, abordarea împrumuturilor pentru dezvoltarea municipiului. În perioada în care administraţia Popa aducea şi implementa ideile de credite pe termen scurt şi emiterea obligaţiunilor municipale pentru realizarea unor lucrări din Arad (Strada Cocorilor, pasajul Micălaca), consilierii domnului Falcă votau împotrivă, obstrucţionînd şi întîrziind deliberat aplicarea unor metode europene de lucru. Mai ales că băncile cu care noi am lucrat erau străine. Ne denigrau pentru un împrumut de două milioane de euro, care se rambursa în trei ani; acum, aceiaşi indivizi certaţi cu legea nu mai ştiu să facă ceva în Arad decît cu împrumuturi, dar pe care nu le restituie ei, ci arădenii pe durata a cinci mandate de acum încolo. Banii bugetului se risipesc în bună măsură pe lucruri făcute scump şi foarte scump, banii primiţi de la Guvern nu se cheltuiesc, ci se returnează la Bucureşti, în timp ce noi ne îndatorăm şi lucrăm pe banii băncilor, apelînd la împrumuturi altădată condamnate. Aş veni şi cu un alt exemplu de duplicitate în discurs. Administraţia Popa era criticată de actuala putere locală pentru pavarea Bulevardului Revoluţiei (deşi timpul ne-a demonstrat tuturor că s-a procedat bine şi că pavajul este extrem de util şi european), iar, acum, administraţia Falcă face trotuare de kilometri pavate în cîmp, la Zădăreni, lîngă stîna unui cioban! Nu contează necesitatea, nu contează rentabilitatea?! Sau iată parcarea pavată jos, lîngă patinoar, sub dig. S-au cheltuit pentru ea zece miliarde de lei, a fost şi semaforizată, dar stă nefolosită, pentru că nimeni nu ştie de ea, e departe de locuinţe şi de obiectivele de larg interes.
- Veniţi cu vreun proiect în faţa arădenilor sau doar îi criticaţi pe alţii?
Administraţia PD-L + PNL a preferat cantitatea în dauna
calităţii, ceea ce se reflectă în nivelul de trai al fiecăruia dintre noi. De
aceea, dacă ne-am referi doar la cheltuielile mari de întreţinere, eu cred că
reducerea lor cu pînă la 30%-40% este posibilă şi necesară prin reabilitarea
termică a locuinţelor. Nu este o utopie. Sînt oraşe în România, unde a fost
aplicat cu succes un astfel de proiect. Un alt exemplu. În ultimii patru ani în
Arad nu a venit nici o investiţie productivă majoră, ceea ce nu a creat
concurenţă pe piaţa forţei de muncă, şi de aceea salariile au rămas mici. În
timpul mandatului meu, cînd nu eram integraţi în UE şi nu aveam atîtea
oportunităţi, au venit doar investitori mari. Vreau să remediez acest neajuns
pentru arădeni.
Realist
“Nu mi-aş permite să
vinîn faţa arădenilor dacă nu aş avea soluţii de calitate.Cred, de fapt, că în
ultimii patru ani tocmai acest lucru a lipsit Aradului: calitatea!
Dorel Popa, candidat
PC la Primăria Arad