x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Dorel Vişan: Am ajuns să mă bucur mai mult de filmele în care nu am jucat!

0
Autor: Marius Tucă 14 Oct 2008 - 00:00
Dorel Vişan: Am ajuns să mă bucur mai mult de filmele în care nu am jucat!


O cinematografie cu atâtea premii, aproape că nu există! E un paradox, spune maestrul Dorel Vişan în ultima parte a inter­viului acordat Jurnalului Naţional.





Filmul nu se mai face cu mijloacele filmului, iar asta i-a răpit bucuria muncii lui, artei lui: după "Senatorul melcilor" puţine filme i-au dat ocazia să invite pe cineva să le vadă. Toţi suntem "Iacob". Dar Dorel Vişan "se duce cu Eschil, şi cu Sofocle, şi cu Euripide" şi spune: arta care nu te face să te deosebeşti de dobitocie, nu e artă!

  • Marius Tucă: Vă place să staţi la dumneavoastră la ţară?
Dorel Vişan: Da, dar nu mult. Acolo e aşa o linişte că uneori te sur­prinde. Oamenii încă mai au mult bun-simţ. De altfel, eu mă şi mândresc că am rămas ţăran şi am învăţat ce e respectul şi ce e bunul-simţ, lucru fundamental pentru un artist, pentru că îi fixează limitele. Nu stau însă foarte mult. După trei săptămâni, gata!

  • Şi albinele?
Albinelor le dau de lucru şi, până mă întorc, ele se descurcă.

  • Aţi învăţat ceva pentru meseria dumneavoastră de la albine, de la organizarea stupului?
Foarte multe! Spuneam mai devreme că teatrul ar trebui să fie un loc de întâlnire a adevărului. Acolo, la albine, găsesc ade­vă­rul. Am văzut într-o zi ceva ce pur şi simplu m-a siderat. Sunt foar­te multe muşuroaie de furnici şi îmi pare rău de ele, dar câte­odată le mai distrug, pentru că vin la albine. Am pus eu in­sec­ticid la un muşuroi şi, lucrând la stupi, văd deodată o linie neagră pe pământ. Erau furnici care urcau dealul. Unele mer­geau şi veneau, parcă erau cohorte romane, parcă auzeai şi ca­den­ţa. Domnule, se mutau! S-au mutat cam la 100 de metri în vârful dealului, la un alt muşuroi. Le-am urmărit până au ajuns acolo. Mergeau prima dată un fel de observatori, de cercetaşi, pe urmă veneau furnicile tinere şi mătcile. După care furnicile lu­cră­toare şi păzitoarele care duceau proviziile şi ouăle. Domnule, vedeam "Spartacus"! Vedeam legiunile lui Alexandru cel Mare! Toată armata se muta în Persia! E, de acolo se încarcă un artist, nu din crâşmă. Şi eu am stat în crâşmă, slavă Domnului, cât s-a putut, dar de acolo te încarci numai într-o anumită zonă. De pes­te tot te încarci, dar trebuie să iei numai de acolo de unde este adevăr!  

  • S-a discutat mult despre rolul acestei vieţi boeme, despre cum artiştii îşi intră mai bine în rol sau se descarcă mai bine dacă merg la cârciumă.
Da, are rolul ei. Când am lucrat la "Iacob", am lucrat în subte­ran cam o lună, cu minerii, la 400 de metri adâncime, un kilome­tru şi jumătate până la locul de filmare. Când ieşeai, simţeai ne­v­o­ia să bei o bere. Să vezi verde, copacii, şi să bei o bere. Când bei una, mai bei şi pe a doua, şi pe urmă vine nevasta după salar! Cam aceeaşi treabă e şi cu actorul. Pentru actor e o muncă grea, de mină, dar e subteranul sufletului.
Conştiinţa etică şi estetică a actorului este, de asemenea, fundamentală. Aşa au putut ocoli ani de zile ideologia comunistă. Păcat că astăzi nu mai avem ce ocoli şi mergem pe drumul drept care, de cele mai multe ori, nu duce unde trebuie, vorba ardeleanului, "că vine de acolo".
La crâşmă mai mergi, mai povesteşti – cineva spunea că bârfa pentru actor e oxigen. Povesteşti de una, de alta, acolo se învârt lucrurile, unii sunt mai sinceri, mai puţini sinceri, după ce mai beau o bere li se mai curăţă sinceritatea, se mai limpezeşte, şi poate spun lucruri ce te supără, dar după aceea îţi dai seama că sunt adevărate. Unui artist nu-i place niciodată să-i spui că nu e bine ce a făcut. Şi dacă a făcut prost şi el ştie că a făcut prost, tot nu-i place, trebuie să o învârţi cumva, că el înţelege. Am învăţat de la un artist cu experienţă, căruia îi mulţumesc, Dumnezeu să-l odihnească: "Domnule, nu o să-ţi placă atunci când o să-ţi spună cineva că nu eşti bine. Dar fă-ţi un program: când mergi spre casă, du-te pe jos şi gândeşte-te la ce ţi-a spus prostul ăla. O să vezi că de multe ori ajungi la concluzia că prostul avea dreptate". Am făcut aşa şi am câştigat foarte mult. Din păcate, acum, nemaiurmându-se drumul lui Stanislavski, actorul a uitat că trebuie să caute, că a reconstrui un destin este o muncă infernală. E un drum al travaliului, al căutării, ca un scormonitor în pământ care caută vase şi găseşte numai cioburi şi cu cât pune mai mult ipsos, cu atât vasul e mai puţin autentic.

  • Ce rol vă e cel mai drag? Iacob?
Sunt mai multe, fiecare împlineşte ceva. Când am făcut "Iacob" am avut multe discuţii cu Mircea Daneliuc şi am avut mare noroc că l-am întâlnit, pentru că poate amândoi am văzut în Iacob omul care moare lent, care nu acţionează, trece ca şi cufărul prin gară şi nu lasă nimic în urma lui. Aproape că fiecare dintre noi putem spune ce am scris eu în caietul program: Iacob sunt eu! Acesta e blestemul neamului nostru de a striga şi a ne burica, iar a doua zi ne pare rău şi pupăm mâna naşului. Ipocrizia omului are foarte mare încrengătură. Din această cauză sufletul omului e greu de descifrat.
Acum se manifestă la noi un lucru foarte periculos: o tole­ran­ţă ce poartă alt nume: indiferenţă. Inclusiv faţă de cultura noastră. Eu am părăsit Teatrul Naţional din Cluj, deşi acolo mi-am trăit toată perioada mea de actor de teatru, şi l-am părăsit cu foarte mare durere, nu doar pentru că am construit acolo o sală mică, nu s-a mai construit în 100 de ani, dar am ajuns la concluzia că Teatrul Naţional din Cluj este cel mai important teatru din România, mai important decât cel din Bucureşti. Pentru că acolo el este în concurenţă cu o altă cultură, cea a minorităţii maghiare. Şi întotdeauna o minoritate este mai activă decât majoritatea. Eu m-am mirat şi am făcut şi interpelări în Parlament, de ce s-a şters de pe Teatrul Naţional din Cluj titula, cum spune ardeleanul. Zaharia Bârsan şi cei care au început să facă teatru acolo în limba română în 1919, când a fost primul spectacol, au scris: Teatrul Naţional. Aşa au lăsat fraţii Văcăreşti, gene­raţiile dinaintea noastră. Acum la teatrul maghiar scrie mare "Teatrul Maghiar", la teatrul român românii au şters semnele. Nu mai vorbesc că Teatrul Maghiar cultural are spectacole extraordinare, iar teatrul românesc bâjbâie, uitându-şi misia.

  • E şi acesta un fel de a privi indentitatea. Ne-o pierdem încet-încet?
Exact! Ideea lui Eminescu de a face o epopee a Daciei şi a face un teatru naţional, el având doar 19 ani, a pornit de la conside­ra­ţia că un neam care nu-şi cunoaşte trecutul îşi pierde identita­tea. Noi încet-încet o pierdem, pentru că îngălăm trecutul. Din programele şcolare dispar temele fundamentale, naţionale, dispar clasicii, dispar marii cărturari. Mereu dispar nişte lucruri fără să se pună altceva în locul lor sau să se facă bine măcar ce
s-a mai făcut o dată.

  • Mai spuneţi-mi două-trei personaje care v-au fost dragi!
Am spus de Iacob, apoi Creangă, din "Un bulgăre de humă", care are o poveste specială. M-a făcut să-i redescopăr pe Creangă şi pe Eminescu. Apoi, bineînţeles, "Cel mai iubit dintre pământeni" şi "Senatorul melcilor".

  • Vi s-a spus pe stradă senatorul?
Spre bucuria mea, da. Cineva a venit la mine cu nişte hârtii, cu o cerere. I-am promis că o să încerc să-l ajut şi m-am şi dus la primar.

  • Dar ideea de miliţian, de gardian pe care i-aţi jucat de multe ori de unde vine?
Cunoşteam foarte bine miliţianul, poliţistul, pentru că eram în relaţii foarte bune cu cei de la Cluj şi erau oameni deosebiţi. Dar între cei mai mici erau şi miliţieni. Mulţi m-au întrebat, de exemplu, pentru "Senatorul melcilor" pe cine am avut ca model. Nu am avut nici un model. Senatorii au fost model! Când am fost la Cannes cu filmul, şeful presei italiene mi-a zis: "Dorello, senatorii sunt la fel şi la noi, să nu-ţi faci probleme!". Apoi mai sunt roluri mai mici, care mi-au plăcut şi în care am intrat cu credinţa că se poate reconstrui un destin. Teoria aceea că nu există roluri mici, doar actori mici sau actori mari suferă anumite ajustări. Într-un rol mic, eficienţa cea mai mare o dau numai actorii mari. Stând puţin în scenă, trebuie să construieşti suflet cât nu construieşte cel cu rolul principal. Dar nici rolurile principale nu sunt uşoare. Şi din scriitură, şi din învăţătură, şi din întâmplare creezi momente bune, iar pe cele mai puţin reuşite spectatorul le acceptă în convenţie. La filmul despre Ion Creangă, unde Adrian Pintea juca Eminescu, am discutat mult că cele două destine trebuie să semene neapărat cu pozele cu care au intrat în conştiinţa românilor. Şi îi ziceam uneori: măi, Adriane, trebuie să semeni cu poza, dar din când în când. Cine mai ştie cum arătau ei priviţi din altă parte?

  • Azi ce ar putea face acel actor tânăr, care învaţă rolul pe de rost?
Aproape nimic, dacă nu vine cineva să-l îndrume. O mare artistă franţuzoaică, Sarah Bernard, care, cu un picior de lemn, a jucat şi Hamlet – în travesti, bineînţeles –, a fost întrebată cum ar putea fi salvat de la pieire teatrul francez. Şi ea a răspuns aşa: împuşcând toţi actorii şi învăţând din nou cuvintele: iarbă, mamă, frunză, iubire, prietenie, adevăr.

  • Suntem în această situaţie?
Suntem foarte aproape. Noi nu trebuie să fim însă atât de drastici cu actorii noştri. Dar cuvintele le-ar putea învăţa şi ei!

  • Despre valul nou din cinematografie ce spuneţi? Mungiu a luat Palme d’Or.
E un paradox: o cinematografie cu atâtea premii, aproape că nu există. Şi nu spun acest lucru din dorinţa de a critica sau de a da sfaturi, ci din unghiul de vedere al omului hârşâit de scenă şi de platourile de filmare. O spun cu credinţa că o cinematografie adevărată nu se face din câteva filme mai bune sau mai rele, ci dintr-un program cultural şi nevoia de a lăsa în ciorne semnele trecerii noastre pe acest pământ.  Au fost poeţi mari care au rămas cunoscuţi cu o poezie. Poate că ar fi cazul să rămânem şi noi măcar cu un film. Adesea sunt greşit înţeles că nu laud suficient producţiile tinerilor. Le laud atât cât le laud şi pe ale bătrânilor. Eu nu cred în lupta între generaţii. Lupta adevărată şi cu izbândă se face numai între valori, fie tinere sau coapte. Noi avem câteva filme care nu sunt rele, filme făcute chiar de tineri. Dar îmi menţin credinţa că orice lucru trebuie folosit numai în scopul în care a fost creat. Deci şi filmul trebuie făcut cu mij­loa­ce­le filmului: cu prim-plan, cu detaliu, cu tăietură, cu cadre. Cineva a desfăcut o secvenţă din Titanic de câteva minute: avea 140 de cadre. Or, noi facem un film din trei cadre! Nu se poate!

  • Cineva ar putea spune că sunteţi de modă veche, domnule Vişan!
Accept! Sau, mai bine zis, accept invitaţia! Numai că în filmul "Naşul" se vede acest lucru şi poţi să-l priveşti la nesfârşit, în timp ce multe din filmele noastre mai noi – ca şi ale altora, de altfel – cu fel de fel de tehnici le înveţi pe de rost după o singură vizionare. În vremurile confuze impostura tare repede lucrează. Atunci şi eu sunt învechit şi recunosc, numai în măsura în care pun temei pe valoare. Mai bine să rămân învechit, cum a spus Euripide – departe de mine gândul de a mă compara cu el –, dar când Euripide a fost criticat pentru că arta lui ar fi feminizată, el a zis: Domnilor, eu nu ştiu cum e arta mea, dar prin ea vă fac să suportaţi mai uşor această vale a plângerii şi să vă deosebiţi de dobitoace. Eu mă duc cu Eschil şi cu Sofocle, şi cu Euripide şi eu cred aşa: arta care nu te face să te distanţezi de dobitocie şi de dobitoc nu este artă!

  • Acesta este, deci, păcatul cinematografiei româneşti...
Filmele noastre nu mai au idei fundamentale.

  • Nu mai au poveşti, în primul rând.
Filmul asta este: o poveste ce te emoţionează. Eu nu spun că nu avem câţiva regizori talentaţi dintre cei tineri, dar şi aici este un paradox, şi eu pot să spun asta, pentru că nu mai am nevoie nici de glorie, nici de avere, poate să mă critice cine vrea. Ştiu că în România a spune adevărul devine periculos. Dar la fel ştiu că aceia care "contrălesc", cum zic mocanii, sunt rău intenţionaţi sau tembeli. Dar ne-am lungit cu vorba şi am uitat de paradox, care este paradoxul artistului pentru că este paradoxul omului şi religia artistului este umanitatea: în zilele noastre, buba vine de la faptul că avem o singură cale de comunicare a accepţiunii dintre două valori şi, cel mai adesea, considerăm morală valoa­rea mai mică punând-o sub lupa libertăţii depline, fără nici o oprelişte. Altădată, opreliştea era din afară şi se numea cenzură, şi bună, şi rea. Astăzi ar trebui să o folosim pe cea din noi. Nu o folosim şi atunci nu se pot fixa limite. Cine mai ţine cont de propria lui cenzură când lucrezi pe banii babachii?

  • Care e ultimul film adevărat pe care l-aţi văzut?
"Gară pentru doi".

  • Lăsaţi "Gară pentru doi", acesta e film şi peste 20 de ani. Despre un film românesc vă întreb, unul care să îndepli­nească aceste canoane ale lui Dorel Vişan.
E destul de învălmăşită treaba, nu ştiu ce să vă spun. Am văzut filme ca "Moartea domnului Lăzărescu", care putea să fie un film mare dacă autorii ştiau să renunţe. Am văzut filme şi ale altor regizori tineri ca Mungiu, ca Porumboiu, cu propuneri minunate, dar care nu au frământat aluatul până la capăt şi pâinea noastră cinematografică a rămas nedospită. Filmul, ca şi teatrul, este, după părerea mea, actorul singur faţă în faţă cu spectatorii. Restul sunt poveşti de adormit "Mitzurul".

  • Sunt foarte mulţi actori tineri care vor să fie celebri de la primul rol.
E un lucru pe care toţi îl vrem. Important e altceva şi tot spun acest lucru, ca în gluma aceea cu miliţianul. O ştiţi? Era o coadă la carne şi spune unul: Până se deschide măcelăria, hai să spunem bancuri politice! Dar unul zice: Vezi că eu sunt miliţian. Nu-i nimic, că ţi-l spun de atâtea ori până-l înţelegi! Aşa şi eu despre relaţia actorului cu lumea. Am văzut şi la americani, şi-n filmele ruseşti tineri care au altă şcoală, altfel de comportament. Într-un film din acestea cu învălmăşeală, trebuie să fie cineva care să-i ducă la un numitor comun, şi acesta e regizorul. În filmele noastre, adesea actorii se poticnesc înainte de a ajunge la linia de sosire. Mi-e ruşine c-o spun, dar mi s-a întâmplat şi mie să ajung la linie gâfâind.

  • Pe mine mă enervează faptul că mulţi actori sunt la fel în toate rolurile şi în toate filmele sunt aceiaşi actori.
Dacă deschizi televizorul la un anumit moment al filmului, nu ştii ce film e!

  • Eu înţeleg ideea lor, vine de la regizori ca Bergma, care-i avea pe Max von Sydow şi pe Bibi Anderson şi cu ei juca în toate filmele. Dar e o mare diferenţă!
E o mare diferenţă. Max von Sydow avea o putere extraordina­ră. Eu împart actorii în două: actori proteici şi actori personalita­te. Actorii proteici sunt aceia care merg la rol, cum a fost Lawren­ce Olivier. Îl vedeai în filme şi nu ştiai cine e actorul. Pentru că el mergea la personaj. Anthony Quinn aducea la el personajul, dar avea o forţă interioară care te făcea să-l uiţi pe Zorba.

  • Ştefan Iordache era aşa, sunteţi dumneavoastră...
Da, aşa eram mulţi. Acum putem să-i numărăm pe degetele unei mâini: Gheorghe Dinică, Victor Rebengiuc, Olga Tudorache, Mircea Albulescu, Radu Beligan, Marinuş Moraru... Sunt actori mari care pot sta oricând în faţa marilor actori ai lumii. Tinerii talentaţi de acum, din toate domeniile, privesc altfel valorile deja lansate. Noi, când ne uitam la profesorii noştri, ziceam aşa: Când voi ajunge şi eu ca maestrul Finteşteanu? Ei spun aşa: Când voi ajunge eu în locul lui cutare? E o mare diferenţă. Aşa cum la regizori e o credinţă ce vine dintr-un orgoliu şi o vanitate ipocrită pe care eu o resping: sunt oameni care nici nu au terminat şcoala şi fac "un film de...". Un film de Popescu Ionuţ. Ori niciodată Popescu Ionuţ nu va putea face un film mare, pentru că un film mare se face cu o echipă mare, cu mai mulţi scenarişti, cu dialoghişti, cu vorbe în gura actorului şi cu situaţii care să te emoţioneze. În pregătirea filmului "Naşul", Coppola le repeta mereu: N-avem moment care emoţionează. Ai noştri repetă altceva: Fă aşa că dă şucar! Filmele noastre cele mai bune au fost făcute în vremurile de oprimare, atunci s-au format actori mari, regizori mari, scenarişti mari, machiori, luminişti pe care astăzi nu-i mai formează nimeni. Uneori am impresia că ne înecăm în propria libertate.

  • Pe de altă parte, vedem ce au făcut marii noştri regizori şi după ’89...
Eu am spus de multe ori şi se supără pe mine, dar nu am ce să fac. În cămaşa în care s-or mânie în aia s-or şi dezmânie. Eu de la "Cel mai iubit dintre pământeni" şi de la "Senatorul melcilor" încoace am avut foarte puţine ocazii să invit pe cineva la filmele în care am jucat. E rău pentru un artist să nu aibă bucuriile muncii sale. Am spus şi cu alte ocazii că mă bucur mai mult pentru filmele în care nu joc.

  • Unde s-a produs ruptura?
În momentul în care s-a spus: sunteţi liberi. Pentru că nu s-a spus şi numai la pomul acela să nu umblaţi, că atunci se punea altfel problema: puteam fi izgoniţi! Dar aşa... Are Evtuşenko o poezie superbă, "Monologul puiului de vulpe". Un pui de vulpe care s-a născut la grădina zoologică vede taigaua, nebunia aia: când voi fi liber, când o să mă duc? Într-o zi, paznicul uită uşa crăpată şi puiul merge în taiga şi fuge, şi sare, şi e superb, şi vine noaptea: nu are unde să se culce, nu are ce să mănânce, animalele din toate părţile îl pândesc... Se înghesuie undeva sub un tufan şi dimineaţă se întoarce la grădina zoologică. Poate că şi noi ar trebui să ne întoarcem, dar nu la grădina zoologică, ci la grădina vieţii şi a adevărului. Ca să ai gândirea liberă, trebuie să ai şi puterea de a răspunde de propria libertate.

  • Când ieşim din zodia aceasta a libertăţii prost înţelese?
Greu de spus! Nu este doar o problemă a românilor, este a lumii întregi. E ceea ce Lenin spunea odată, că societatea capita­listă are o zonă de putrefacţie. Şi are o zonă în care nu se mai poate descurca, şi atunci creează confuzie.

  • Vorbiţi ca un socialist convins.
Nu, vorbesc ca un om de stânga. Un artist tot timpul trebuie să fie de stânga şi în opoziţie. Dar înainte de a spune că sunt comunist vă spun eu că există totuşi o ieşire: legi bune şi pentru teatru, şi pentru film, care să apere artiştii şi să-i aşeze într-o scară valorică. Fără asta rămânem la ce am vorbit în tren! Era o poveste că un tip merge la un cabinet medical şi zice: Am nevoie de un orelist-oftalmolog! I se răspunde: Domnule, sunt două specialităţi: ori orelist, ori oftalmolog? Domnilor, zice omul, boala mea e de orelist-oftalmolog. Dar ce boală ai dumneata?, întreabă doctorul. Eu nu văd ceea ce aud!

  • V-au bucurat falimentele din SUA?
Nu, tocmai că nu m-au bucurat, m-am simţit şi eu implicat. Dar am înţeles că prea multe lucruri fac parte dintr-o pornire: praf în ochi! Ca o geană de lumină totuşi, la noi se vor îndrepta lucrurile când cel care va da banii va şi întreba ce s-a făcut cu ei! Până atunci, nu!

  • Sunteţi paradoxal, domnule Vişan! La începutul interviului vorbeaţi despre rolul artistului care trebuie să transmită mereu un mesaj pozitiv. Iar dumneavoastră în tot interviul aţi transmis prea puţine gene de lumină.
În istoria neamului românesc s-a pus odată întrebarea: Care dintre voi e Horea? Şi răspunsul a fost: Toţi suntem Horea! Aşa zic şi eu: toţi suntem paradoxali, pentru că trăim vremuri paradoxale. Dar artistul vine cu mesajul de lumină în creaţia artistică, ca om al cetăţii vine cu părerea lui proprie! Pe mine mă doare sufletul că nu sunt înţeles. Domnule, oriunde în lume, cel care dă banii întreabă ce s-a făcut cu ei. La noi nu întreabă nimeni. Un regizor ia o piesă de teatru şi cheltuieşte 500 de mi­lioane de lei şi face un spectacol ce se joacă de două ori: o dată cu neamurile şi o dată cu sala goală. Pe Coppola au vrut producătorii să-l dea afară. Şi a făcut cel mai mare film din istoria cinematografiei. Noi nu-i dăm afară nici pe cei care cheltu­iesc 100 de miliarde, punându-i pe dunga pârâului, cum zice ţăranul român.

  • Dar o carte bună aţi citit în ultima vreme?
Am citit: "Istoria risipită" a lui Viorel Cacoveanu. E o carte foarte interesantă, îi invit pe toţi să o caute!

  • Cum arată România în care vă regăsiţi, în care aţi vrea să trăiţi?
Eu consider cultura ca o parte integrantă a progresului lumii şi al omului. Şi aş vrea o Românie care, în momentul când se discută o problemă ce ţine de rătăcirea artistului din orice domeniu, cei care diriguiesc, care ţin punga, să ia poziţie. Nu de drepţi, ci de îndreptare!

  • Vorbiţi din nou ca un om al cetăţii! Dar România în care să vă simţiţi bine, pe o bancă, la o masă?
Păi, eu când mă duc la stupi, e România în care mă simt excelent! Ţara asta n-o poţi distruge, dacă atâtea popoare năvălitoare de la goţi până la tătari nu au putut s-o umilească şi s-o distrugă, n-o s-o distrugă nici această vreme!

  • Cu toate acestea, în această Românie de la stupi nu puteţi trăi mai mult de trei săptămâni.
Nu! Aş vrea totuşi o Românie în care cultura să primească mai mult interes şi mai multă pondere. După părerea mea, faptele de cultură se transformă în fapte civilizatoare. Şi când acestea vor funcţiona, atunci se vor îndrepta foarte multe lucruri. Dar e departe încă zona aceea, pentru că nu sunt suficienţi oameni care să sape aici. Sunt câţiva care au lopeţile pregătite şi mai repede îţi dau în cap cu ele. Cum fac şi eu...

  • Iacob, mereu răspunde Iacob... Ce rol aţi vrea să mai jucaţi?
Aş juca un personaj complex, din zona religioasă, de exemplu, pentru că e foarte importantă în aparenţă, iar dedesubt sunt şi acolo foarte multe mişcări. Am văzut odată un film cu Anthony Quinn, "Papucii Sfântului Petru", extraordinar. Un personaj complex, însă din orice zonă vine reprezintă umanitatea. Acesta este necazul culturii noastre, actorul îşi pierde umanitatea şi intră în zone care nu-i sunt specifice. Această supărare însă eu mi-o asum şi mi-o atribui numai mie. Lumea, altfel, e foarte fericită şi trăieşte bine!  

  • Sunteţi supărat pe lume?
Nu, sunt supărat pe mine!

Citeşte mai multe despre:   special,   pană,   film,   filmul,   mari,   văzut,   teatrul,   iacob,   lucru,   domnule,   filmele,   vine,   filme,   visan,   actori

 

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 





Mai multe titluri din categorie

Cei cu gută trebuie să evite carnea roşie, tânără, organele și mezelurile

Cei cu gută trebuie să evite carnea roşie, tânără, organele și mezelurile
Există boli care atacă articulaţiile degetelor, cum sunt poliartrita reumatoidă, dar şi guta. Celebra artistă Edith Piaf avea degetele atât de deformate, strâmbe ca nişte vreascuri, încât strângea în palmă...

Arestarea medicală a președintelui CJ Giurgiu, desființată de judecători. Instanța consideră carantinarea acestuia nelegală și netemeinică

Arestarea medicală a președintelui CJ Giurgiu, desființată de judecători. Instanța consideră carantinarea acestuia nelegală și netemeinică
Galerie Foto Motivare devastatoare a Judecătoriei Giurgiu împotriva măsurilor instituite de Direcția de Sănătate Publică Giurgiu împotriva președintelui Consiliului Județean Marian Mina. Acesta a fost plasat, pur și simplu...

Guvernul a prins „soldurile”: își cumpără măști la jumătate de preț față de cele pentru persoanele vulnerabile

Guvernul a prins „soldurile”: își cumpără măști la jumătate de preț față de cele pentru persoanele vulnerabile
Galerie Foto Membrii Palatului Victoria și-au asigurat stocurile necesare de măști de protecție facială, pentru două luni, de la o companie pe care premierul Ludovic Orban a vizitat-o la debutul stării de alertă și care,...

Judecătorii eliberează primii pacienți „arestați” în spitale

Judecătorii eliberează primii pacienți „arestați” în spitale
Galerie Foto Cel puțin trei judecătorii, din trei județe diferite, au dispus punerea în libertate a persoanelor carantinate ilegal, prin decizii ale Direcției de Sănătate Publică, motivarea hotărârilor instanțelor fiind...

După scoaterea vezicii biliare, omul poate mânca orice

După scoaterea vezicii biliare, omul poate mânca orice
Galerie Foto Mulţi oameni şi-au găsit un vinovat de serviciu pentru neplăcerile digestive: bila. Care este adevărul despre vezica biliară ne explică profesor doctor Nicolae Iordache, de la Spitalul „Sfântul...

Gheorghe Smeoreanu, autorul romanului „Regele și regina sistemului solar”: „Niciodată omenirea nu a citit cărți, a citit doar elita omenirii”

Gheorghe Smeoreanu, autorul romanului „Regele și regina sistemului solar”: „Niciodată omenirea nu a citit cărți, a citit doar elita omenirii”
Galerie Foto La începuturile democrației, scriitorul Gheorghe Smeoreanu devenea primul patron al unui ziar privat din România - Curierul de Vâlcea. De fel plimbăreț, ajuns în cele mai exotice locuri ale lumii, acesta își...

Casa de Cultură a Sindicatelor din Suceava, preluată ilegal, scoasă la mezat la fel de ilegal

Casa de Cultură a Sindicatelor din Suceava, preluată ilegal, scoasă la mezat la fel de ilegal
Exploatată zeci de ani de sindicatele apărute după 1990, Casa de Cultură a Sindicatelor din Suceava a fost lăsată în paragină. În loc să spună ce au făcut cu banii obţinuţi din activităţile desfăşurate...

Cel mai mare sector din București, filmat pentru serviciile secrete

Cel mai mare sector din București, filmat pentru serviciile secrete
Galerie Foto În toamna anului 2017, când, la nivelul societății românești, exista o dispută aprinsă cu privire la neconstituționalitatea protocoalelor de cooperare încheiate, în 2009 și 2016, de Parchetul General, DNA...

Campania de „pîrjolire” a turismului românesc

Campania de „pîrjolire” a turismului românesc
Secretarul de stat pentru Turism, Emil-Răzvan Pîrjol, a reușit, în timp record, să distrugă tot ce s-a făcut bine în ultimii ani pentru industria ospitalității. În timp ce Pîrjol se filmează pe șalupă,...

Lovitură de la justiție pentru Binomul Coldea-Kovesi, în dosarul în care este judecat soțul șefei DIICOT

Lovitură de la justiție pentru Binomul Coldea-Kovesi, în dosarul în care este judecat soțul șefei DIICOT
Galerie Foto Toate probele obținute de DNA, în 2015 și 2016, în baza colaborării fructuoase cu Serviciul Român de Informații, în dosarul “Carpatica”, în care, pe lângă Angela Toncescu, a fost trimis în judecată și...

Dublu exclusă din magistratură, Camelia Bogdan și-a făcut pierduți 245.000 de euro

Dublu exclusă din magistratură, Camelia Bogdan și-a făcut pierduți 245.000 de euro
Galerie Foto Grupul de Investigații Politice dezvăluie că, din conturile judecătoarei Camelia Bogdan, exclusă de două ori din magistratură, au dispărut, pur și simplu, 200.000 de euro. “Jurnalul” a descoperit, însă, c

Autostrăzile sunt în pană de ingineri. Absolvenții de Construcții, momiți cu salarii de 4.500 lei net

Autostrăzile sunt în pană de ingineri. Absolvenții de Construcții, momiți cu salarii de 4.500 lei net
Galerie Foto S-a pornit un adevărat heirup pe şantierele patriei, iar CNAIR face angajări, în anul electoral 2020, dar drama lucrărilor nefinalizate la timp continuă. Mai-marii CNAIR recunosc că sunt la mâna constructorilor...

La fracturile de claviculă nu se poate pune ghips

La fracturile de claviculă nu se poate pune ghips
Recent, fostul preşedinte al României, Emil Constantinescu, a căzut în casă pe o podea spălată şi udă, traumatism nu de mare violenţă, dar totuşi i s-au fracturat glezna şi clavicula. A trebuit să fie...

Legea carantinei și izolării – neconstituțională, încalcă libertatea persoanelor și îngrădește accesul la justiție

Legea carantinei și izolării – neconstituțională, încalcă libertatea persoanelor și îngrădește accesul la justiție
Galerie Foto APADOR-CH, una dintre organizațiile neguvernamentale care activează în domeniul apărării drepturilor omului care a participat la negocierile din Parlament, a identificat cel puțin șapte hibe pe care legea...

Laura Codruța Kovesi, PR-ul lui “Portocală” în speța “Ponta - Blair”

Laura Codruța Kovesi, PR-ul lui “Portocală” în speța “Ponta - Blair”
Galerie Foto Reținerea fostei vedete a DNA Ploiești, ex-procurorul Mircea Negulescu, zis “Portocală”, are legătură cu unele dintre cele mai grave fapte pentru care poate fi acuzat un anchetator în instrumentarea unui dosar...
Serviciul de email marketing furnizat de