LA PARIS • FLORI, BOTINE, TURN EIFFEL, TOATE DIN CIOCOLATĂ, MUNŢI DE CIOCOLATĂ!
Aţi gustat-o amăruie, cu lapte sau cu alune... dar aţi încercat-o
vreodată cu boia de ardei, ulei de măsline, ceapă, brânză sau carne de
pui? Ciocolata nu mai este de mult doar "ceva dulce pentru copii", ci a
devenit produsul ce reînnoieşte orizonturile gastronomice, se inspiră
din tradiţiile mexicane sau mediteraneene şi se invită la masa
celebrităţilor din toată lumea.
De câţiva ani, ciocolata îşi revendică locul în lumea şic a luxului. Iar expoziţia de botine stil Brigitte Bardot făcute exclusiv din ciocolată nu mai e de mult doar o excentricitate pasageră.
Salonul de Ciocolată care şi-a deschis la finele lunii octombrie porţile pariziene (şi nu mai contează când şi le-a închis, deoarece ne-am fi dorit să fie veşnic şi dulce deschise!) înseamnă, de fapt, două saloane într-unul singur. Pe de-o parte, ciocolata industrială, cea a marilor mărci multinaţionale binecunoscute copiilor, şi, de cealaltă parte, ciocolata respectabilă, de lux sau fantezistă. Primii vor să fie conviviali, festivi, amuzanţi, încearcând să compenseze imaginea gustului comun al produselor prin susţinerea cauzelor caritabile gen Teledon. Ceilalţi se adresează maturităţii publicului. Dincolo de un produs de alimentaţie, ciocolata capătă azi o dimensiune politică: ea devine echitabilă! În funcţie de marca pe care o cumpăraţi veţi susţine direct un mic cultivator din America Latină sau, dimpotrivă, veţi semna pentru menţinerea lui în condiţia de exploatat de către marii exportatori. Este principiul comerţului echitabil, din ce în ce mai răspândit în raioanele magazinelor din lumea occidentală. Căci "astăzi societatea de consum nu trebuie să se dezvolte pe spinarea ţărilor producătoare", spune Sylvie Douce, fondatoarea Salonului de Ciocolată parizian.
ARTIZANII. Este însă "echitabil" echivalent cu "calitate"? "Bineînţeles", afirmă ecuadorianul Pedro. Eliberaţi de constrângerea producţiei de masă, producătorii investesc mai mult în tehnicile de cultivare. "Şi gustul ciocolatei nu are decât de câştigat", adaugă Pedro.
La doi paşi de standurile Venezuelei şi Ecuadorului se află standul urmaşilor celor care au inventat ciocolata, mexicanii. Ni se reface povestea ciocolatei care începe cu "arborele de cacao", cel pe care mayaşii îl considerau "furat din paradis" şi dăruit oamenilor de zeul Quetzalcoatl. Din seminţele fructelor arborelui de cacao se prepară o băutură miraculoasă, echivalentul ambroziei zeilor greci. Băutura pe care mayaşii o numeau Tchacahoua, iar aztecii "tchocoatl" şi pe care lumea întreagă o numeşte azi simplu: ciocolată. La standul mexicanilor, curioşii se înghesuie în jurul unei specialităţi din Puebla, mole poblano, mariaj neaşteptat de ciocolată cu boia iute şi carne de pui... totul servit pe un chips de mălai. Această improbabilă combinaţie reuşeşte totuşi să ne flateze papilele gustative, un deliciu.
Mai tradiţionali, artizanii ciocolatieri europeni propun creaţii clasice. Mai multe standuri sunt consacrate celor mai buni artizani francezi. Unul dintre ei, Frank Kestener, se felicită de succesul pe care l-a avut în Japonia şi se autodesemnează în glumă campion mondial! E adevărat că ciocolata sa are un gust excepţional. "Şi calitatea se recunoaşte în timpul prelungit în care persistă gustul în gură", adaugă el. Are dreptate, ciocolata se degustă azi ca şi vinul, iar cuvintele "buchet", "de atac", "armonie", "aroma finală" şi "lungimea gustului" se întâlnesc frecvent printre cunoscători în ale ciocolatei.
EVOLUŢIE. Anul acesta, amatorii de ciocolată sunt atraşi şi de procentul cât mai mare de cacao, spune Mme Douce, fondatoarea Salonului. Acum zece ani nimeni nu era capabil să mănânce o ciocolată cu 90% cacao. Există azi o evoluţie a gusturilor în sensul de mai puţin zahăr şi mai multă cacao, pentru că oamenii cred că mai puţină cremă şi mai puţin zahăr sunt mai bune pentru sănătate", explică ea.
În materie de alianţe, gusturi şi combinaţii fanteziste, totul este posibil. Până nu demult erau la modă condimentele, astăzi ciocolata se "mărită" cu aproape oricine. Belgianul Dominique Persoone a îndrăznit combinaţii de ciocolată cu conopidă, cu mazăre sau "galete de ciocolată" cu piele crocantă de pui. Jean-Paul Hévin nu a ezitat să se lanseze în ciocolată cu aroma de brânză care se serveşte ca aperitiv.
Din Marsilia descoperim o ciocolată neaşteptată, cu ulei de măsline, care înlocuieşte cu succes grăsimile folosite la fabricarea ciocolatei. Fără unt, fără cremă şi fără conservanţi, "esperantine de Marsilia" e o delicată bomboană în formă de frunză de măslin, care aminteşte de aromele tipic mediteraneene: migdale, coji de portocală şi mentă. "E o reţetă tradiţională?", "Bineînţeles! Suntem pe piaţă de 10 ani", ne răspund reprezentanţii ciocolatei cu ulei de măsline.
CACAO. Ciocolatierii ştiu să se amuze nu numai cu gustul, dar şi cu formele tabletelor: de la bucăţi enorme "tăiate cu ciocanul" la forma incredibil de realistă a cizmelor lui Brigitte Bardot create de madame Colas sau a tabletelor pectorali – ideea lui Jean-Paul Hévin, ciocolatier parizian care încearcă astfel să "motiveze bărbaţii să cumpere ciocolată", spune el.
De la buchetele de flori de ciocolată de la firma "Hors de sentiers batues" sau cămăşile plus cravata lui Jacques Bockel până la rochiile de ciocolată, dulcele e prezent în toate ipostazele fashion. Anul acesta, la parada modei cu rochii de ciocolată, creatorii şi măr-cile Inčs de la Fressange, Chacok, Jean-Claude Jitrois, Boucheron au prezentat modele realizate de ciocolatieri pe tema circului (defileul fiind realizat de coregrafa Karine Saporta, în colaborare cu Academia de circ Fratellini).
O altă tendinţă a acestui an este şi ciocolata caldă cu gust de bucătăria bunicii! Nu puteau lipsi de la Salon fântânile unde ciocolata se prelinge în valuri apetisante sub privirile pofticioase ale copiilor şi nu numai. Nici universul cosmeticii nu a fost uitat, tendinţa "masca de ciocolată" continuă să topească reticenţele şi ridurile, iar epilarea cu cacao poate fi testată în direct! Există chiar o marcă dedicată exclusiv agentului activ "cacao", Sensation Chocolat Paris, care amestecă untul de cacao în creme hidratante sau uleiuri.
Ceea ce se poate afirma cu certitudine este că Salonul parizian al Ciocolatei, care a expus 140 de standuri de ciocolată în toate formele şi culorile, futuristă sau clasică, cu gust de copilărie sau exotic, nu a fost doar pentru bunicuţe şi copii!
Citește pe Antena3.ro