
Două dintre cele trei nominalizări pentru preluarea funcției de judecător la Curtea Constituțională vor intra, săptămâna aceasta, în dezbaterea Senatului și a Camerei Deputaților. PSD l-a nominalizat ieri, pentru a-l înlocui pe judecătorul Marian Enache, pe actualul președinte al Curții de Conturi, Mihai Busuioc. Acesta este specialist în cărți funciare, cadastru și publicitate imobiliară. În schimb, pentru înlocuirea judecătorului Varga Attila, UDMR îl va nominaliza pe actualul președinte al CNCD, Csaba Asztalos. Cea de-a treia nominalizare, pentru înlocuirea Liviei Stanciu, îi aparține lui Nicușor Dan. Șefa ÎCCJ, judecătoarea Corina Corbu, a infirmat, ieri, toate zvonurile cu privire la faptul că s-ar afla în cărți pentru o funcție în cadrul instanței de contencios constituțional.
Comisia Juridică, de discipină, numiri și imunități a Senatului se reunește, astăzi, într-o ședință, în care urmează să fie audiați candidații propuși de partide pentru ocuparea unei funcții de judecător la Curtea Constituțională. Iar mâine, Plenul Camerei Deputaților are, de asemenea, pe ordinea de zi a ședinței, un proiect pentru numirea unui alt judecător la Curtea Constituțională, însă votul este condiționat de prezentarea raportului de specialitate al Comisiei Juridice, de disciplină, numiri și imunități a Camerei inferioare a Parlamentului.
Reamintim că, luna viitoare, expiră mandatele de 9 ani deținute de către trei dintre cei nouă judecători ai instanței de contencios constituțional. Este vorba despre judecătorul Varga Attila, sprijinit de către UDMR, care a preluat mandatul după plecarea lui Tudorel Toader, din CCR, la 13 iulie 2016, despre Livia Stanciu, numită la CCR de către Klaus Iohannis, și despre actualul președinte al Curții Constituționale, judecătorul Marian Enache.
Înlocuitorul înlocuitorului, Paul Stănescu
Ieri, președintele interimar al Partidului Social Democrat, Sorin Grindeanu, a anunțat că propunerea social-democraților pentru unul dintre posturile de judecător la Curtea Constituțională este actualul președinte al Curții de Conturi, Mihai Busuioc.
„Am avut Biroul Permanent pentru a stabili pe cine susține grupul senatorial al PSD pentru funcția de judecător la Curtea Constituțională. Am dat un vot cât se poate de democratic. Printr-un vot covârșitor, a ieșit ca susținerea să o dăm pentru Mihai Busuioc, actualul președinte al Curții de Conturi, care și-a exprimat intenția de a candida”.
Surse politice arată că, odată cu plecarea lui Busuioc la Curtea Constituțională, locul acestuia la Curtea de Conturi ar putea fi ocupată de actualul secretar general al Partidului Social Democrat, Paul Stănescu.

Absolvent de drept și specialist în carte funciară
Mihai Busuioc a absolvit, conform propriului CV publicat pe site-ul Curții de Conturi, în anul 1993, Școala Militară de subofițeri de Poliție „Vasile Lascăr” din Câmpina. În 2002, a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universității „Nicolae Titulescu” din București.
Tot în anul 2002, Mihai Busuioc a urmat cursuri de pregătire profesională în cadrul Ministerului Justiției, iar, între anul 2004 și anul 2006, a urmat un curs postuniversitar de Drept Notarial și Proceduri Speciale la Facultatea de Drept a Universității Transilvania din Brașov.
În 2007, pretendentul la funcția de judecător CCR a mai făcut un curs postuniversitar la Colegiul Național de Apărare din cadrul Universității Naționale de Apărare „Carol I”. În același an, Mihai Busuioc a absolvit și un master în Drept funciar, publicitate imobiliară și cadastru la Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu. După care, în anul 2009, a urmat un program de formare specializată pentru ocuparea unei funcții corespunzătoare înalților funcționari publici, la Institutul Național de Administrație.
Între 1995 și 1999, Busuioc a activat ca și conducător de Carte Funciară la Judecătoria Sectorului 4 din București. În 2001, a fost lector la Centrul de Pregătire a personalului auxiliar și de specialitate din cadrul Ministerului Justiției. În 2004, a fost coordonator principal de Carte Funciară la Judecătoria Sectorului 4, registrator la Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară și consultant pe probleme de Carte Funciară într-un program al Băncii Mondiale.
În 2005, a devenit șef de serviciu la Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară, după care, în 2006, director general adjunct și, până în 2007, director general și președinte al Consiliului de Administrație.
Până în 2013, Mihai Busuioc a condus această instituție, iar în 2014 a fost numit șef al Corpului de Control al Agenției. În 2014, a devenit consilier al unui secretar de stat din Ministerul Dezvoltării, iar în perioada 2016 – 2017 a devenit secretar general adjunct și secretar general al Ministerului Dezvoltării. În 2017, a fost numit secretar general al Guvernului, iar, din 15 octombrie 2017, este președinte al Curții de Conturi a României.
De la combaterea discriminării la excepții de neconstituționalitate
Zilele trecute, președintele USR, Dominic Fritz, a dezvăluit modul în care sunt împărțite funcțiile importante, odată cu constituirea noii coaliții de guvernare. „Deocamdată, există o înţelegere conform căreia PSD şi UDMR vor face propuneri pentru Curtea Constituţională, iar USR va face o propunere pentru Avocatul Poporului”, a precizat Fritz.
Astfel, dacă propunerea de înlocuire a lui Marian Enache de la CCR a fost făcută de către PSD, în persoana lui Mihai Busuioc, cea de-a doua propunere venită dinspre partide aparține UDMR, Uniunea a anunțat deja că, odată cu expirarea mandatului lui Varga Attila, îl va propune la CCR pe actualul președinte al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, Csaba Asztalos.
Asztalos conduce CNCD din anul 2005. Este absolvent al Facultății de Drept, al unor cursuri SNSPA, al Academiei Naționale de Informații și a Colegiului Superior de Siguranță Națională. Este și doctor în drept.
Șefa Înaltei Curți neagă că ar fi în „cărți” pentru Curtea Constituțională
Cea de-a treia nominalizare pentru CCR, care urmează să o înlocuiască pe Livia Stanciu, va veni din partea președintelui României, Nicușor Dan. Nu se știe cine anume va fi „uns” la CCR din partea Președinției.
În schimb, ieri, judecătoarea Corina Corbu, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, a negat ferm că ar fi fost în discuție pentru o posibilă nominalizare la Curtea Constituțională din partea Partidului Social Democrat. Reacția vine după ce în spațiul public au circulat informații potrivit cărora numele său ar fi fost luat în calcul de conducerea PSD în ședința Biroului Permanent Național de la începutul acestei săptămâni.
„Nu am avut niciun fel de discuții cu niciun partid politic în vederea nominalizării la CCR. În toată cariera mea am păstrat neutralitatea față de partidele politice, aspect care este valabil și în acest caz”, a precizat președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.