Express aniversar

Autor: Loreta Popa 18 Feb 2007 - 00:00

Corina Chiriac si Gabriel Dorobantu au "urcat" in Jurnalul Express. Au vor-bit intr-un stil aparte si nu au uitat sa ureze citi-torilor Jurnalului National de duminica sanatate, succes si la mai mare! Gandurile celor doi artisti sunt placut intrerupte si de o escala inedita in Gara de Nord, cea din anii 1872, 1928 si asa mai departe...

Un suflet mare pentru o gara mica

Corina Chiriac? Prezent

Un suflet mare pentru o gara mica

La aniversarea unui an de la aparitia Jurnalului National de duminica, Gabriel Dorobantu a fost de acord sa urce in Expresul Jurnalului si sa vorbeasca despre el si viata lui: Cantecul.

Oamenii au descoperit in cantecul lui un refugiu, s-au identificat cu melodiile lui, daca nu credeti, mergeti la spectacole si veti vedea o sala care canta la unison cu interpretul, rememorand iubiri de mult pierdute. "Hai vino iar in gara noastra mica" a fost cantat prima data de Gabi Dorobantu in 1986, intr-un spectacol pe care-l juca alaturi de artistii Teatrului din Pitesti. De 21 de ani, piesa a fost interpretata in toate spectacolele si turneele pe care artistul le-a sustinut. A devenit cartea lui de vizita. Singurul premiu obtinut de Dorobantu a fost unul de suflet, din partea publicului.

Pentru Gabriel Dorobantu trenul inseamna viata... "Spun asta nu gratuit, ci pentru ca inainte trenul era legatura fireasca dintre marile orase intre oameni", spune artistul. "In tren te imprietenesti cu oameni pe care nu-i cunosti, in tren este nevoie de conversatie, nu poti sa calatoresti zece ore, de la Bucuresti la Baia Mare, fara sa vorbesti cu cei din jurul tau. Trenul te invita la conversatie, descoperi oameni si franturi de viata, de aceea spun ca trenul este viata. Trenul iti ofera si emotii. In tren poti sa te indragostesti, in tren poti sa faci infractiuni. Poti sa fii prins de controlor ca nu ai cumparat bilet si poti plati pentru prima data in viata ta amenda. Eu cand am fost in armata trebuia sa strabat distanta dintre Ploiesti si Bucuresti cu trenul. Odata, la o invoire, in graba, nu am luat bilet, mizand pe faptul ca poate controlorii nu vor zice nimic atunci cand ma vor vedea imbracat militar, lucru ce nu a fost adevarat. Controlorul s-a simtit si mai important, probabil ca traise acele momente ca mine atunci cand a fost militar, si a vrut sa bage spaima in mine si in colegii mei. Erau tot soldati. Asa ca ne-a amendat. M-am lecuit pentru toata viata. Am sa plec totdeauna la tren mai devreme, am sa-mi iau intotdeauna bilet, pentru ca sa pot calatori in siguranta, in liniste si sa-mi pot permite sa comunic cu oamenii fara emotii."

De ce o gara mica? "In garile mari, oamenii se pierd, in garile mici, oamenii se regasesc mai repede. Atunci cand exista un strain care coboara din tren, primul care descopera acest lucru este seful de gara. Stie navetistii, muncitorii, indragostitii, copiii, elevii, batranii care calatoresc cu trenul. Unii isi pot regasi bagajul pe care il pierd cateodata la bagaje de mana, in gara de unde au plecat sau altundeva. O singura data s-a intamplat sa nu cobor la statia care trebuie, insa asta nu m-a facut sa-mi pierd cumpatul, pentru ca exista oameni care te pot invata ce ai de facut. Eu cred ca exista nu neaparat un destin, dar cred ca lucrurile se aranjeaza de la sine in viata. Pentru ca, daca ai educatia necesara pentru munca si disciplina necesara, poti la un moment dat sa cobori in toate garile pe care ti le propui. Sa reusesti, aceasta reusita nu inseamna o reusita materiala neaparat, o reusita spirituala. Eu, de exemplu, ma pot considera norocos. M-am urcat in trenul care trebuia si la timp. Cu toate ca am inceput sa zicem activitatea artistica nu din tinerete, ci la maturitate."

SCRISORILE. "Ideea cartii (Â«Sueta cu... Gabriel DorobantuÂ») mi-a apartinut. Eu nu m-am incumetat sa scriu o carte, pentru ca niciodata nu m-am considerat suficient de destept sa pot face un asemenea lucru si am crezut ca numai cei cu experienta il pot face. Am vorbit cu Eugen Rotaru si i-am spus ca un material deosebit ar fi scrisorile pe care le-am primit de-a lungul carierei de la cei care au ascultat cantece, cei care au admirat cantecele, cei care m-au admirat pe mine. Am convenit sa nu facem publice aceste scrisori si sa nu le semnam, sa pastram o anumita decenta, o anumita rezerva. Oamenii au scris aceste scrisori cu incredere, de multe ori au fost destainuite lucruri intime. De exemplu, acum pot sa divulg, pentru ca nu folosesc nume, cineva ma intreba daca este chiar bine sa se produca inevitabilul cu Nelu, pentru ca il iubeste pe fata, nu in ascuns, crede ca nu mai poate rezista. M-a intrebat daca pot sa ii ajut dupa ce vor fi impreuna sa le cumpar pat, mobila de bucatarie si un radio. Descoperind asemenea scrisori, care astazi ar fi numite haioase, eu le-as numi comice si frumoase, am spus hai sa facem o carte care sa nu fie trista si sa vorbeasca despre lume. Sigur ca Rotaru a facut un plan si a gandit cartea in felul lui, eu as fi facut cartea altfel. Nu pot sa pun un punct de vedere atunci cand nu indraznesc eu sa fac acest lucru."

Slagarul? "Daca ne uitam la ce se intampla in Europa, slagarul nu are sanse sa supravietuiasca, daca vedem ce se intampla in lume, care este mult mai echilibrata, mai traditionalista, mai conservatoare fata de lumea noastra, o farama din cea mare, eu cred ca pana la urma oamenii vor face ceea ce trebuie."

TIMP A FOST MEREU. "Atunci cand ai o asemenea meserie, iti faci timp pentru ce iti place. Au fost oameni care au crezut ca nu pot sprijini actiunile mele, care nu au avut incredere in ceea ce fac eu. Mi s-a parut a fi necunoastere si nestiinta. Atunci cand descoperi un interpret cu popularitate, care are posibilitatea sa cucereasca prin cantecele lui oamenii, care sa cante pe viu, asa cum se cere, te gandesti ca e o investitie buna. Nu a existat nici o propunere sa fac un spectacol One Man Show cu orchestra, era o investitie pe termen lung si care ar fi putut avea rezultate exceptionale. Acum este putin cam tarziu si deja nu ma mai incanta nici un fel de actiune din partea nimanui."

De la prima statie importanta a vietii - nasterea - Gabriel Dorobantu a fost ocrotit de familie, de oameni, de Dumnezeu si de steaua lui norocoasa: Muzica. A vizitat o lume intreaga, a cantat in sufletele romanilor de pretutindeni, dar cel mai bine se simte acasa, in Romania. S-a urcat in trenul care trebuia, la statia care trebuia si la timp

ACASA INSEAMNA ENORM. "Nu-mi place sa stau plecat in strainatate decat o saptamana sau doua. Trebuie sa fiu langa familie, trebuie sa ma intalnesc cu prietenii... trebuie sa privesc la televizor certurile interminabile dintre politicieni, trebuie sa descopar vulgaritatea, obraznicia si prostia de pe micile ecrane. Probabil ca asta o sa-mi foloseasca mai mult, dar poate ca voi mai avea o a doua viata sa fac mai mult bine decat am facut pana acum. Cred ca duminicile din copilarie erau altfel decat cele de acum. Acum descopar o frenezie pe sosele, o goana dupa cumparaturi, un consumism ce ma subjuga total, nu inteleg de ce oamenii au devenit atat de hotarati sa faca tot felul de curse interminabile pentru viata chiar si duminica. Eu cred ca duminica trebuie petrecuta in familie sau intre prieteni. Cred ca duminica de asta a fost lasata de la Dumnezeu ca zi de odihna. Trebuie sa fim noi cu noi insine, sa privim soarele sau cum apar stelele pe cer. Sunt lucruri pe care le-am uitat."

SEFUL DE GARA. "Am cantat melodia intr-o gara, era gara ideala, gara din cantec. Era o gara de langa Govora, unde am filmat un film muzical pentru copii, Â«Sarpele verdeÂ», alaturi de Jean Constantin, Benone Sinulescu, Alexandru Jula, unde intruchipam seful de gara. Chiar fredonam Â«Gara micaÂ», sigur, pe alta orchestratie, dar descopeream ca poate sa existe o asemenea poveste intr-o gara chiar asa de mica. E bine sa traim in prezent, dar e bine sa ne imaginam si ca viitorul este al nostru. Daca Electrecordul mi-a oferit acum trei saptamani, in emisiunea Mihaelei Radulescu, Discul de Aur, cred ca asta ma obliga si mai mult. Electrecordul nu a facut-o gratuit, el ofera greu aceasta distinctie. Faptul ca am facut zece CD-uri cu ei ma obliga nu neaparat sa lucrez cu ei, dar sa fac melodii care sa ma reprezinte.

Iubiti-va cititorii acum, ca impliniti un an de existenta, si nu uitati ca daruind ramaneti in viata. La multi ani!"

Iubeste oamenii, apreciaza bunul-simt, sinceritatea, prietenia si uraste prostia. Are calitati, dar si defecte. Nu le ascunde. Si-a transformat teama in putere, raspunsul la critici a fost emotia artistica, fiorul care i-a adus publicul mai aproape. Dar cel mai sigur lucru din viata lui a fost, este si va fi intotdeauna muzica.

"Incredere am avut mereu in oameni. Sigur ca poti sa o pierzi uneori, dar lumea nu-i facuta dintr-un singur om. Atatea suflete si idei si cred ca ne putem lega de oricine oricand"
Gabriel Dorobantu