Fabricantul de stele

In numarul sau special dedicat Craciunului, Ilustratiunea Romana din 1935 il prezenta cititorilor sai pe Mos Andrei, cel mai batran fabricant de stele din Bucuresti.

Totul se petrecea intr-o mahala. "In departata mahala a Broscariei, in preajma cimitirului Ghencea, se afla ultimii fabricanti de stele, elevi ai batranilor iconari, cari se intalneau pe vremuri in targurile cu biserici multe.

Ca sa ajungi pana la bojdeuca lui Mos Andrei, care e cel mai batran fabricant de stele, trebuie sa treci peste imensele baltoace ale strazilor, cari nu se mai usuca niciodata. Mos Andrei locueste tocmai in capatul Broscariei, intr’o fundatura napadita si ea de noroiul, care ne conduce pana in tinda casutei ultimului fabricant de stele.

DIN COCA. Ne intampina cu latraturile lor furioase o haita de caini, de marimi diverse, cari sunt gata sa ne sfasie, pentruca am indraznit sa turburam tacerea si linistea batranului iconar de stele, cufundat in misterul micei si naivei lui creatii.

Din tinda casei apare capul bine imbrobodit al unei babatii, cu infatisarea bunicilor bune din basmele copilariei. E nevasta mosului Andrei, tovarasa lui de viata de 48 ani. - Acasa-i mosul? - Acasa, maica! Numai osteniti-va de poftiti in odaie... Ca el tot mestereste la stelele lui.

Odaia, care e totodata atelierul mosului Andrei, e parfumata de mirosul sarmalelor, cari fierb la foc potolit pe plita. Pe cele doua lavite si pe pereti sunt numai stele, albe si incondeiate, cari se rasfata in cinci si opt colturi, formand un decor de vis odaitei sarmane, unde un batran de 70 de ani face din hartie, din coca si sineala, o lume de feerie pentru pustanii mahalalei. Pe un sevalet mititel si primitiv, pensula naiva a batranului incondeiaza Adami si Eve, langa un sarpe cu cap speriat si ingeri suparati, cu aripioare de fluturasi. In mijlocul stelei e o «nastere» chromolitografiata, cumparata din Obor, pe care batranul o inconjoara cu ornamente vechi, cum se gasesc numai pe psaltichiile din manastirile voevodale.

TRADITIE. In jurul casei lui e o viata straina, viata mahalalei bucurestene cu toate falsele ei alcatuiri de ritm orasenesc. Aici, in tacerea mormantala a odaitei, in parfumul intim al gutuilor puse la uscat si al sarmalelor cari fierb potolit pe masina de gatit, mos Andrei, ultimul pastrator al traditiei, incondeiaza stele, cari nu mai rasar sus de 2000 de ani.

In jurul sevaletului s’au adunat copiii mirati ai vecinilor, pentru cari miracolul stelei e mereu proaspat, mereu nou, asa cum spun baladele batranesti.(…) - Dar d-ta nu ai copii? Din coltul ei de dupa plita, baba sari sa-si spue si ea oful de pe inima. - N’avem maica, ca poate nu am fost vrednici sa-i crestem, ori va fi fost un bluestem pentru pacatele noastre dela cel de sus. Am infiat acu vreo treizeci de ani un baiat al unei surori de-a dumnealui si a murit saracul in razboi. Atata suflet am avut si noi la casa noastra si acu stam singuri si asteptam sa ni se inchida ochii.

Babuta isi sterse in pestelca lacrimile, cari ii siruiau pe fata brazdata de ride adanci. Batranul se infundase in lucru, ca sa nu vedem cat de mult il emotionase rascolirea marei lui amaraciuni. In durerea de a nu avea nici un copil, batranul se dedicase cu trup si suflet stelelor, jucariilor pentru copiii mahalalelor, cari deveneau astfel cu totii copiii lui si ai babei, care stie sa insire atat de frumos foita tricolora in jurul colturilor de stele.

SOAPTA. Din saracia lui mare, mos Andrei ne pofteste la un paharel de tuica, pastrata de demult in camara lui, alaturi de vopseaua pentru stele. - Spune, mosule, cum de ajungi sa traesti numai din stele cari nu mai au catare? - Auleo! Pai daca ar fi sa traesc din stele as muri de foame, ca mai mult ma costa lemnul si foita decat iau eu pee le. Eu vara sunt zidar, adica am fost, ca acuma nu mai ma ajuta puterile sa fac treaba, doar ici colo cate o reparatie. Dar am dela Cassa Centrala o pensie de 503 lei pe luna si mai ma ajut si cu cu asti 15 lei pe zi… Altfel nu ieseam la cap cu vanzarea stelelor. Asta o fac asa, mai mult de placere… Acu, acu inchid si eu ochii sin u o sa mai fie in tot Bucurestiul nici un iconar de stele. - N’ai invatat pe nimeni meseria, mosule? - Ba da, a fost unu’ Ionescu, care a invatat si el sa faca stele, dar nu avea omul tragere de inima si s’a lasat de meserie. Acum sta mai mult prin carciumi…

Si dupa o lunga tacere in care timp isi preparase sineala, pentru a face cerul ingerasilor bosumflati, mos Andrei vorbi in soapta, ca pentru el: - N’o sa fie nici o paguba… Nu mai are nimeni nevoe de stelele mele…"

REALISM "Pai daca ar fi sa traesc din stele as muri de foame, ca mai mult ma costa lemnul si foita decat iau eu pe ele. Eu vara sunt zidar, adica am fost, ca acuma nu mai ma ajuta puterile sa fac treaba, doar ici colo cate o reparatie"

PLACERE "Am de la Cassa Centrala o pensie de 503 lei pe luna. Asta o fac asa, mai mult de placere... Acu, acu inchid si eu ochii si nu o sa mai fie in tot Bucurestiul nici un iconar de stele"

BUNATATEA, MILA, DRAGOSTEA

" Sarbatorile! Au sosit cu bucuriile si nadejdile lor de mai bine in noianul de datini care se suprapun ca imaginile unui minunat film de cinematograf. Sarbatorile: un popas in valtoarea vietii, prilej de odihna si mai ales de reculegere! Cati dintre oameni folosesc prilejul acestui popas pentru a adanci intelesul adevarat al vietii? Sau mai curand pentru o scurta recapitulare a straduintelor, a preocuparilor, a faptelor pe care le implinim adeseori in precipitarea ritmului rapid pe care l-au imprimat vremurile de dupa razboi? (…) Cel putin bunatatea, mila, dragostea de aproapele nostru sa fi ramas flori scumpe in campia atator milioane de oameni, bantuita de o ciudata si pana la un punct inexplicabila criza morala", din "Ilustratiunea Romana", decembrie 1935.

GREU DE TOT, TAICA!

"Mos Andrei ne priveste cu ochii lui mici, aposi, in care straluceste lumina unei bunatati de dincolo de viata. E un batranel putitel la trup, cu maini moi si picioare umflate de rheumatism. - Cum merge treaba, batranule? il intrebam. - Greu de tot, taica, ne raspunde mosul, oftand din fundul rarunchilor. Nu mai stiu oamenii de astazi de obiceiurile noastre de demult. Eu fac stele de 40 de ani. M’a invatat unul Anastasie, care era iconar mare de invatase la scoala de zugravi din Ramnic. De atunci, in fiecare iarna fac stele, cand mai multe, cand mai putine. Dar asa de putine ca in iarna asta nici nu mi-a fost dat vre’odata sa fac. De unde altadata nu pridideam de treaba, ca aveam de facut cate 5-600 de stele, acu abia daca o sa am commanda de 100 bucati… Nu mai intarzie lumea asupra datinei acesteia, pe care am apucat-o dela bunii si strabunii nostri… Timpuri noui… Oameni noui… Si mai e si saracie multa pe la mahalale, ca nu se indura oamenii sa cumpere stele pentru copii".