Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Jurnalul WEBCAM LIVE ROMÂNIA

Ştiri

Editoriale

Special

Bani şi afaceri

Externe

Cultură

România Inteligentă

Sport

Viaţa Sănătoasă

Timp Liber

Jurnalul.ro › Special › File din istoria torturii

File din istoria torturii

de Lavinia Betea | 05 Mar 2008 • 00:00

Azi se împlinesc 55 de ani de la moartea lui Stalin. Un prilej să ne amintim de “genii ale răului” şi de epoci care s-au făcut cunoscute prin cruzime.
Citiţi şi: • Funeraliile lui Stalin • La catafalcul “eliberatorului” României • Muzeul Torturii de la Praga • Suplicii în beciurile Inchiziţiei • Dracula versus Vlad Ţepeş • Contesa-vampir • Cum a devenit România “patria lui Dracula” • Globalizarea torturi

Iubesc femeia!
Femeia înseamnă motorul lumii, dulceaţă, mamă, soţie, copilă, iubită. O Ediţie Specială despre Femeie. Însoţită de un CD minunat, intitulat "Iubesc femeia” şi dedicat minunii pământului numită FEMEIE. De ce iubim femeia? Pentru că e o eternă poveste! ● Ediţie specială 8 martie 2008

A fost secolul XX “veacul crimei şi al torturii”?

A fost veacul trecut cel mai “bogat” din istorie în omoruri şi crime? Cel mai despotic şi mai rafinat în cruzime dintre toţi tiranii lumii e Stalin?

“În secolul al XX-lea puterea este tristă. Cine nu acceptă puterea împletită cu crimă nu trebuia să se nască în secolul nostru.” Sunt spusele lui Leon Troţki, unul dintre personajele emblematice ale veacului trecut, şi el artizan al sângerosului sistem stalinist, a cărui viaţă s-a încheiat tot din ordinul lui Stalin. A fost, cumva, secolul trecut timpul marilor “genii ale răului”? S-au inventat atunci mai rafinate torturi? Au fost oamenii epocii contemporane mai cruzi unii cu alţii decât strămoşii din vechime? Sunt mai predispuse la a înfăptui păcatul de moarte al uciderii seamănului anumite popoare decât altele? Dar noi, românii, cum am ajuns a fi localizaţi “în patria vampirului Dracula”?

SUB STEAGUL ROŞU. Asemenea întrebări îţi pot trece prin minte la “comemorarea” a 55 de ani de la moartea lui Stalin. La 5 martie 1953, când decedase “tatăl popoarelor”, o treime din populaţia planetei trăia sub semnul steagului roşu. Din Novosibirsk la Havana, din Ulan Bator la Varşovia, oameni înlăcrimaţi se perindau în nesfârşite coloane prin faţa tabloului îndoliat al defunctului care “fericise” omenirea. “Cutremurătoarea veste” nu le fusese însă împărtăşită şi sclavilor imperiului său: deportaţii la Kolâma ori în Bărăgan, întemniţaţii din Lubianka ori Terror Haza. Au trebuit să treacă încă trei ani ca succesorul său, Hruşciov, motivat de trebuinţa de consolidare a propriei puteri, să vorbească despre crimele defunctului. Şi abia în 1961 să poată fi scos din mausoleul Kremlinului, unde i se pregătise o ceremonie veşnică.

Cel care a clădit în anii săi de domnie (1924-1953) imensul imperiu comunist n-a fost însă “original” în strategiile de dominare asupra semenilor. În numele ideologiei “marxist-leniniste” a aplicat multe dintre metodele ţarului Ivan al IV-lea (1530-1584), intrat în istorie ca Ivan cel Groznic, pe care Stalin îl considera, de altfel, învăţătorul său.

MEMORIA. Contemporani lui Stalin i-au fost alţi mari dictatori ale căror “crime pentru putere” ne sunt cunoscute datorită supravieţuitorilor şi arhivelor media. Poate că la scara populaţiei de atunci, construcţiile faraonice au făcut mai multe victime decât Canalul Belomor şi minele din Karaganda, iar “disidenţii” crucificaţi de romani au fost mai numeroşi decât împuşcaţii din “anii marii terori”. Urmele tiraniilor de demult le-a acoperit însă colbul vremii, pe când memoria colectivă a crimelor făcute în numele lui Stalin, Hitler, Mao ori Pol Pot e vie şi puternică.