Florea Dumitrache - "Corsarul roib" a murit in zori

Florea Dumitrache a ars prea repede treptele vieţii. A trăit doar pentru iubirea lui eternă, fotbalul, pe care l-a predat pe gazon adversarilor, dar şi spectatorilor din tribune. Şi unii, şi alţii au apreciat uşurinţa extraordinară cu care Mopsul făcea lucruri complet neaşteptate, care-i lăsau mască pe adversari.

Florea Dumitrache a ars prea repede treptele vieţii. A trăit doar pentru iubirea lui eternă, fotbalul, pe care l-a predat pe gazon adversarilor, dar şi spectatorilor din tribune. Şi unii, şi alţii au apreciat uşurinţa extraordinară cu care Mopsul făcea lucruri complet neaşteptate, care-i lăsau mască pe adversari. Din păcate pentru el, dar şi pentru generaţiile care au venit după ce s-a lăsat de fotbal, exprimarea la nivelul grupelor de copii şi juniori nu a fost pe măsura uriaşului său talent nativ. Aici, in Complexul Sportiv Dinamo, Florea Dumitrache a incercat să le arate puştilor căteva din secretele uluitoarelor sale execuţii. Ştia să le facă, mai puţin să le arate altora, motiv pentru care, pănă acum, Corsarul roib a rămas unic


Niciodată talentul cu boemia, in cantităţi uriaşe, nu şi-au dat atăt de viguros măna ca in cazul lui Florea Dumitrache. A fost atăt de inzestrat de la natură, incăt nimeni pănă la el şi nici după n-a putut reuşi atăt de multe intr-o secundă şi, de cele mai multe ori, doar pe un metru pătrat: dribling devastator, demarcare rapidă, desprindere fulgerătoare, detentă uriaşă, lovitură de cap explozivă. E greu de redat in cuvinte un cumul atăt de mare de calităţi, dar asta era realitatea. Circula o legendă in presa acelor ani, potrivit căreia toate fotografiile făcute cu Dumitrache in timpul meciurilor ieşeau mişcate. Aparatele vremii erau prea lente, iar viteza de expunere era prea mică, astfel incăt să poată surprinde fidel scănteia din jocul său.


AUTOCENZURA. Viaţa fotbaliştilor de astăzi e pusă pe tapet de reprezentanţii mass-media. Mai ales a celor care au căt de căt valoare, dar şi carismă. Iar atunci cănd nu au nici valoare şi nici carismă sunt in atenţia presei datorită partenerei de viaţă, de cele mai multe ori căt mai sumar imbrăcată. Ei bine, fotbaliştii nu au fost tot timpul in vizorul presei. Pentru mulţi, viaţa foarte multor jucători de mare valoare ai ţării, din generaţii diferite lor, a fost ascunsă de ochii microbistului. In primul rănd, datorită cenzurii ziarelor de atunci, a profesionalismului gazetarilor vechi, preocupaţi doar de aspectul strict sportiv şi deloc de cancanuri, dar mai ales opoziţiei politrucilor vremii, refractari la tot ce insemna viaţa privată. A fost posibil astfel ca jucători mari pe plan naţional şi internaţional de la cluburile noastre să fie extrem de puţin cunoscuţi in viaţa de zi cu zi. Atunci, pe vremuri, lăngă echipele de fotbal nu erau decăt trei ziarişti, unul de la singurul ziar de specialitate, Sportul popular, al doilea de la radio, cel care transmitea meciul, şi, in sfărşit, trimisul televiziunii. In aceste condiţii, foarte rar ajungea la urechile oamenilor ceva legat de viaţa privată a jucătorilor, mai ales a celor de la echipa naţională. Incercăm să facem o reparaţie morală, reconstituind, cu ajutorul colegilor care mai trăiesc, dar şi al celor care l-au cunoscut, fragmente din viaţa regretatului Florea Dumitrache, "corsarul roib" al fotbalului nostru.


CANTONAMENT. Puţină lume mai ştie detalii de la participarea echipei noastre naţionale la turneul final al Campionatului Mondial din Mexic, 1970. Romănia a jucat in grupa morţii, cum a fost denumită ea de specialişti, de la Guadalajara, aflată la mare altitudine, de peste 1.400 de metri. In aceste condiţii, aerul este foarte rarefiat, este nevoie de adaptare, motiv pentru care s-a hotărăt plecarea din timp, pentru a se adapta căt mai bine la condiţiile dificile din Mexic. In total, jucătorii lui Angelo Niculescu au stat 45 de zile in ţara sombrero-ului.


URAGAN. Ai noştri au plecat cu o cursă a companiei belgiene Sebena pănă la Bruxelles. O escală in capitală a permis echipei "diavolilor roşii" să se imbarce in avion, cele două loturi mergănd impreună spre Mexic, via Montreal. Dacă zborul peste Ocean a fost unul liniştit, nu la fel a fost şi ultima parte a drumului spre Ciudad de Mexico. "Mai aveam un sfert de oră de zbor pănă la destinaţie cănd a inceput nebunia. Am intrat in plin uragan, avionul era lovit de fulgere, cădea in gol căte 1.500 de metri, nimeni nu mai ştia de el. Ţipam cu toţii, inclusiv stewardesele, cele care ar fi trebuit să ne calmeze. Credeam că vom muri, era lume căzută pe culoarul avionului, un monstru de Boeing, care se scutura de parcă era o frunză in bătaia văntului", şi-a inceput trăirile unul dintre jucătorii din expediţia de atunci, fundaşul stănga Augustin Deleanu.


COŞMAR. "Totul a durat circa trei minute, dar nouă ni s-a părut că a durat un veac. Zburam la 14.000 de metri, totul in jurul nostru parcă exploda din cauza fulgerelor, care ne orbeau efectiv. Vedeam aripile avionului, care parcă aveau artificii aprinse pe ele din cauza electricităţii, cum tremurau zgălţăite de uragan, iar noi eram aruncaţi in fel şi chip, deşi eram pe scaune şi cu centurile puse. Cănd pleca in picaj, stomacul ne urca in găt, de nici nu mai puteam să respirăm, iar noi credeam că totul s-a terminat. Intr-un final am văzut că luminile fulgerelor rămăn undeva in spatele nostru, iar in faţă au apărut luminile de la aeroportul din Rio, aflat la mare distanţă. Atunci s-a deschis uşa cabinei, pilotul belgian a trecut pe lăngă noi cu o cămaşă şi o pereche de pantaloni de schimb. Cele de pe el erau unde fleaşcă, de parcă atunci ar fi ieşit de sub o ploaie torenţială", rememorează Coco Deleanu. După terminarea competiţiei, Gicu Dobrin nu a mai vrut să se inapoieze cu avionul, cerănd să vină acasă cu vaporul, drum care ar fi durat circa o lună. Nu i s-a aprobat cererea, motiv pentru care a mai suferit şi la inapoiere.


MATOL. După cum se ştie, regretatul Dobrin avea o teamă atavică faţă de zborul cu avionul, iar deplasarea spre Mexic a fost picătura ce a umplut paharul. "In timp ce el şi Culae Lupescu erau ca două figuri de ceară de spaimă, la fel ca toţi ceilalţi jucători de altfel, un singur om, unul din conducătorii delegaţiei noastre, Ion Balaş, a scăpat de calvar. Răsese mai multe pahare cu tărie, care l-au anesteziat instantaneu. A căzut intre scaune, dar l-a ridicat Dobrin, că se uitau ceilalţi din avion ca la circ. In cele mai cumplite clipe ale zborului, omul nu avea nici o treabă cu zgălţăiala, a dormit buştean. Ei bine, la urmă cine-l acuza cel mai tare pe Dobrin că-i beţiv şi că de aia nu o să joace? Balaş al nostru", işi aminteşte unul dintre jucători.


APLAUZE. Inaintea deplasării spre Mexic, echipa naţională a fost in iarnă in pregătiri in America de Sud, unde a jucat mai multe meciuri in Peru şi in Brazilia. După meciul cu Vasco da Gama toţi jucătorii au avut liber să iasă in oraş, căţiva dintre ei intrănd intr-un bar unde la ora 02:00 noaptea a fost retransmis meciul nostru. "Eram vreo zece la masă, beam căte o bere, că era cald şi eram deshidrataţi după joc. Stăteam cu spatele la televizor şi vorbeam. La un moment dat, mai mulţi oameni de la mese s-au ridicat şi au dat buzna să fie căt mai aproape de ecran, să vadă faza. La reluare ne-am dus şi noi. Era Mopsu, care, de la 16 metri, a dat gol cu capul, direct la vinclul porţii. Mexicanii au lăsat berile pe masă şi au aplaudat faza, nu mai văzuseră asemenea execuţie. Cănd l-am arătat pe cel care marcase, care era chiar lăngă ei, mai să il sufoce cu imbrăţişările", rememorează un alt component al echipei, Rică Răducanu.


RECOMPENSA. La ora cănd echipa noastră juca in compania Angliei, formaţia lui Bobby Moore era campioană mondială en titre. Căştigase acest titlu chiar la Londra, in urmă cu patru ani, printr-un gol şi acum neclar, validat de tuşierul rus Abramov. Din acest motiv, brazilienii se temeau de englezi şi au incercat, la fel ca Gigi Becali in vremurile noastre, să ii motiveze suplimentar pe adversarii insularilor. Am aflat, in premieră absolută, că jucătorii lui Angelo Niculescu au fost recompensaţi cu căte 200 de dolari fiecare pentru a le face viaţa mai grea englezilor. Banii au fost aduşi in vestiar chiar inaintea meciului. Cert este că au adus imediat pe plus bugetele sărace ale jucătorilor. Diurna era in acele vremuri de 2 dolari şi 15 cenţi, iar jucătorii noştri au stat in total 45 de zile, motiv pentru care abia au adunat 100 de dolari din diurnă. Au mai fost strănşi incă 100, deci in total 400 de fiecare fotbalist. Dar nu a rămas aşa, conducătorii i-au obligat să doneze căte 100 pentru sinistraţii de la inundaţiile din ţară.


PORECLE. "Porecla de «Mopsu» mi se trage din copilărie. Pe strada noastră, pe Giurgiului, era o babă care avea un nuc in curte. Mie imi făcea cu ochiul, motiv pentru care l-am atacat de căteva ori. Intr-o zi m-a prins in pom, la furat. A strigat la mine să mă avertizeze: «Dă-te jos, mopsu’ dracului!», probabil că văzuse nasul meu ca al unui căine mops", spunea fostul atacant. Cealaltă poreclă a fost dată intr-o zi de spectatorii de la un meci de fotbal din groapa lui Aldea, acolo unde este Stadionul TMUCB acum şi unde Florică juca mingea toată ziua. Fermecaţi de acţiunile puştiului, cei de pe margine i-au spus "Corsarul", iar de aici pănă la "Corsarul roib" n-a mai fost decăt un pas.


ARTISTUL. Avea o priză uriaşă la public, dar in viaţa de zi cu zi era un boem. A rămas celebru in deplasări. In afara echipamentului, avea in buzunarul de la sacou doar periuţa de dinţi. Asta era singurul său accesoriu cosmetic. Dimineaţa umbla din cameră in cameră să işi pună pastă de dinţi pe periuţă. A izbutit performanţa de a nu vizita nici un muzeu in străinătate şi nici o piaţă istorică, deşi Mircea Lucescu făcea eforturi disperate să il convingă. Avea o plăcere nebună să construiască veritabile piramide din cutiile cu bere pe care le consuma in aşteptarea colegilor plecaţi la cumpărături.


EXEMPLU. Legat de precizia loviturilor sale, unul dintre foştii colegi de echipă a lui Dumitrache de la Dinamo, Augustin Deleanu, ne dezvăluie amănunte interesante. "Aveam antrenamente in «groapă». Cănd se dădea liber la vestiare nu ştiam cum să o tăiem mai repede la duşuri şi apoi să ne vedem de ale noastre sau să mergem la o bere, că eram deshidrataţi. Ajunşi pe tunelul spre vestiare, intorceam instinctiv capul spre gazon, să vedem dacă a mai rămas vreunul. Ei bine, de fiecare dată rămănea Florică. Il avea ca partener de antrenament pe Petre Ţiganul, magazinerul nostru de atunci, care ştia să dea in minge. Avea inşirate 20 de mingi lăngă linia de corner, pe care Petre le trimitea centrate intr-un careu complet gol, fără portar, in cele mai variate poziţii. De fiecare dată, pe sus sau pe jos, cu capul sau cu stăngul sau dreptul, «Mopsul» lovea mingea cu sete şi o trimitea in poartă. Cănd cele 20 de mingi erau gătate, schimba partea şi centrările veneau iarăşi ploaie, din partea opusă, pe capul sau pe picioarele sale. asta e unul dintre motivele pentru care mexicanii l-au aplaudat atunci, ce făcea el cu mingea puţină lume, atunci şi acum, ar fi făcut. Era aproape unic, un uriaş talent nelucrat, cum il caracteriza plastic antrenorul Titi Teaşcă", spunea Coco Deleanu.


ŢEAPÃ.... In turneul din Peru, după una dintre partide, Rică Răducanu şi Aristică Ghiţă au plecat in bazar, la cumpărat aur şi bijuterii. Au intrat ei intr-o dugheană, au cercetat, au zis că totul e din aur de 14 karate, aşa cum le explica negustorul, şi au luat căte două ghiuluri, plătind peste 80 de dolari de persoană. A doua zi dimineaţa, Rică, care avea inelul pe deget, vede că acesta s-a inegrit. La fel şi Ricanu, care luase o mare ţeapă. "L-am luat cu noi şi pe Florică. Ajungem acolo şi ii zic ţiganului, in spaniola mea: «Tăticu, vezi că nu-i goldeanu curat, şi inelele sunt din tu-tu-tu», imitănd goarna lui Tudorică. S-a schimbat la faţă, apoi ne-a propus să impărţim paguba pe jumătate. Ce tupeu pe el! M-am postat in dreptul casei de bani şi am inceput să adun hărtii de 10 şi de 20 dolari, să ne scoatem banii. Peruanul a pus măna pe telefon, să işi sune gealaţii, că la poliţie nu ii dădea măna. Bătea cu măna in furcă să ii vină tonul, dar «Mopsul» rădea pe infundate, ii smulsese firul din perete, după care s-a dus la uşă şi a intors plăcuţa pe care era scris OPEN pe partea cealaltă, pentru a nu fi deranjaţi. Ne-am luat toţi banii inapoi", povesteşte Rică Răducanu.


BOEMUL. "Talentul strălucitor al fotbalului nostru, omul cu cea mai ucigătoare lovitură de cap, «Mopsu», a fost boemul echipei. Lovitura lu’ Pardaillan, aşa-i ziceam! Imi amintesc şi acum de un meci cu Progresul. A centrat cineva de pe dreapta, Florică era pe undeva pe la 20 de metri de poartă. A sprintat cu adversarul in spate, a intrat in careu, a plonjat vreo căţiva metri in aer, de parcă era rachetă, a lovit mingea ca la biliard, gol, am rămas cu gura căscată, deopotrivă adversari şi spectatori. asta era «Mopsul», in plus era un companion minunat la petreceri sau aiurea, cănta minunat muzică uşoară, parcă-l văd, una-două băga căte un zai-zai-zai, de ne făcea să uităm de necazuri", işi aminteşte Rică.


MINERUL. Dornici să readucă echipa Jiul Petroşani la forma bună de altădată, conducătorii Jiului din anii ’70 au făcut un masiv implant de jucători la inceputul sezonului 1976-1977. Cavai, Bădin, Ciupitu, Coco Deleanu, Ionel Augustin, Bucurescu şi Florea Dumitrache au poposit la Petroşani. Ceea ce a urmat avea să fie cea mai frumoasă perioadă din istoria Jiului in campionat, cu un neverosimil loc 5 in finalul sezonului 1976-1977, cel mai bun loc din istorie, după performanţa unui loc 3 in ediţia 1948-1949! Şi in următoarele sezoane Jiul va face legea cu granzii campionatului. O contribuţie deosebită a avut-o Florea Dumitrache, cel care a inscris de 37 de ori. Considerat terminat la Dinamo, Dumitrache a renăscut la Jiul, fiind idolul tribunelor şi, in acelaşi timp, adjunctul comandantului Miliţiei din Petroşani!


STUDENTUL. Dumitrache n-a fost niciodată un jucător de operetă. Imensul său talent a fost nu de puţine ori "blocat" de sticlele de vin de la "Parăngul", "Minerul" (vechi) sau "Mignon", celebrele restaurante din Valea Jiului a acelor ani. Colegul său Gigi Mulţescu a ştiut insă cum să-l strunească. Asta l-a mai domolit. Gigi l-a indemnat să facă şi şcoala, "sus in deal, la Institut". Dumitrache s-a apucat de invăţat şi a absolvit in promoţia 1978-1979 la subingineri, cursuri la zi, Facultatea de Electromecanică Minieră din cadrul Institutului Minier Petroşani.


VEDETA. Pe terenul de joc, Dumitrache era insă un leu (nu se inventaseră "Căinii Roşii", ăia erau incă miliţieni...). Florică nu s-a cramponat de postul său de vedetă la Dinamo. Om cu har şi talent, va demonstra şi la Petroşani că valoarea n-are vărstă. Şi a inceput spectacolul sub Parăng. Tandemul Mulţescu - Dumitrache făcea ravagii. Atacant unic, şuteur de excepţie, el inţelegea numai din priviri cu altruistul Gigi Mulţescu. Intr-un meci cu Universitatea Craiova, 1-0, la 12 decembrie 1976, Dumitrache se inalţă impotriva regulilor fizice la centrarea lui Bucurescu. Sare şi portarul oltenilor, Silviu Lung, să culeagă mingea. "Mopsul" intuieşte, se arcuieşte, Lung ratează intervenţia cu pumnul, Dumitrache face o foarfecă din voleu, tot in aer, gol la vinclu. asta era Dumitrache


MOMENTE DE GENIU. Bucureşti, 28 noiembrie 1968. Romănia - Elveţia. După o oră de joc din partida cu Elveţia, scorul era de 0-0, iar tricolorii nu puteau uita infrăngerea cu 0-3 de la Lisabona, in meciul cu Portugalia. Un cap blond s-a inălţat in careul elveţian, o lovitură de cap măiastră a propulsat mingea in plasă. Meciul era jucat.

Londra, 15 ianuarie 1969. Anglia - Romănia. Ai noştri atacă pe Wembley, mai sunt 15 minute de joc, iar Domide obţine un penalty. Sandu Boc vrea să ia mingea, Mircea Lucescu, căpitanul tricolorilor, ii barează calea, in timp ce Dumitrache se indreaptă spre minge. In faţa lui se află celebrul portar Banks, pe care minunea blondă il trimite după ţigări in dreapta, el şutănd in stănga.

Atena, 16 aprilie 1969. Grecia - Romănia, grecul Sideris a deschis scorul in minutul 51. După numai trei minute, Dumitrache, aflat in colţul careului de 16 metri, pe partea stăngă, a egalat cu un vole cu piciorul stăng, direct in vinclul porţii. Grecii nu se lasă, Dedes majorează scorul la 2-1, in minutul 60. După alte şase minute a urmat o nouă demonstraţie de măiestrie a "Mopsului", şut din colţul careului de 16 metri, de data aceasta de pe partea dreaptă, execuţie excepţională cu piciorul drept. Grecii prezenţi pe Stadionul Karaiskakis au amuţit.

Bucureşti, 12 octombrie 1969. Romănia - Portugalia. Dumitrache face un slalom, a trecut de Jose Maria, l-a urmat apoi Humberto, cel de-al treilea fiind fundaşul Batista, după care a urmat pasa de gol pentru Gicu Dobrin, iar meciul fusese jucat.

Guadalajara, 2 iunie 1970. Anglia - Romănia. Dumitrache a luat mingea, a plecat spre dreapta, intrucăt careul era supraaglomerat, a fost luat in colimator de Cooper, pe care il fenteză. Englezul cade in stănga "Mopsului", stadionul freamătă de urale, dar apare la dublaj celebrul Bobby Moore. Degeaba, urmează altă fentă, Bobby Moore cade in capcana "Mopsului" şi se intinde pe gazon. Cei doi se ridică furioşi, incercănd să il oprească, barăndu-i calea. Corsarul roib ii lasă pe amăndoi fără replică şi alege o soluţie unică - trece printre ei - , iar stadionul explodează. Florică a scăpat spre careu, dar a fost faultat din spate de Bobby.

Guadalajara, 6 iunie 1970. Romănia - Cehoslovacia, penalty pentru ai noştri, bate "Mopsul". Se retrage căţiva paşi, il priveşte fix pe portarul Vencel, parcă vrănd să il hipnotizeze, porneşte relaxat, şutează in stănga cehului, iar scorul a devenit 2-1 pentru Romănia. Uriaşă victorie pentru ai noştri.

Guadalajara, 10 iunie 1970. Brazilia - Romănia. La scorul de 2-0 pentru brazileni, Cornel Dinu i-a trimis in adăncime lui Dumitrache, două fente, fundaşii Brito şi Fontana sunt prinşi pe picior greşit, iar "Mopsul" a impins mingea in colţul din stănga porţii.


GPS ANTIC. După terminarea Campionatelor Mondiale din Mexic, delegaţia noastră s-a inapoiat tot cu o aeronavă Sabena şi in compania aceloraşi jucători belgieni. Cum totul fusese in regulă, "s-a incins un meci la băută, in toată regula, cu belgienii. I-am bătut la scor de forfait, işi aminteşte Coco Deleanu. La un moment dat, Van Himst, căpitanul lor, a fost poftit de pilotul aeronavei in cabină. I-am făcut marcaj străns şi am intrat şi eu in cabină, pentru prima dată in viaţă. Sus cerul era albastru, iar jos oceanul la fel. Nu era nici o demarcaţie, motiv pentru care l-am intrebat pe pilot cum se orientează, avănd in vedere că totul era albastru, de sus pănă jos. Mi-a spus că pe ocean se aflau diverse vase aflate la pescuit. Ele comunicau prin radio starea meteo din zonă şi coordonatele in cazul in care era furtună. Avioanele erau astfel avertizate şi ocoleau zona, dacă puteau, in coridorul desenat de două vase de pescuit".


IDOLUL GHETEI DE AUR A CM DIN ŢARA CANGURILOR. "Vestea dispariţiei lui Dumitrache m-a luat pe nepregătite. Eram la Arad, la o cafea cu fostul meu coechipier din generaţia de aur a Corvinului Bogdan, «Minerul», cum il alintam noi, depănănd amintiri despre acea perioadă. Mi-au dat lacrimile aflănd că «Mopsul» şi-a luat adio de la viaţă, plecănd in ceruri pentru a se intălni cu acel condei de neconfundat, Ioan Chirilă, care l-a descris cel mai bine ca fotbalist, la o fază năucitoare pe care Florică a realizat-o la mondialul mexican din ’70, in partida cu campioana mondială, Anglia. Aveam doar nouă ani cănd «Mopsul» inscria in poarta cehilor şi a brazilienilor şi ii ridiculiza pe englezi. Mă uitam fascinat la el in faţa televizorului şi nici prin minte nu-mi trecea că peste alţi nouă ani voi juca impreună cu el la Corvinul. Chiar dacă mai strănsese ceva ani, avea pe atunci 31, rămăsese acelaşi vărf «rasat», cu aceeaşi devastatoare lovitură de cap, cu acelaşi dribling strălucitor, chiar dacă mai pierduse din viteză. Alergam noi, «mănjii» lui nea Mircea Lucescu, care işi adusese prietenul sub «furnale» pentru a-l ajuta să clădească o mare echipă. Imi aduc aminte că locuiam in acelaşi bloc, al fotbaliştilor, cum ii spuneam noi, şi eram vecin de apartament cu nea Florică. Eram responsabil cu deşteptarea, in fiecare dimineaţă bătăndu-i la uşă, iar apoi plecam impreună la stadion. Era un om deosebit, se purta cu noi ca un frate mai mare, explicăndu-ne tainele meseriei de fotbalist. Am invăţat de la el o sumedenie de lucruri, care m-au ajutat enorm in viitoarea mea carieră fotbalistică. Din păcate, nu a mai putut să «fenteze» destinul, plecănd dintre noi la doar 59 de ani, alăturăndu-se lui Mişa Klein, care ii va centra pentru un nou gol. Un gol care va rămăne şi in sufletele noastre. Iţi mulţumescsc, «MOPSULE», pentru tot ce ai făcut pentru mine, pentru Hunedoara, pentru fotbalul romănesc", a spus Romulus Gabor.


ŞAPTE ANI DE SUSPENDARE PENTRU UN CAP IN GURÃ... APLICAT ARBITRULUI. Corvinul Hunedoara a jucat in Cupele UEFA cu NK Sarajevo. La Hunedoara, oaspeţii au condus cu 0-2, iar Corvinul a reuşit să marcheze de patru ori. La acest scor, regretatul Mişa Klein a ratat singur cu portarul, implicit posibilitatea unei desprinderi decisive, iar iugoslavii au egalat, celebrul Susici marcănd trei goluri. La meciul retur, pierdut de echipa noastră cu 0-4, tensionat de nereuşita echipei, dar şi de semnalizările aiurea ale unuia dintre asistenţi, Dumitrache, nemultumit de o semnalizare a acestuia, i-a tras un cap in gură tuşierului, care a căzut la pămănt. "Eu eram in apropiere şi m-am băgat intre ei, dar centralul, un arbitru, mi se pare, italian, care mă fluierase şi in Australia, la Campionatele Mondiale, mi-a dat şi mie roşu. «Mopsu» a fost suspendat pe şapte ani, iar eu am primit cinci etape. Chiar dacă am jucat in continuare pentru Corvinul, cei de la Dinamo m-au trecut in lotul lor pentru UEFA şi astfel am scăpat de suspendare", rememorează Romică Gabor.