Fondul "Libertatea": Bani pentru victimele Revoluţiei

Valul de suferinţă şi moarte abătut peste ţară în Decembrie '89 a provocat o "replică" umanitară generoasă, mani­festată sub forma unui val generalizat de solidaritate. Dramele prezentate pe larg în mass-media vremii i-au convins pe români să bage mâna în buzunare ca să ajute victimele Revoluţiei. Astfel a apărut Fondul "Libertatea".

Deşi ne place să ne lăudăm cu ele, generozitatea şi solidaritatea românească se pun, cu adevărat, în mişcare destul de rar şi doar în împrejurări cu adevărat dramatice. O dată a fost după catastrofalele inundaţii din 1970. A doua oară, după cutremurul din 1977. Iar ultima dată, imediat după De­cem­brie '89. De fiecare dată românii au pus mână de la mână şi au strâns bani pentru victimele catastrofelor. Din pă­ca­te, de fiecare dată, inclusiv în cazul Fondului "Libertatea", doar o parte din bani au ajuns la cei cărora le erau destinaţi.


APEL LA GENEROZITATE
La scurt timp după venirea la putere, autorităţile postdecembriste au apelat la populaţie, căreia i-a cerut să ajute victimele Revoluţiei cu orice sume de bani disponibile. Mai mulţi sau mai puţini, după posibilităţile fiecăruia, banii au început să fie depuşi de populaţie chiar după 22 Decembrie 1989, în conturi deschise la CEC şi la băncile de stat ale vremii.

În mod neaşteptat, generozitatea românilor a durat aproape trei ani, timp în care oamenii şi-au făcut datoria şi au dat cât au crezut de cuviinţă. Şi, strânşi la un loc, aceşti bani nu au fost chiar puţini. Iar în schimbul lor s-au primit nişte simple hârtii care atestau bunăvoinţa donatorilor. Care n-au avut niciodată un control asupra modului în care s-a utilizat rodul generozităţii lor.

De fapt, acest fenomen a semănat oarecum cu ceea ce peste câţiva ani avea să fie "Caritas". Cu o singură deosebire: depunătorilor nu li se promitea absolut nimic în schimbul dărniciei lor. Iar până la urmă, de acei bani au beneficiat mai ales funcţionarii care i-au gestionat.


O LEGE PENTRU SUFLETUL ŢĂRII
Puse în faţa unor importante sume de bani adunate în scurt timp, au­t­o­rităţile au decis că ar fi cazul să înfiinţeze şi un cadru legal care să permită gestionarea dărniciei publice. Astfel a apărut Decretul-Lege nr. 124 din 24 aprilie 1990 prin care CPUN a dispus înfiinţarea Fondului "Libertatea".

În textul publicat în Monitorul Oficial nr. 54/25 aprilie 1990, se men­ţionează că acest "Fond" este o "fun­daţie de utilitate publică, cu perso­nalitate juridică", dar şi că banii pe care urmează să-i gestioneze, adică sumele depuse an­terior în conturi, sunt "producătoare de dobânzi".
O prevedere importantă care a permis "fundaţiei" să funcţioneze timp de un deceniu şi jumătate.   


DAŢI UN LEU PENTRU REVOLUŢIE
Generozitatea publică s-a manifestat cel mai amplu în 1990, când la "Fond" s-au depus 2.197.571.098 lei. În 1991 s-au donat 60.773.563 lei, iar în 1992, încă 58.938.279 lei. După cum prevedea Decretul-Lelge nr. 124, aceşti bani au fost "producători de dobânzi". Iar după 1993 şi până în 2006, fundaţia a trăit mai ales din dobânzile acumulate în timp, precum şi din jocul financiar al diferenţelor de curs valutar. Cert este un singur lucru: evidenţele contabile ţinute de-a lungul timpului menţionează că între 1990 şi 2006 veniturile Fondului "Libertatea" au fost de 46 de miliarde de lei.    


UNDE TREBUIAU SĂ AJUNGĂ "BANII VOŞTRI"
Decretul-Lege nr. 124/1990 hotăra că veniturile Fondului "Libertatea" urmau să aibă mai multe destinaţii, toate legate de Revoluţie. Dar în loc să se adreseze mai întâi şi mai întâi victimelor, textul legii dă întâietate reparării "clădirilor proprie­tate de stat, cooperatistă sau obştească, distruse în timpul Revoluţiei, precum şi a unităţilor aferente acestora".

Păgubiţii obişnuiţi veneau pe locul doi: "Refacerea locuinţelor proprietatea unor cetăţeni şi acordarea de ajutoare pentru înlocuirea de bunuri casnice şi gospodăreşti distru­se în timpul Revoluţiei". Victimele propriu-zise ale Revoluţiei urmau abia pe locul trei în textul legii care promitea "acordarea unor ajutoare băneşti persoa­nelor care au suferit o invaliditate ca ur­ma­re a participării la triumful Revoluţi­ei", precum şi "acordarea unor ajutoare băneşti familiilor celor care au dispărut ca urmare a participării active la înfăp­tui­­rea Revoluţiei".

Banii "Fondului" ur­mau să mai fie folosiţi şi pentru amenajarea cimitirelor eroilor Revoluţiei, ridicarea unor monumente în cinstea lor, pre­cum şi pentru finanţarea acţiunilor "pentru perpetuarea memoriei lor". Plus multe alte acti­vităţi enumerate în textul legii.


UNDE AU AJUNS "BANII VOŞTRI"
Decretul nr. 127/1990 stabilea că Fondul "Libertatea" va fi gestionat de un Consiliu de administraţie, numit de Biroul exe­cutiv al CPUN. Iar Consiliul va stabili "regimul conturilor băneşti, condiţiile în care se pot efectua cheltuielile şi aproba cuantumul acestora, pentru fiecare ac­ţiu­ne sau obiectiv, precum şi structura şi normele de lucru ale aparatului propriu".

 Zis şi făcut! La început, Consiliul chiar s-a şi ocupat de administrarea acelor bani. Dar bineînţeles că membrii săi nu au fă­cut "muncă voluntară".Fapt care s-a re­gă­sit în cheltuielile proprii de func­ţio­na­re. La început, acestea au avut un nivel rezonabil, cuprins între 0,8% în 1990 şi 4,6% în 1996. Apoi, ele au început să crească de la un an la altul, pe măsură ce banii fondului se împuţinau.

Dacă în 1997 Consiliul de administraţie se mai mul­ţumea cu un procent de 18,8%, în 2001 cheltuielile proprii au ajuns la 76,2%, bani duşi mai ales pe salariile an­ga­ja­ţi­lor. Iar în 2006 se spunea că, practic, fundaţia "Fondul Libertatea" nu mai poa­te funcţiona din cauza lipsei banilor. Iar până la urmă nici un control oficial nu a clarificat niciodată, până la capăt, ce s-a ales, cu adevărat, şi în ce buzunare au ajuns banii oferiţi prin generozitatea po­pu­lară.