Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Cu luciditatea si severitatea procurorului care a anchetat multe dosare ale Revolutiei, magistratul Teodoru Ungureanu analizeaza, pentru cititorii Jurnalului National, aspecte de referinta ale evenimentelor din decembrie â89. In acest numar, colaboratorul nostru evalueaza fortele represive ale lui Ceausescu.
Pentru a ajuta cititorul neavizat sa intre in problematica unei cat de sumare analize a "momentului decembrie 1989", este necesara o minimala enumerare si explicare a unor termeni, care, nici pe departe, nu constituie premiere.De ani intregi, ori de cate ori se pune problema "vinovatiilor", se vorbeste si despre "forte de represiune" ,"armata", "comandanti", "ordine", "disciplina militara", "infractiuni", "raspundere", "prescriptie" etc.
Chiar si sumara, credem ca explicarea unora din acesti termeni va ajuta pe cel interesat, fie sa perceapa mai usor cele ce vor fi expuse, fie sa-l determine sa scormoneasca singur in cautarea adevarului.
Specificitatea evenimentelor din decembrie 1989, plaseaza Romania intr-o antiteza radicala si aparent inexplicabila, vizavi de pleiada "revolutiilor de catifea", care au dus la disparitia precipitata a "lagarului socialist".
PREMISELE. Caz unic intre aceste state, mai mult sau mai putin totalitare, nucleul de putere din Romania hotaraste sa foloseasca forta extrema, inclusiv componentele armate, spre a stavili populatia revoltata dupa ani si ani de inimaginabile suferinte, populatie care dorea cu ardoare macar "alinierea" la un regim, chiar de stanga, dar mai flexibil, mai putin obtuz, mai transparent, care se ofere, pe langa decenta traiului zilnic, o mai mare libertate de gandire, de exprimare si de miscare.
Citește pe Antena3.ro
Avand in vedere necesitatea imperioasa de a clarifica macar unele aspecte privind legalitatea interventiei fortelor armate in represiunea din decembrie 1989 si responsabilitatile generate de uzul de arma, doresc de la bun inceput sa asigur pe aceia care ar banui "interese" oculte din partea demersului de fata, ca se insala amarnic.
LEGEA. Pentru aceasta apreciez ca utile o serie de minimale lamuriri, cu privire la structura fortelor armate ale Romaniei din acea perioada.
Potrivit dispozitiilor Legii nr. 14 / 1972 (privind organizarea apararii nationale a RSR), acestea aveau urmatoarea alcatuire: unitatile din componenta Ministerului Apararii Nationale (organizate pe comandamente de arma, subordonate ierarhic pe traiectoria Consiliul Apararii RSR, prezidat de "comandantul suprem" - ministrul Apararii Nationale - Marele Stat Major) si cele ale Ministerului de Interne (Departamentul Securitatii si Comandamentul trupelor de Securitate, Militie, Comandamentele de pompieri si cel al trupelor de graniceri, toate fiind subordonate, prin ministrul de Interne fata de acelasi Consiliu al Apararii). Acestora, li se adaugau Garzile patriotice si Apararea locala antiaeriana.
Din cele de mai sus deducem faptul ca atributele esentiale al conducerii fortelor armate erau detinute de "comandantul suprem", in acelasi timp sef al statului si conducator al partidului unic de guvernamant.
MILITIENI SI SECURISTI. Principala forta care ar fi trebuit sa intervina pentru restabilirea "ordinii de drept" era aceea a MI, care avea cele mai largi atributii, era constituita din structuri anume destinate ce ar fi trebuit sa dispuna de dotarile necesare.
Daca in ceea ce priveste structura si pregatirea lucratorilor de Militie se mai puteau face... bancuri, consider ca structurile Securitatii beneficiau de personal bine pregatit pe specialitati, mai ales in ceea ce priveste activitatile de informatii-contrainformatii si supraveghere disidenta. Cine-si inchipuie ca dupa "cutremurul Pacepa" Securitatea romana a "pus de mamaliga" se insala.
Cu tot soiul de "aporturi valutare" au fost reorganizate retele de informatii externe, populate cu reprezentanti din cele mai variate categorii socio-profesionale care, fie beneficiau de o libertate de miscare in exterior suspect de larga, fie ii apuca "dorul de libertate" (desi o duceau bine in tara), fie isi aflau fericirea pe langa vreun cetatean strain destul de bine plasat sub aspectul interesului informativ. Daca nu va vine a crede, aduceti-va aminte ce "bine" a evoluat diaspora romaneasca...
CADRU LEGAL. Prezenta in strada si violentele exercitate de fortele Ministerului de Interne aveau ca "temei" dispozitiile legilor de organizare si functionare a componentelor acestuia, precum si masurile stipulate in Ordinul ministrului de Interne nr. 02600/1988 (referitor la "cresterea capacitatii combative si de interventie in scopul executarii ferme a atributiunilor date in competenta pentru asigurarea legalitatii si ordinii publice"). Prin specificul activitatii acestui minister, Ordinul mai sus-mentionat stabilea faptul ca "organele si unitatile MI aveau obligatia de a organiza din timp interventia pentru restabilirea ordinii si linistii publice, in limitele competentelor legale si ale planului unic de actiune".
Nu intamplator, primele ipoteze aveau in vedere tocmai manifestari identice celor declansate de populatie, in perioada 15 - 22 decembrie:
"Art.14, lit.a - incercarea unor elemente nemultumite, constituite in grup, de a patrunde, pe cai neoficiale sau prin manifestari turbulente la conducerea organelor centrale sau locale de partid si de stat, ambasade, consulate ori reprezentante straine; lit.b - savarsirea de actiuni turbulente ale elementelor care, influentate de propaganda dusmanoasa straina sau secte religioase, se dedau la acte de dezordine sau ostile statului".
De asemenea, era prevazuta si posibilitatea cooperarii cu subunitati si formatiuni din unitatile si scolile subordonate MApN, subunitati de garzi patriotice ori detasamente de pregatire a tineretului pentru apararea patriei , dar exclusiv in baza unei aprobari a organelor de conducere de partid judetene sau din municipiul Bucuresti.
Si pentru ca tot vorbim despre specificitatea actiunilor MI in conjunctura evenimentelor din decembrie 1989, este cazul sa mentionam si prevederile referitoare la "uzul de arma". In acest sens, art. 33 al Ordinului stipula faptul ca "uzul de arma pentru restabilirea ordinii si linistii publice grav incalcata se face in conditiile prevazute de lege (numai daca este absolut necesar si daca folosirea celorlalte mijloace de impiedicare sau de constrangere nu este suficienta), la ordinul sefului Inspectoratului Judetean (ori al mun. Bucuresti), dupa obtinerea confirmarii ministrului de Interne; in toate situatiile se va avea in vedere ca uzul de arma sa nu conduca la amplificarea actelor de dezordine".
VERSIUNI. Cele mai aprinse polemici le-au nascut insa actiunile "de strada" intreprinse de catre importante formatiuni din organica MApN.
Timp indelungat si de catre multe personalitati s-au exprimat puncte de vedere potrivit carora fortele MApN nu ar fi avut nici o competenta in domeniul "ordinii interne", premisa care i-ar fi permis, ministrului gral. V. Milea (vezi Doamne!) sa aiba o atitudine "reactionara" si sa refuze ordinul comandantului suprem.
Consider ca se pot elabora versiuni faptice, mergand chiar pana la admiterea unor prezumtii (sub rezerva confirmarii lor), in ceea ce priveste conditiile in care a survenit moartea generalului V. Milea si motivele reale ale acestui fapt.
Este insa aproape imposibil a se prezuma ca fortele MApN nu au actionat din ordinele directe ale ministrului Apararii Nationale si altor factori de raspundere din inalta ierarhie a ministerului, atat timp cat acestia s-au aflat permanent in mijlocul evenimentelor (la Timisoara, Cluj si Bucuresti) si au conceput, au ordonat, au coordonat ori au condus direct interventiile impotriva maselor mari de "huligani si teroristi", interventii in cursul carora s-a facut si uz de armaâ¦
CUCERIRI REVOLUTIONARE. Sa vedem de aceea care erau, chiar si generic, dispozitiile legale in materie.
Art. 2 din Legea nr. 14/ 1972 (privind organizarea apararii nationale a RSR) instituia, fara echivoc, obligatii nu doar in referire la "apararea suveranitatii si independentei nationale, a unitatii si integritatii teritoriale a tarii, in cazul unei agresiuni armate". Se aveau in vedere si "alte actiuni indreptate impotriva cuceririlor revolutionare ale oamenilor muncii din RSR". Ori, daca cineva doreste sa convinga asupra faptului ca ordinea constitutionala de atunci (chiar si numai aceea referitoare la sistemului unipartinic) nu constituia o "cucerire revolutionara" care trebuia aparata "chiar si cu pretul vietii", fie este intr-o eroare de logica, fie dezinformeaza.
IERARHIE. Acelasi fapt se deduce si din prevederile art. 8, referitor la sarcinile Consiliul Apararii RSR, care "examina, coordona si solutiona principalele probleme in domeniul apararii tarii si asigurarii securitatii statului, atat in timp de pace, cat si in timp de razboi". Printre alte atributiuni, acest organism "asculta rapoarte ale ministrului Apararii Nationale, ministrului de Interne si sefului de Stat Major al garzilor patriotice de la CC al PCR, precum si ale conducatorilor oricaror organe ale administratiei de stat, referitoare la apararea si securitatea statului". Cat priveste reala subordonare a acestui Consiliu, legea prevedea ca "presedintele Consiliului Apararii este comandantul suprem al fortelor armate ale RSR".
La nivel local (judete, municipii, sectoare ale municipiului Bucuresti, orase si comune) fiintau consilii locale de aparare (organe deliberative), care aveau sarcina de a solutiona problemele legate de coordonarea si realizarea masurilor de aparare atat in timp de pace, cat si in timp de razboi.
Spre exemplu, Consiliile judetene de aparare si cel al municipiului Bucuresti aveau ca presedinti, pe primii secretari ai comitetelor judetene de partid si presedintii comitetelor executive ale consiliilor populare judetene, respectiv al municipiului Bucuresti.
In componenta acestor organe politice mai intrau si:
Consiliile judetene de aparare si cel al municipiului Bucuresti erau subordonate si raspundeau pentru intreaga lor activitate fata de comandantul suprem al fortelor armate, Consiliul Apararii RSR, iar pe plan local, fata de comitetul judetean de partid, consiliul popular judetean, respectiv al municipiului Bucuresti (art.16 din legea mai sus-mentionata).
Ultima dintre componentele esentiale ale sistemului de aparare, folosit in decembrie 1989 ca instrument represiv, o constituiau Garzile patriotice.
Garzile patriotice erau unitati de lupta inarmate ale oamenilor muncii de la orase si sate, constituite in scopul intaririi capacitatii de aparare a patriei.
Ele aveau misiunea ca, impreuna cu fortele armate, sa participe activ la apararea cuceririlor revolutionare ale poporului, a muncii sale pasnice, a suveranitatii si securitatii patriei, la apararea oraselor si comunelor, a intreprinderilor, institutiilor si celorlalte organizatii socialiste.
Garzile patriotice participau, si la sprijinirea Militiei in asigurarea mentinerii ordinii publice (art. 104).
PLANURI DE REPRESIUNE
Caracteristic fenomenelor din decembrie 1989 este si faptul ca structurile specificate, care aveau in sarcina luarea "masurilor legale" pentru reinstaurarea ordinii de drept (asa cum era ea stabilita in "documentele de partid si de stat" si nicidecum astfel cum o visau "huliganii" si "agenturile straine"), si-au intrat in atributiuni imediat ce a aparut situatia de criza . Nu este o noutate faptul ca la toate palierele de decizie din structuri militarizate si de conducere de partid existau deja "planuri de actiune" si cooperare, care urmau doar a fi adaptate conditiilor concrete de evolutie a fenomenelor turbulente. In aceasta conjunctura apare ca putin credibila sustinerea unor afirmatii menite sa convinga asupra "ineditului" situatiei in care s-ar fi aflat, spre exemplu, MApN. Nu trebuie scapat din vedere nici faptul ca, dupa consumarea momentului "Brasov 1987", problematica activitatilor antistatale a devenit "de actualitate". Dupa aceste planuri actualizate, componentele sistemelor represive au ocupat pozitii de blocare, dispersare, retinere a participantilor la demonstartiile desfasurate si au actionat acolo unde a fost cazul, cu mai mult ori mai putin "succes".
FOTO
