x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Gaură - Uniunea Europeană vrea banii inapoi

Gaură - Uniunea Europeană vrea banii inapoi

de Adrian Mogos    |    14 Noi 2007   •   00:00
Gaură - Uniunea Europeană vrea banii inapoi

Oficiul de Luptă Antifraudă al Comisiei Europene a cerut autorităţilor romăne să recupereze integral suma investită intr-un drum comunal din judeţul Neamţ. Vina a căzut pănă acum numai pe un primar care se dă victimă politică pe la DNA. Pănă acum, autorităţile romăne nu au găsit decăt o pagubă de 13.000 de euro, imputabilă Consiliului Local.Â


Anul trecut, Jurnalul Naţional a prezentat modul cum un drum comunal s-a refăcut prin Programul SAPARD cu un milion de euro. In august 2007, Comisia Europeană a cerut autorităţilor romăne să recupereze integral suma investită, vina căzănd pănă acum numai pe un primar care se dă victimă politică pe la DNA.


In urmă cu mai bine de un, reporterii Jurnalului Naţional au demonstrat cum se pot subtiliza lejer sume frumoase prin proiecte SAPARD. In urma articolelor publicate, Comisia Europeană, prin Oficiul de Luptă Antifraudă - OLAF, a decis să investigheze cazul modernizării drumului 151 din comuna nemţeană Ceahlău, cu atăt mai mult cu căt inundaţiile din 2005 au fost pretextul găsit de autorităţile locale pentru a cere fonduri suplimentare. OLAF a deschis propria investigaţie spre sfărşitul lui 2006, oficialii europeni confirmănd ceea ce s-a prezentat in Jurnalul Naţional. "Ca urmare, OLAF a decis ca toate finanţările Comunităţii Europene pentru proiect să fie respinse şi a cerut in august 2007 autorităţilor romăne să iniţieze procedura de recuperare a intregii sume finanţate, care s-a achitat deja", se arată intr-o adresă semnată de Elisabeth Sperber, şefa Departamentului pentru Agricultură a OLAF.


LA EST. Pe plaiuri mioritice, această solicitare a OLAF a fost percepută diferit. Astfel, oficialii de la Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit - APDRP, urmaşa SAPARD, au precizat că au primit concluziile şi recomandările OLAF şi după ce le vor analiza vor lua măsurile de rigoare. Pănă acum, APDRP a demarat procedura de recuperare a debitelor constituite Consiliului Local Ceahlău, debite care au apărut ca urmare a faptului că firmele de construcţii care au făcut drumul nu au respectat procentul de execuţie stabilit in urma procedurii de achiziţie lucrări şi astfel o singură societate a muncit la modernizarea drumului comunal 151. Mai mult, se vaită cei de la APDRP, au fost induşi in eroare de declaraţiile firmelor constructoare, pentru că din documentele existente nu rezulta că s-a modificat procentul de subcontractare a lucrărilor. Dacă OLAF a cerut recuperarea intregii sume investite in modernizarea drumului, voinicii noştri oficiali au decis că suma care trebuie recuperată de la Consiliul Local Ceahlău este de 13.000 de euro, decizie contestată insă in instanţă de răzeşi, suma reprezentănd contravaloarea serviciilor de proiectare, intrucăt s-a constatat că cel care făcuse proiectul lucra şi pentru stat, şi pe cont propriu.


LA RECEPŢIE. La inaugurarea drumului de 5,2 km, nu s-au sfiit să işi arate feţele oficiale şi reprezentanţi ai APDRP, printre care şi Marian Rădulescu, şeful Serviciului Control tehnic din cadrul Direcţiei Control şi Antifraudă. La inaugurare, s-a evidenţiat in procesul-verbal numai calitatea suprafeţei de rulare care era perfectă atunci, intrucăt bitumul se turnase inainte cu o zi de festivitate, dar inaugurarea e una, iar darea in folosinţă e alta. Prima activitate a avut loc in 2004, iar a doua, doi ani mai tărziu, timp in care lucrările erau in garanţie şi se puteau observa eventualele nereguli. Strigătoare la cer este scuza pe care au găsit-o cei din APDRP: "La solicitarea expresă a beneficiarului, la recepţia finală a drumului construit cu fonduri nerambursabile oferite prin Programul SAPARD, Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit a trimis o echipă formată din cinci persoane care au participat in calitate de invitaţi, şi nu in calitate de membri ai comisiei de recepţie, neavănd astfel vreun rol de decizie cu privire la admiterea sau respingerea recepţiei". Angajaţii statului nu au putut interveni pentru că erau doar invitaţi la recepţie, neputănd să işi facă meseria şi să se autosesizeze. Felicia Onofre, expert tehnic la SAPARD, era atunci in culmea mulţumirii vizavi de calitatea drumului, insă tot ea recunoştea că s-au refăcut căteva porţiuni din cauza proastei execuţii şi a utilajelor grele, deşi este interzisă circulaţia vehiculelor mai grele de şapte tone.


LA PARCHET. Cei de la APDRP au făcut şi ei analize şi au constatat deficienţele apărute pe parcursul lucrărilor, dar numai după ce Jurnalul Naţional a relatat situaţia acelui drum şi după ce a promis că va cere demisia tuturor celor cu funcţie de conducere din SAPARD, actuala APDRP, care au contribuit la recepţia acelui drum, mai ales că infracţiunile cu bani comunitari duc pănă la 20 de ani de puşcărie. De aceea trebuie arătat faptul că Departamentul de Luptă Antifraudă - DLAF de la Bucureşti, a precizat că in perioada 03.10-29.12.2006 a efectuat controlul obţinerii, derulării şi utilizării fondurilor comunitare pentru modernizarea acestui drum din Neamţ. Pentru că adia o briză de ilegalitate, in 15.02.2007, nota de control şi documentaţia aferentă verificărilor a fost inaintată DNA Bacău, unde a văzut lumina zilei dosarul penal nr. 8/P/2007, in care, pănă acum primarul comunei Ceahlău, Constantin Şchiopu, aşteaptă ca cercetările să se extindă: "Mai bine nu făceam drumul ăsta niciodată. Să se ducă dracu’! Şi eu aştept să văd ce spune DNA-ul! Drumul e bun acu’, or verificat din nou cei de la SAPARD, or fost acu’ două săptămăni. Cred că or fost 12 gropuleţe, s-or plombat, semnul nu-i căzut in nici un şanţ, e in picioare. Nu ştiu de unde să dau toată suma, nu ştiu! Drumul e acolo, să vini şi-l ieie! In momentul in care am făcut fiecare plată or vinit ăia de la Disciplina in Construcţii, or vinit de la SAPARD Iaşi, or vinit şi de la SAPARD Bucureşti, toată lumea. Drumul nu l-am dus la mine acasă şi toate personalităţile vestite ale intregului Apus or vinit şi or spus: bun de plată! Nu eu am fost ăla care am spus: e bun drumul sau e rău drumul! Care-o fost pe aişea, o mers pe drum, l-or luat la periat. Doar nu erau la nuntă să fie invitaţi! Am fost primar pesedist şi trebuia să i se ia capu’, că ăia care nu fac nimic n-are ce rahat, Doamne iartă-mă, le lua".


BUN. DRUM BUN. Răspunsul recent al celor de la APDRP legat de starea actuală a drumului e demn de cascadorii răsului: "In acest moment, APDRP monitorizează stadiul fizic al investiţiei, iar ultima verificare a experţilor din Serviciul de Verificare Tehnică de la Centrul Regional de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit din data de 5.10.2007 a confirmat faptul că starea tehnică actuală a drumului, la un an de la refacerea acestuia, după remedierea tuturor defecţiunilor, se prezintă in condiţii bune de exploatare". Condiţiile bune de exploatare se pot vedea in fotografiile alăturate, făcute la inceputul lui septembrie 2007. Cristian Grecu de la "Acţiunea Civică Directă" este incă revoltat: "La doi ani de la momentul cănd am contactat Direcţia de Control şi Antifraudă din cadrul SAPARD nu putem spune decăt că acolo este vorba de un cumul de iresponsabilitate, incompetenţă, aroganţă şi premeditări vinovate. Acest caz ar fi fost ingropat demult şi bifat la capitolul realizări ale absorbţiei de fonduri europene. Cănd au constatat că nu renunţăm, au incercat toate stratagemele posibile pentru a muşamaliza scandalul şi a prezenta cazul ca pe unul izolat. A fost sacrificat pănă şi directorul general al SAPARD, in momentul in care acesta s-a convins de veridicitatea semnalărilor noastre. In decurs de numai patru luni au existat trei campanii mari de reparaţii ale drumului, doar-doar va arăta rezonabil la recepţia finală din septembrie 2006 şi la controlul OLAF din octombrie 2006".


VORBA LUNGÃ...... Acest caz nu este singular, nenumărate proiecte din fonduri UE, accesate de tot felul de şmecheraşi afiliaţi politic, inghiţind sute de milioane de euro, toate din banii contribuabililor europeni şi romăni. "Pui măna pe euro, punem măna pe tine!", asta declara sus şi tare Tudor Chiuariu, actualul ministru al Justiţiei, anul trecut, pe cănd era şef la DLAF, reporterilor Jurnalului Naţional. Dar de la vorbe la fapte e cale lungă.


Ca-n familie...

Primarul Şchiopu are un cumnat de vază, pe Doru Conache Gavriliu, director executiv de infrastructură in Consiliul Judeţean Neamţ. Soţia lui Conache este referent superior la Prefectura Neamţ. Un alt personaj apropiat primarului este deputatul PSD Ioan Munteanu. Lucrarea a fost căştigată de Arcada Company din Galaţi şi subcontractată către Construcţii Feroviare SA din Oneşti. Un alt proiect SAPARD in care Arcada Company a mai fost implicată alături de alte două firme l-a reprezentat drumul comunal intre Flămănzi şi Odaia Veche din Botoşani, unde poliţiştii au găsit la inceputul lui 2005 un prejudiciu de cinci miliarde de lei, dar procurorul a dispus scoaterea de sub urmărire penală, in octombrie 2006, a lui Mihai Humă, acţionar şi administrator la Arcada.

×
Subiecte în articol: special drumul sapard apdrp drumului OLAF