Gheorghe Oprea: "Savanta" confunda tona cu kilogramul

Declaraţiile date de membrii "Lotului CPEx" în faţa justiţiei post­decembriste descriu o altă faţă, aproape necunoscută, a "Epocii de Aur".

Născut în anul 1927, tovarăşul Gheorghe Oprea a fost, în cea mai mare parte a vieţii lui, un cadru de nădejde al PCR. Spre deosebire de activiştii "făcuţi pe puncte", era un om instruit, cu studii temeinice care, la vârsta cuvenită, i-au adus diploma şi calificarea de inginer mecanic. A intrat în partid în 1946 şi, în deceniile urmă­toare, a parcurs, pas cu pas, drumul către cele mai înalte poziţii ale ie­rarhiei politice specifice fostului regim. Astfel se face că în anul 1974 el a fost ales membru al Comitetului Politic Executiv al CC al PCR, funcţie în care l-a prins şi Revoluţia din decembrie 1989.

Participant la şedinţa din 17 decembrie 1989, el a fost arestat şi trimis în judecată sub acuzaţia că, prin activitatea sa din acele ultime zile ale regimului comunist din România, l-ar fi ajutat pe Ceauşescu să comită, printre altele, infracţiunile de "genocid", dar şi de "subminare a economiei naţionale". Ajuns în faţa justiţiei, Oprea a fost interogat de mai multe ori ca inculpat în Dosarul "Lotului CPEx". Iar mărturiile sale de înalt demnitar comunist, oricât de subiective ar putea fi ele, descriu o altă faţă a "Epocii de Aur", o imagine "cu circuit închis" la care aveau acces doar cei care lucrau direct în subordinea lui Nicolae şi a Elenei Ceauşescu.

Într-una dintre declaraţiile sale, Gheorghe Oprea descrie modul în care se luau, la cel mai înalt nivel, deciziile privitoare la cifrele de plan atât la nivel guvernamental, cât şi la vârf, în "Cabinetul 1" şi "Cabinetul 2".
"La şedinţele de Guvern, dacă eu sau alt coleg care avea legătură directă cu economia spuneam că în ramurile pe care le coordonam nu există suficientă bază materială, prim-ministrul Constantin Dăscălescu intervenea întotdeauna, răspunzând că nu contează, se va asigura. Iar atunci când, în cursul discuţiilor de lucru cu primul-ministru, ceream să mi se dea posibilitatea de a examina şi eventual de a reevalua cifrele de plan, acesta era, uneori, de acord. Dar asta era doar pe moment. De obicei, în scurt timp, eram chemat de Nicolae sau de Elena Ceauşescu, care, fără nici o introducere, începeau să-mi reproşeze că fac pe deşteptul când, de fapt, ştiu foarte bine că planul este deja stabilit clar şi că trebuie realizat exact în parametrii stabiliţi. În special în privinţa industriei chimice, Elena Ceauşescu îmi spunea că acesta este domeniul în care ea se pricepe cel mai bine, şi nu eu. Asta cu toate că în luarea oricărei decizii mă bazam pe informaţiile şi datele pe care le primeam în cursul discuţiilor anterioare purtate cu specialiştii din combinatele şi centralele industriale de profil". Bineînţeles că ea era singurul specialist, din moment ce publicase celebrele volume de cercetări dedicate polimerilor. Iar asta se întâmpla în vremea când, pe "piaţa subterană" a umorului citadin, circulau, de foarte mult timp, bancurile cu "Codoiul" şi cele care spuneau că, de fapt, "Coana Leana" ar fi fost specialistă în "polimeri, poli-peri şi poli-pruni".

Chimistă de renume mondial fiind, Elena avea totuşi probleme cu unităţile de măsură a greutăţii. Dovadă una dintre declaraţiile CPEx-is­tului Gheorghe Oprea: "La un moment dat am solicitat să aducem din import o cantitate de co­loranţi textili, care urmau să fie folosiţi pentru producţia de confecţii pentru export. Ea mi-a reproşat că vreau să aduc din import coloranţi care va­lorează cât aurul. Menţionez că pe atunci aurul costa 14.000 de dolari kilogramul, pe când coloranţii pe care îi solicitam costau ceva mai puţin de 14.000 de dolari, dar pe tonă. Am îndrăznit să-i spun că este o mare diferenţă între tonă şi kilogram, dar ea s-a răstit la mine şi mi-a cerut să tac din gură, pentru că sunt nepriceput şi habar n-am".

Până în decembrie '89, noi toţi bă­nuiam că mult-lăudata dezvoltare ga­lopantă a economiei socialiste era, în realitate, doar o înşiruire de cifre fic­tive, falsificate de mai-marii din ie­rarhia superioară de partid. Fapt confirmat şi de Gheorghe Oprea, unul dintre foştii "Baroni roşii". "Re­fe­ritor la raportarea producţiei agri­co­le, ştiam că este fictivă, din cele spuse de Dincă în birou la prim-mi­nis­­trul Dăscălescu. Pentru a nu se cu­­noaşte realitatea, cei doi criminali (n.r.: se referă la soţii Ceauşescu) lu­crau direct cu Bobu, cu Bărbulescu, Cur­ticeanu şi Mihalache. Acesta din urmă era consilier, fiind folosit mai ales pe teren, pentru a comunica ci­fre­le de producţie care erau stabi­li­te la nivel central. Bănuiesc că aceste raportări fictive şi exagerate s-au făcut doar pentru a demonstra lumii că teh­nologiile stabilite de Ni­co­lae Ceau­şescu erau cele mai bune. O altă de­cizie luată de ea, dar care avea bi­ne­înţeles şi aprobarea lui, a fost aceea de a nu se mai face im­por­turi de produ­se alimentare, precum şi redu­ce­rea substanţială a unor schim­buri de mărfuri de larg consum cu alte ţă­ri".

Pe tot parcursul anchetei penale şi al procesului în care au fost judecaţi membrii "Lotului CPEx", reprezentanţii justiţiei s-au concentrat mai ales asupra acuzaţiilor de "genocid" de care s-ar fi făcut vinovaţi cei mai importanţi dintre "Baronii roşii". Şi mult mai puţin asupra celei de "subminare a economiei naţionale", inclusiv asupra imenselor sume de bani provenite din operaţiunile financiare externe. Referitor la aceste aspecte, Gheorghe Oprea a declarat, fără a da însă prea multe amănunte, în faţa magistraţilor: "Privitor la anumite fonduri provenite din străinătate, declar cu toată răspunderea că nu cunosc date concrete şi nici numele persoanelor care s-ar fi ocupat cu aşa ceva. La fel cum nu ştiu cum şi de cine erau folosite fondurile de la întreprinderile de comerţ exterior Carpaţi şi Dunărea; în această privinţă ar trebui să fie întrebaţi Leon Naş şi Mihai Gere". Cu siguranţă că omul chiar că ştia despre ce vorbeşte. Fost ilegalist, Leon Naş s-a ocupat, decenii la rând, de administrarea resurselor financiare ale partidului şi avea sub control atât fondurile valutare, cât şi fermele Gospodăriei de Partid, al căror şef a şi fost din 1946 până în 1989. Legat tot de "fondurile din străinătate", încă de pe atunci se cam bănuia că o bună parte a datoriei externe a României socialiste fusese achitată cu fondurile în valută forte obţinute în urma vânzărilor de armament. Extrem de prudent cu un domeniu atât de delicat precum cel legat de comerţul cu produse mi­litare, Gheorghe Oprea a considerat totuşi că este în măsură să le dea nişte "indicaţii preţioase" procurorilor care îl anchetau. "O problemă care ar trebui verificată este următoarea: eu cunosc că România a dat, pe credit, prin Romtehnica, cantităţi însemnate de armament, muniţie şi echipament militar în Irak şi Libia, poate că şi în alte ţări. Dar nu cunosc ce s-a făcut cu contravaloarea acestora".

În ultimii ani ai regimului comunist se vorbea că, de foarte mult timp, Elena Ceauşescu îşi procura din străinătate cea mai mare parte a obiectelor de lux pe care le folosea, inclusiv celebrul mantou din blană de leopard. Privitor la acest subiect picant, CPEx-istul Oprea a ridicat un colţ al "cortinei" şi a declarat în faţa justiţiei: "De asemenea, mai cunosc că atunci când mergeam în străi­nătate, în diverse vizite oficiale, ea avea întotdeauna dorinţa ca ambasada noastră în ţara respectivă împreună cu o persoană sau două din aparatul Securităţii să-i organizeze, discret, expoziţii cu produsele cele mai reprezentative din ţara respectivă din care ea urma să-şi aleagă tot ceea ce-i plăcea. Dar nu ştiu cum se plă­teau produsele reţinute". În continua­re, dorind probabil să-i convingă pe ma­gistraţii care-l audiau că pe timpul re­gimului comunist el însuşi nu ar fi fost chiar un favorit al sorţii, Gheor­ghe Oprea nu ratează ocazia de a mai întinde o dată un deget acuzator spre Elena Ceauşescu: "De asemenea, cu ocazia vizitelor în străinătate, aveam şi noi dreptul la diurnă, dar şi să pri­mim daruri simbolice de la oficia­lităţile cu care ne întâlneam în ţările gazdă. Dar în ultimii ani nu a mai fost ea de acord să mai primim nici diurnă şi nici micile atenţii care ne-ar fi putut fi oferite".