Gică avea anii, Sinatra – dolarii

Har, muncă neobosită, căutarea noului în parametri de performanţă, continuareatradiţiilor înaintaşilor, carismă, conştiinţă artistică şi socială, respect şi afecţiune pentru public, seriozitate profesională. Toate aceste calităţi s-au regăsit într-un singur artist, cu un nume nemuritor: Gică Petrescu.

S-a născut la 2 aprilie 1915, deşi mucaliţii plasau acest eveniment pe vremea lui Ştefan cel Mare sau a lui Tutankhamon. "M-am născut în Bucureşti, într-o casă de pe Strada Popa Nan, undeva în apropierea Foişorului de Foc. Lumea de atunci nu se compară cu cea de acum. Oamenii au devenit mai săraci şi s-au înrăit", declara nea Gică.

În copilărie, Gică Petrescu era atras de obiectele mecanice, "de ceasurile cu cuc şi gramofoanele cu pâlnie la modă după primul război mondial în casele oamenilor cu o oarecare stare". "Ucenicia" şi-a făcut-o pe gramofonul familiei, pe care l-a şurubărit până l-a dat gata: "Într-o bună zi, vrând să asculte un disc cu romanţe cântate de Alfred Pagoni, tata şi-a dat seama că gramofonul fusese paralizat de neastâmpărul meu iscoditor al tainelor mecanicii".

STRĂLUCIREA PANTOFILOR
Într-o carieră de peste 70 de ani, Gică Petrescu a lansat peste o mie de cântece de petrecere şi romanţe. A fost singurul actor de revistă care a ajuns artist emerit. "Mă suna de nenumărate ori să afle cum este decorul, cum este lumina în platou - îşi aminteşte realizatorul tv Ioana Bogdan. Venea la toate înregistrările, fără excepţie, cu două-trei variante de smoking, de papion, fular sau lavalieră. Strălucirea pantofilor era obligatorie.

Când îl compara cineva cu Frank Sinatra sau cu Maurice Chevalier, nu comenta, dar ştiam că-i făcea plăcere. Preciza uneori cu umor: «Ei, ăştia cântau pe dolari, dragă, dar eu i-am depăşit... cu vârsta!»." Maestrul a plecat în lumea celor drepţi la vârsta de 91 de ani.


Cântece de voie bună
Cine şi-ar fi imaginat că primele romanţe cântate de tânărul artist Gică Petrescu erau "descifrate la chitară" după partituri cumpărate cu braţul din librăriile vremii?

"Celor care îmi plăceau le memoram versurile cu mare uşurinţă. La data angajării mele, stăpâneam un repertoriu de trei sau patru duzini de cântece, romanţe, tangouri. Cântam după-amiaza de la cinci până seara la nouă, acompaniat de orchestra condusă de tânărul compozitor Aurel Giroveanu", mărturisea Gică Petrescu în cartea "Că doar n-o să trăiesc cât lumea!" - scrisă de bunul său prieten George Zbârcea.

În urmă cu doi ani, mai exact la 26 februarie 2007, Jurnalul Naţional deschidea cu Gică Petrescu seria Ediţiilor de Colecţie cu CD. Luni, 25 mai, vă oferim încă o Ediţie de Colecţie, însoţită de un album cu o selecţie de alte 22 de piese. Muzica lui nea Gică continuă să placă la fel de mult, dacă nu chiar şi mai mult...