x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Go, go, go Ridzi şi... penalul de Chilian

Go, go, go Ridzi şi... penalul de Chilian

de Florin Chilian    |    08 Iul 2009   •   00:00
Go, go, go Ridzi şi... penalul de Chilian
Sursa foto: Marin Raica/Jurnalul Naţional

Termopane, termopane... Intervenţii, sugestii, multe telefoane care mai de care mai binevoitoare şi mai pline de sfaturi privind o viaţă lungă, îmbelşugată şi lipsită de griji, altfel... Zece şi furtul drepturilor de autor şi conexe de Guvernul român şi imediat răsar ca din pământ dosare penale.



Programul de diplomaţie culturală a României în UE reclamat la DNA şi un funcţionar public alături de care semnasem sesizarea este luat pe sus din minister şi dus la Secţia 2 de Poliţie. Proiectul "Sibiu, capitală culturală Europeană" - reclamat, de asemenea, la DNA, pentru că este ilegal de la un capăt la celălalt -, sute de milioane de euro dispărute şi după alte ameninţări o maşină a mea este făcută praf. Părinţii trimişi din ţară ca să fie puşi la adăpost de cei care au mereu toate informaţiile, toate datele personale ale noastre, ale familiilor şi ale prietenilor noştri. Nici măcar medicii care ne au în grijă nu au fost uitaţi. Toţi cei care au gura mare şi cer socoteală, familiile şi prietenii noştri au parte de acelaşi tratament. Telefoane, ameninţări pe toate canalele posibile, accidente, dar nu numai atât. HappyFish lansează "The End of Choice" - adevăratul imn turistic al României şi imediat a plouat cu jigniri, înjurături şi ameninţări, cu tot felul de morţi la adresa celor care au îndrăznit să tulbure programul de to­pire a banilor publici.

Slugile
Go, go, goRidzi! concert omagial la MTS şi... după o săptămână un alt cadou din partea slugilor din poliţie, procuratură şi justiţie a celor care ne fură banii cocoţaţi în fotoliile ministeriale. Un alt dosar penal (1901/353/2009)... Sunt învinuit de calomnie, în baza articolului 206 CP.

Aşa ştie clasa politică din România să se apere! Politrucii se tem că odată condamnat un ministru, vor începe să cadă şi alte "capete", precum piesele de domino. Nimeni şi nimic nu trebuie să deranjeze un ministru care fură, cu atât mai puţin nişte neica-nimeni. Cum să îndrăzneşti să ceri socoteală pentru banii pe care îi dăm statului român ca taxe şi impozite?!

Aşadar, dragi domni Tolontan, Ciutacu, Gâdea şi Ursu, drage doamne Oana Stancu, Andreea Creţulescu, Oana Dobre, în sfârşit...voi, toţi ziariştii ăştia, care aveţi păreri şi care îndrăzniţi să puneţi întrebări... Voi, toţi ăştilalţi, artiştii lu' peşte prăjit (şi nu vorbesc acum despre colegii muzicieni care, nu ştiu cum se face, dar sunt mereu cam aceiaşi în miezul efervescenţei culturale generate de campaniile electorale printre mici şi prost gust pe bani publici, mereu slugile politicienilor, mereu de gât cu vreun candidat, de fiecare dată altul). Să vă spun la ce să vă aşteptaţi dacă nu vă ţineţi botul închis şi continuaţi să vă credeţi a patra putere în stat. Aşadar... Mai întâi veţi descoperi ce mulţi noi prieteni aveţi, apoi vor încerca să vă convingă că aveţi dreptate, desigur, dar că aşa ceva nu se face totuşi pentru că şi ei sunt tot ai noştri... Vor încerca să vă facă complici şi vă vor face părtaşi la banii furaţi doar ca să vă uitaţi în altă parte. Nu vor fi mulţi bani la început, nu vă îngrijoraţi de sumele promise, avantajele propuse vor fi din ce în ce mai mari. Dacă vă opriţi acum şi puneţi botul pe labe cuminţei, vă puteţi alege măcar cu o casă ANL la super-ofertă sau cu vreun împrumut de la bancă, împrumut pe care nimeni niciodată nu vi-l va mai cere înapoi. Legăturile vechi de prietenie cu detestaţii voştri colegi care au fost mai abili şi s-au deşteptat mai devreme se vor relua şi veţi creşte în ochii colectivului redacţional. Abia de acum veţi putea avansa în carieră.

Dacă însă vă încăpăţânaţi  să rămâneţi demni şi verticali în demersul vostru, atunci vă anunţ că de abia de acum încep adevăratele provocări. De acum ies "băieţii" cu artileria grea. Oameni poli­tici, poliţişti, procurori, judecători, şuţi, curve, şmenari, de acum veţi cunoaşte îndeaproape toate aceste scursori ale societăţii.

Vor veni să vă propună funcţii, bani, putere şi dacă rămâneţi proşti ca mine şi nu acceptaţi să vă vindeţi, veţi ajunge să simţiţi pe propria voastră piele adevărata forţă a "sistemului". Case sparte, ameninţări cu moartea la adresa ta, a familiei, a prietenilor şi a apropiaţilor. Marginalizări de neînţeles, vă veţi pierde serviciul sau veţi fi obligaţi să plecaţi pentru că şefii vă taie din salariu până când nu mai au de unde să vă taie. Accidente de circulaţie ale voastre sau ale familiilor voastre. Telefoane ascultate, adrese de e-mail sparte şi mereu dovada acestei forţe... îmbolnăviri stranii, intoxicaţii cu tot felul de metale grele venite de nicăieri şi mereu atenţionări venite (vezi că se repetă) pe toate mijloacele de comunicare. Există de multă vreme un program dezvoltat de militari prin care se face amprentare vocală, aşa că nu vă mai obosiţi să vă schimbaţi numărul de telefon. Indiferent de număr, de telefon de orice formă de comunicare elecronică folosiţi, vor şti întotdeauna cu cine, când, de unde, cum, ce şi cât vorbiţi. Are şi o aplicaţie civilă programul ăsta şi este folosită de către cei care administrează drepturile de autor. Nu vă miraţi dacă sesizaţi că aveţi parolele sparte la calculator sau la messenger. Nu vă miraţi când ajungeţi acasă şi parcă a mai fost cineva acolo. Mai bine verificaţi tocăria...  

Dacă nici astea nu vă conving să renunţaţi, atunci să te ţii dosare penale... intră în scenă slugoii din poliţie, foştii subalterni din trecutul politic al Ridzi­poncilor - ajunşi acum în funcţii importante prin poliţie, SRI sau SIE - încep să-şi facă simţită prezenţa şi de aici Dumnezeu cu mila. Fiecare cu norocul lui!

Despre mafia procurorilor NUP de la DNA, despre judecători care-ţi retrag practic cetăţenia română prin implicaţiile hotărârilor pe care le iau în instanţele pe care le conduc vorbim altădată.

A!, era să uit. Să nu vă mire întoarcerile de 180 de grade ale credinţei unora şi nici spumele de la gura colegilor atunci când vă vor ataca şi vă vor face albie de porci pe toate canalele media. Aceştia sunt "deontologii" care s-au trezit mai devreme ca voi. Acum sunt puşi la treabă. Să nu vă mire nici invadarea blog-urilor sau a site-urilor cu informaţii despre orientările voastre sexuale... De la homose­xual la violator sau/şi pedofil nu e o distanţă atât de mare, mai ales dacă totul este numai pe tastatură...

SRI-ul avea, dacă nu greşesc eu, o divizie care se ocupa din faţa calculatoarelor de aceste aspecte ale vieţii altora, dar cine să-i verifice şi pe ăştia de la SRI?! Pe şefii SRI de la manipulare, dezinformare şi mai ştiu eu ce alte nume mai pot avea direcţiile alea, îi găsiţi întâmplător pe la concertele mele, aşa cum a fost anul trecut la FOLK YOU! Deh... Mai pleacă lumea în concedii, vara, pe litoralul românesc al Mării Negre.

Ridziponc
Ridzipoancă = primată cu moralitate îndoielnică, lipsită de pregătire sau decenţă, fără coloană vertebrală, dar cu proptele solide, ancorate puternic în mediul politic. Trăitor în România post decembristă, ridziponcul ţine să-şi satisfacă cu orice preţ nevoile primare şi atât. Poate fi găsit cu limba adânc înfiptă în fundul şefului superior ierarhic. Ridziponcul n-are mamă, n-are tată, dar la o adică îi inventează numai pentru a-i vinde imediat pentru o altă gaură de fund şi mai şefă şi mai sus. Ridziponcii nu suferă de demnitate. Ridziponcii NU demisionează!

Ministrul "Adormiţei"

Am fost la o emisiune la Realitatea TV când se discuta despre nivelul extrem de scăzut al discursului tinerilor politicieni, cu referire la jalnica prestaţie a domnului Boureanu în comisia Ridzi. Era acolo, lângă mine un domn, care nu prea le are cu limba română, care nu ştie să numere nici cât un elev de gimnaziu... Personajul ăsta merge la nuntă cu elicopterul pe banii mei şi umple de autobuze şcolare numai consiliul unde urma să candideze. Ei bine, acest individ m-a făcut nesimţit pentru că am îndrăznit să-i cer socoteală. Ăsta a fost ministru PNL al învăţământului. Unii îi spun "Adormiţei", dar parcă-l cheamă altfel...

"Vor veni să vă propună funcţii şi, dacă rămâneţi proşti ca mine şi nu acceptaţi să vă vindeţi, veţi ajunge să simţiţi adevă­ra­ta forţă a «sistemului». Ameninţări cu moartea la adre­sa ta, a familiei, a prietenilor şi a apropiaţilor"
Florin Chilian

×
Subiecte în articol: special