Goana după Alaska!

Alaxsxaq în limba eschimoşilor. Alaska - forma modernă, care înseamnă "marea întindere de zăpadă". "Sahara îngheţată a Terrei" cum i se mai spune. În mod neoficial mai este numită şi "Ultima frontieră". Cândva provincie ţaristă, apoi noul El Dorado al SUA - fiind preferata aventurierilor şi "obiectul goanei după aur. În prezent o destinaţie căreia nu i-am putea spune turistică, deoarece este uimitoare. Alaska a devenit subiect de legendă, impresionându-i chiar şi pe cei mai indiferenţi vizitatori.

Despre statul situat în extremitatea nord-vestică a continentului America de Nord s-ar putea spune că nu este prea atractiv. Un tărâm al gheţii, un loc unde predomină pescuitul, industria conservelor de peşte, vânătoarea de animale cu blănuri scumpe, exploatarea resurselor din subsol... Aceasta la prima vedere. Alaska însă e un loc ce poartă amprenta unei istorii impresionante, civilizaţia împletindu-se cu tradiţionalismul. Iar peisajele... peisajele sunt inimaginabile, impresionându-i şi pe cei mai indiferenţi, după cum spuneam. Şi cum românii, orice s-ar spune despre ei, rămân firi iscoditoare, iată că doi români s-au gândit să plece în Alaska! Nu, nu definitiv, doar pentru 11 zile, dar 11 zile pe care nu le vor uita niciodată. Teoretic, Alina şi Cornel Tăbăcaru, oameni stabiliţi de multă vreme în Canada, nu s-ar mai fi aruncat într-o nouă aventură a explorării după ce acum doi ani au "intrat" în experienţa numită "Africa văzută din tren", care avea să le marcheze viaţa în sensul bun al cuvântului. Iată însă că a apărut o nouă provocare, căreia nu i-au putut rezista, motivaţiile fiind destul de convingătoare...

DE CE?
Da, de ce tocmai în Alaska? "Deoarece trăim pe această planetă mică, încărcată cu mai mult decât poate duce, care pluteşte printre stele şi, la un moment dat, realizăm cât de puţine ştim. Şi, de ce nu, în cele din urmă, învăţăm cele mai importante lecţii despre viaţă", răspunde Cornel Tăbăcaru. "Când i-am dat mamei vestea că plec în Alaska era în grădină la Grăjdana. A scăpat stropitoarea din mână: «Aoleo mamă, abia m-ai scăpat de grija că nu te-au mâncat ăia din triburi când ai fost în Africa şi acu' altă grijă. Ce cauţi acolo? Că am auzit eu la televizor că nu e de bine cu Alaska, cică vine căldura peste ea, încălzirea globală cum zic ăştia». «De mamă, decât să mor sufocat de ce se întâmplă prin lumea asta largă, mai bine mor sufocat de minunăţia aia de gheţar Bay».

Şi, vă rog să mă credeţi, că în momentul când i-am spus acest lucru l-am văzut cu ochii minţii: pereţi înalţi de gheaţă, care atunci când se desprind întâlnesc apele reci din largul Strâmtorii de Gheaţă, în golful Alaska. De fapt, aveam să aflu mai târziu, în cursul călătoriei (şi apropo de lecţiile de viaţă) că Parcul National Glacier Bay din sudul Alaskăi este... o adevărată lecţie de geografie şi de viaţă! Am reînvăţat că gheţarii care se retrag lasă în urmă un peisaj de roci multicolore şi păduri vechi de sute de ani". Răspunsul lui Cornel Tăbăcaru nu se încheie aici... "De ce? Poate şi din dragoste pentru Fram! Da, da, ursul copilăriei noastre «Fram ursul polar», care n-are nici o legătură cu Alaska, dar dacă aţi ţinut cât de cât puţin la el o să mă înţelegeţi, cât ar părea de greu de crezut în ceea ce ma priveşte! Apoi...

Din dragoste pentru Chaplin - omuleţul căutător de aur, neostenitul din «The Gold Rush» («Goana după aur»). După cum mărturisea odată, a jucat cu mare plăcere în acest film - pe primul loc în preferinţele sale. Şi el surprinde foarte bine în această peliculă acea perioadă a goanei după aur, când mii de oameni au venit din toate colţurile lumii în Alaska pentru a-şi încerca norocul, ignorând greutăţile: lipsa de alimente, călătoria prin regiunile de gheaţă şi zăpadă şi alte probleme. Dacă stau să mă gândesc bine, sub influenţa lui Chaplin, toată copilăria mea mi-am dorit «goana după Alaska!»!". Bun, să trecem acum la călătorie. "Staţi că n-am terminat răspunsul la întrebarea «de ce?»! Şi din cauza lui Jack London.

Cine ar putea uita minunatele «Colţ alb» sau «Aventuri în Alaska?» Nu ştiu dacă vă mai amintiţi, dar în 1940 scriitorul Jack London semna scenariul filmului «Regina Yukonului» - «Queen of the Yukon», un film de aventuri a cărui acţiune se petrece în Alaska, fiind şi azi considerat un film destul de important. Jack London a fost un iscoditor, un aventuros, în 1897 se urca pe un vas cu aburi cu destinaţia Alaska!".

CĂLĂTORIA
Desigur, la metafora argumentelor se adaugă fascinaţia a tot ceea ce reprezintă Alaska: 3,5 milioane lacuri, 100.000 gheţari, floră, faună, locuri de vis, nordul ţării reprezentat de istoria şi cultura băştinaşilor. "Ideal e să mergi în iunie, iulie şi cel târziu începutul lui august. Aici vara e ca primăvara, după 15 august vine iarna!", spune domnul Tăbăcaru.
"Perioada 31 iulie-10 august a reprezentat pentru noi Alaska. Ziua 1: Toronto-Vancouver-Anchorage. În primul rând Anchorage, cel mai mare oraş, totodată capitala culturală a Alaskăi. Găseşti aici tot ce îţi poţi dori, de la artă, divertisment, sport până la... elani - peste tot se pot vedea avertismente cu privire la posibila apariţie a animalelor.

Anchorage mai înseamnă tradiţie şi imagini de poveste. De altfel, în ceea ce priveşte imaginile, pentru toate fotografiile efectuate pe parcursul acestei călătorii îi mulţumesc soţiei mele Alina, care şi-a pus tot sufletul în surprinderea unor peisaje şi momente de neuitat".

Ce a urmat? "Îmbarcarea pe vasul Princess. Prima mea însemnare în jurnal (am ţinut un jurnal la fel cum am făcut şi în Africa, după cum bine ştiu şi cititorii dumneavoastră care au urmărit în Jurnalul de duminică serialul «Tren de plăcere în Africa neagră») este următoarea: «3 august. Deja văd gheţari. Tocmai am primit un mail cu următorul text: "te invidiez Cornele... Aş vrea să fiu şi eu acolo pe vas cu binoclul într-o mână şi cu vinul fiert cu scorţişoară în cealalată mănă". Soţia îmi spunea: «Răbdare, că o să te saturi de gheaţă»". Nu i-am răspuns nimic şi am continuat să notez liniştit în jurnal: «Mâine plimbare cu sania trasă de câini şi elicoper spre Skagway - ţinutul pietrelor semipreţioase unice în lume»".

Realitatea în ceea ce priveşte Alaska este mai spectaculoasă decât un documentar. Animale pe cale de dispariţie, mii de specii de păsări, o sălbăticie care îi aduce acestui stat mulţi vizitatori. "Gheţarul Hubbart, gheţarul Bay, oraşele Skagway şi Juneau (punctul de plecare spre Golful Gheţarilor şi insula Amirality, două dintre principalele atracţii ale Alaskăi), urşi polari, dansul balenelor cu cocoaşă, foci, sunt atât de multe lucruri de povestit. Şi pentru că a venit vorba de Hubbard, peisajele din Pasajul Interior sunt unul dintre motivele pentru care o croazieră în Alaska este deosebită. Iar atracţia principală din Pasajul Interior este gheţarul Hubbard".

"ÎNGHEŢATUL" MĂR AL DISCORDIEI
Timp de secole Alaska a fost locuită de eschimoşi, care se presupune că au venit din Siberia sau Mongolia. Teritoriul a fost descoperit de navigatorii ruşi în 1741, primul european care a debarcat în Alaska fiind Vitus Bering - navigator danez angajat al Rusiei. Astfel, Alaska a fost colonizată de ruşi şi, în 1768, a fost inclusă oficial Rusiei. Prima aşezare omenească stabilă a fost înregistrată la Kodiak, în anul 1784. Multă vreme un fel de măr al discordiei între Rusia şi SUA, Alaska ajunge să fie cedată americanilor de către guvernul ţarist, la 30 martie 1867. Printr-un tratat negociat cu secretarul de stat William Seward, pentru suma de 7.200.000 dolari. În ziua următoare încheierii tranzacţiei, 13 oficiali americani porneau către proaspăt dobânditul teritoriu, acoperit mai mereu de zăpadă şi gheaţă. Multă gheaţă...

Doi ani mai târziu, în urma primului recensământ efectuat în acel loc uitat de Dumnezeu, cei 13 oficiali au descoperit că Alaska avea o populaţie de 32.000 de locuitori, dintre care doar 430 erau albi. Băştinaşii - eschimoşi, piei-roşii şi aleuţi, au avut probleme cu acceptarea noilor autorităţi. Timp de 20 de ani, SUA au fost nevoite să trimită trupe ale armatei federale (între 1879 şi 1884, Alaska a fost guvernată de armată) pentru a-şi impune acolo infrastructura teritorială şi administrativă. Nu este greu de înţeles de ce puţini americani şi-au dorit să ajungă primari, judecători, preoţi sau şerifi acolo. Trecerea timpului avea să schimbe situaţia. În 1897, nava Portland andoca în Seattle, iar pasagerii - mineri din Alaska, coborau cu saci de aur în spate. Vestea s-a răspândit: apăruse un nou El Dorado. În aproximativ o lună peste 10.000 de americani din Seattle au plecat în Alaska. Au urmat alţi 20.000 de aventurieri din toată America. Goana după aur era în floare.

Ruşii au vândut-o deoarece o considerau o provincie neprofitabilă, iar mai târziu au regretat acest lucru. Americanii au cumpărat-o cu un nod în gât, considerând-o un ţinut al sloiurilor şi urşilor polari, dar mai târziu nu vor regreta acest lucru! Alaska va deveni "pământul făgăduinţei" pentru aventurierii căutători de aur. La 3 ianuarie 1959, preşedintele Eisenhower semna declaraţia oficială prin care Alaska devenea a 49 steluţă de pe drapelul american.

În prezent, Alaska este statul cel mai puţin dezvoltat din punct de vedere economic.
Populaţia puţin numeroasă (698.473 locuitori conform estimărilor din 2009), căile de comunicaţie reduse, depărtarea de teritoriul principal al SUA, condiţiile climatice aspre, au împiedicat multă vreme punerea în valoare a uriaşelor resurse deţinute de statul cu o suprafaţă de 1,5 milioane kilometri pătraţi. Exploatarea aurului a scăzut foarte mult, aceasta fiind înlocuită cu cea a argintului, cuprului, zincului, plumbului, a cărbunelui şi a unor metale rare. În anul 1968 au fost descoperite în subsolul Alaskăi mari rezerve de petrol. Pentru valorificarea acestora a început, în 1975, construcţia unei conducte petroliere, care porneşte din tundra arctică şi ajunge în portul Valdez. De acolo petrolul este transportat pe cale maritimă la rafinăriile de pe coasta de vest a SUA.

Industria este mai putin dezvoltată: conserve de ananas şi peşte, zahăr, reparaţii navale etc. Un loc însemnat îl ocupa turismul, înregistrându-se anual 2,5 milioane vizitatori din toată lumea. În anul 2000, în cadrul efectuării recensământului oficial în Alaska, 110.000 "subiecţi" aveau să declare că sunt pescari, 100.000 - tăietori de lemne, iar 50.000 - eschimoşi!

POVEŞTI
Cine ştie cât va mai permite încălzirea globală bucuria rarităţilor din Alaska... "Bineînţeles că, pe parcursul acestei călătorii, mi-am adus aminte de mama cu încălzirea ei globală! Am învăţat în această călătorie că negru nu poate exista fără alb, orice ar însemna acest lucru.... Am învăţat în această călătorie că şi din crăpăturile gheţarilor pot ieşi poveşti! Alaska e un loc totuşi necunoscut şi destul de puţin mediatizat. De obicei se cam uită faptul că în negocierile privind achiziţionarea Alaskăi de către SUA, un rol important l-a avut românul George Pomuţ. Povestea acestuia este interesantă, ea prezintă atât un aventurier cât şi un ambiţios", subliniază domnul Tăbăcaru.

Dar, despre Pomuţ, despre minele de aur, chiar şi despre aventurile lui Jack London în Alaska, despre câte în lună şi în... gheţari în alte duminici. Prin urmare, în fiecare duminică, la Rubrica exotică, vom goni după Alaska în serial, împreună cu Cornel Tăbăcaru. Deoarece până şi din crăpăturile gheţarilor pot ieşi poveşti!