x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Greva foamei pentru dosarele Revoluţiei şi Mineriadei din iunie 1990

Greva foamei pentru dosarele Revoluţiei şi Mineriadei din iunie 1990

de Vasile Surcel    |    21 Iun 2010   •   00:00
Greva foamei pentru dosarele Revoluţiei şi Mineriadei din iunie 1990

Sediul Asociaţiei "21 Decembrie 1989" adăposteşte, de câteva luni bune, un adevărat tezaur documentar, strâns legat de unele dintre cele mai dramatice episoade ale istoriei noastre recente. Este vorba despre cele peste 1.400 de volume ale "Dosarului Revoluţiei" la care se adaugă alte 300 de volume care închid între coperţile lor tragediile dramele "Mineriadei" din 13-15 iunie 1990.



În total câteva sute de mii de pagini, dintre care foarte multe sunt documente nemaivăzute până acum de ochii opiniei publice. Şi asta pentru că, până de curând, o bună parte dintre ele au fost incluse, timp de aproape două decenii, în categoria documentelor clasificate în categoria "secrete de importanţă deosebită". Într-atât de secrete încât autorităţile care le aveau în gestiune ne-au spus că dezvăluirea lor ar fi adus atingere siguranţei naţionale. Cel care, ani la rând, s-a împortivit acestei secretomanii a fost Teodor Mărieş preşedintele Asociaţiei "21 decembrie 1989". "Arma" cu ajutorul căreia a câştigat lupta pentru accesul la aceste aşa-zisele secrete a fost greva foamei, privarea totală de hrană pe care a practicat-o, în mai multe "reprise", zile şi săptămâni la rând.

Prima dată a intrat în această formă extremă de protest în vara anului 1990, pe când era arestat datorită participării sale la mitingul maraton din Piaţa Universităţii. Atunci, a stat în greva foamei timp de 46 de zile, primele două săptămâni în Penitenciarul Jilava şi restul în Penitenciarul Rahova. Apoi, de-a lungul unor ani lungi în care dosarele Revoluţiei şi cele ale Mineriadei din iunie 1990, au zăcut prin sertarele procurorilor ori pe mesele judecătorilor care s-au ocupat de ele "în dorul lelii", el a făcut tot ceea ce i-a stat în putinţă ca să nu se ajungă la "prescrierea" infracţiunilor comise în cursul acelor evenimente dramatice.

Apoi, în 2009, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a obligat statul român să pună la dispoziţia victimelor Revoluţiei întreg dosarul 97/P/1990, privitor la evenimentele din Decembrie 1989. Iniţial, autorităţile s-au cam codit să aplice sentinţa, motiv pentru care Mărieş a făcut din nou în greva foamei, timp de 74 de zile, între 4 august şi 16 octombrie 2009. Apoi, după alte câteva luni, a intrat din nou în grevă, din care a ieşit doar în momentul în care avocaţii Asociaţiei "21 Decembrie 1989" au fost chemaţi să ia în primire şi "volumele secrete" ale dosarului. Acestea cuprind planuri de luptă, planuri de operaţii şi tot felul de alte documente specifice care descriu clar provenienţa forţelor de represiune care au acţionat la nivel naţional, acum două decenii. Tot în acel context au fost puse la dispoziţia Asociaţiei şi cele trei sute de volume ale dosarului "Mineriadei din 13-15 iunie 1990".

Însăşi multiplicarea celor câtorva sute de mii de pagini ale ambelor dosare a fost o întreagă aventură: pentru a le copia, 27 de xeroxuri au funcţionat non-stop, timp de aproape două săptămâni.
Acum, Mărieş este mulţumit pentru această victorie. Dar, la fel ca şi până acum, aşteaptă în continuare ca Justiţia să-şi facă datoria până la capăt. Dar, cu acelaşi interes, el îi aşteaptă şi pe reprezentanţii unor noi generaţii de isorici, care prin studiul tuturor acestor documente vor reuşi, cu siguranţă, să aducă la lumină şi alte adevăruri, acum neştiute, legate atât de Revoluţie, cât şi de dramele petrecute în urmă cu două decenii, în primele luni ale anului 1990.

×
Subiecte în articol: acum 20 de ani